Nicolae Trocan, partizanul

De când eram copil auzeam pe părinții mei și pe alți oameni din zonă vorbind de Nicolae Trocan. Unii vorbeau tare, fără teamă, alții discret, mai mult șoptit, semn că erau conștienți că pot avea consecințe dintre cele mai dure. La 14 iunie 1982 am vorbit cu Părintele Inescu, preot în Tr. Severin. Dânsul mi-a spus că a fost arestat în 1952 și condamnat la 15 ani închisoare. A făcut doi ani și jumătate „la zi”, restul „la fără frecvență”. Printre alte acuzații ce i s-au adus atunci, a fost și aceea că a vorbit în stradă cu un învățător, fost coleg de școală, despre Nicolae Trocan, partizanul. Învățătorul a fost condamnat mai mult și n-a mai venit.

Nu înțelegeam eu atunci prea bine despre ce era vorba, ce voia acel om, dar mă fascinau povestirile despre el, despre felul dibaci cu care-și dobora la pământ dușmanii, cel mai adesea milițieni și securiști. Cât privește locul lui de origine, părerile erau împărțite. Unii spuneau că ar fi din Ilovăț sau Șișești; alții din Bobaița, fiindcă în acel sat neamul Trocanilor era renumit, unul dintre înaintași, Mihai, fiind pandur de-al lui Tudor Vladimirescu, decapitat de turci în 1814, după cum se menționează și pe crucea lui din cimitirul satului. Alții spuneau că e de loc din Bobaița și că s-a stabilit în Ilovăț. În declarația pe care el însuși o dă în fața anchetatorilor de la Curtea Marțială, menționează că a avut domiciliul în comuna Zegujani.

Nu cunoaștem ce școli a absolvit și ce fapte a săvârșit în timpul războiului. Știm doar că în timpul celui de-al doilea Război Mondial era ofițer de aviație și a doborât mai multe avioane inamice. După război, văzând întorsătura lucrurilor și țara ocupată de sovietici, a dezertat din armată și a devenit partizan, adică luptător pentru înlăturarea ocupației sovietice din România și a structurilor  comuniste. El se alătura însă luptei a mii de partizani și luptători anticomuniști din perioada stalinistă din Munții Făgărașului, din Munții Banatului și din alte locuri, care au opus rezistență și au creat serioase probleme noilor autorități românești. Nicolae Trocan nu s-a alăturat însă unor grupări anticomuniste propriu-zise, ci a preferat să lupte de unul singur, în codrii lui de acasă. Timp de  șase ani, în pădurile Ilovățului și până dincolo de Dealul Bujorăscului din Gorj, „împărat” neîncoronat a fost Nicolae Trocan. Trăgător de elită, cu o temeinică instrucție militară, Nicolae Trocan secera fără milă securiștii, milițienii și activiștii de partid, care îndrăzneau să-l caute, să scotocească pădurile. Știa să-i păcălească cu o dibăcie neîntâlnită până atunci, se travestea, îi atrăgea  pe urmăritori în curse. Avea ascunzători bine camuflate prin pădure, bordeie și scorburi. Se folosea de conacele de la vii și de la stâni, se informa permanent prin localnici cu privire la mersul lumii și al vremurilor. În multe împrejurări el devenea justițiarul plaiurilor Coșuștei, un fel de Zorro legendar. Era temut și de locuitorii satelor din jur, deși n-a făcut rău niciunuia din ei. Le cerea uneori mâncare și haine, când avea nevoie. Era neîndurător față de trădători.

Punea bilete cu dorințe, ordine, aprecieri, amenințări la porțile multora. Era foarte punctual și, acolo unde spunea că va veni, venea. Un secretar de sfat popular (de la Ilovăț?), Chițimia, trecea într-o seară, dârdâind de frică, cu bicicleta spre casă. Trocan i-a ieșit înainte și i-a strigat: „ „- Mă, Chițimia, tu ești?  Oprește puțin, să-ți spun ceva! Nu-ți fie frică, nu-ți fac nimic! Sunt eu, Trocan!”  Chițimia nu l-a ascultat. A dat pedală și a vrut să treacă peste punte pe bicicletă. A căzut în apă și și-a frânt mâna. Trocan l-a ridicat de acolo și l-a dus până aproape de casă. Chițimia a fost în spital cu fratele tatălui meu. A murit la scurt timp, fiindcă mâna nu i s-a mai vindecat și a dat în cancer.

La 4 ianuarie 1982, fratele tatălui meu, Stănciulescu Gh. Alexandru, mi-a povestit din cele ce aflase de la acel Chițimia, cu care fusese în spital,  cum a fost sfârșitul lui Nicolae Trocan. Acesta avea ca om de încredere pe învățătorul din Ilovăț și o fată de acolo, care-i era iubită. Avea ca sălaș beciul unui grajd al fetei, aflat undeva la un loc mai izolat. Într-o bună zi, a trimis-o pe fată la fratele ei, la Severin, ca să-i dea niște haine pentru Trocan. Acesta a descusut-o pe fată, a aflat unde se află „haiducul” și apoi a anunțat miliția. A făcut-o pentru a scăpa de neplăceri, hărțuieli, declarații, anchete și percheziții.  Un grup mare de milițieni a mers acolo la grajd și l-au găsit în beci. Trocan s-a predat și nu s-a mai știut nimic de el. Fata s-a spânzurat.

La 14 oct. 1983, fratele mamei, Prof. Ion Pârvănescu din Tr. Severin, mi-a povestit cele ce aflase și el despre Nicolae Trocan. Așa, bunăoară, am aflat că Trocan, împreună cu un maistru-militar, prieten al său, au evadat din armată. Au venit în Bobaița și s-au dus să taie lemne din pădurea familiei Trocan, care fusese naționalizată. Milițianul a încercat să-i alunge de acolo. L-au împușcat. Au luat muniția de la postul de miliție și s-au retras în Pădurea Bujorăscului. Acolo își făcuseră groapă acoperită cu lemne. Urmăriți de miliție, colegul lui Trocan a fost împușcat. Pe Trocan îl alimenta soția lui. Orice încercare de a-i smulge acesteia informații au dat greș. „Călcâiul lui Ahile” a fost însă fratele lui Trocan. Pe acesta l-au șantajat că-i vor da copiii afară din școală, dacă nu le va spune unde este frate-său.  Acesta a dat detalii privind întâlnirile pe care Trocan le are cu nevastă-sa. Au urmărit-o pe aceasta și până la urmă au obligat-o să colaboreze. Când femeia s-a dus să-i ducă mâncare lui Trocan în Dealul Bujorăscului, era însoțită de câțiva agenți. Aceștia mergeau târâș, când s-au apropiat de locul de întâlnire. Soția a fluierat o melodie numai de ei știută. Când Trocan a ieșit din ascunzătoare, au tras asupra lui. A început un schimb de focuri. Agenții și soția au căzut. Trocan a fost rănit la un picior. După măcel, a plecat la un conac, peste deal. Un bătrân își avea vitele acolo. Venea o nepoată a acestuia și le da mâncare. Trocan s-a împrietenit cu fata și și-a făcut-o amantă. Aceasta l-a hrănit multă vreme. Trocan și-a făcut ascunzătoare în pământ, sub vite. La un moment dat, o echipă de milițieni a venit și a făcut percheziție și la grajd. Nu l-au găsit. Faptul l-a pus însă pe Trocan pe gânduri. Pentru a nu le da posibilitatea să-l descopere, a spânzurat fata într-o seară, a închis bine ușile la grajd, s-a dus acasă la bătrân. Acesta avea o casă izolată. Bătrânul dormea. Trocan a luat toate proviziile de hrană, a încuiat ușile și dus a fost. Bătrânul a murit de foame. Vitele au fost găsite după mai bine de o săptămână, aproape moarte de foame. Până la urmă, Trocan a fost împușcat.

Această variantă n-am mai întâlnit-o în altă parte și de aceea mi se pare neîntemeiată. În primul rând, toți cei ce mi-au povestit despre el știau că nu a fost căsătorit niciodată. Am consemnat-o, totuși, ca ipoteză de lucru.

Cert este că ofițerul Nicolae Trocan a fost anchetat, judecat și condamnat la moarte pentru activități armate, subversive statului, de instanțele din Craiova. În una din declarațiile sale date în fața anchetatorilor, Nicolae Trocan scria:

Subsemnatul Nicolae(Nae) M. Trocan, cu domiciliul în trecut în comuna Zegujani, județul Mehedinți, astăzi nestabil în regiunea Gorj, fiind major, conștient de urmările ce vor decurge și în deplinătatea facultăților mintale, declar:

Sunt anticomunist, sunt pentru credința în Dumnezeu, țară și neam, monarhie, până în măduva oaselor, am fost român, sunt român și vreau să mor român, sunt împotriva tuturor străinilor, – fie de orice neam ar fi – , care prin dictat doresc să impună sistemele lor sociale, politice și culturale în dauna poporului nostru, a originilor noastre, a obiceiurilor noastre. Și, mai pe scurt, sunt trup și suflet din trupul și sufletul țării mele.

Aceasta mi-e  declarația pe care o semnez.

Vă rog să atașați atât scrisoarea, cât și declarațiile în original, dacă se poate, dosarului meu de la Curtea Marțială Craiova. Am această satisfacție, domnule șef, că oricare ar fi rezultatul cu mine, am ajutat și eu, fie chiar cu o pietricică, la clădirea edificiului România Democrată, în înțelesul adevărat al cuvântului meu, de mâine.

Fie ca generațiile viitoare să ia pildă de suferințele noastre, de contribuțiile noastre de care mă simt și mai mândru”.

Curtea Marțială din Craiova l-a condamnat la moarte. La 20 iulie 1953, ofițerul de aviație Nicolae Trocan, în vârstă de 30 de ani, a fost împușcat, iar trupul i-a fost aruncat la  groapa comună.

Unui asemenea Român i s-ar cuveni cu prisosință un monument.

La 24 martie 1980 am cunoscut-o pe sora lui Trocan, d-ra Trocan, laborantă la Laboratorul Sanitar-Veterinar din Halânga. Era o femeie în vârstă, foarte corectă, cinstită și competentă în meseria ei. O tristețe profundă i  se citea pe față. Nu cred că zâmbise în ultimele decenii. Nu fusese căsătorită niciodată, locuia pe strada Matei Vasilescu în Tr. Severin, vizavi de protoierie. Am întrebat-o de fratele său. Își deschidea greu sufletul, ofta și spunea: „- Nici până astăzi nu știm nimic despre el! Ne poartă de la Ana la Caiafa, ne mint și ne rânjesc în față. Convingerea mea e că l-au împușcat. Presimțirea n-o înșela!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*