Să tragi, nu la binele țării, ci de funia unui clopot bătând în dungă ființa națiunii…

Nu! Președintele de republică nu are dreptul să ne spună care sunt acele domenii în vaccinarea ar trebui să fie obligatorie! Nu ar trebui să se exprime nici măcar despre acele sectoare în care vaccinarea nu ar trebui nicicând impusă în mod obligatoriu! Pentru că nu este treaba lui. Nu are nici pregătirea necesară și nici minima credibilitate pentru a se exprima într-o direcție sau alta. De fapt, lui ar trebui să i se spună, în mod oficial, parlamentar, pe ce domenii „de analiză” se poate pronunța atât de cert (dar niciodată și virulent). Pentru că rolul lui este de mediator, și nu de impunere a unor direcții.

Klaus Iohannis ar putea, cel mult, să chem instituțiile statului să se pronunțe. Ar trebui să solicite partidelor și reprezentanților societății civile să-și exprime opiniile. Dar nu poate decide despre care dintre cele două opinii, ca trend al obligativității sau nu a vaccinării, să se vorbească majoritar. El nu are oricum în prerogative această „moțiune” de exprimare vizavi de sănătatea românilor (nici instituțional, ca fișă a postului, nici mediatic).

În plus, din momentul în care a permis ca propriul guvern să suspende părți din drepturile cetățenești, practic pagini din Constituție, rolul lui de mediator poate fi considerat a fi fost pus între paranteze. Juridic. Pentru că a girat existența unui guvern ca grup autocratic, și nu doar la nivelul confiscării comunicărilor pandemice, dar și a imposibilității de a verifica, din afară, cifrele vehiculate (inclusiv modul de stabilire a normelor de incidență prin care se restricționează acum orașe întregi), lăsând pe mâna acestuia inclusiv protejarea acelor drepturi și interese pentru care a ajuns în fruntea țării.

De fapt, el nu mai este de multă vreme în fruntea țării. Poate doar formal, dacă indicațiile despre alegerea unei pârtii de schi ori a unei crose (de lobby fățiș) ar conta pentru destinele unei națiuni. Dar astăzi, deciziile sunt pe mâinile a fel și fel de grupuri ce trag, nu la binele țării, ci „in corpore” de funia clopotului bătând în dungă ființa națiunii… Și ar trebui să-și asume poziția în care singur s-a plasat din clipa în care a confundat servieta de birou cu valiza de vacanță. Din momentul în care, în loc să bată țara în lung și în lat, apoi lumea, pentru interesele noastre, el a ales să transforme mandatul prezidențial într-un cec al kilometrilor (gratuiți) la nivel înalt.

Și nu, despre impunerea vaccinării obligatorii nici un politician nu are dreptul să vorbească! Așa cum nici despre nerostul vaccinării. Și nici măcar aparenții tehnocrați din preajma feluritelor grupuri, mai mult strategice decât de comunicare, care stau la pândă cu arcanul restricțiilor, nu ar trebui ei să vorbească. Poate doar medicii, poate doar farmaciștii… Dar și ei și-au pierdut, nu acest drept, ci tocmai credibilitate în a afirma și susține ceva, din clipa în care au acceptat un act medical despre care nu pot vorbi pentru că nu au ce. Nu au un prospect ori sunt limitați prin acorduri de confidențialitate în interiorul sistemului de vaccinare.

Nici numitul coordonator al procesului de vaccinare nu are dreptul să vorbească despre obligativitatea acestui act. Tresele de pe uniforma militară nu îi conferă acest drept și nu suprimă acest gol de cunoaștere al unei simple ordonanțe ce vântură vorbe în loc de prospecte clare. Și n-are căderea de a fi ad literam un „mehmed” al vaccinării dor pentru că a fost numit coordonator al acestui proces. Pentru că țara nu este în război, românii nu sunt soldați în tranșeele cetății lor, chiar dacă sunt tratați pe post de carne de tun la infirmeria loteriei cu vaccinuri. La propriu, și nu pe bilete extrase în loc de tichete de mici…

Și nu, vaccinații nu vor fi nicidecum mai liberi… Ci poate mai puțin îngrădiți în drepturile cetățenești. Dar gratiile tot drugi sunt, indiferent de grosimea lor… Și nu vor fi mai liberi, ci, poate, doar spațiile dintre permisivități vor fi un pic mai lejere… Căci, atâta timp cât vor trebui să poarte stigmatul vaccinării, pe telefoane sau pe hârtii, atâta timp cât, chiar și vaccinați, vor trebui să dovedească procedura în fața acelora ce vor înlocui termometrele digitale cu scanerele QR, ei nu vor fi cu nimic mai liberi decât cei ce și-au asumat, măcar au avut curajul necesar!, o anumită alegere.

Iar nevaccinații, vorba aceea, alt stigmat, același cod de tip brother-QR!, ar trebui să lupte, nu împotriva vaccinării ca mijloc de prevenire, ci împotriva transformării într-un alt sistem de uniformizare și selecție. Pentru că vom înțelege cu adevărat dimensiunea grotescului lumii digitale folosite împotriva omului doar în clipa în care, de exemplu, termometrele de la intrările în malluri vor fi înlocuite cu „bipurile” scanerele de cod QR… Și chiar ar putea fi prea târziu…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*