Un fapt inept din nostima actualitate

Prezentul eseu se circumscrie scopului declarat al scrisului meu, acela de a provoca ecouri recurente în mintea cititorului. Subiectul scrierii ce urmează, pe cât de „funny” (în sensul de „caraghios”), pe atât de descurajator, se încadrează în categoria celor care vizează inepția acestei lumi, falsitatea ei, haosul general, absurdul idealurilor, ca și devotamentul de a impune valori pe criterii nonvalorice.

O întâmplare petrecută recent, dovedește o vădită metamorfozare a unor mentalități, generând interpretări neprevăzute și neverosimile ale unor împrejurări care până acum ni se păreau normale.

În fapt, în luna aprilie a acestui an, un ziar din San Francisco a calificat spectacolul pentru copii „Albă ca Zăpada” pregătit de Disneyland California ca „demodat”, iar sărutul Prințului ca fiind dat „fără consimțământ”, Albă ca Zăpada dormind. Reprezentația a scăpat cu greu de a fi anulată, iar scandalul a devenit internațional.

Aberanta situație mi-a sugerat pe moment două direcții de analiză și reflecție.

Involuntar, înainte de toate, gândul mi-a indus o abordare juridică a ciudatei aserțiuni: sărutul, în contextul dat, are semnificația unui act medical întrucât Albă ca Zăpada „învie”, lucru însemnând o incontestabilă resuscitare, ori este de notorietate că în cazul resuscitării nu este nevoie de consimțământ. Ajuns într-o instanță de judecată, Prințul ar fi cu siguranță achitat, cu aceste susțineri el probând calitatea de a fi fost un salvator voluntar.

În al doilea rând, straniul eveniment îmi amintește de faimoasele procese de la mijlocul secolului al XIX-lea a doi corifei ai literaturii franceze, mari scriitori ai sfârșitului Romantismului, Gustave Flaubert și Charles Baudelaire, învinuiți că au promovat decadentismul „fin de siecle”. Ministerul Public Imperial Francez a reacționat energic la noua literatură din acea vreme, mai mulți scriitori fiind acuzați de „ultraj la morala publică și bunele moravuri”.

Primul inculpat a fost Flaubert, în luna februarie a anului 1857, pentru pasaje din romanul său „Madame Bovary”, fragmente care includ descrierea unor momente care preced seducerea tinerei femei de către prietenul ei Rudolf, apologia adulterului, gândurile femeii din timpul spovedaniei (cu acuzația de blasfemie), precum și zugrăvirea unor scene amoroase indecente și a unor vicii. Instanța de judecată a pronunțat o hotărâre de achitare, romanul și autorul dobândind imediat celebritate.

Procesul „Florilor Răului” a avut loc în același an 1857 rechizitoriul fiind întocmit de același procuror care se ocupase de „Madame Bovary”. La 17 iulie, urmare a ordinului unui judecător de instrucție, exemplarele nevândute aflate la sediul editurii Alencon au fost confiscate, după care Baudelaire a fost interogat timp de trei ore de către judecător. Acțiunea în justiție a început la 20 august 1857, în prezența unui numeros public, din actele desfășurării judecății păstrându-se rechizitoriul, pledoaria și verdictul. Procurorul i-a invitat pe jurați să se pronunțe asupra „maladiei primejdioase la adresa moralei” pe care opera în speță o reprezintă.

Deznodământul a fost unul fericit: s-a considerat că judecătorul nu avea dreptul să se pronunțe, nefiind critic literar, astfel că o condamnare ar fi fost absolut nejustificată. Deși a fost achitat pentru delictul de atingere la morala religioasă, Baudelaire a fost găsit vinovat de atingere la morala publică și amendat cu 300 de franci. De asemenea, editorul și tipograful au fost amendați cu câte o sută de franci, iar șase poeme care descriau dragostea lesbiană și vampiri, pe care procurorul le-a considerat licențioase, au fost interzise pentru „pasajele sau expresiile obscene sau imorale”. Interdicția a fost ridicată în Franța abia în anul 1949. Mai merită remarcat că ziarul „Figaro” scria în acea perioadă despre poemele lui Baudelaire asemănător cu referirile jurnaliștilor de azi despre „Albă ca Zăpada”: „sărace, dezolante, lipsite de idei, versuri scrofuloase, glaciale, carnale, de abator”.

În fine, nu pot încheia fără a semnala o diferență evidentă și tristă: dacă procesele evocate implică o notă de reală hilaritate, situația este mai gravă astăzi decât acum aproape două veacuri datorită faptului că acuzatul nu se mai poate apăra în fața unei instanțe judecătorești. În zilele noastre, nu li se mai dă autorilor operelor contestate sau personajelor controversate dreptul la apărare, asfel că în urma unor acuzații orice operă celebră poate să dispară, fără a mai avea șansa pe care au avut-o scriitorii decadentiști în secolul al XIX-lea.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*