O făcătură politică – pericolul antisemitismului în România

Există ceva mai grav ca balamucul moțiunii de cenzură. Oricît de deștepți ar fi jurnaliștii și fătucele lor rispite prin guvern și prin parlament, tot nu pot epuiza toate scenariile posibile. Găselnițele românești sunt proverbiale. Țara lui Păcală nu se dezminte nici în politică. Din păcate, imaginația și improvizația sunt pe cale să ne joace niște feste cumplite. Penibilul premier Vasilică, zis și Cîlțu, a amenințat că va informa partenerii europeni și transatlantici (pe unde a fost arestat și pe unde a lăsat niște datorii!) despre pericolul alianței extremiste pe cale de a se contura în România. Și care ar putea să-l debarce din fruntea guvernului său bezmetic. Părea o ameințare, o împunsătură, un avertisment.

Cînd colo, un deputat liberal, total șters în politică, devenit deputat și promovat consilier, pe numele său Alexandru Muraru (unul chelios cu figură de acoperit, mai nou omniprezent în spatele premierului, considerat specialist în antisemitism) chiar a trimis o scrisoare către cancelariile Uniunii Europene și către partenerul nostru strategic unde, mai nou, frati-su joacă rolul de ambasador începător al României la Washington. Probabil că ambasadorul Muraru a și dat fuga pe la diverse uși spre a băga pe țeava americanilor amenințarea planetară care se naște în România. Numai dificultățile și deruta în care se scaldă liderii americani fac ca amenințarea semnalată de la București să nu fie băgată în seamă mai mult decît merită și să nu stîrnească valuri uriașe.

Ce a scris deputatul consilier doctor istoric politolog și expert antisemit Alexandru Muraru, la indicația premierului Cîlțu către cancelariile europene și către canalele de decizie politică și de comunicare ale aliațior strategici?

În numele profețiilor sale (tot ce incriminează este mai mult la timpul viitor) el dă alarma pentru planetă: „Totodată, am transmis scrisoarea oficială către un număr important de organizații internaționale cu un rol major în prevenirea și combaterea antisemitismului, a negării Holocaustului, în protecția memoriei victimelor regimurilor totalitare și a drepturilor minorităților etnice sau sexuale. […] Pe termen mediu, pericolul real al acestei cooperări este creșterea la putere a A.U.R. prin utilizarea influenței U.S.R.-P.L.U.S. și compromiterea demersurilor pentru promovarea egalității de gen, a diversității și a drepturilor minorităților, în special a drepturilor L.G.B.T.I.Q. în România. Nu există nicio îndoială că, după această alianță, A.U.R. își va continua cu mai multă fervoare discursul xenofob, antisemit și homofob. Consecințele acestei alianțe de neconceput între U.S.R.- P.L.U.S. și un partid politic neofascist, xenofob, homofob și antieuropean vor fi grave pentru climatul de toleranță, încredere și stabilitate din România, precum și din Europa, deoarece ar putea duce la alte astfel de asociații în viitor, cu consecințe de neimaginat pentru procesul politic din U.E. În final, am făcut apel către omologii mei să condamne public și să împiedice imediat – arătând astfel că nu că nu tolerează asocierile dintre forțele politice de masă și extrema dreaptă din statele membre ale U.E – orice cooperare politică sau asociere între U.S.R.-P.L.U.S. și Alianța pentru Unirea Românilor, în orice etapă și în orice scop. În documentul oficial am explicat că Alianţa pentru Unirea Românilor este un partid politic profund naţionalist, antieuropean, înclinând spre extrema dreaptă a spectrului politic. Este condus de persoane care au făcut în trecut şi recent afirmaţii cu conţinut xenofob, homofob şi sexist, sau au glorificat personalităţi istorice condamnate pentru crime împotriva umanităţii. Membrii săi sunt promotori deschişi ai partidelor şi organizaţiilor paramilitare istorice fasciste româneşti, precum Mişcarea Legionară şi Garda de Fier, care au participat activ, în trecut, la exterminarea evreilor şi la desfăşurarea Holocaustului. Pe scurt, acest partid politic promovează intoleranţa şi discriminarea minorităţilor naţionale, religioase şi rasiale şi se opune diversităţii în România şi Europa. Alianţa pentru Unirea Românilor promovează politici identitare şi noţiunea de supremaţie a unei identităţi etnice, religioase şi rasiale. Acest lucru reiese numeroase acţiuni, mesaje, incidente care au dominat spaţiul politic şi public din decembrie 2020 până în prezent. Pe scurt, acest partid politic promovează intoleranţa şi discriminarea minorităţilor naţionale, religioase şi rasiale, şi se opune diversităţii în România şi Europa”.

Lectura acuzațiilor scornite ca un răsunător semnal de alarmă compus de deputatul liberal Alexandru Muraru, zis și expert în antisemitism și consilier de specialitate al premierul Cîțu (și el înregimentat ca luptător de ocazie și combatant al antisemitismului) este de natură să îngrozească, să provoace panica și să plaseze România între țările în derivă, amenințate de un val de extremism și antisemitism. Ceea ce este și fals, de rea-credință și antiromânesc în cel mai violent mod. Cîțu și Muraru, inclusiv Iohannis își blamează țara pentru un pericol imaginar doar că sa își conserve puterea.

Există un asemenea pericol în țara noastră sau Alexandru Muraru exagerează pentru a încerca să obțină sprijinul marilor puteri și al lobby-ului evreiesc de pretutidneni, plus sprijinul mișcării internaționale L.G.B.T.? Să rămînă infractorul Cîțu în funcție și filosemitul Klaus Iohannis, președinte de onoare și artizan al succesiunii bunurilor unei organizații fasciste fără probleme!

Dacă ar fi vorba doar de o găselniță a bolborositului premier și al noului președinte al organizației P.N.L. (jud Iași), plasat și consilier pentru antisemitism la Palatul Victoria, am zîmbi înțelegători. Cei cu resurse mai modeste sau fără caracter folosesc tehnicile cele mai grosolane. Nu-i poți cere bietului Cîlțu ceea ce nu gîndește! Din păcate, gonflarea amenințării antisemitismului în România este o strategie mai veche a președintelui Klaus Iohannis și a grupului său de putere. Și atitudinea fostului primar de Sibiu vine de la marea sa afacere făcută pe genunchi cu F.D.G.R.-ul, transformat în succesor al organizației fasciste interzise prin lege și prin Tratatul de pace de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Este vorba despre F.D.G.R., succesor al Grupului Etnic German, condmnat inclusiv de Tribunalul de la Nürnberg.

Căciulelile președintelui față de acuzațiile de antisemitism nu vin decît din dorința sa de a menține dincolo de agenda publică afacerea „F.D.G.R. succesor al Grupului Etnic German”. Altfel, nu ar avea logică insistența cu care președintele român de etnie germană susține și promite tot soiul de proiecte, inițiative și organisme care să combată un antisemitism inexistent în România. Nu-i ajunge lui Cîțu, zis și Cîlțu, un institut condus excesiv antiromânesc de Alexandru Florian? El este directorul agresivului și fără mare discernămînt Institutut Național pentru Studierea Holocaustului în Romania „Elie Wiesel”. Nu face treabă acesta? Mai trebuie și consilier specialist în antismeitism, cu frate ambasador în S.U.A.? Vor și muzeu al antisemitismului în centru Capitalei? Vor și un institut de cercetare a Holocaustului, vor comemorări, restituiri, orice care să determine Israelul și lobby-ul evreiesc să treacă peste succesiunea F.D.G.R. la Grupului Etnic German?

Prin strădania lui Klaus Iohannis (și a celor care îl slujesc) România a devenit un fel de principal pericol antisemit pentru Europa și America de Nord. Grosolană și periculoasă exagerare. Aș zice, chiar inadmisibilă politic, legal și chiar civic.

Cîte sinagogi au fost incendiate în România? Cîte cimitire evreiești au fost devalizate? Cîți evrei au fost bătuți sau dați afară din servicii în țara noastră. Din cîte știu eu, zero, în vreme ce în Franța sau în Italia, în Spania sau în alte țări există nenumărate cazuri și respectivele țări nu sunt considerate antisemite. Cercetează, combat, explică, educă, încearcă să diminueze aceste accente regretabile. Asta mă face să mă întreb dacă nu cumva împingerea României sub o aură antisemită este doar o strategie cretină pentru menținerea la putere a unei găști politice incompetente, sau un plan de achitat despăgubiri sau pur și simplu o încropeală dementă, iresponsabilă de sacrificare a imaginii României? Amestecarea unor găuri și disfuncționalități din proiectul european cu antisemitismul și cu extremismul pentru a face România responsabilă este iresponsabilitate maximă și ar trebui cercetată penal și condamnată poltic.

Nu cumva președintele, pentru a-și acoperi operațiunea de sucesiune a GEG, comite chiar o agresiune la adresa țării pe care o conduce?

Nu este extremism să acuzi România de alianțe inexistente pentru posibile pericole, de imaginat numai în viitor? Or fi Iohannis,Cîțu și Muraru profeții specializați în antisemitism?

Legile românești interzic comportamentul antisemit de orice fel. Și bine fac. Suntem o țară europeană cu pretenții. Nu se poate și nu trebuie să fie altfel! Chiar suntem obligați să ne punem o întrebare. Cîte cazuri de antisemitism au ajuns în tribunal? Și cîte s-au încheiat cu niște condamnări pentru încălcarea acestor legi? Numărul lor ne-ar putea arăta dacă este vorba despre un pericol antisemit. Și cît de mare este acesta. Un caz? O sută? O mie? Un val? Un fenomen? Un pericol internațional? Nu după măsurătorile lui Cîțu sau Muraru! Sau ne aflăm în fața unei strategii șmecheroase. Ce spun Cîțu și Muraru, Florian ca și Iohannis nu-s decît invenții menite a le acoperi incompetența, abuzurile, lenea, prostia, chiar trădarea?

Nu cumva este o formă de extremism ce a făcut Klaus Iohannis cu instigarea la ură a grupărilor politice din România? Nu și-a făcut el o regulă din instigarea populației împotriva unui partid democratic? Nu este accent extremist folosirea exresiei ”ciuma roșie” la adresa unui partid democratic? Nu este extremism catalogarea partidului care a făcut eforturi pentru aderarea la U.E. și intrarea României în N.A.T.O. drept „dușmanul poporului român”? Nu este antisemitism deschiderea unui dosar penal pentru un premier care a făcut o vizită în Israel? Nu este această falsă luptă împotriva antisemitismului la fel ca și „combaterea corupției” pe vremea lui Traian Băsescu și a Laurei Codruța Kovesi?

Mai rămîne de lămurit „antisemitismul” și extremismul partidului A.U.R.? Există o plîngere penală, un dosar sau o sentință cu această temă pe seama Alianței pentru Unirea Românilor? Accentele, incoerența, isteria Dianei Soșoacă sunt chestiuni de persoană, nu de partid. De altfel, trompeta cu contrabas a și fost exclusă din A.U.R. Chiar și comportamentul uneori zăltat, incoerent, de june fascinat că transmite pe Facebook și inundat de greșeli gramaticale și chiar de logică al lui George Simion, indiferent cît de ridicol și de găunos patriotic apare (eu cred că și este, în mare parte!) nu poate fi socotit antisemitism și nici extremism. Împotriva libertăților sexuale, da! Refuzul românilor este destul de clar. Și refuzul nu este numai la George Simion și la A.U.R. O mare parte din România este oripilată de noile orientări ale politicii americane. Mai este mult pînă cînd românii vor prelua, tolera și accepta noua modă sexuală de peste Ocean, extinsă și într-o parte a politicii Europei?

Nu cumva catalogarea drept extremist și antisemit a partidului A.U.R. este o tehnică de a exploata incoerențele acestei grupări politice și de a-i folosi accentele patriotice împotriva țării noastre?

Nu vreau să închei acest articol fără să lămuresc existența unor exprimări neîngrijite, insinunate, uneori, chiar antisemite în unele comentarii din ziar. Folosesc acest prilej pentru a le cere cititorilor să își reprime asemenea izbucniri. Nu le acceptăm. Dacă le prindem, le ștergem. Ne descalifică pe toți. În același timp, sunt obligat să mă întreb dacă nu cumva asemenea porniri reprobabile nu vin și din insistența cu care vînătorii de antisemiți și antisemitisme caută cu lupa vinovați și pericole inexistente? Și astfel comit excese?

În lupta lor, evreii spun „dinte pentru dinte”! Românii sunt mai veseli. La o prostie răspund cu o alta. Ei folosesc expresia „cui pe cui se scoate”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*