Amfora cucuteniană „cu chip de bufniță” descoperită la Șuri (Republica Moldova) – peste 6000 de ani

În această lună (septembrie 2021), exponatul  Muzeului Național de Istorie a Moldovei din Chișinău este o amforă unicat, descoperită în anul 1984 în așezarea Șuri I (satul Șuri din Raionul Drochia), fiind atribuită culturii arheologice Cucuteni – Tripolie (mileniul V – IV î.Hr.). Pentru prima dată, amforele cu ornament „facial” apar în complexele ceramice din perioada de înflorire a civilizației Cucuteni – Tripolie (începutul mileniului IV î.Hr.), fiind prezente până la dispariția acestei culturi (ultimul sfert al mileniului IV î.Hr.). Acest tip de amforă este cunoscut în literatura de specialitate și ca „urnă facială”, amforă cu ornament de tip „chip de bufniță”, amforă cu ornament „facial”, sau „amforă facială”. Denumirea se datorează atât ornamentului specific, cât și formei tronconice sau rotunjite a corpului. Decorul de pe vas a fost interpretat ca fiind capul unei bufnițe (cercurile mari de pe laturile mânerelor ar reprezenta ochii, iar mânerele – ciocul). Cu aceeași probabilitate, deorul poate prezenta imagini ale unor creaturi mitologice cu două sau cu patru fețe, de caracter antropomorf, zoomorf sau ornitomorf, specific panteonului culturii Cucuteni – Tripolie. Posibil ca această amforă să fi fost suspendată de toartele existente cu un fir textil sau din piele, iar astfel prin spațialitatea căpătată să ofere o altă imagine a celor pictate pe suprafața sa.

Originea amforelor cu ornament „facial” poate fi găsită în vasele antropomorfe cu două fețe și corp rotunjit, prevăzute cu două sau patru mânere, care redau două figuri feminine statuare, amplasate spate la spate. Se consideră că ele reprezintă principala zeitate feminină a panteonului Cucuteni-Tripolie – Zeița Mamă sau Zeița Universului, imaginată în două ipostaze diferite. Prin formă și ornamentică, amfora facială reflectă credințele și viziunile predominante ale comunităților umane din toate timpurile privind structura Universului, reprezintă un adevărat poem mitologic despre originile Omului și al Pământului, idei/concepte ce se desfășoară în adevărate dimensiuni cosmice. Ornamentul stilizat antropo- și zoomorf de pe vas, desfășurat în două sau trei niveluri pe verticală și pe compartimentat în patru orizonturi, reprezintă Spațiului Cosmic, Centrul și părțile lumii cu Muntele Cosmic, Pământul și Cerul, Arborele Vieții, Soarele și Luna în diferitele ei faze etc. În spațiul ornamental al amforei sunt incluși, prin imagini, cei care îl locuiesc: animale, păsări sau simbolurile acestora. Cea mai importantă zonă ornamentală de pe amforă este spațiul dintre mânere. Ornamentul vasului reflectă una dintre cele mai semnificative teme ale credințelor comunităților culturii Cucuteni-Tripolie – tema legăturii indisolubile dintre Pământ și Cer.

Din cauza comportamentului său, a înfățișării și abilităților sale, bufniță reprezintă în multe culturi atât un simbol al nopții, întunericului, forțelor malefice, misterului, somnului, morții, lumii celeilalte, cât și unul al înțelepciunii, cunoașterii, inteligenței, sagacității, erudiției, clarviziunii, profeției și protecției, fertilității. Nu întâmplător, filosoful german Friedrich Hegel a conceput bufnița ca un simbol al filosofiei! În Egiptul antic întruchipa răceala (inclusiv sufletească), noaptea, moartea, dar și înțelepciunea. Era, totodată, o călăuză în tărâmurile subpământene, grație capacității sale de a vedea în întuneric, în timpul nopții. La grecii din antichitate, unele specii de bufniță erau considerate păsări ale întunecimii. Ele erau o personificare a sinistrului fiu al lui Acheron și Orphne, numit „Întuneric”. Fusese transformat într-o bufniță de zeița Demetria, după ce o zărise pe fiica ei, Persephone, mâncând o sămânță de rodie în grădina lui Hades, zeul morților. Bufnița era pasărea sacră a lui Athena, o zeiță cu care împărtășea atributele de înțelepciune și profeție. În folclorul celtic, era respectată ca urmare a sacralității sale și a reputației de a avea puteri supranaturale. În Țara Galilor, simboliza moartea și învierea, înțelepciunea, magia lunii și inițierea în magie. Zeița  Arianrhod își schimba înfățișarea sub cea a unei bufnițe foarte mari care, datorită ochilor ei pătrunzători, putea vedea până și în întunecimea subconștientului ori sufletului oamenesc. Vechii galezi asociau această pasăre cu fertilitatea. Dacă o femeie auzea o bufniță, se credea că va avea o naștere ușoară. Creștinii timpurii identificau bufnița cu Saturn, cu forțele răului, veștile proaste și distrugerea, sau cu Lilith, prima soție, nesupusă, malefică, a lui Adam. În Vechiul Testament, era considerată o creatură impură, una reflectând dezolarea, dezamăgirea. În același timp, pentru creștini era un simbol al „orbirii” necredincioșilor.

Acum noi nu cunoaștem încă ce însemna pentru cucutenienii de acum peste 6000 de ani simbolul acestei păsări (bufnița), dar cu siguranță aveau o explicitare justificată de apariția acestei imagini pe suprafața amforei aflată în studiu. (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*