O soluție pentru refugiații afgani

Văzând soarta a zeci de mii, sute de mii sau poate milioane de refugiați afghani, în urma crizei provocate de retragerea trupelor militare ale S.U.A., am descoperit o soluție salvatoare. Afghanii pot merge liniștiți în Israel. Aceasta ar însemna reîntoarcerea, în Sionul străbun, a urmașilor unui trib izraelit dispărut.

Publicația on-line HotNews.ro a postat în 13 ianuarie 2010 articolul intitulat „Paștunii, principalul grup taliban, ar putea fi descendenți ai evreilor“.

„Paștunii, grupul etnic care formează nucleul talibanilor din Afganistan și Pakistan, ar putea fi descendenți ai dușmanilor lor evrei, susțin cercetători indieni, citați de ziarul britanic Telegraph. Experți de la Institutul Național de Imuno-hematologie din Mumbai au declarat că grupul paștunilor ar putea fi unul dintre cele zece „Triburi dispărute ale Israelului”.“ Paștunii reprezintă grupul etnic majoritar din Afganistan cu o pondere de 55-65 la sută din totalul populației.

Chestiunea este foarte serioasă întrucât „Guvernul israelian finanțează în prezent un studiu genetic care să stabilească dacă există o dovadă a legăturii între paștuni și evrei. (…) Mulți dintre paștuni au crescut auzind povești despre neamul lor ca fiind „Copiii lui Israel”. Potrivit legendei, ei sunt urmași din tribul Efraim, care a fost alungat din Israel de invazia asirienilor, în jur de 700 î.Cr.“.

Pe 13 ianuarie 2010, blogul Le Figaro publica articolul „Dacă talibanii ar fi evrei?“: „Asemănări în rituri, îmbrăcăminte, tradiții familiale, culinare… totul sugerează că paștunii au strămoși evrei“.

În aceste condiții date, întoarcerea ipoteticilor descendenți ai tribului lui Efraim, unul dintre cele 12 triburi ale lui Iacov, redenumit Israel, ar însemna regăsirea patriei pierdute după mai bine de 25 de secole.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că unii evrei din România, care se pretind urmașii iudeilor, acuză in integrum poporul român de antisemitism contemporan.

În 26 ianuarie 2021, Sabina Fati, directoarea postului Europa liberă, aciuat la București, semna în mod tendențios, pe pagina Deutsche Welle, articolul „Sunt românii antisemiți? Cazul fostului colonel SRI care neagă Holocaustul“. Un sondaj IRES din 2019 scoate la iveală că 58 la sută dintre români nu au încredere în persoanele de altă religie decât cea ortodoxă, iar 46 la sută nu au încredere în evrei“.

În 19 martie 2021, ambasadorul statului Israel în România, David Saranga, a postat intempestiv pe pagina de facebook a Maiei Morgenstern o replică de susținere a acesteia. Demnitarul izraelian denunța existența latentă, în cadrul poporului român, a antisemitismului și rasismului: „Discuția la care d-na Maia Morgenstern a asistat ieri este o dovadă a latenței antisemitismului și rasismului“. Ulterior, deși s-a dovedit că „discuția“ invocată nu a existat și a fost doar o născocire a imaginației bogate a respectivei actrițe – sau chiar o înscenare a unor cercuri interesate să învinovățească românii de antisemitism –, totuși, ambasadorul David Saranga nu a făcut mea culpa.

Credem că „latența antisemitismului și rasismului“ românesc poate fi evitată în mod excepțional.

Având în vedere că paștunii afghani – denumiți talibani – ar fi posibili descendenți ai iudeilor biblici, iar românii sunt catalogați ca antisemiți periculoși, considerăm că puteți evita eventualele neplăceri viitoare de pe teritoriul României prin aducerea în țară a refugiaților afghani. O discuție cu omologul izraelian ar rezolva în mod excepțional criza afghană și misiunea sionismului de repatriere în Eretz Israel a tuturor presupușilor descendenți din cele 10 triburi antice ale lui Israel, considerate „pierdute în Istorie“.

E-adevărat că aici persistă o problemă: cine și cum îi discriminează – în cadrul grupului paștunilor presupuși descendenți din Efraim, fiul lui Israel – pe paștunii afghani care fug de paștunii talibani, care îi determină să fugă! Dar găsirea soluției acestei contradicții revine diplomației izraeliene, deja versată în rezolvarea unor astfel de situații.

Vasilică Militaru,

Președintele Asociației Neamul Românesc

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*