A nu spune adevărul despre foștii ofițeri de securitate…

Am luat hotărârea de a scrie acest articol în urma vizionării unei emisiuni de la TVR, în care era intervievat un colaborator al odioasei instituții criminale, numită Securitate, despre Arsenie Boca, Sfântul Ardealului. Atunci, mi-am pus întrebarea, fiind ea și retorică, de ce reporterița respectivă nu a luat interviu ofițerului de securitate, care servea un regim neligitim și criminal, care l-a racolat pe acest tâmplar care să-l „toarne“ pe Arsenie Boca? Se cunoaște faptul că ofițerii de Securitate făceau presiuni și amenințări asupra acestor victime și ele, pentru a devein colaboratori.

Sunt ziariști care au criticat pe scriitorii, ce au făcut ani grei de pușcărie, care au fost forțați să dea declarații de colaboratori. În condițiile grele și inumane prin care au trecut, acești oameni, sub amenințarea că nu le dau drumul din iadul pușcăriilor, au fost nevoiți să semneze aceste „declarații”. De ce nu sunt înfierați ofițerii de Securitate care le-au impus să dea aceste declarații? Ba, mai mult, această democrație originală le-au acordat și pensii nemeritate. Mai mulţi scriitori au intrat în descursul timpului în confict cu autorităţile şi au ajuns să fie arestaţi. Viaţa publică şi acţiunile lor împotriva conducerii ţării au fost principalele motive pentru care scriitorii români au fost băgaţi la închisoare. Dacă unii au fost închişi pentru puţin timp, alţii şi-au petrecut o parte importantă din viaţă în detenţie.

În perioada comunistă, scriitorii români şi nu numai, care nu erau de acord cu regimul, au fost acuzaţi de propagandă anticomunistă şi de comportament îndreptat împotriva comunismului, fiind persecutaţi de comunişti şi nu de puţine ori închişi în penitenciarele din ţară. Poetul, dramaturgul şi eseistul Radu Gyr (1905 – 1975) a fost arestat în anul 1945 şi condamnat la moarte. Pedeapsa i-a fost schimbată în muncă silnică şi a rămas închis până în anul 1957. Nici bine nu s-a acomodat cu libertatea, că în 1958 este din nou arestat şi băgat după gratii până în 1963. Cea de-a doua pedeapsă primită de Radu Gyr a fost pentru poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane”, despre care comuniştii au considerat că este un mijloc de instigare împotriva regimului. Poezia – manifest „Ridică-te Gheorghe, ridică-te, Ioane” este una dintre cele mai importante şi emoţionante texte scrise de un deţinut politic,

Filosoful Mircea Vulcănescu (1904 – 1952) a fost arestat în anul 1946, fiind acuzat de crime de război, doar prin prisma faptului că a fost membru al guvernului Antonescu. În toamna anului 1946, Vulcănescu a fost condamnat la opt ani de închisoare şi închis în Penitenciarul Aiud din judeţul Alba.

Eseistul Petre Ţuţea (1902 – 1991) a fost arestat prima dată în luna aprilie 1948, fiind acuzat că spiona în favoarea anglo – americanilor. Cum acuzaţiile nu au putut fi probate, comuniştii au decis să-l cerceteze pentru susţinerea oferită mişcării legionare din România. Ţuţea a fost încarcerat în Penitenciarul Jilava, iar în aprilie 1949 a fost transferat la Ocnele Mari, unde şi-a aflat sentinţa de un an de închisoare pentru activitate legionară. Acel an s-a transformat în trei, Petre Ţuţea fiind eliberat abia în 1953. La mai puţin de trei ani de la eliberare, în anul 1956, a fost din nou arestat pentru că ar fi luat parte la unele întâlniri unde s-au purtat discuţii împotriva regimului comunist. Pentru aceasta a fost condamnat în decembrie 1957 la 10 ani de închisoare pentru „uneltiri contra ordinii sociale”, fiindu-i confiscată şi toată averea. În anul 1959, în timp ce era după gratii, Petre Ţuţea primeşte o nouă condamnare de 18 ani de închisoare şi băgat în penitenciarul Aiud. El a fost eliberat prin graţiere pe 1 august 1964 şi urmărit în permanenţă de securitate până în 1989.

Poetul Constantin Noica (1909 – 1987) a fost obligat de comunişti să nu îşi părăsească domiciliul în perioada 1949 – 1958. În 58’, Noica a fost arestat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică, fiindu-i confiscată şi averea. Din cei 25 de ani de detenţie a executat doar şase, astfel că în august 1964 a fost eliberat. Odată cu el, în 1958, au mai fost arestaţi şi Păstorel Teodoreanu, Nicolae Steihardt, Acterian Arşavir, Sergiu Al. George, Alexandru Paleologu şi alţi membri ai grupului „Noica”, toţi primind pedepse cuprinse între 6 şi 14 ani de închisoare.

Criticul literar Nicolae Steinhardt a fost arestat în 1958 pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva lui Constantin Noica. El a fost condamnat la 13 ani de munca silnică pentru „uneltire contra ordinii sociale”.

Poetul Vasile Voiculescu (1884 – 1963) a fost deţinut politic în perioada 1958 – 1962, din cauza unei erori judiciare, când a fost condamnată împreună cu mai mulţi membri ai organizaţiei culturale Rugul Aprins. În perioada petrecută prin închisorile de la Jilava şi Aiud, Voiculescu s-a îmbolnăvit de TBC la coloană. În data de 2 mai 1962, când a fost eliberat, poetul nu mai putea merge, iar în primăvara anului viitor, fiind grav bolnav, moare.

Lista scriitorilor este mult mai mare, inclusiv Paul Goma, dar mă opresc aici.Îi întreb pe domnii ziariși de ce nu i-a intervievat pe ofițerii de securitate, care sunt principalii vinovați în această situație?

Chiar eu am trecut prin o asemenea întâmplare. Împreună cu soția, poeta Titina Nica Țene, am scris la revista „Flacără” o scrisoare ne semnată, în care criticam pe Ceaușescu că înfometează populația. După doi ani, am fost descoperiți, anchetați de colonelul Velea la sediul Securității de pe strada Traian din Cluj-Napoca. Ne-au confiscat mașina de scris.

La începutul lunii noiembrie 1989, întorcându-mă cu un ARO de la Dej la Cluj între această localitate și Gherla am oprit mașina și am scris cu aracet pe mijlocul străzii „Jos Ceaușescu!“. Era în ajunul Congresului XIV-lea PCR, care a avut loc în perioada 20-25 noiembrie.După revoluție pictorul de biserici Gâtu din Dej mi-a spus că Securitatea l-a pus să constate ce scris este să-l poată descoperi pe autorul acestei fapte.Povestind acest lucru unui fost ofițer de Securitate, pensionat colonel, poet, când i-am spus că eu am scris aceste cuvinte pe asfalt, mi-a replicat că dacă mă prindea, cu mâna lui mă împușca.

Iată câteva exemple care ar trebui să pună pe gânduri pe acei ziariști care înfierează pe colaboratori, în loc să-i critice pe adevărați vinovați care au fost uneltele unei instituții criminale.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*