„Avocatul diavolului” – structură a unui serviciu de Intelligence

Ce se întâmplă acum prin lume, inclusiv în România, în legătură cu ce se întâmplă în Afganistan mi-a amintit câteva texte din lucrarea „Despre Intelligence, altfel”, apărută în 2012, lucrare care nu știu dacă a primit „Interzis” de la structurile de intelligence, dar știu că nu a constituit subiect al interesului manifestat de cei care conduc acele structuri. Citind aceste materiale nici nu trebuie să fii specialist în intelligence ca să-ți dai seama de ce a fost pusă la spatele… din dos. Oricum, în România actuala, nimeni nu-i va lua la întrebări pe cei care au favorizat moartea unor români trimițându-i să apere interese străine, nicidecum ale României. Decorarea lor post-mortem și ceremonialele oficiale de la primirea lor în sicrie nu au fost decât spectacole de prost-gust.

Undeva mai la vest, peste ocean, cică se organizează o competiţie pentru cele mai adecvate definiţii ale unor termeni contemporani. Pentru competiţia din 2010 termenul de definit a fost „political correctness”, (corectitudinea politică). Câştigătorul a scris următoarele: „Corectitudinea politică este o doctrină, cultivată de o minoritate delirantă, ilogică, şi promovată rapid de mass-media oficiale lipsite de scrupule, care susţin afirmaţia cum că este întrutotul posibil să apuci o bucată de c..at de partea curată”.

Bancul ăsta mi-a amintit că, la noi, înainte de 1989, toată lumea îţi recomanda „să nu te pui cu partidu’ ”. Adică, ceea ce zicea partidu’ era sfânt. Iar „ceea ce zicea partidu’ ” se rezuma, de fapt, la ceea ce zicea secretarul general. Aşa se face că, de sus până jos, toată lumea vorbea în citate din Ceauşescu. Consecinţa? Aproape nimeni nu mai conducea la modul concret, pe nimeni. Dacă şi un şef de echipă le răspundea oamenilor pe care-i conducea printr-un citat din Ceauşescu, în loc să le spună concret ce să facă…!

După 1989 am avut şansa să iau contact cu „patria tuturor libertăţilor”. Iar acolo am constatat cu stupoare că „să nu te pui cu partidu’ ” e mai al dracului decât era la noi! Desigur, cu adaptarea corespunzătoare la personajele de acolo. Dar şi la spusele lor! Aşa se face că, după ce „secretarul general” de acolo a anunţat că Sadam Husein se pregăteşte să atace întreaga omenire cu toate arsenalele posibile, toţi căţeii au sărit să justifice aberaţiile pronunţate de „secretarul general”. Nenorocirea este că, în acest joc demenţial, au fost împinşi şi cei de la intelligence. Și când spun asta, nu mă refer la cei care conduc intelligence, ei fiind numiţi în acele poziţii, ca şi prin alte părţi, după alte criterii decât cele profesionale. Mă refer la lucrătorii profesionişti din domeniu. Acolo, la bază, unde se face intelligence, nu doar se vorbeşte despre intelligence, formula „politicaly correct” nu ar trebui să aibă loc, pentru că este otrăvitoare.

Lucrătorii din intelligence trebuie să facă abstracţie de afirmaţiile liderilor politici, indiferent de culoarea lor şi de propriile simpatii politice. Ei trebuie să prezinte realitatea, aşa cum este ea, chiar dacă vin în contradicţie cu afirmaţiile liderilor politici. În fond, ei nu au cum să ştie că evaluările lor realiste nu vor modifica abordarea liderilor! Singura condiţie care-i „salvează” din ghearele şefilor, este aceea ca ei să nu se pronunţe public în legătură cu ceea ce ştiu. Ceea ce ştiu ei trebuie să prezinte numai celor îndreptăţiţi prin poziţia ierarhică pe care o ocupă. Iar acolo trebuie să prezinte realitatea, fără să urmărească să fie „politicaly correct”. Mai departe, ce şi cum înţeleg ceea ce le spun cei de la intelligence, cum răstălmăcesc ei ceea ce li s-a spus, şi ce fac, de fapt, cade în responsabilitatea acelor lideri, iar istoria îl judecă pe fiecare prin prisma a ceea ce a făcut.

Deşi am început aceste rânduri în plan politic, pentru că acolo am eu „alergie” la fals, afirmaţiile cu privire la ceea ce fac cei din intelligence sunt valabile în orice domeniu. Adică, şi dacă structura de intelligence deserveşte un stat, sau un minister, sau o companie.

Ce este intelligence în aceste rânduri? Sunt sigur că cei din intelligence înţeleg. Evident, numai cei care nu au ca obiectiv al vieţii doar să fie „politicaly correct”. Partea proastă este că această „political correctness” este o boală care se propagă mai ceva ca gripa „găinară”. Desigur, se propagă mai ales în rândul … găinarilor.

P.S.: Citind acest articol, cineva mi-a scris: „Când se schimbă direcţia vântului, schimb poziţia velelor ca să ajung unde doresc”. Cel care mi-a scris se pare că nu ştie care-i rostul intelligence-ului! Intelligence-ul este cel care-ţi spune din ce direcţie va bate vântul, nu este cel care schimbă poziţia velelor și nici cel care-ți spune unde vrei tu să ajungi! Nenorocirea este că, într-o colonie, nu stabilesc băștinașii unde vor să ajungă, ci le stabilesc stăpânii coloniei.

Cu ceva vreme în urmă, după o întrevedere cu câțiva studenți interesați de subiectul „Intelligence”, am constatat că subiectul acesta a pus în mișcare rotițele din capul unor tineri. Aș fi de-a dreptul încântat dacă aș auzi că, între timp, s-au pus în mișcare și rotițele din capul celor care conduc activitatea structurilor de intelligence, indiferent care sunt ele, și la ce nivel lucrează. În urmă cu câțiva ani, când am scris eu rândurile de mai jos, lucrurile stăteau așa cum rezultă din finalul acestor rânduri. Dacă mă poate contrazice cineva, mă voi bucura. Eventualilor cârcotași, predispuși ca, în loc să cugete la „cestiune”, să mă întrebe de unde știu eu, le răspund preventiv. Am locuit o vreme în aceeași clădire cu un avocat al diavolului real, iar relația noastră nu s-a redus la a intra și a ieși pe aceeași ușă.

De bună seamă, există cititori care ştiu că „Avocatul diavolului” este numele unei structuri dintr-un serviciu de intelligence. Ce nu ştiu toți este cu ce se ocupă şi cum lucrează această structură. Foarte mulți se rezumă la a considera că această structură este constituită, de fapt, dintr-un om care are o singură misiune-aceea de a fi permanent „Gică contra”. Adică, el n-ar trebui decât să contrazică întotdeauna orice ar zice ceilalți. Imagine falsă şi păguboasă căci din cauza acestei abordări simpliste şi simplificatoare acest gen de structură nu a fost preluat şi la noi. Desigur, nu fusese preluat atunci când știu eu.

Avocatul diavolului a apărut la un serviciu de intelligence după ce acel serviciu fusese surprins de o acțiune inamică. După nefericita întâmplare, s-a făcut o analiză şi s-a constatat că existau informații care ar fi permis să se prevadă ceea ce a urmat. De ce nu s-a prevăzut nefericita întâmplare? Pentru că există întotdeauna o direcție care iese preponderent în evidență dintr-un mănunchi de informații şi cei mai mulți analişti, dacă nu cumva chiar toți, urmăresc acea direcție şi caută noi informații care să le confirme opinia. Cam ăsta este trendul general. Avocatul diavolului a apărut pentru a judeca informațiile şi din alte perspective decât cele obişnuite. Cu alte cuvinte, avocatul diavolului, pe baza tuturor informațiilor disponibile creionează toate scenariile posibile, nu numai pe cele care “sar în ochi” de la prima vedere, şi nu elimină nici unul dintre ele de pe lista de monitorizare decât atunci când se obțin dovezi indubitabile că acel scenariu nu este posibil.

Pe scurt, avocatul diavolului urmăreşte două aspecte esențiale: să fie analizate toate informațiile disponibile, nu numai cele care susțin un anumit scenariu, chiar dacă acesta pare a fi de departe cel mai posibil şi probabil; să fie elaborate toate scenariile posibile pe baza informațiilor disponibile, iar acestea să fie monitorizate atâta timp cât nu apar informații relevante din care să rezulte indubitabil că nu este posibilă materializarea lor.

Avocatul diavolului nu este o structură de analiză, ci este o structură post-analiză. Adică, nu înlocuieşte analiştii, ci verifică dacă aceştia au analizat toate informațiile şi dacă au proiectat toate scenariile posibile. Lucrările nu pleacă mai departe decât cu avizul acestei structuri, indiferent cine le-a întocmit şi indiferent cui se trimit. Este important de remarcat că nici destinatarii acelor lucrări nu le primesc decât dacă au avizul avocatului diavolului.

Desigur, nimeni nu-şi poate permite să lucreze la modul ăsta pe toate direcțiile. Nici nu ştiu dacă s-ar justifica. În acelaşi timp, însă, mi se pare impardonabil să nu ai o asemenea abordare în probleme de maximă importanță pentru serviciul respectiv, sau pentru instituția pe care o deserveşte acel serviciu. Iar problema oamenilor care ar trebui să încadreze o astfel de structură nu este o problemă de a-i selecta pe cei cu spirit de contradicție mai dezvoltat. Nicidecum, căci nu aceasta trebuie să fie principala lor calitate. Ei trebuie să fie oameni cu imaginație foarte dezvoltată și predispuşi la o muncă sisifică, căci a trece în revistă toate informațiile disponibile şi a înțelege semnificația fiecăreia nu este la îndemâna oricui. Apoi, prin poziția şi importanța ce li se acordă, ei trebuie să fie de maximă probitate profesională şi morală, de ei depinzând în bună măsură aprecierea muncii celorlalți analişti. Nu întâmplător, în astfel de poziții sunt numiți oameni cu vastă experiență în domeniul analizei informative, unanim recunoscuți şi apreciați pentru corectitudinea lor, pentru judecata lor limpede şi pentru bunele lor intenții în tot ceea ce întreprind.

Nu avem noi probleme de maximă importanță? Avem! Nu am vrea noi să nu fim surpinşi? Am vrea! Atunci ce ne împiedică? N-om fi având noi oameni care să corespundă criteriilor profesionale şi morale? Eu cred că s-ar mai găsi, pe ici pe colo. Atunci, ce ne împiedică? O fi lipsa de voință a unor oameni cu funcții care s-ar vedea în situația de a nu mai prezenta ei lucrurile în funcție de propriile interese personale, sau de interesele personale ale celor cărora le prezintă? Te pomeneşti!

Notă: Văzând „mersul istoriei” din ultimii ani, adaug: numai în colonii nu este permis „Avocatul diavolului”, căci coloniile nu au interese proprii. Celor din colonii le spune altcineva care-s interesele lor! Oare, ce ar fi spus avocatul diavolului în legătură cu informațiile pe baza cărora liderii românești au trimis atâția tineri să moară în Afganistan? Și pentru ce?!? Bine-nțeles că mă aștept ca politrucii să mă întrebe de ce  nu zic nimic de încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului prin vaccinarea care introduce cipuri în organism și de ce nu-i critic pe cei care au luat în derâdere grandioasa manifestare a homosexualilor, simbol al democrației capitaliste.

Actualizare… la zi

Se vaită lumea că americanii ar fi pierdut războiul din Afganistan. Eu aș întreba lumea dacă știe de ce au invadat americanii Afganistanul? Căci, numai atunci ai putea să-ți dai seama dacă, într-adevăr, au pierdut războiul. Eu nu cred că au pierdut. În fond, care a fost motivul invadării Afganistanului? Întâmplarea cu blocurile turnuri? Să fim serioși! Nici papagalii americani nu mai cred asta. O acțiune la care nu a participat un singur om, ci mulți oameni, a cărei pregătire nu a durat o secundă, ci multe, multe zile, nu putea scăpa tuturor serviciilor secrete americane. Chiar dacă, așa cum bine zicea fostul președinte Obama, acele servicii au avut informații, dar n-au fost capabile să extragă necesarul intelligence din acele informații.

Atunci, cum s-a realizat „surpriza” cu turnurile? Simplu: fie acțiunea a fost pregătită chiar de americani, fie, dacă a fost pregătită de alții, americanii au știut, dar au lăsat-o să se deruleze tocmai pentru a putea fi folosită ca pretext. Car’va’zică, nu turnurile au fost motivul real al invaziei, ci altul, pe care opinia publică nu l-a știut niciodată, turnurile fiindu-i băgate pe gât cu obstinație.

Așa că, pe ce bază se lamentează lumea, inclusiv românii, că au pierdut americanii războiul din Afganistan?!? Mai bine i-am lua la întrebări pe cei care au trimis militari români acolo, incapabili să prezinte un singur interes românesc al sacrificării acelor oameni.

În ceea ce-i privește pe cei care și-ai pierdut viața acolo, eu nu îi plâng. Au făcut ce au vrut ei. Căci, contrar lozincilor clamate de diverși politruci, inclusiv unii îmbrăcați în uniformă militară, nu s-au dus în Afganistan „ca să apere independența României”. În fond, n-am văzut nici-un ceremonial național atunci când un șofer român, angajat pe bani frumoși de o firmă străină, a murit în accident pe o autostradă europeană.

Am auzit și „gluma ridicolă” cu trimisul militarilor români în Afganistan pentru a câștiga respectul partenerilor. Ca să câștigi respectul unui partener, mai ales când e vorba de parteneriate militare, este esențial să-i câștigi în primul rând încrederea. Iar încrederea nu se câștigă niciodată lingând dindosul partenerului! Dimpotrivă, partenerul te va privi cu suspiciune și te va trata ca atare.

Precizare pentru eventualii cârcotași: Da, am spus astea și în septembrie 2001. Și?!?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*