Strategie secretă între frați?!

De peste trei decenii urmăresc cu multă atenție și îngrijorare evoluțiile politice, economice, sociale și culturale din R. Moldova. Am fost de zeci de ori în stânga Prutului ca să mă documentez asupra realităților de acolo, am vorbit cu foarte multă lume bună din diferite localități rurale și urbane, am discutat cu mari personalități basarabene și formatori de opinie, fără să-mi treacă vreodată prin cap să le ofer lecții sau soluții miraculoase la mulțimea de probleme moștenite de la imperiul sovietic, dar și la cele acumulate după 27 august 1991 încoace.

După ce am intrat în istoria sângerândă a fraților noștri abandonați la 28 iunie 1940 de regele Carol al II-lea și de camarila sa de la guvernare, am ajuns la concluzia că basarabenii reprezintă partea cea mai terorizată a poporului român, care, cu jertfe uriașe a rezistat eroic, și-a păstrat în condiții oribile limba, credința și ființa românească.

Să reținem că procesele de ieșire din comunismul sovietic, în tot spațiul românesc, le-au inițiat intelectualii de la Chișinău încă în 1985, că ei, în singurătate, au luptat și au obținut victorii incredibile – readucerea alfabetului latin, a Limbii române, a Tricolorului național, inclusiv Suveranitatea și Independența față de Moscova imperială.

Ce a făcut „noua” clasă politică de la București ca să înlăture marile nedreptăți istorice abătute asupra României în anul 1940 și care au fost politicile oficiale față de teritoriile și românimea de la Est de Prut?; S-a dus cineva din țară, de calibrul lui Onisifor Ghibu, să contribuie la procesele de renaștere națională?; De unde a venit indicația „prețioasă” ca România să recunoască prima statul moldovenesc apărut pe ruinele imperiului prăbușit?; Cine a intervenit și cum s-a întâmplat că Mișcarea de Eliberare Națională din Basarabia, care constituia un front foarte unit și avea o viziune clară de integrare în spațiul românesc (a se citi Declarația de Independență), a început să fie deturnată spre alte obiective decât cele de unitate națională?; Nu cumva avea dreptate unul dintre liderii și intelectualii de frunte basarabeni, care îmi spunea că fragmentarea și devierea Frontului Popular din Moldova a început din ziua, când anumite instituții din România l-au „înfiat” pe Iurie Roșca și au trimis „primii experți” la Chișinău?; De ce, după trei decenii, când se cunoaște foarte bine că Iurie Roșca și celula sa făceau parte din serviciile secrete rusești, nu apar în spațiul public instituțiile, experții și factorii de decizie de la București, care au conlucrat fructuos cu acest agent sub acoperire?; Sau a semnat prea multe „cecuri în alb” pentru milionarii dâmbovițeni și individul cunoaște câte ceva din ramificațiile rețelei implantate de stăpânul de la Est?

Avem întrebări și mai complicate, dar așteptăm, mai întâi, răspunsul la cele de mai sus.
Recunosc că rândurile pe care le înșir, vin ca o reacție la materialul kilometric „Din dosarele discrete ale diplomației românești: implicarea României în susținerea R. Moldova și a președintelui Maei Sandu”, semnat de Iulian Chifu, cel mai „expert dintre experți” în multitudinea de probleme legate de relațiile moldo-române.

Uneori, mă văd nevoit să descifrez textele confuze și insipide, scrise într-o limbă aproximativă, a la Tiraspol, ale lui Iulian Chifu. Din câte am reușit să aflu, în tinerețe Iulian Chifu, mânat de curiozitate, făcea naveta Iași-Chișinău, pentru a-l vedea pe viu și a-l asculta pe magistrul fără epoleți vizibili, Iurie Roșca. În eventuala sa carte de memorii, probabil că Iulian Chifu va recunoaște că dragostea nemărginită față de Basarabia i se trage de la Iurie Roșca. Rămâne să auzim de la el, de unde i se trage și dragostea față de puterea, oricare ar fi, de pe malurile Dâmboviței.

Revin: din articolul anost și încâlcit la maximum, am descoperit că România, totuși, are o strategie față de R.Moldova, doar că e … secretă.

Strategia în vigoare a României a fost elaborată în urmă cu 4 ani, a fost coordonată de către Președintele României, Klaus Iohannis, a trecut printr-o perioadă de pregătire de doi ani și se aplică în ultimii doi ani, constant și gradual, de către Ministerul Afacerilor Externe, cu precădere” – citez din material. Am apelat la o sumedenie de cunoscuți din instituțiile statului român, inclusiv de la externe, să aflu dacă există cu adevărat o asemenea strategie. Toți au strâns din umeri, punând la îndoială existența strategiei, oricât de secretă ar fi. Iulian Chifu ne liniștește și ne îndeamnă să fim înțelegători, fiindcă „multe dintre acțiunile unui stat nu au un caracter public, tocmai pentru ca devoalarea unor pași și a unor realizări de etapă, de nivel tactic, să nu pună sub semnul întrebării atingerea unor obiective strategice”. Este limpede că marii și tainicii strategi de la București, ca nu cumva să le fie deconspirat planul ultrasecret de către serviciile rusești, pregătesc pe ascuns Unirea, fără să tulbure liniștea Kremlinului și somnul stataliștilor de la Chișinăul.

Neprietenii și dușmanii reîntregirii României nici nu-și dau seama, cât de fin lucrează clasa politică și diplomația română pentru a adormi vigilența Moscovei și a Berlinului. Același Chifu, având acces la strategie, nu rezistă restricțiilor impuse, divulgând că obiectivul intermediar de a o face pe Maia Sandu președinte, deja a fost atins: „România a participat, cu propriile instrumente, la pregătirea unui public avizat și orientat spre susținerea candidaturii Maiei Sandu și victoria sa ca Președinte al Republicii Moldova”. Iar eu, naivul de mine, credeam că alegătorii moldoveni au ales-o președinte pe Maia Sandu, fără să-mi dea în cap că e rezultatul strategiei secrete a Cotrocenilor și Ministerul de Externe.

Refuz să mai aduc citate și, ca cetățean român, care am dreptul constituțional la strategiile politice și de dezvoltare ale țării, cer de la președinție, parlament și guvern, un răspuns foarte clar, dacă România are și implementează strategia secretă față de R.Moldova? Și de ce este secretă? De ce să nu fie cunoscută strategia de frații de la Chișinău, de întregul popor român, de SUA și țările Uniunii Europene? Or, poate se repetă povestea din aprilie 1990, când Ion Iliescu îl ruga pe Mihail Gorbaciov să aibă „grijă” de Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, fiindcă ea creează probleme, atât Uniunii Sovietice cât și României socialiste.

Orice strategie „discretă” devine o sursă uriașă de speculații. Mai ales, în relațiile frățești cu românii din R. Moldova. Ei cunosc mult mai bine decât noi și decât rețeaua de „experți” gen Iulian Chifu sau Adrian Dupu (Departamentul pentru relația cu R. Moldova) că, dincolo de ajutoarele tehnice oferite cu generozitate de România Basarabiei, au intrat zeci de milioane de euro către puterea din R. Moldova, pentru a finanța guvernările antiromânești de la Chișinău și programele lor prin care alimentau cu banii contribuabililor români, moldovenismul statalist și românofobia la o parte însemnată din populația îndoctrinată.

Dan Hazaparu,

Președintele Fundației Române pentru Democrație prin Lege

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*