Scut al creștinătății ați fost voi!

Nu voi uita…

Copilărie, primul meu Rai,

Aș vrea o clipă să-mi mai dai

Sau o secundă să mai stai

Pe-al sufletului bătrân plai.

.

Întoarce-mă în satul meu

Unde e plin de Dumnezeu!

De prunci ce-s veseli mai mereu,

În satul meu,în satul meu.

.

S-ating cu-obrazul soba de aramă,

Să-i simt căldura ca o plapumă

Și să privesc spre a mea mamă,

Spre mânile-i brăzdate, fața-i calmă…

.

Mi-e tare dor—asa de dor!

De când mă legăna s-adorm—

Prin inimă mă trece un fior—

Și orice-ar fi, o voi iubi enorm.

.

Și seara ce frumos era!

Bunicu-ntruna povestea

Ce grav sfârșise fata rea,

Pe când a moșului zâmbea.

.

Povestea porcului zicea,

Pe Păvăluc nu îl uita,

De cei trei iezi mereu își amintea

Sorbeam orice cuvânt scotea!

.

Unde sunt nopțile cu greieri?

Au dispărut pe veci, ca ieri.

Acele zile sunt acum himeri

Și scumpe-s precum giuvaieri.

.

Unde e satul meu feeric?

Unde-i al meu veșnic amic?

Să mă mai joc măcar un pic,

Și să ma simt iară mic, mic.

.

Ne ascundeam și alergam,

Satul în lung și-n lat băteam,

Mâncam când ne mai aminteam,

La suflet blânzi, curați eram.

.

Și doar un spic în jumătate

Făcea să moară tații în armate!

Iară când deschideai o carte

Știai că vei fi om „cu parte”!

.

„Glu glu” —duetul de la curci

Și năzdrăvanele pisici

Pe nasuri aveau fluturi mici.

Și nu – ți venea să te mai culci…

.

Iar în gradină florile

Iți minunau simțirile!

Se gudura și câinele

Fețe? Erau doar vesele!

.

Eu niciodat’ nu voi uita

La Bujoreni cum învia

Hristos; cum se vedea

În mii de candele, lumina.

.

Cu sufletele strânse

Și mâinile deasupra puse,

Păstram luminile aprinse

Cu rugăciuni pe buze zise!

.

Ouăle roșii vii luceau

Căci viața și-Nvierea le vesteau.

Iar cozonacii abureau

Cât toți la masă se strângeau.

.

Și mulțumesc Treimii ne-ncetat

Pentru iubirea ce-a turnat

Din plin și fără măsurat

În sufletul lor bun, curat.

.

Eu cu iubire din iubirea lor,

Crescut-am și voi crește pană mor

Și-n inimă voi mai avea un singur dor:

Să mai copilăresc măcar o or’!

.

Iarna, era pictat în alb de nea,

Colindul vestea Nașterea

Căprița cânta voioșia,

Pe deal zburam cu sania.

.

Cu mama oameni înălțam

Și îngeri din cer coboram,

Iar nasul roșu îl aveam:

Cu Rudolf eram toți de-un neam!

.

Iară de Sfânt Ierarh Vasile,

Copiii toți, cu sutele,

Cu grâu uram la toate casele

De bucurie pline zilele!

.

Ș-apoi duminica la Liturghie,

Bătrâni slaveau a Lui mărinimie,

“Fecioară, Maică Marie,

Fii bună și ne mântuie!”

.

Văzând ruga femeilor,

Aveam un gând pătrunzător:

Că soarta țării și-a românilor

O va păzi, cu milă, Iisus-Salvator.

.

E clar că veșnicia

La sat ‘și-are obârșia.

Și fiind-că-i Rai copilăria,

Acolo a rămas și ea.

.

Oriunde-aș fi nu voi uita

Sătucul meu cu Troița.

Și voi pași mereu pe ulița

De unde mi-a început viața.

*

Mama Românie[1]

Iar m-au uitat crinii mei dulci…

S-au dezrădăcinat de-aici !

Visând că se vor face-n iasomii,

S-au ofilit în loc străin, mii, mii ![2]

Lacrimă rece-mi curge pe obraz

Căci sufletul mi se sufocă de jelire.

Copiii mei dintre străini, am mar’ necaz !

Că-s și eu mama voastră și mă doare !

Mereu m-au sfârtecat alte popoare.

Dar nicio suliță de-a lor

Nu m-a distrus așa de tare

Cum voi m-ați răstignit prin dor…

Când  toată vlaga-n mine piere,

Eu m-am gândit să vă dau carte,[3]

Să amintesc domniei voastre

Ce zace-n voi : inimi curate ! [4]

<<Iubesc  poporul meu destoinic,[5]

Stăpân eu l-am ales să-mi fie

Și-l ocrotesc sub brațul meu puternic,

Iar ei îmi spun : «Te iubim, glie ! »

Pământul meu, al vechii Dacii,

E îmbibat cu sânge de creștin[6];

Și-și amintește clipele când tracii,

Cu lup[7] zdrobeau orice popor hain. [8]

Și m-a-ndrăgit un împărat din Roma :

Cu zâmbet, mâna eu i-am dat;

Pe tavă el și-a pus inima[9],

Suav, inel pe degetu – mi a așezat…[10]

Eu i-am născut lui dulci odoare,

Pe nume i-am strigat :români.

În cuget pusu-le-am iubire

De Dumnezeu, de frați și de străbuni! [11]

Le-am arătat să se jertfească cu iubire:

Se oglindea-n ale lor inimi Raiul!

Andrei si Filip[12] adusu-le-au Bună-Vestire[13]

Și au sădit în a lor suflet harul.[14]

Dar într-o zi cu ceas de moarte,

Al meu  soț grandios muri,

Lăsând în grija-mi mii de soarte:

Mii de români: sărmanii mei copii… [15]

Iar când familia zdrobită s-a făcut,

Străini mi-au cotropit înalții fii,

Iar eu, Dacia-mamă-n trei m-am rupt !

Dar mi-am iubit și-mi voi iubi stăpânii![16]

Eu le-am șoptit mereu pe românește:

În graiu-n care i-am crescut!

Privighetoarea ciripește-

Dar pe români n-a întrecut…[17]

Crișana lui Menumorut am dat;

Gelou în Transilvania a stăpânit ;

Iar Glad – duce peste Banat:

Trei voievozi jertfelnic au domnit. [18]

Tatos cu Gheorghe și Dimitrie[19],

‘Nalți crai ai Dobrogei străbune,

Purtat-au cu mândrie ie

Iubit-au a lor națiune!

Ș pi Moldova am dat-o lu’ Bogdan[20],

Brav voievod di Maramureș.

Din iel ieșât-a graiu’ moldovan,

Cu uomu’ bun, îmbujorat, oleac’ cam gureș[21].

Iar cel muntean înflori tot curat,

Din Litovoi și Seneslau[22], ca o comoară;

La nunți „nuneasca”[23] s-a dansat,

Iară bătrânii la macat[24] cusură.

Eu am născut fii Viteji, Mari, de vază:

Ștefan cel Sfânt, domnul Mihai[25],

„Junctis viribus”[26] fost-a lor deviză

Ce-a mântuit al României plai !

Prin ruji din inima-i smeritî,

Ștefan[27] o ridicat zăși di bisăriși,

O-mbogățât Moldova toatî

Cu iz di miruri, cu Liturghii ș cleriși![28]

Ș Crușea di la Putna[29] o țânut

Poporu’ ist’ român cu fruntia sus.

Ruga pi mulț români sfinț i-o făcut[30]:

Ii milî di la Priacurata o adus. [31]

Ioi!![32] Că aste trei provincii românești –

Inima mare-a vechii Dacii-

Viteazul le uni cât doar clipești;

Încredință întreaga țară Maicii.[33]

Apoi, cu sânge rece mi-au răpit

Frumoasa adormită dintre munți…

Cu-amar în suflet, o am jeluit-

Din Apuseni mi se plângeau copiii mulți! [34]

Și-au rupt din mine fără milă

Pe fii mei români din răsărit[35]…

Dar eu mereu am fost umilă:

Când  m-au rănit, eu nu i-am răsplătit. [36]

Așa cum cloșca își adună puii,

Așa și eu[37] pe românașii mei:

Se iau de mână-n pasul horii[38],

Și cântă cântec veseliei.

Iară Moldova cu Valahia

S-au făcut una mai curând

Că Vodă Cuza, Patria

Mereu avut-o-a în gând.

Dar într-o clipă cu surâs[39],

În preajma Sfântului Andrei[40],

Sfârșitu-s-a cu totul al meu plâns,

Văzând, la Alba-n Catedrală[41], frații trei.[42]

Trei petici de pământ smerit, [43]

Crezul și graiul românesc,

Trei uriași, cu Crucea au înfrânt ![44]

Ș-au amuțit urletul păgânesc !

Scut al creștinătății ați fost voi,[45]

Avându-L pe Hristos în inimi !

Și-așa-n al Dunării noroi,

Împiedicat-ați toți barbarii !

Se termină și-al Doilea Război[46]-

Întreabă-ți buna[47] să îți povestească …

Dar m-am făcut acum băboi[48]:

Nu-s moldovenii să mă-ntinerească!

“-Moldova mea, o, fiică rară!

Dă-mi mâna ta plăpândă, de fecioară,

Să simt cum curge-n ale tale vene

Sânge de dac, și de Traian si de durere! [49]

-Ți – aș oferi, mamică, și chiar buchet de nalbe!

Ți-aș  împleti din nou în pletele-ți flori albe

Dintr-un imens întins de iasomie!

Să fim din nou un singur suflet și o ie! [50]

Pe mine plânsul pus-a stăpânire;

Cu doina[51] sufletu -mi îngân…

Și n-am găsit la plânsu – mi lecuire

Decât inima de român! [52]” [53]

Eu, România…

În al meu trup trudit de muncă,[54]

Primit-am trup de curajoși eroi[55]

C-așa-i a Domnului poruncă:

„Sa te întorci, om, înapoi!”[56]

Și în adâncul inimii de mamă,

Îmi curge sângele de-naintași ;

Cascadele mi-s toate-o  lacrimă

Ce susură smerite rugi pentru ostași. [57]

Am înghițit lacrimi de sfinți–[58]

Pământul tremuratu-mi-a atunci.

Eu clocotesc de rugaciuni fierbinți,

De dor și râsete de prunci.[59]

Eu sunt Potir bătrânii Europe! [60]

Sunt pește cu dublon în piept…[61]

Buchet din flori celeste, scumpe:[62]

A Maicii Domnului Grădină sunt.[63]

Mereu pe-acest ținut vor fi

Oase smerite[64], Cruci ș-Icoane.

Și în Altare-n veci se va sluji

Căci ortodocși români sunt milioane.[65]

O! Împărate-al îndurarii,

De-Ți va fi sfânta voie-a Ta,

Rănește-ne deplin cu mila Ta

Și pune pecete în veci unirii

Dintre Moldova si România![66]>>

Și în final…

«Nu v-adormiți, fiii mei bravi

De-a-austrului “dulce-adiere” !

Nici păcăliți nu vă lăsați

De-a modernismului plăcere.

Fiți înțelepți, vlăstarii mei

Și nu uitați Ortodoxia!

E curăția inimei[67]

Ce ține vie România!»

Vă rog, calvaru-mi ascultați,

Ultim cuvânt , pe pat de moarte…

Strigăt amar răsun-acu-n Carpați !

Veniți și nu mai stați de(o)parte!

De veacuri multe fruntea-mi stă în crețe

De o întrebare; mă macină mereu:

Ce v-am făcut poporul meu

De m-ați lăsat la bătrânețe?

Oare-ați uitat cin’ v-a-ngrijit la tinerețe?

Acum nici nu mai dați măcar binețe…

Semnat, cu dor, române, mama ta,

Bătrână și umilă : România…

[1] *Poezia este o mărturisire a unității de neam și continuității istorice a poporului român. Se expun aspecte din vremea Daciei până în prezent. Evenimentele sunt prezentate în ordine cronologică.

[2] Strofa este adresată tuturor românilor, din țară sau străinătate, care sunt asociați cu florile de crin, floare a Raiului. Tot așa și România este un Rai pământesc, o patrie pentru orice român. Românii din afara granițelor s-au dezrădacinat, poate unii doar trupește, alții, din păcate, și trupește și sufletește (adică și-au uitat țara). Mai grav este că unii români din țară au uitat și ei valoarea românului și a României, dezrădăcinându-și mintea și inima din pământul românesc și din credința lui ortodoxă drept măritoare !

[3] Carte =scrisoare

[4] Cu italic sunt evidențiate strofele care nu intră în alcătuirea scrisorii propriu – zise, adresate de România personificată, românilor. Mai exact : primele patru catrene și ultimele trei catrene.

[5] Adică poporul dac și implicit cel român, urmaș al celui dac.( strămoșii traco-geților apar în jurul anului 3.300-3000 î. Hr.)

[6] În Doborgea au loc primele martirii. Aici se nasc primii episcopi și primii sfinți români(daco-romani): Episcopul Evangheucus (a păstorit pe creştinii autohtoni geto-daco-romani de la Gurile Dunării şi din toată Dacia Pontică în ultimul deceniu al secolului III. Se crede că însuşi Episcopul Evangheucus a primit cununa muceniciei prin acelaşi împărat(Dioclețian), pentru marea lui dragoste şi râvnă ce o avea către Hristos.);SFINTII MUCENICI EPICTET PREOTUL ŞI ASTION MONAHUL(Martirizați în Halmyris, Dunavăț de astăzi, de către Dioclețian)(sursa: Patericul românesc, Ioanichie Bălan)

[7] ”lup”= stindardul dacilor care avea în componență un cap de lup, stindard ajuns simbol al poporului dac.

[8] (Încă înainte de anul 2.000 î.Hr. și până în secolul I î.Hr., pe teritoriul României de astăzi, pe atunci Dacia, sunt evidențiate de izvoarele arheologice și istorice diferite uniuni de triburi tracice, daco-getice. Daco-geții erau caracterizați de către istoricul Herodot drept „cei mai viteji și mai drepți dintre traci”. Dacii poartă războaie începând cu sec. X î. Hr până în sec II d. Hr., când are loc cucerirea Daciei de către Traian. Sursa info : internet.)

[9] Cuvântul “inima “,în acest vers, se accentuează, pentru păstrarea ritmului, pe a doua silabă.

[10] (Romanii au ocupat, in sec II, Transilvania și Oltenia de azi, teritorii atunci organizate ca provincii romane. „Împăratul din Roma” este Imperiul Roman. Strofa descrie nunta dintre Dacia și Imperiul Roman. Inelul arată că dragostea dintre cei doi va fi veșnică, ducând la nașterea poporului român care dăinuie de peste 1300 de ani. În sec II Dacia este cucerită. În sec. VIII are loc etnogeneza românească.)

[11] Strofa se referă la faptul că în Dacia, începând cu secolul I, pătrund ideile profunde(centrate pe iubirea de Dumnezeu și aproapele) ale creștinismului. Strofa evidențiază și ideea că românii sunt un popor cu suflet clad, mare și primitor.

[12] (Martirologiului lui Usuard :“Este al doilea apostol, după Sfântul Andrei, căruia Biserica îi atribuie Scythia ca pământ de evanghelizare” (p. 203)Ţinutul Dobrogei a fost primul care a luat contact cu Evanghelia lui Hristos. Din acest motiv, teritoriul dintre Dunăre şi mare este deseori numit „Bethleemul românesc“.Sursa info : internet.)

[13] Cuvântul Evanghelie provine din lb. greacă și înseamnă ”Vestea cea bună”.

[14] Strofa se referă la faptul că Sf. Ap. Andrei și Filip au adus creștinismul în Dacia.(Sf. Andrei petrece în Dacia 20 de ani.)

[15] Imperiul Roman de Apus se referă la jumătatea de vest a Imperiului Roman. În 476 d. Hr., Imperiul Roman de Apus cade. Strofa se referă la această cădere a Imperiului care a avut efecte și asupra teritoriului nord-dunărean. În următoarele secole, Țările Române, aflate în inima Europei, vor fi încolțite de Mari Imperii, dar niciodată nu vor fi șterse complet de pe harta lumii. 3 Țări Române mici, aproape neînsemnate, care au stavilit 3 Mari Imperii : Otoman, Habsburgic, Rus. Strofa se referă la faptul că, deși înconjurați din toate părțile de Imperii care doreau asimilarea poporului român, românii(« sărmanii copii ») au biruit, ajutați fiind și de poziția favorabila a teritoului populat de aceștia :  « Codrul e frate cu românul ». Cuvântul « copii » se referă la nevinovăția românilor, care niciodată nu și-au dorit să atace alte popoare, ci doar s-au apărat pe ei înșiși de altele asupritoare. Acest fapt este remarcat și de Pr Dumitru Stăniloae.

[16] (În perioada postromană, au trecut peste teritoriul dacic (al viitoarei Românii) mai multe valuri de invazii ale populațiilor migratoare: hunii în secolul IV, gepizii în secolul V, avarii în secolul VI, slavii și bulgarii în secolul VII, ungurii în a doua jumătate a secolului IX, pecenegii, cumanii, uzii și alanii în secolele X-XII și tătarii în secolul XIII. În perioada timpurie a Evului Mediu și ulterior, au fost create, – mai întâi – cnezatele și voievodatele, ca formațiuni prestatale românești.) (sursa : Internet)

”Familia” cuprinde Dacia(mama) și Imperiul Roman(tatăl)și viitorii români (copiii). Familia se destramă din cauza căderii Imp. Roman de Apus. Strofa vrea să transmită că destrămarea familiei(unitatea de bază a societății)conduce negreșit la anarhie : ”străini mi-au cotropit copiii”,adică popoare străine. ; ”stăpânii Daciei”sunt însiși copiii ei : viitorii români. ”Dacia se rupe în trei” fapt care în viitor se va reflecta în existența a 3 mari provincii românești : Moldova, Transilvania și Țara Românească. PF Patriarh Daniel a remarcat faptul că teritoriile românești, trei la număr, reflectă numărul Persoanelor Treimice.

[17] Tot de la sfârșitul secolului VIII putem vorbi de apariția limbii române, fiind o limbă romanică sau neolatină. La formarea acesteia, rolul principal l-au jucat cele trei componente principale: stratul romanic, substratul presupus daco-moesic (format în mare parte din vocabular împărtășit de limba albaneză, cel puțin aproximativ 160 de lexeme) și adstratul slav.(sursa : Internet)

[18] (în zona viitoarei Transilvania stăpânea  Gelu-singurul care era de origine românǎ; în Banat : Glad; în Crișana era țara lui Menumorut.) (sursa : Internet)(sec IX-XIII)

[19] După secolul X, apar formațiuni prestatale românești. Cele din Dobrogea se numeau jupânate: jupânatul lui Gheroghe, al lui Tatos, al lui Dimitrie etc.

[20] Considerat întemeietorul Moldovei(1359–1365 – 1365–1367)

[21] Om gureș= (regionalism din Moldova)om care vorbește mult și e vesel;

Oleacă=(reg. din Moldova)puțin.

Literar, strofa este următoarea:

”Și pe Moldova am dat-o lui Bogdan,

Brav voievod de Maramureș.

Din el ieșit-a graiul moldovean,

Cu omul bun, îmbujorat, oleac’cam gureș”

[22] Primii conducători ai unor formațiuni din zona Valahiei(Muntenia și Oltenia de astăzi)(sec XIII).

[23] Nuneasca= s. f. art. Numele unei hore din Oltenia care se joacă la nuntă după cununie; melodie după care se execută această horă.;

[24] „macat” (reg. din Muntenia)- cuvertură de lână ţesută în război.(Sursa: internet)

[25] Mihai Viteazul a fost conducător de facto al celor trei state medievale care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova. (septembrie 1593 – septembrie 1601)

Primul vers, prin „Viteji” face referire la Mihai Viteazul, prin „Mari”-la Ștefan cel Mare și Sfânt.

[26] „Junctis viribus”=(lat.) Unirea face forța

[27] Ștefan cel Mare și Sfânt, domn al Moldovei (anii de domnie : 1457–1504)

[28] Literar, strofa se transcrie astfel:

”Prin rugi din inima-i smerită,

Ștefan a ridicat zeci de biserici.

A-mbogățit Moldova toată

Cu iz de miruri, cu Liturghii și clerici !” ;

Ștefan cel Mare este este și sfânt în calendarul ortodox, acesta fiind ctitorul a 40 de locașuri de cult.(cf. Sf. Tradiții)

[29] Ctitorie a Sf Ștefan cel Mare(1466)

[30] Versul de referă la sfinții poporului român, în număr de peste 100.( Sf Ioan Iacob de la Neamț, Sf Teodora de la Sihla, Sf Cuv Dimitrie Basarabov, Sf Parascheva de la Iași, Sf. Ier. Iosif cel Milostiv al Moldovei, cu moaștele la Iași, născut în Sângerei(Rep. Moldova)  ;ș.a.m.d.)

[31] Literar, strofa se transcrie astfel:

”Și Crucea de la Moldovița a ținut

Poporul acesta român cu fruntea sus.

Ruga pe mulți români sfinți i-a făcut:

Ei milă de la Preacurata au adus.”

[32] ”Ioi!”=interjecție des folosită în Oltenia . Exprimă admirație, mirare.

[33] Mihai Viteazul e originar din Valahia (ce cuprinde si Oltenia, zonă a României unde se folosește des perfectul simplu (de forma: făcui, mersei), precum și interjecția „ioi !”) Așa se explică nuanța oltenească a strofei ; Maicii=Maica Domnului ; Mihai Viteazul, ortodox fiind, a încredințat țara sa Maicii Domnului. Se observă faptul că poporul român și vrednicii să-i conducători, au fost, sunt și vor fi o adevărată inimă a Europei – o inimă prin care curge Sângele Eucharistic al Potirului, o inimă din care sămânța credinței ortodoxe nu va putea fi în veci înăbușită. Acest fapt a fost și este demonstrat de lunga istorie a poporului român, care, în urma fiecărei încercări, a ieșit mai vrednic de Rai, curățindu-se precum aurul în topitoare.

Strofa se referă la unirea celor 3 mari principate Românești, care are loc pentru prima dată, în anul 1600. Mihai Voteazul le unifică surprinzător de repede cf. istoriei României. Miahi Vitezazul ”încredință întreaga țară Maicii” Domnului . Acest vers arată credința ortodoxă a conducătorului formațiunilor unite, care pune noua țară în mâinile Maicii Domnului.

[34] Imperii precum cel Otoman și Austro-Ungar vor stăpâni vreme îndelungată Transilvania( între anii1868-1918 face parte din Imperiul Dualist) Ea este (Numele Transilvaniei, derivat din latina medievală de cancelarie, este atestat în anul 1075 sub forma „terra ultra silvam”, în traducere ”țara de peste pădure.”)”frumoasa adormită” deoarece se face trimitere la Frumoasa din pădurea adormită, trezită de sărutul prințului care se luptă să o elibereze de blestem. Tot așa, Transilvania va reînvia, sărutată fiind de România și unindu-se cu restul românilor.; ”copiii din Apuseni” sunt românii patrioți care tânjeau după unitatea de neam.

[35] Adică pe basarabeni.

[36] ”Poporul român a înţeles, poate ca niciun altul, că răul se învinge prin bunăvoinţă, răbdare, smerenie, prietenie, prin milă. N-a purtat războaie de cucerire, a fost un popor răbdător, milos, comunicativ, prietenos, primitor de străini. Neînţelegerea dintre oameni vine din lipsa gândirii lor la Dumnezeu. Dumnezeu este izvorul binelui, al bunei înţelegeri între oameni și al rânduielii în toate.” (Pr. Prof. Dumitru Stăniloae)”(versurile 3 și 4 se bazează pe acest citat)”m-au rănit”se rerferă la popoarele inamice(Rusia va anexa Basarabia în 1812).Strofa se referă tocmai la această nedreaptă anexare.

[37] ”Eu”, adică, țara România.

[38] Hora simbolizează unitatea veșnică, perfectă și indestructibilă a românilor de pretutindeni. Ea reflectă foarte bine voioșia, dinamismul și bunăvoința românului(ea este sub formă de cerc, simbol al veșniciei și al perfecțiunii)

[39] ”Clipă cu surâs” adică  1 decembrie 1918

[40] 1 decembrie vine imediat după 30 noiembrie când se sărbătorește Sf. Ap. Andrei, Apostolul și Ocrotitorul României.

[41] Versul face trimitere la Cetatea Alba-Iulia, unde se află Catedrala Încoronării, unde are loc semnarea actului unirii tuturor românilor; țara mamă se bucură când își vede copiii uniți.

[42] Frații trei= cele trei provincii românești : Moldova, Transilvania și Țara Românească, unite.

[43]   « Trei petici de pământ smerit » se referă la cele trei regiuni istorice ale României care, deși reduse ca putere militară și suprafață, față de cele 3 Imperii care le amenințau (Otoman, Austro-Ungar, Rus), prin înțelepciune și credință în Dumnezeu, au realizat ceea ce părea imposibil : dispariția Imperiilor și unirea tuturor provinciilor românești. Acest eveniment are loc la finalul Primului Război Mondial (1914-1918)

[44]   « Trei uriași »=cele 3 Imperii menționate anterior

[45] La sud, amenința Imperiul Otoman, adept înfocat al islamului, la Vest amenința Imp. Habsburgic ce promova catolicismul și protestantismul. Cu toate acestea, oricât de mult s-a încercat cucerirea românilor, fie ea pe plan poltitc sau religios, niciodată nu s-a putut înfăptui. Așadar, poporul român a fost stavilă pentru cele 3 mari puteri ale vremii, păstrându-și credința și obiceiurile neștirbite.

[46] Al Doilea Război Mondial(1939-1945); „se termină”-verb la timpul perfect simplu

[47] Bună=(Înv. și pop.) bunică

[48] Reg. (Moldova)=babă, femeie foarte bătrână.; strofa se referă la timpul nemilos și încercările prin care trece poporul român de-a lungul istoriei sale tumultoase. Acestea lasă riduri adânci și răni încă sângerânde în inima românilor. Timpul își spune cuvântul: România a îmbătrânit, iar antidotul este unirea cu Basarabia.

[49] Strofa reprezintă graiurile adresate de România din  prezent către Rep. Moldova

[50] « un singur suflet și o ie »=se referă la refacerea unității dintre România și Republica Moldova

[51] Doina este o specie literară a genului liric și este specifică poporului român.

[52]Următoarele două strofe reprezintă răspunsul Rep. Moldova la afirmația României. De la „ți-aș da mămică,…” până la „… Inima de român „

[53] Strofele dintre semnele „” marchează un scurt dialog între cele două țări. Restul textului este un monolog liric confesiv al României, din începuturile sale(când se numea Dacia)și până în prezent. De asemenea, sunt folosite și întrebări retorice.

[54] Iarăși, strofa accentuează efectele  timpului nemilos și încercărilor prin care trece poporul român de-a lungul istoriei sale tumultoase. Acestea lasă riduri adânci și răni încă sângerânde în inima românilor. Românii bravi au făcut față la zeci de războaie, reușind să mențină și în prezent granițele fostei Dacii.

[55] Versul face trimitere la eroii neamului românesc care s-au jertfit pentru demnitatea, unitatea și integritatea poporului român.(exemple: Ecaterina Teodoroiu, eroii pomeniți la Mausoleul de la Mărășești, soldații de pe front etc)

[56] Versul de referă la versetul 19,cap.3 al Genezei: ” În sudoarea fetei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”(Facerea 3,19)

[57] Aici sunt redate cuvintele României. „mama”=România; de aici până la finalul poeziei, cuvintele aparțin României.

[58] ”sfinți”=sfinții români care în rugăciunile lor împletite cu lacrimi, cer mântuirea poporului român de pretutindeni.

[59] În România ortodoxă(94%-cel mai mare procent al Europei) abundă roade ale ortodoxiei: rugăciuni smerite, râsetele și chicotelile pruncilor veseli. Versul subliniază un fapt real, neavând intenția de a leza alte culte religioase existente pe teritoriul țării.

[60] Hristos, fiind sălășluit în fiece biserică ortodoxă a țării, precum și în inimile-Potir ale românilor evlavioși, face din România un tărâm al păcii, un izvor din care mulți(chiar și străinii) își adapă sufletul cu liniște.

[61] Versul se referă la forma de pește a hărții geografice a României. Peștele pare că iese din Marea Neagra, fapt care ar putea fi interpretat astfel : Hristos, Peștele cel Mare și Cap al Bisericii Ortodoxe, a salvat românii din neagra mare a păcatului. Forma de pește a țării noastre amintește de primele veacuri creștine când, credincioșii se recunoșteau prin desenarea unui pește. Astfel, peștele a ajuns sa fie simbol al creștinismului. « Dublon »=Crucea lui Hristos / credința ortdoxă care sunt adevăratul tezaur al țării noastre, pe care l-am moștenit și avem datoria morală de a-l păstra cu sfințenie și a-l transmite generațiilor viitoare : curat, viu, adevărat, nealterat, plin de înțelepciune, milă și iubire.

Dublon=(dex) Veche monedă spaniolă de aur.

Piept= se referă la inima românilor. Ei au in inimă credința ortodoxă, Crucea.

[62] Privită de la Est spre Vest, România seamănă cu un buchet de flori… care pare că – și ia apa din Marea Neagra ! “ Florile celeste“ poate fi un epitet metaforic ce se referă la nenumărații sfinți români din cer care veghează asupra țării noastre. Ei sunt flori ale Ortodoxiei românești.

[63] În 1498, biserica a fost jefuită şi incendiată de turci, iar Iosif împreună cu cei nouă călugari a vrut să plece la Muntele Athos, cunoscut drept „Grădina Maicii Domnului ». Cei zece monahi n-au apucat a face mulţi paşi, că au fost opriţi de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care a coborât plină de lumină din crengile unui stejar şi le-a spus : „Rămâneţi pe loc, căci şi aici este Grădina Mea”. Călugării au găsit apoi, în scorbura stejarului, o icoană a Maicii Domnului, păstrată până astăzi.

https://doxologia.ro/puncte-de-vedere/romania-gradina-maicii-domnului

[64] ”Oase smerite” se referă la Sf. Moaște ale sfinților care îmbie teritoriul României.(Sf. Cuv. Parascheva de la Iași, Sf. Dimitrie cel Nou de la București, Sf. Filofteia de la Argeș etc) Sintagma ”oase smerite” provine din Psalmul 50 : ” bucura-se-vor oasele mele cele smerite.”(Ps. 50, 9), unde prin ”oase smerite” se înțeleg Sf. Moaște.

[65] În România procentul ortodocșilor  este de 94%-cel mai mare procent al Europei. Versul subliniază un fapt real, neavând intenția de a leza alte culte religioase existente pe teritoriul țării.

[66] Strofa reprezintă o rugăciune sinceră și din inimă a României către Dumnezeul închinat în Treime.

[67] Forma arhaică a cuvântului « inimii», utilizată pentru păstrarea rimei.

Grupaj liric de Lucian Andrei Roșca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*