Măreția olimpiadei și micimea politicii noastre postdecembriste

De ce într-o parte „măreție” și în cealaltă „micime”? Pentru că exact așa se prezintă lucrurile (și nu azi sau de ieri, ci de peste trei decenii, adică de când pretinșii noștri cârmuitori, de toate orientările și ideologiile imaginabile, au devenit tîlhari, trădători și necalificați de talie mondială, punând definitiv România pe butucii unei colonii moderne și cu ifose democratice): Olimpiada, mai presus de campionatul mondial de fotbal și de oricare altă întrecere planetară, rămâne cea mai importantă confruntare sportivă a zilelor noastre de-a-ndoaselea (cu cârmuitori pungași și/sau senili, cu istoria contrafăcută și minoritatea LGBT atotputernică, cu educația de râsul curcilor și descurcăreala de plânsul celor mulți și amarnic umiliți/nedreptățiți, cu tot mai multe farmacii și sănătatea oamenilor din ce în ce mai precară, cu pandemia care nu se mai termină, căci ea este în momentul de față nucleul politicii globalizante a cartelurilor farmaceutice, și cu enorme mase de cetățeni fără discernământ, ba chiar sfidători vizavi de esențialele trebuințe moral-spirituale), iar politica postdecembristă a ăstora, nu doar în întregime ruinătoare pentru grosul românilor de astăzi și Dumnezeu știe pentru câte generații viitoare (a nu se uita că cercetarea, industria, agricultura și transporturile sunt muribunde și că, în mod funebro-firesc, pe drumurile noastre se înregistrează anual cel mai mare număr de morți și răniți din Europa, că școala și educația pe aceste meleaguri au devenit, în ultimele trei decenii, o tristă și statornică aflare în treabă, că sănătatea cetățenilor se joacă la ruleta politică, în foarte multe cazuri și de către avidele noastre cadre medicale, că pădurile sunt în continuare mătrășite, minele închise și circa jumătate din pământul sfânt al țării deja a fost înstrăinat și, desigur, că datoria externă a României, aflată într-o demento-ticăloasă dinamică, a ajuns la peste 100 miliarde euro), ci mai ales pentru faptul că politica dâmbovițeană este nebăgată în seamă de marea politică internațională, deși alde Klaus Werner Iohannis și Florin Vasile Cîțu, supranumit Pîrțu, se dau peste cap să facă pe placul sforarilor bruxellezi și americani.

De unde valabilitatea spusei pentru cei mulți și cu căpățânile în tembelizor: Capul plecat mai lesne-l taie sabia!…

Revenind la Olimpiada de la Tokyo (care, după cum se știe, din pricina pandemiei s-a desfășurat de-abia în 2021), merită cu vârf și îndesat să vedem cam ce legătură poate să fie între ea și dezastruoasa politică românească postdecembristă. Din fericire, această legătură nu este de rang planetar, ci doar național (asigurarea condițiilor materiale și morale întru temeinica pregătire a competitorilor români pentru suprema confruntare cu sportivii de pe toate meridianele), că altminteri, a se citi „dacă era în puterea decizională a actualilor politruci (ne)români”, praf și pulbere se alegea de cea mai grandioasă competiție a pământenilor.

Concret, rezultatele sportivilor români (totuși, un lot destul de consistent) la Olimpiada niponă sunt de-a binelea penibile: o medalie de aur și trei de argint, ceea ce înseamnă poziția 46-47 în clasamentul pe națiuni (la egalitate cu Venezuela), adică nu doar o rușinoasă surclasare de către națiuni mult mai mici (Cuba a câștigat 15 medalii, din care șapte de aur, Ungaria a obținut 20, șase din ele de aur, Croația – 8 medalii, Serbia – 9, Slovenia – 5 etc.), ci chiar de Kosovo (țărișoară cam cât două județe românești și cu mai puțin de două milioane de locuitori), care, cu cele două medalii de aur, se află înaintea României.

Știindu-se foarte bine că România postdecembristă a mers ca racul în absolut toate compartimentele de activitate, înclusiv în sport (cu deosebire în sporturile de echipă – fotbal, handbal, volei, baschet, polo etc.), întrebarea legitimă este următoarea: Care dintre actualii politruci își va asuma responsibilitatea pentru acest răsunător eșec și, încercat de tardive remușcări, își va da demisia de onoare, dezvăluind totodată cu curaj și demnitate publică enormele carențe și potlogării din principala fereastră a românilor spre exterior?!

Absolut sigur că, în nesimțitul stil ce caracterizează politrucianismul dâmbovițean (da, căci totul azi la noi este la centimă politizat!), în curând vom asista la încheierea acestei jenante  chestiuni în coadă de pește: ba cu declarații patriotarde și angajamente umflate în ceea ce privește competițiile internaționale viitoare, ba cu demisiile impuse de trepăduși unor băgători de seamă de rang inferior din Comitetul olimpic, Federația de fotbal și alte numeroase organisme ale sportului nostru la plesneală.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*