Pârvu Mutu Zugravul – cel mai mare pictor bisericesc român al epocii cantacuzine și brâncovenești

În zilele de 4 și 5 iulie 2017, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, a fost aprobată solicitarea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei de canonizare a Cuviosului Pafnutie – Pârvu Zugravul (1657-1735). Proclamarea oficială a avut loc în ziua de 6 august 2017, urmând ca Sfântul Cuvios Pafnutie să fie prăznuit anual în ziua de 7 august. Cine este acest sfânt? Dacă intrați într-un vechi locaș de cult, pictura este cea care vă atrage aproape magnetic. Acele pete de culoare ce se adună în chipuri de odinioară și în imagini grăitoare pentru o lume trecută sau viitoare, strălucesc în semiîntunericul bisericii. În această misterioasă decorațiune picturală a locașurilor religioase de la finele secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea, Pârvu Mutu Zugravul a lăsat dovezi de o incontestabilă valoare artistică. Cunoscut ca și cuviosul Pafnutie – Pârvu, iconarul de la Robaia, a fost recunoscut drept cel mai mare pictor bisericesc român al epocii cantacuzine și brâncovenești, întemeietor și dascăl al unei școli de iconografie bizantină cu specific național, dar și ca un mare trăitor al Ortodoxiei româneşti.

Anul 2017 este anul acestui pictor bisericesc. Pârvu Mutu, cel care a pictat în tăcere nenumărate biserici, lăsând o operă deosebită generațiilor viitoare, a devenit din 6 august 2017, Sf. Pafnutie. Acesta a și fost numele său de monah, Pafnutie, pentru că la un moment s-a și călugărit. Cel care avea să ajungă unul dintre cei mai mari pictori români din Evul Mediu, vestitul Pârvu Mutu (Zugravu), s-a născut la 12 octombrie 1659, în famila preotului Ioan Pârvescu din Câmpulung Muscel. Rămas orfan de mamă, micul Pârvu Pârvescu merge cu tatăl său la Mânăstirea Negru-Vodă, devenind ucenic al preotului Evghenie, care îl iniţiază în zugrăvirea lăcaşurilor de cult. După un timp, dovedindu-i-se talentul deosebit, fiul naşului său, Tudoran Vlădescu, îl trimite la o mânăstire din Bucovina, unde uceniceşte vreme de şase ani pe lângă un zugrav rus. Reîntors la Câmpulung, îşi începe activitatea de zugrav chiar la mânăstirea unde a copilărit el şi s-a călugărit tatăl său. La leatul 1700, Pârvu se căsătoreşte cu Tudora şi se stabileşte în Bucureşti. Pârvu şi Tudora au fost binecuvântaţi cu trei fii: Pârvu, Maria şi Gheorghe. Deosebita experienţă câştigată în peste 20 de ani de lucru îi îngăduie lui Pârvu Mutu înfiinţarea unei şcoli de zugravi, la anul 1701. Durerea de a rămâne văduv, în 1718, îl face să plece în pelerinaj la Ierusalim, împreună cu cei doi fii, prilej de a face cunoştinţă cu lucrările altor artişti europeni, ce împodobeau lăcaşurile de cult creştine. Lăsând averea fiului cel mare, Pârvu, zugravul se retrage, alături de fiul cel mic, Gheorghe, la Mânăstirea Mărgineni, din Prahova. La leatul 1724, cei doi intră în monahism, Pârvu Mutu, cu numele călugăresc de Pafnutie, iar fiul său, cu numele de Gherasim. Ultimul devine preot la leatul 1728. Însă numai după trei ani, în 1731, ieromonahul Gherasim se stinge din viaţă, ceea ce va duce la retragerea tatălui său la Mânăstirea Robaia, renumit loc de sihăstrie. Cu toată durerea pentru dispariţia fiului său, monahul-artist se apucă de treburi cărturăreşti, tălmăcind câteva scrieri din slavonă şi latină în limba română, ceea ce dovedeşte largul său orizont cultural. La leatul 1735, Pârvu Mutu se săvârşeşte din viaţă, fiind îngropat la Mânăstirea Robaia, la dorinţa lui. Reprezentant al măiestritului stil brâncovenesc, el a ilustrat, prin lucrările sale, talentul românesc la cele mai înalte cote artistice. Din nefericire, locul mormântului său nu se mai ştie. Împreună cu echipa sa, Pârvu Pârvescu a zugrăvit nenumărate lăcaşuri de cult din Ţara Românească.

Desigur, în cea mai mare parte, conform cerinţelor vremii, operele lui sunt de inspiraţie religioasă, cum de altfel erau şi cele ale confraţilor săi din Europa. Cu acest genial zugrav, arta românească medievală atinge apogeul, înscriindu-se cu strălucire în cea europeană. Fără nicio exagerare, Pârvu Mutu poate fi pus, prin stilul său, alături de alţi mari pictori, cum ar fi Giotto, Andrei Rubliov, ale căror lucrări, desigur, el nu le-a văzut. Aşadar, arta sa este şi naţională şi universală. A pictat şi scene pe care le putem socoti laice, cum ar fi tablourile votive. În biserica din Filipeştii de Pădure, ctitorită de Toma Cantacuzino şi mama acestuia, Bălaşa, la leatul 1688, pe peretele de Miazăzi al scării turnului se află autoportretul marelui pictor, însoţit de inscripţia „Pârvu Mutul zugravul, văleatul 7200 (1692)”. În tabloul votiv din pronaosul acestei biserici, el înfăţişează nu mai puţin de 55 de membri ai familiei Cantacuzino. Să nu ne lăsăm amăgiţi de tematica celor mai multe lucrări ale sale, căci la o privire mai profundă ele spun şi altceva, ce numai iniţiaţii pricepeau. E vorba de o credinţă arhaică (posibil Vechea Biserică Valaho – Egipteană), ale cărei simboluri se întrevăd printre scenele creştine. Chiar și numele de botez a fost pentru acest mare artist predestinat, pentru că, în străromână, „limba veche şi-nţeleaptă”, cum o alinta Mihai Eminescu, Pârvu însemna „Cel Dintâi” (cf. slav. pervyi „primul”; „întâiul”). Cât despre porecla de Mutu, pe care, cum vedem în inscripţia de deasupra portretului său, şi-o asumă, aceasta vine de la tăcerea absolută pe care şi-o impunea artistul când zugrăvea, ţinând totodată şi post. Aşa se creau pe vremuri marile opere, prin asceză și disciplină. Poate și de aceea, printre scenele biblice zugrăvite în vechile noastre lăcaşuri de închinăciune, apar mărturii ale unui cult local pre-creştin. Astfel, pe bolta pridvorului de la Mânăstirea Aninoasa, judeţul Argeş, se poate vedea un superb Zodiac. Alături de acest Zodiac mai sunt zugrăvite şi două hore de fete, îmbrăcate în port popular românesc, care sugerează un cult local străvechi (sânziene sau iele?) Mânăstirea Aninoasa se află la aproximativ 18 km Sud-Vest de Câmpulung Muscel, pe o colină, la 460 m altitudine, la marginea localităţi cu acelaşi nume. Acest ansamblu arhitectural este de tradiţie brâncovenească, având o incintă dreptunghiulară, prevăzută cu un turn-clopotniţă, chilii şi paraclis. Deasupra uşii de la intrarea în biserică se poate vedea tabloul votiv, reprezentând ctitorii împreună cu cei 11 copii din neamul boieresc, tabloul fiind specific lui Pârvu Mutu. El a zugrăvit mânăstirea pentru că era finul de botez al unchiului ctitorului.

Aşadar, Tudoran Vlădescu îl avea ca unchi pe Pârvu Vlădescu, acesta fiind naşul lui Pârvu Mutu, de unde i se trage şi numele. Biserica de la Aninoasa a fost zugrăvită pe când Pârvu Mutu era foarte tânăr, fiind prima lui pictură după ce s-a întors de la studii, studii plătite, subvenţionate, de către ctitorul de aici, Tudoran Vlădescu. Abia după ce a zugrăvit Mânăstirea Aninoasa a devenit Pârvu pictor de curte al Cantacuzinilor. Mânăstirea e fortificată, ca o cetate, unică în zonă, zidurile având o grosime maximă de 1,84 m. A fost fortificată din pricină că era deseori atacată. Căutându-şi liniştea sufletească, pe ultima parte a vieții, Pârvu Mutu s-a retras la Mănăstirea Robaia, aici aflându-şi şi sfârşitul.

Spre știința celor ce vor veni el notează mănăstirile și bisericile pe care le zugrăvise până la căsătorie în ianuarie 1700. Lista cuprinde: 1) Mănăstirea lui Negru V. Câmpulung a 3 oară, 2) M. Cotroceni a lui Șerban V. Contacuzino întâi, 3) M. a nașului Aninoasa, 4) M. Mărgineni a doua oară, 5) M. Poiana a jupânului Toma Cantacuzino, 6) M. Lespezile a Pirvului Cantacuzino, 7) M. Sinaia a Spătarului Mihai Cantacuzino, 8) M. Rimnicul Sărat idem, 9) M. Trisfetitele (Colțea) idem, 10) M. Sf. Gheorghe Nou a lui Constantin Voievod Brincoveanu. 4. biserici: Filipești de Tirg, idem de Pădure, Călinești a 2-a, Măgureni. Pictat icoane în multe biserici. Pârvu Mutu a fost zugravul familiei Cantacuzino frecvent în ctitoriile din această epocă, familiei Constantin Brancoveanu și pictorul nașului său Tudoran Vlădescu. După inscripții, cronici și comparații de date istorice să încercăm să prezentăm lucrările  lui Pârvu Mutu până la 1700, în ordine cronologică. De început, întors din Bucovina, Pârvu Mutu a zugrăvit Mănăstirea Negru Vodă. Vechea Mănăstire a lui Negru Vodă, zidită în 1215, s-a surpat în anul 1628, în zilele celei de a doua domnii a lui Alexandru Iliaș și este refăcută de Matei Basarab la văleatul 7143 (1634-1635). În urma acestei refaceri rămâne nezugrăvită. Pârvu Mutu îi dăruiește astfel podoaba de care fusese lipsită câteva decenii. Cutremurul din 1802 a surpat însă mănăstirea și ultimele urme ale picturii lui Pârvu de aici au dispărut în refacerea și noua zugrăveală din 1813. În anii 1955-1956 mănăstirea a primit o nouă și reușită decorație picturală. Clucerul Tudoran Vlădescu, care observase și stimulase talentul lui Pârvu, îi dă spre zugrăvire ctitoria sa, Mănăstirea Aninoasa. Zidită la 1677-78, mănăstirea era gata și cu pictura în acei ani. Cu toate transformările suferite de clădire în 1724 și cu refacerea picturii din 1743 de către grupul de pictori „Dima, Mihai, Badea”, mâna lui Pârvu se recunoaște în tabloul votiv care reprezintă pe Tudoran Vlădescu cu soția sa, înconjurați de cei 11 copii. Numai dovada talentului său exprimată în frescele de la Câmpulung și Aninoasa l-au putut determina pe Șerban Vodă Cantacuzino să-i încredințeze spre împodobire ctitoria sa de la București, Mănăstirea Cotroceni. Cinci ani mai târziu, în 1687, Pârvu Mutu se află la Mărgineni-Prahova, unde picta a doua oară, cum singur mărturisește, ctitoria marelui vornic Drăghici Mărgineanu. Din păcate, nu se mai păstreaza nimic din lucrarea sa de aici. Pe la 1690, spătarul Toma Cantacuzino, fiul lui Matei Cantacuzino și al Bălașei, fiica lui Gheorghe vornicul Drugănescu construiește împreună cu soția sa Maria fiica lui Udrea Cămărașu, Mănăstirea Poiana, azi biserica Adormirea Maicii Domnului. În acelașii an Pârvu Mutu zugravește această mănăstire. Opera sa de aici nu s-a păstrat, căci, precum atestă inscripția din 1839, mănăstirea a fost avariată, în acel an survenind a treia sa refacere. La Filipeștii de Târg, de Pădure, Călinești și Murgeni, raionul Câmpina, regiunea Ploiești, a lucrat Pârvu Mutu între  1692-1694. Pridvorul bisericii Adormirea Maicii Domnului din Filipeștii de Târg fondată la 1802 de familia Filipescu, găzduiește o inscripție care încă cu un deceniu în urmă străjuia ruinele bisericii despre care vorbea. Era inscripția bisericii zidită în zilele lui Matei Basarab, la văleat 7150 (1641-1642) de Constantin Contacuzino vel stolnic cu jupâneasa sa Elena, de Dumitrasco vel stolnic cu soția sa Voica, de Pană logofătul cu jupâneasa sa Preda. Biserica aceasta a fost pictată la început, căci în 1654, Paul din Alep îi admira pictura. În jurul anului 1692, Pârvu Mutu probabil că doar îi împrospăta această pictură, în urma unei refaceri. Din curtea boierească a lui Toma Cantacuzino de la Filipeștii de Pădure, se mai văd numai câteva ziduri, în schimb biserica Cuvioasa Paraschiva se menține, păstrând până în zilele noastre, în stare destul de bună pictura făcută de Pârvu Mutu. Ctitoria lui Toma Cantacuzino și a mamei sale Balașa a fost terminată în 1688. În biserică, pe peretele dinspre miazăzi al scării turnului se află portretul unui bărbat trecut de 30 de ani. Pe un fundal negru se află inscripția „Pirvu Mutul zugravul văleatul 7200” (1692).

În interiorul bisericii pe partea dreaptă se află tabloul votiv care reprezintă pe Matei Cantacuzino cu Balașa și pe fiul lor spătarul Toma. În inscripția de la proscomidie sunt întâlnite numele zugravilor: Mihail monah, Marin, Andrei, Stan, Neagoe și Nicolae, colaboratori ai lui Pârvu la această operă de pictură. Biserica Adormirea Maicii Domnului din Călinești, raionul Câmpina a fost edificată în zilele lui Matei Basarab, la 25 mai 7154 (1636) de Tănase, Tudora, Coce, lorga vel spătar, Catrina jupâneasa lui Vasilachi ispravnicul. Inscripția târzie, din secolul al XIX-lea, arată că biserica a rămas nezugrăvită până la 1832, fapt contestat astăzi de însemnarea lui Pârvu, care notează că a pictat biserica din Călinești a doua oară. La Măgureni, unde rămășițele palatului lui Drăghici Cantacuzino se mai păstrează încă, se află biserica cu hramul Sfânta Treime, ctitorie din 1671, a Păunei spătăreasa răposatului Drăghici Cantacuzino și a fiului ei. Referitor la pictura acestei biserici, C. Bobulescu scrie „după această dată pare a fi pictată printre primele, adică după 1680, numai dacă împrejurări necunoscute de noi nu au hotărât cumva înfrumusețarea ei la timpul arătat de el”. În listă este a treisprezecea, ceea ce înseamnă că se poate conchide, după cum s-a arătat, că Pârvu a urmat în înșiruire respectarea cronologiei. Pictura de la Măgureni a fost executată de Pârvul în 1694, cu cheltuiala lui Pârvu Cantacuzino, fiul postelnicului Toma Cantacuzino. Aici ca și la Filipeștii de Pădure și în același loc se afla autoportretul talentatului zugrav. În acelașii an 1694, Pârvul Mutu a terminat de împodobit Mănăstirea Lespezi, pitoresc așezată în pădurile de pe malul drept al Prahovei din satul Posada, ctitoria lui Pârvu Cantacuzino vel logofăt și a tatălui său Drăghici vel spătar. S-a crezut că această biserică a fost pictată chiar în 1661, dar documentul din 8 martie 1694 al moșnenilor comărniceni prin care atestă că „ajutat-am încă și la zugrăveala sfintei mănăstiri cu talere doaozeci tot pentru pomeana noastră”, scris de Pârvu Mutu Zugravu este o dovadă a faptului că pictura acestei mănăstiri era gata la această dată, documentul completându-se întru totul cu însemnarea lui Pârvu de executare de pictură în acest locaș. Mănăstirea Sinaia a fost pusă în lucru în 1690. Dacă pentru arhitectură Mihai Cantacuzino a recurs la meșteri iscusiți din Italia sau Dalmația, dovadă fiind unele elemente noi, ca de exemplu capitelele de la pridvor, pentru pictură spătarul îl consideră desăvârșit pe Pârvu Mutu. La 15 august 1695, mănăstirea este sfințită, biserica mănăstirii  fiind  atunci „frumos  zugravită”.

Intrând în tinda bisericii mici de la Sinaia, o inscripție amintește despre zugrăvirea făcută bisericii în 1795 sept. 16. Această însemnare se referă la pictura de la a doua ușă spre altar, căci scenele picturale din tinda bisericii au rămas totuși mărturie a muncii și talentului zugravului Pârvu. În 1691, la Târgul Râmnicului o frumoasă mănăstire cu hramul Adormirea Maicii Domnului începe să ia locul unei bisericuțe de lemn, ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu și a spătarului Mihai Cantacuzino, ea era gata în 1697. Pictura în frescă a acestui locaș aparține lui Pârvu Mutu al cărui portret poposește la intrarea în pronaos. Pe locul bisericii de lemn a lui Colțea Doicescu din București, Mihai Cantacuzino ridică una din ctitoriile sale. În 1714, anul sfârșitului tragic al lui Constantin Brâncoveanu și al familiei lui, turcii smulg de la locul ei pisania bisericii Colțea, lăsând în negură data înființării acestui locaș. Însemnarea lui Pârvu Mutu că până în ian. 1700 zugravise „M. Trisfetitele (Colțea) a Spătarului Mihai Cantacuzino” nu mai pune nici un dubiu asupra datei de 1699 pentru sfârșirea acestui important monument bucureștean. Din păcate nimic din fresca lui Pârvu Mutu nu s-a păstrat. Cutremurul din 1838 a produs bisericii avarii serioase după această dată fiind din nou zugrăvită. În 1871 pictorul Gh. Tatarescu repictează acest locaș. Ultima din lista lui Pârvu Mutu este Sfântul Gheoghe-Nou a lui Constantin Brâncoveanu. Ajuns la acest punct al listei manuscrisului lui Ghenadie Pârvulescu scrie: „a zecea biserica Sf. Gheorghe cel Nou din București despre care cronica spune că s-a târnosit la 29 iunie 1707”. Cum se explică totuși faptul că Pârvu declara că a pictat această mănăstire până la evenimentul din ianuarie 1700? Lucrările de restaurare a complexului de la Sfântul Gheorghe se întrerup în 1671 prin moartea lui Panaiotache Nikusios marele dragoman al Porții. Sunt reluate apoi în 1695 de Constantin Brâncoveanu. Pisania spartă, adăpostită în stânga pridvorului actualei biserici Sfântul Gheorghe, scrisă de Isar Logofătul amintește că opera de restaurare a fost încheiată la 20 sept. 1699. Nu este exclus ca în cadrul vast al acțiunii de refacere și înfrumusețare a complexului de la Sfântul Gheorghe să fi avut loc și o pictare a bisericii. Cu acest locaș se încheie activitatea picturală a lui Pârvu Mutu întreprinsă până la căsătoria sa din ianuarie, 1700.

În urma meșterului într-ale picturii Pârvu Mutu Zugravul vor rămâne cei ce au ucenicit în preajma sa, învățăceii. Chiar în primii ani ai secolului al XVIII-lea Pârvu Mutu devine dascălul unui grup de pictori. Printre zugravii strânși în jurul maestrului Pârvu a fost  Radu ucenicul său de la Mănăstirea Bordești, Marin, Andrei, Stan, Neagoe și Nicolae cu care lucrează la Filipești de Pădure. Ucenici de ai săi din această perioadă vor zugravi în 1725-1726 biserica Negustorilor din București. În primii ani ai secolului al XVIII-lea Pârvu Mutu așternea împreună cu ucenicul său Radu pe pereții Mănăstirii Bordești (Focșani) o pictură de o rară frumusețe. Aici s-a păstrat mult timp și autoportretul lui Pârvu Mutu lucrat în ambrasura ușii, înfățișându-l cu un penel și cu o scoică în mâna stângă, paleta vechilor zugravi.

Moartea jupânesei Tudora survenită în mod neașteptat în 1718 îndreaptă pașii lui Pârvu spre viața monahală. După ce vizitează cu cei doi fii ai săi Pârvu și Gheorghe locurile sfinte de la Ierusalim, Pârvu Mutu se retrage cu unul din fiii săi la Mănăstirea Mărgineni și moare la vârsta de 76 de ani.

Acum, prin strădania obştii şi a vrednicei stareţe stavrofora Petronia Dobrescu, mânăstirea Robaia, locul ales de Pârvu Mutu Zugravul a renăscut, construcţiile ei fiind primenite. Acum, pentru cinstirea lui Pârvu Mutu, omul care a sfinţit locul, la Mânăstirea Robaia va fi amenajat un muzeu dedicat marelui artist. Cine trece pe aici poate să aprindă o lumânare și să viziteze muzeul, spre amintirea și slava unuia dintre cei mai importanți pictori români, cel mai mare pictor bisericesc român al epocii cantacuzine și brâncovenești, întemeietor și dascăl al unei școli de iconografie bizantină cu specific național, dar și un mare trăitor al Ortodoxiei româneşti. Slavă ție!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*