Biserica Mănăstirii Aninoasa (Argeș) păstrează încă pictura meșterului Pârvu Mutu Zugravu

La aproximativ 18 kilometri sud-vest de Câmpulung, pe o colină, la 460 de metri altitudine se află mănăstirea Aninoasa, la marginea localității cu același nume, lăcaș de cult ortodox; edificiul are obște de maici, iar hramul este „Sfântul Ierarh Nicolae”. Monument istoric și de arhitectură, mănăstirea este un ansamblu arhitectonic de tradiție brâncovenească, cu o incintă dreptunghiulară prevăzută cu un turn-clopotniță, chilii și paraclis. După biserica de la Filipeştii de Pădure din județul Prahova, Biserica Mănăstirii Aninoasa (comuna Aninoasa; jud. Argeș) păstrează cele mai întinse porţiuni zugrăvite de meșterul Pârvu Mutu Zugravu, cel declarat a fi cel mai mare pictor bisericesc român al epocii cantacuzine și brâncovenești, întemeietor și dascăl al unei școli de iconografie bizantină cu specific național, dar și ca un mare trăitor al Ortodoxiei româneşti. Numele i-a venit de la faptul că postea și nu vorbea când era aplecat asupra unei lucrări sfinte. „Biserica a fost construită în 1677 de către aga Tudoran Vlădescu, urmând să fie o biserică de curte. Însă în anul în care s-a pus temelia, soţia agăi, Alexandra Vlădescu, a trecut la cele veşnice şi a fost înmormântată în pronaosul bisericii. După acest eveniment, Tudoran Vlădescu se călugăreşte şi donează mănăstirii întreaga sa avere”, spune maica Cecilia, ghidul mănăstirii. Soarta aşezământului nu a fost mereu una fericită, a explicat pentru   maica Cecilia. Puteți observa în pronaos două pietre tombale, două morminte. Unul dintre ele adăpostește osemintele Alexandrei, soția ctitorului, iar celălalt osemintele Saftei Vlădescu, cumnata Alexandrei. Probabil este soția fratelui lui Tudoran, pentru că el nu a avut surori. Ctitorul acestei mânăstiri a înzestrat sfântul lăcaș cu mai multe obiecte liturgice, vase și clopote, cumpărând mai multe moșii pe care le-a lăsat mânăstirii. Între anii 1722-1730, mitropolitul Daniil al II-lea al Ungrovlahiei aduce îmbunătățiri semnificative lăcașului monahal, adăugând două turle bisericii, precum și pridvorul acesteia. În anul 1778 este consemnat faptul că mânăstirea Aninoasa ajunge metoc al Mitropoliei București, iar în anul 1833, logofătul Nicolae  Buscoveanu construiește câteva case de zid lângă clopotniță.

În anul 1842 protosinghelul Dionisie face un nou acoperiș bisericii, iar din 1859 restaurează turlele bisericii și clopotnița. Chiar dacă iniţial avea metocuri în şapte judeţe, nenumărate moşii şi o avere impresionantă, legea secularizării averilor mănăstireşti a dus-o în pragul sărăciei, ajungând ca porţile acesteia să fie închise după drasticele măsuri ale lui Alexandru Ioan Cuza. După ce mănăstirea a fost închisă, biserica a fost transformată în biserică de mir în cadrul satului Aninoasa, iar în clădirile anexe a funcţionat un post de jandarmi. După anul 1864, clădirile au început să se degradeze, urmând ca în anul 1884 autoritățile să se implice în ridicarea unui clopot de mari dimensiuni (peste 400 kg), având cel mai bun sunet din județ. În anul 1895, casele din fața bisericii au suferit ample reparații, iar în anul 1898, biserica și turlele au fost refăcute și acoperite cu tablă albă. În etapele succesive dintre anii 1924-1927 și 1973-1977, Comisia Monumentelor Istorice consolidează și restaurează Așezământul monahal Aninoasa, urmând ca din anul 1977 lucrările să fie continuate prin cheltuiala Episcopiei Râmnicului și Argeșului. Ulterior, clădirile au fost folosite ca depozite pentru CAP-ul din comună. După 1989 s-a pus problema revenirii la statutul iniţial, de mănăstire, lucrul acesta definitivându-se abia în anul 2001.

Ansamblul monahal este compus din: biserică, casa egumenească, turnul-clopotniță, chiliile și un paraclis. Fiind în formă de cruce, biserica este o construcție masivă ridicată din piatră și cărămidă și este compartimentată în: altar, naos și pronaos, precum și un pridvor deschis care este susținut de 6 stâlpi. Zidul care desparte naosul și pronaosul este suficient de gros și are o deschidere largă pe centru. Pardoseala bisericii este de piatră, iar pereții sunt tencuiți și văruiți în alb. În partea nordică a bisericii, se află clopotnița care are înălțimea de 20 m. Deasupra naosului se află o turlă. Biserica sfântului lăcaș dispune de două turleː una din ele, de mari dimensiuni, este așezată pe naos, alta, de mici dimensiuni, se găsește pe pronaos. Fațadele bisericii sunt înconjurate de un brâu median care are rolul de a împărți pereții în două registre, fiecare registru fiind împărțit în firide. Pereții sunt albi. În apropiere de streașină, locașul este dispus cu un brâu împodobit prin zugrăveală. În fața pridvorului, pe perete, în firidă, este pictat sfântul Ierarh Nicolae, iar podeaua bisericii este de piatră. În partea de nord a bisericii se află clopotnița, ce are înălțimea de 20 metri, iar zidurile au înălțimea între opt și zece metri, grosimea fiind de un metru. Pictura edificiului de cult a aparținut zugravilor Ioan Gârniță și Ioan Pop până în anul 1730 și este realizată în frescă, în pronaos evidențiindu-se Mitropolitul Daniil al II-lea care susține în mâna dreaptă biserica, iar în stânga cârja arhierească. Alături se distinge chipul călugărului Hrisantie. În partea de nord al pronaosului este pictat Constantin Mavrocordat, voievodul Nicolae Mavrocordat, iar în stânga lor este domnul Grigore al II-lea Ghica. În biserica mănăstirii Aninoasa se află următoarele obiecte de cult valoroaseː Icoana Sfântului Nicolae, lucrată în argint de egumenul Dionisie Aninoșanu; o icoană mică, din argint, suflată cu aur, aflată deasupra Ușilor Împărătești, dăruită tot de către acest egumen; o icoană veche cu Domnul Iisus Hristos, înconjurat de cei 12 apostoli; sfeșnicele împărătești; Sfântul potir, din argint, suflat cu aur; cărți vechi de rit ortodox; Liturghier 1713; Sfânta Evanghelie; Mineiul octombrie 1776; Mineiul martie 1779; Mineiul mai 1780.

În comuna Aninoasa (jud. Argeș) se află astăzi mănăstirea Aninoasa, ansamblu monument istoric de arhitectură de interes național, compus din biserica „Sfântul Nicolae” (1677–1729), paraclisul „Sfântul Gheorghe” și „Sfântul Dumitru” (1773), pivnițele caselor de la Tudoran Vlădescu (1677), casele egumenești, chiliile, turnul clopotniță și zidul de incintă (ultimele patru din perioada 1722–1729). Tot ca monument istoric de interes național, de această dată memorial  sau funerar, este și crucea de piatră din curtea bisericii din Aninoasa, datând din secolele al XVII-lea–al XVIII-lea. Biserica mare a fost pictată la origine de către Pârvu Mutu câmpulungeanul, fondator de școală de pictură laică și religioasă, foarte renumit prin portretistica sa. Sora Ileana ne oferă detalii: „Deasupra ușii de la intrarea în biserica mare se poate vedea tabloul votiv reprezentând ctitorii împreună cu 11 copii din neamul boieresc, tabloul fiind specific portretisticii lui Pârvu Mutu. Interesant este de ce a pictat Pârvu Mutu mănăstirea aceasta: pentru că era finul de botez al unchiului ctitorului. Deci Tudoran Vlădescu îl avea ca unchi pe Pârvu Vlădescu, acesta fiind nașul lui Pârvu Mutu, de unde i se trage și numele. Biserica de la Aninoasa a fost pictată pe când Pârvu Mutu era foarte tânăr, a fost prima lui pictură după ce s-a întors de la studii, studii plătite, subvenționate, de către ctitorul nostru Tudoran Vlădescu. Abia după ce a pictat mănăstirea Aninoasa a devenit pictor de curte al Cantacuzinilor.” Mănăstirea este fortificată, având ziduri cu o grosime maxima de 1,84 metri și este unică în zonă. Numele mănăstirii Aninoasa vine de la pădurile de anini sau arini, copaci înalți și drepți, specifici zonelor umede care, în trecut, împrejmuiau pe arii mult mai largi mănăstirea. Astăzi doar ici și colo pe valea râului Bratia se mai găsesc astfel de copaci….

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*