Gadarenii din noi

În Duminica a cincea după Rusalii este rânduită Sfânta Evanghelie în care este relatată minunea săvârșită de către Mântuitorul în ținutul Gadara (Mat. VIII, 28-34). Erau acolo doi oameni demonizați, care terorizau locuitorii din zonă. Locuiau prin morminte, prin peșteri, pe unde apucau, atacau călătorii, îi jefuiau, îi băteau, îi omorau. Erau niște oameni bolnavi psihic, iresponsabili de faptele lor. Locuitorii satelor și cetăților din apropiere știau de ei, ocoleau ținutul acela și oricând se simțeau în pericol. Mântuitorul s-a dus acolo, fără teamă. Demonizații i-au ieșit înainte. Diavolii din ei au început să strige: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, de ce ai venit înainte de vreme să ne chinui?!” Așadar, diavolii știau și mărturiseau dumnezeirea Mântuitorului, statutul Lui de Fiu al lui Dumnezeu. Știau că la sfârșitul lumii vor fi judecați și pedepsiți de Dumnezeu pentru tot răul săvârșit asupra creației lui Dumnezeu. Mai mult, diavolii Îl roagă pe Iisus să le permită să intre în turma de porci din apropiere. Domnul îi lasă, iar turma se aruncă în mare și se îneacă. Așadar, diavolii știu teologie, cunosc voia lui Dumnezeu și nu acționează decât dacă și cât le permite Dumnezeu.

Ne vom opri puțin asupra unui alt aspect. Păzitorii porcilor aleargă în cetatea apropiată și le spun proprietarilor cele ce s-au întâmplat. Se pare că era o turmă de porci formată din animale care aparțineau mai multor familii, nu erau proprietatea unuia singur. Locuitorii cetății ies cu mic cu mare și se duc la locul unde era Iisus. Nu se minunează că văd pe cei îndrăciți însănătoșiți, oameni normali, nu se uimesc că acolo era făcătorul minunii, Omul cu puteri dumnezeiești, despre care se dusese vestea pretutindeni, care vindeca boli incurabile și învia morții. Nimic din toate astea nu-i impresiona. Ar fi fost de așteptat ca ei să cadă în genunchi înaintea Stăpânului  vieții și al morții, Stăpânul lumii văzute și nevăzute. Nu! Ei sufereau și erau ofensați că pierduseră porcii! Nu au curajul să-L ocărască, să-L zburăturească cu pietre pe Iisus, ci Îl roagă insistent să plece de la ei, să se ducă în altă parte. Și El pleacă.

Întâmplarea din Sfânta Evanghelie și comportarea gadarenilor ne lasă un gust amar. Aproape nu-i înțelegem pe acești oameni. Cum au putut să prefere porcii și să-L alunge pe Dumnezeu din viața lor, din cetatea lor? Porcii erau deja înecați, pierduți pentru totdeauna. Hristos era cu ei. El putea să le vindece bolile și bolnavii, putea să le facă multe din cele cu neputință de făcut de către oameni. Și, totuși! Îl roagă să plece de la ei. Nici azi nu se știe numele acelei cetăți din ținutul Gadara, nici azi nu se știe unde a fost acea cetate sau cum i-a chemat pe acei oameni. Fără Dumnezeu, n-a rămas piatră pe piatră, iar uitarea domină acolo!

Mă întreb dacă nu semănăm mulți dintre noi cu locuitorii cetății din ținutul Gadarei, fie că mă refer la persoane particulare, fie la comunități întregi. Câteva exemple din comportamentul și din faptele noastre mă îndreptățesc să cred aceasta. Cititorii noștri pot să găsească multe alte exemple. S-o luăm pe rând!

Am întâlnit oameni aflați pe ultima sută de metri, oameni cu un picior în groapă, care m-au chemat să-i spovedesc și să-i împărtășesc pentru ultima dată. Nu mică mi-a fost uimirea să aud afirmații de genul: „- A vorbit urât despre fata mea, părinte! Nu pot s-o iert, de-aș muri negrijită!” „- Nu mă împac cu soră-mea, de-aș muri negrijită!  A mutat slogul dintre locurile noastre!”  Cele două persoane au murit negrijite. Porcul urii și al discordiei a fost mai de preț decât Trupul și Sângele lui Hristos!

Am întâlnit familii care au organizat nunți, botezuri, majorate și aniversări în zile sau perioade de post, ba chiar și în Postul Mare. Orice încercare de a schimba data evenimentelor respective a dat greș, deși ar fi fost posibil. Atunci „au vrut mușchii lor” și nici de Dumnezeu nu le-a fost frică. Altfel spus, petrecem cu jocuri, cu cântece și cu lăutari în post, mâncăm carne și bem pe săturate. Dacă nu-i convine lui Dumnezeu, nu are decât să plece și să ne lase în pace! Și Dumnezeu a plecat. Poate chiar plângând!

Am întâlnit pe atâția în Postul Crăciunului, care au tăiat porcul și au mâncat de dulce, începând cu ,,pomana porcului”. Au venit unii cu șoricul în mână, plini de untură pe la gură,  să sărute icoana Nașterii Domnului. Am întâlnit pe alții petrecând la masă, cu grămezi de carne dinainte în ajunul  Bobotezei, când este mare post. Voiau să sărute Sfânta Cruce! Observați la televizor că, mai mult decât în tot cursul anului, începând de la 15 noiembrie, adică o dată cu Postul Nașterii Domnului, se organizează în țară festivaluri de artă culinară tradițională. Se taie porci în văzul tuturor, se pregătește carnea, se mănâncă și se bea, se petrece cu muzică și jocuri. În centrul atenției este, bineînțeles, pomana porcului, ca cea mai reprezentativă tradiție românească! Ai impresia că ești în mijlocul unui popor păgân! Dacă nu-I convine lui Dumnezeu n-are decât să plece! Porcii să trăiască!

Am observat pe atâția, care se sfiesc, se rușinează să se închine, când trec pe lângă o biserică sau pe lângă o troiță, o cruce. Îi vede lumea! Ei sunt creștini botezați, creștini cu numele, câteodată vin și la biserică, dar se simt jenați să se închine! Alții înjură birjărește, drăcuie cu cele sfinte, socotind că prin aceasta își dovedesc bărbăția, puterea, curajul. Se simt admirați!  Alții consumă cantități industriale de băutură, fumează țigară din țigară, ba chiar se droghează, distrugându-și trupul, sufletul, sănătatea, viața! Îl alungă pe Dumnezeu din viața lor. Le sunt suficienți porcii!

Am întâlnit pe unii, care au cerut eliminarea Sfintelor Icoane din școli, „ca să nu se streseze copiii!” Uniunea Europeană ne interzice să mai vorbim de Sărbătorile Nașterii Domnului, Anului Nou și Bobotezei, de Sfintele Paști, de orice însemn religios creștin, ca să nu se simtă lezați cei de alte religii! Mai mult, distrugem Familia, introducem cele mai aberante comportamente, cerem bieților copii să învețe, încă de la grădiniță, sexologia. Transformăm Europa, continentul eminamente creștin, într-o bălăcăreală ideologică și religioasă fără noimă. Afară cu Dumnezeu din Europa, afară cu Dumnezeu din lume! Trăiască porcii noștri!

Exemplele ar putea continua. Socotesc că cel mai potrivit comentariu la această situație ar fi o pildă. Se spune că niște tineri ultramoderni au hotărât să-și petreacă un sfârșit de săptămână undeva, departe de casă. Unul dintre ei avea mașină. Au urcat toți, claie peste grămadă, în mașina respectivă și au pornit în viteză. O muzică infernală, cu bubuituri și țipete, era dată la maximum. Au trecut pe la o colegă s-o ia cu ei și pe dânsa. Cu mare greutate au reușit s-o înghesuie și pe ea în mașina supraaglomerată. Mama fetei, uimită de ce vedea, a zis: „Dumnezeu să fie cu voi!” Unul dintre cei aflați în mașină, auzindu-o, a răspuns tare, ca să-l audă toți: „- Ha, ha, ha, Dumnezeu dacă mai are loc în portbagaj, că în mașină în nici un caz!” Au pornit în trombă. Peste câteva ore a venit vestea că mașina se prăvălise într-o prăpastie și toți pasagerii muriseră. Din mașină rămăsese doar portbagajul neatins. Când l-au deschis, au găsit acolo un carton cu ouă. Toate ouăle era întregi. Acolo fusese Dumnezeu!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*