Mâna Sfântului Nicolae a fost ferecată în aur, argint și pietre prețioase de către Mihai Viteazul

Printre legendele istoriei noastre se află și aceea că marele voievod Mihai Viteazul a învins contra otomanilor conduși de Sinan-Pașa în 23.08.1595 la Călugăreni, datorită vitejiei armatei sale, a strategiei bine alese, dar și pentru că avea la piept în dreptul inimii ținută mâna dreaptă – cea cu care binecuvânta – a Sfântului Nicolae, ce era păstrată de fel la Mănăstirea „Sfântului Nicolae” din Gherghiţa. Acest relict creștin ce a apărat Țara Românească de rele a fost adus din Bari (Italia) de un negustor Armân. Unele surse spun că Mihai Viteazul a trimis prin acest negustor două pungi de galbeni pentru biserica din Bari care adăpostea moaştele Sfântului Nicolae. Este cunoscută evlavia deosebită pe care domnitorul Mihai Viteazul o avea pentru Sfântul Nicolae. Pe vremea când era Ban al Craiovei, Mihai Viteazul a fost condamnat la moarte de către domnitorul Alexandru cel Rău (1592-1593), nepotul lui Alexandru Lăpuşneanul, pentru că îl considera pe acesta un competitor la tronul Munteniei. După ce l-au scos din închisoare şi îl duceau spre locul de osândă, a cerut gărzilor să-i permită să intre în Biserica Alba- Postăvari pentru a se ruga la icoana Sfântului Nicolae. Aici se roagă din adâncul sufletului ca Sfântul să îl scape de moarte. Ajuns la locul de osândă, călăul, care era un fost slujitor al lui Mihai, a aruncat securea şi a fugit. La insistenţele dregătorilor luminaţi de către Sfântul Nicolae, voievodul este nevoit să îi cruţe viaţa, împlinindu-se rugăciunea făcută la icoana Sfântului Nicolae. În semn de recunoştinţă pentru această minune a Sfântului Nicolae, voievodul Mihai Viteazul, după ce ajunge domnitor, ctitoreşte Mănăstirea Mihai Vodă şi, apoi, aduce moaştele Sfântului Ierarh Nicolae la Bucureşti, dăruindu-le Bisericii Sfântul Gheorghe Nou, pe atunci mănăstire închinată Sfântului Mormânt de la Ierusalim.

După mărturiile părinţilor înainte slujitori în acest sfânt locaş, moaştele sfântului sunt înfăşurate într-o spirală dintr-un metal preţios, iar ele cuprind fragmente din palmă şi din antebraţ. Ce știm sigur acum este că de 400 de ani, Biserica voievodală „Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti, amplasată la kilometrul zero al României, ocroteşte mâna dreaptă a Sfântului Nicolae. De cel puţin tot atâta timp, sfântul a înflorit credinţa în oamenii acestei ţări prin minunile sale, drept care mărturiile scrise sau nescrise ale celor săraci, flămânzi, bolnavi, trişti, rătăciţi sau deznădăjduiţi sunt nenumărate. Iar minunile nu mai contenesc să apară, chiar şi astăzi. Cu toate că Nicolae este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi prăznuiţi peste an, puţini bucureşteni ştiu de prezenţa sfintelor sale moaşte în ultima şi singura ctitorie din Capitală a Sfântului martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714), fapt confirmat şi de preot profesor Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe Nou”, care adaugă: „Mâna dreaptă a marelui ierarh al bisericii noastre este o binecuvântare mare pentru Bucureşti şi pentru toată ţara.” Cu trupul la Bari, în sudul Italiei, cu un braţ în nord-estul Franţei şi cu moaşte ale mâinii drepte în ţara noastră, Sfântul mărturisitor neînfricat al Evangheliei continuă să facă minuni chiar şi în zilele noastre. Vă întrebaţi, fireşte, cum a ajuns mâna dreaptă a Sfântului Nicolae în sfântul lăcaş din centrul Bucureştiului. Întâi, trebuie spus că Sfântul Nicolae a trecut la Domnul la începutul secolului al IV-lea şi a fost înhumat în locul său de origine, Mira Lichiei, unde a şi păstorit ca ierarh. După moartea sa, Biserica a organizat pelerinaje la mormânt, iar vestea despre viaţa şi faptele săvârşite de marele ierarh a făcut înconjurul Europei. Prin anul 1087, mormântul a fost deschis de nişte negustori italieni, care au dus moaştele sfântului la Bari, în sudul Italiei. Mult mai târziu, un călător valah a luat cu sine, la bordul unei corăbii ancorate în portul Constanţa, mâna dreaptă a Sfântului Nicolae, pe care a dăruit-o Mitropoliei din Bucureşti. Unele surse spun că mâna sfântului i-a fost trimisă lui Mihai Viteazul chiar de Cardinalul de Bari, printr-un pelerin român, ca semn de preţuire pentru vitejia domnitorului împotriva păgânismului. În continuare, voievodul Mihai Viteazul a îmbrăcat caseta în care se aflau sfintele moaşte cu aur de 24 de carate, argint şi nestemate şi le-a oferit Bisericii bucureştene „Sfântul Gheorghe Nou”, fapt atestat de documente istorice de la sfârşitul secolului al XVI-lea: „Mâna dreaptă a Sfântului Nicolae, ferecată în argint ales, împodobită cu diamanturi, dăruită de Io, Mihail Voievod (Viteazul) şi Doamna Stanca, în anul 7407 (1599), ispravnic (fiind) Mitropolitul Eftimie”.

Enoriaşii seniori ai parohiei îşi amintesc şi-acum de anul 1993, când sipetul cu moaştele mâinii Sfântului Nicolae a fost furat de trei hoţi. Prădătorii au avut îndrăzneala să intre pe furiş, în puterea nopţii, în biserică şi să ia şi epitaful brodat cu fir de aur de la mormântul voievodului martir Constantin Brâncoveanu. Hoţii au tăiat caseta de aur, pe care au topit-o între timp, dar au fost prinşi şi judecaţi pentru fapta lor. Epitaful a fost recuperat. La fel şi sfintele moaşte, care au fost aşezate într-o lădiţă de argint, la loc de cinste, neatinse până astăzi de vreo altă mână prădalnică. Cum nici o faptă nu rămâne fără răsplată, chiar în data de 6 decembrie, la un an după furt, numitul Carabulea, capul bandei, a murit în puşcărie în urma unui infarct. Tot din presa vremii mai aflăm că ceilalţi complici ai răposatului, odată ajunşi în închisoare, s-au căit îndelung pentru fapta lor, însă unul dintre ei şi-a pierdut minţile, irecuperabil. De la incidentul furtului, nimic nu a mai tulburat liniştea frumoasei ctitorii brâncoveneşti, cu o rezonanţă spirituală şi culturală aparte (se spune că în 17 iunie 1889, în această biserică s-a oficiat slujba de înmormântare a lui Mihai Eminescu). Chiar dacă pe uşa bisericii se perindă zilnic duzine de suflete însetate de alinare duhovnicească, totul se desfăşoară în bună-cuviinţă. Oamenii fac rânduri-rânduri la moaştele Sfântului Nicolae, în faţa icoanelor făcătoare de minuni a Sfintei Cuvioase Parascheva (1836), a Maicii Domnului (sec. al XVIII-lea), dar şi a mormântului domnitorului-martir Constantin Brâncoveanu. În fiecare miercuri a săptămânii, biserica devine neîncăpătoare, pentru că după săvârşirea Tainei Sfântului Maslu şi a rostirii Acatistului Sfântului Nicolae, în intervalul orar 17:00 – 20:00, racla cu sfintele moaştele se deschide, pentru ca fiecare credincios să se poate închina. Mare parte dintre cei prezenţi sunt tineri, semn că moştenirea credinţei străbune lăstăreşte neîncetat, ca o dovadă a dragostei lui Dumnezeu pentru acest neam. Cât priveşte sărbătoarea din 6 decembrie, Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” s-a pregătit din timp pentru a-şi întâmpina cum se cuvine pelerinii, primiţi cu bucurie de Sfântul Nicolae an de an. Potrivit spuselor preotului Cărămizaru, moaştele Sfântului Nicolae vor fi scoase afară, după care se va înconjura biserica, pentru ca mai apoi să fie aşezate într-o raclă nouă. Un baldachin cu racla special pregătită pentru ziua praznicului va fi amplasat în pridvorul bisericii. Va sta acolo până când şi ultimul credincios se va închina, în linişte, cu multă răbdare şi seninătate pentru că, în astfel de zile mari, după cum arată părintele Dumitru Stăniloae, „prin toţi porii fiinţei tale trebuie să trăieşti mesajul pe care ţi-l dă un Sfânt”. Mesajul Sfântului Nicolae către oameni poate fi unul asemănător cuvintelor pe care David Împăratul le-a adresat Divinităţii: „Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu; învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu; către Tine sunt aruncat din pântecele maicii mele, Dumnezeul meu eşti Tu”.

În afară de faptul că în curtea bisericii se află „Monumentul Kilometrul Zero al României”, precum şi statuia Sfântului Martir Constantin Brancoveanu, ctitorul Bisericii, făurită de către sculptorul Oscar Han, în anul 1938, Biserica brâncovenească Sfântul Gheorghe Nou adăposteşte şi mormântul cu moaştele domnitorului martir Constantin Brâncoveanu, repatriate în anul 1720 de către credincioasa doamnă a Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu, doamna Maria. Se află, de asemenea, sfântul epitaf, lucrat în fir de aur de către doamna Maria după moartea mucenicească a soţului său, a celor patru copii şi a ginerelui său, petrecută la Constantinopol, în ziua de 15 august 1714, icoana făcătoare de minuni a Sfintei Vineri, ce provine de la Biserica-martir Sfânta Vineri- Herasca, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, sec. XVIII, dar şi alte icoane şi odoare cu o valoare duhovnicească, istorică şi culturală.

Miracole de ieri și de astăzi, parte a vieții noastre creștine pe care posibil o influențează și aceste moaște preacuvioase, aduce și pentru noi pagini originale și neașteptate din istoria noastră trecută și contemporană.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*