Cinismul actualilor liberali

La drept vorbind, ce au în comun iohannienii (fie ei orbanieni, cîțieni/pârțieni sau de alte orientări pidosnice) cu adevărații liberali din perioada interbelică, deodată ce, după aproape doi ani de guvernare (este adevărat, nu singuri, ci în tovărășie antiromânească cu useriștii și udemeriștii!), ei au reușit odioasa performanță de-a îndatora țara cu circa 50 de miliarde euro, bani de care încă n-au dat socoteală și care – într-un dement mod paradoxal – au contribuit la scăderea nivelului de trai al milioanelor de poporeni, respectiv de-a da uitării toate promisiunile electorale din lunga perioadă cât au stat în opoziție, ba chiar de-a încălca fără jenă propriile legi întru combaterea sărăciei (indexarea veniturilor, la începutul fiecărui an, măcar cu rata inflației, majorarea pensiilor cu 40%, dublarea alocației de stat pentru copii)?

Păi, acești falși liberali (a nu se uita că dictonul după care se călăuzeau liberalii interbelici era „Prin noi înșine”!) n-au cum să-și respecte promisiunile, atâta timp cât cât sunt complet goi în plan moral-spiritual (într-o bălmăjeală de cinci minute a lui Cîțu, care mai trăgea cu ochiul din când în când la ceea ce-i scrisese altcineva, au fost depistate 37 de erori de exprimare, fapt pentru care jurnalistul Ion Cristoiu îl declară „cel mai prost premier al României”) și de îndată ce scopul lor ticălos-politrucianist este acela să-și servească stăpânii care i-au înscăunat (păpușarii planetari și transnaționalele), nicidecum să-și servească patria ce i-a avortat și apoi, prin „democraticul” rezultat stalinist al votului („Nu contează câți cetățeni votează, contează doar cine numără voturile”) îi tolerează la antinaționalele butoane ale puterii aparente.

Cum să nu ajungă România postdecembristă o exemplară (sic!) colonie bruxelleză și americană, când măscăriciul de Traian Băsescu, la deschiderea unui an școlar se lăuda (!) că, deși a fost un elev mediocru, iată c-a ajuns președintele României, când indolentul de Klaus Iohannis o servește pe tavă nemților și americanilor (de la primii se alege cu laude și tinichele, de la ceilalți a primit o…șepcuță) și când premieri precum Dacian Julien Cioloș și Florin-Vasile Cîțu, nu numai c-au fost codași la învățătură (primul absolvă, doar el știe cum, un amărât de liceu cu profil agricol, celălalt primește nota patru la examenul de treaptă, termină cu greu un oarecare liceu tehnic și ratează două examene de admitere la Academia de Studii Economice din București), dar taman ca-n anumite basme pentru încurajarea idioților ambițioși, amândoi ajung să studieze și – cică – să se perfecționeze (într-ale sforăriilor?) în străinătate: Julien în Franța (orișicât, prenumele l-a predestinat să devină mai mult franțuz decât român!), unde se și căsătorește fără rod, iar olteanul Vasile în SUA, unde – după exact șapte ani de ședere (trei ani de colegiu, doi ani masteratul și alți doi de doftoreală nefinalizată) – devine maestru în bolboroseală politică, în împrumuturi cu dobândă negativă și, mai ales, în pragmatica artă a slugărniciei, a cărei țintă de tot dezastrul național o constituie rapida ridicare a necalificaților pe scara socială.

Adică tocmai ceea ce ne face cunoscut Lev Nikolaevici Tolstoi în Partea a doua a romanului Învierea: „Era limpede că tot ce este socotit însemnat și bun nu are nicio valoare sau e dezgustător și că toată strălucirea aceasta, tot luxul acesta acoperă crime străvechi, obișnuite, care nu numai că nu sunt pedepsite, dar care triumfă, împodobite de tot farmecul pe care sunt în stare să-l născocească oamenii”. Asta după ce, câteva pagini mai în față, precizează că „O faptă rea poți să n-o repeți și să te căiești de ea, pe când gândurile rele generează mereu fapte rele”, pentru ca în Capitolul XXIX din aceeași parte să-l citeze pe scriitorul Henry-David Thoreau (1817-1862), trăitor în America sclaviei, cum că „într-un stat în care sclavia e admisă de lege și chiar ocrotită, singurul loc potrivit pentru un cetățean cinstit este închisoarea”.

Desigur, în România postdecembristă încă nu se poate vorbi nici de slavie legalizată, cu toate că globalizarea urmărește cu insistență struțo-cămila neomarxistă numită „sclavia democratică”, dar nici de căințe din partea politrucilor de toate culorile, cu atât mai puțin din partea cîțienilor. Mă rog, de ce-ar face-o, când nu se jenează de alegători (vezi firimiturile promise anul viitor de „frumoasa” Raluca Turcanu), când n-au de-a face cu o serioasă și îndreptățită presiune a străzii (românii de rând nu mai resimt puternicele lovituri zilnice ale inflației și scumpirilor?) și când nu ezită să încalce, tot acuși-acuși, Constituția (a se revedea scandalosul „episod” cu Renata Weber), fără vreo teamă de muștruluială și sancțiuni, căci el este nevrednicul și bălțatul Cabinet al lui Iohannis?!…

Iată de ce pandemia a fost o mare tragedie pentru grosul românilor de rând (oare câți dintre ei au murit cu zile din pricina aberației cu spitalele deschise doar pentru infestații cu Covid-19?), însă s-a vădit o veritabilă mină de aur pentru cârmuitori și ciracii lor (botnițe, mănuși, combinezoane, izolete, vaccinuri etc.).

De exemplu, la o populație de cel mult 20 de milioane (firește, de la cel cu țâța-n gură, pân la cel cu barba sură), necalificatul Cabinet Cîțu a cumpărat, pe miliarde de euro, peste 120 milioane doze vaccin, cu care acuma nu mai știe ce să facă, întrucât numărul lor, pesemne ordonat de șnapanii europeni, depășește cu mult pe cel al vaccinărilor prezente și viitoare (rapeluri). Îndeosebi în actuala stare de lucruri, când – cu toate eforturile necușere depuse de autorități – numărul vaccinaților este undeva pe la o treime…

Carevasăzică, fiind programul de vaccinare un copios eșec, nezdravănul Cîțu nu numai că așază disputa internă cu Ludovic Orban (pentru șefia liberalilor) deasupra tuturor problemelor stringente ale românilor (prosperitate generală, sănătate, educație, investiții, locuri de muncă, infrastructură feroviară și rutieră), nu și deasupra acelui haram de program, dar își permite să utilizeze calitatea sa de premier și anemicele resurse financiare ale statului în scop personal și de grup, nesinchisindu-se de faptul că, după acest lung și sfidător bâlci liberal, cei mulți din această țară vor fi mai săraci, mai dezorientați și mult mai scârbiți de ceea ce se întâmplă.

La naiba, chiar nu se găsește în sărmana noastră țară cineva (instituție sau persoană cu autoritate), care să-l îmbotnițeze pe acest muțunache ce se crede mare om de stat (pe loc sau la răcoare)?!…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*