Corupție și nepotism la Vatican

Cardinalul Angelo Becciu a fost inculpat sâmbătă, 3 iulie, de către Giuseppe Pignatone, președintele Tribunalului Vaticanului, pentru deturnare de fonduri și abuz în serviciu. Informația a fost confirmată prin comunicatul Biroului de Presă al Sfântului Scaun. Cardinalul în vârstă de 73 de ani va fi judecat împreună cu alte nouă persoane în scandalul financiar legat de o investiție imobiliară la Londra, autorizată de Becciu, pe vremea când era șeful administrației Secretariatului de Stat de la Vatican.

Angelo Becciu este cel mai înalt oficial al Vaticanului implicat într-un proces de corupție. Patru companii private, două din Elveția, una din Statele Unite și alta din Slovenia, asociate cu unii dintre acuzați, au fost puse și ele sub inculpare. Fostul secretar al lui Becciu, Monseniorul Mauro Carlino, este printre cei ce vor fi judecați pentru extorcare și abuz în serviciu, iar opt laici (șase bărbați și două femei) vor trebui să facă față unor acuzații care merg de la fraudă și spălare de bani până la fals și corupție.

Cazul are toate ingredientele unui scandal financiar de proporții. În 2014, Becciu a cumpărat o participație la un imobil de lux de pe Sloane Avenue, nr. 60, la Londra. El a folosit fondurile caritabile ale Vaticanulului ca garanție pentru un credit de 200 de milioane de euro, printr-un fond de investiții gestionat de Raffaele Mincione, una dintre persoanele acuzate de „escrocherie, abuz de putere, deturnare de fonduri și spălare de bani”.

Mincione, a cărui companie, „Athena Capital”, a cumpărat imobilul de pe Sloane Avenue în 2012 pentru 129 de milioane de lire sterline, a vândut inițial o participație minoritară Vaticanului prin intermediul unui fond de investiții pe care Mincione îl administra în contul Vaticanului, garantând o linie de credit împreună cu Banca Svizzera Italiana, acuzată și ea de spălare de bani.

În 2018, Vaticanul a finalizat răscumpărarea proprietății, Mincione încasând circa 128 de milioane de lire sterline în urma tranzacției. Becciu, în calitate de nr. 2 al Secretariatului de Stat al Vaticanului, a autoritat tranzacțiile, fiind acuzat că a ocolit registrele oficiale ale Sfântului Scaun pentru a nu atrage atenția cardinalului George Pell, pe atunci Prefect al Secretariatului pentru Economie. Arhiepiscopul Becciu a fost numit „Sostituto” al Secretariatului de Stat în 2011, ocupând această poziție influentă până în 2018, când Papa Francisc l-a promovat cardinal și apoi, la scurt timp, șeful Congregației pentru Cauza Sfinților. După dezvăluirea implicării lui Becciu în investițiile imobiliare de lux din Londra, au apărut și informații că acesta a aprobat donații financiare unei organizații caritabile conduse de fratele său, Tonino Becciu. O sumă de 700.000 de euro, împrumuturi nerambursabile, a fost transferată cooperativei „Spes” a lui Tonino din fondurile personale caritabile ale Papei, „Obolo din San Pietro” („Bănuțul Sfântului Petru”).

Un amplu raport publicat de Vatican News oferă detalii despre felul în care sume mari de bani au fost „deturnate și folosite în scopuri necaritabile”, potrivit magistraților Sfântului Scaun, inclusiv un „împrumut către nepoata cardinalului pentru a-și cumpăra o proprietate la Roma”. Pe fondul unei anchete demarate de Vatican pentru deturnare de fonduri, Papa a acceptat demisia lui Becciu în septembrie 2020, dată la care prelatul a renunțat la privilegiile de cardinal și la postul de Prefect pentru Congregația Cauzei Sfinților. Fabrizio Tirabassi, un laic care a supervizat investițiile Vaticanului în cadrul Secretariatului de Stat, dintre care circa 710 de milioane de euro deținuți de Vatican în banca elvețiană U.B.S., ar fi responsabil de transferul în 2014 a 200 de milioane de dolari lui Mincione pentru proprietatea de la Londra. Tirabassi este acuzat de „corupție, extorcare, deturnare de fonduri, escrocherie și abuz în serviciu”.

Omul de afaceri Gianluigi Torzi, care a acționat ca broker pentru afacerea finală, a reprezentat Secretariatul de Stat în răscumpărarea ulterioară a proprietății și a fost acuzat că a fraudat Vaticanul cu milioane de euro în cadrul acestei afaceri, în care valoarea proprietății a crescut de mai bine de două ori, de la prețul inițial din 2012, de 129 de milioane de lire sterline, la 300 de milioane de lire sterline, în 2018. Torzi va fi judecat pentru „extorcare, fraudă, deturnare de fonduri, spălare de bani”, potrivit Biroului de Presă al Sfântului Scaun.

Tirabassi a fost angajat ca administrator de „Gutt S.A.”, un holding din Luxemburg controlat de Torzi, în noiembrie 2018, în timp ce era membru al Secretariatului de Stat. În același timp, Torzi a ajutat Vaticanul să cumpere definitiv imobilul din Sloane Avenue. „Gutt S.A.” a fost utilizată ca vehicul al transferului de proprietate de la Mincione către Vatican. Tirabassi a fost demis din funcția sa de administrator pe 27 decembrie, cu puțin timp înainte de finalizarea transferului. Becciu a negat vehement toate acuzațiile aduse împotriva sa, numindu-le „mașinațiuni”. El a declarat pe 3 iulie, când a fost citat, că procesul va fi „momentul clarificărilor” privind implicarea sa în corupția financiară. El a adăugat că procesul „va dovedi falsitatea absolută a acuzațiilor împotriva mea și conspirațiile sumbre care le-au susținut și alimentat”.

Fostul secretar al lui Becciu, Monseniorul Carlino, a reacționat și el la acuzațiile de implicare în scandalul financiaro-imobiliar. Avocații lui Carlino au dat publicității, pe 3 iulie, o declarație în care califică drept „lipsite de fundament” acuzațiile aduse împotriva clientului lor.

Răsunătorul proces va începe pe 27 iulie.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*