Un fel de „las fierbinți”…

Zilele trecute am văzut pe un post românesc filmul Moromeții 2 de Stere Gulea. S-a bătut atâta tam-tam pe un film mai prost decât serialul Las Fierbinți. Ziceai că e un episod din acest serial. Dacă nu ținem seama de timp, bineînțeles, fiindcă acțiunea din volumul Moromeții II al lui Marin Preda se petrece în perioada numită „a colectivizării”, când Moromete nu vrea să intre în colectivă, când el este văzut ca un retrograd, care nu înțelege binefacerile acestei transformări a vieții aduse de la Răsărit, când țăranilor li se ia pământul ca să-i facă fericiți!

În volumul Urmașii Moromeților, în care îmi expun viziunea serialului Credința lui Moromete, pe care l-am filmat la Siliștea-Gumești, fac o analiză amplă și acestui volum II și arăt cum Marin Preda îl condamnă pe Moromete, îl consideră anacronic. Sincron cu epoca este băiatul lui, Niculae, care tot citește, care nu vrea să ajungă ca tatăl lui, un înapoiat. Și va ajunge ca în Marele singuratic.

Lumea din film este ca umorul involuntar, o lume de Las Fierbinți, primitivă, rudimentară, care o dă pe bășcălie. Umorul din romanul Moromeții nu este bășcălie, dar în film este. Filmul parcă este făcut în epoca de piatră a țăranului român, o epocă întunecată, alb-negru, fără orizont, cu oameni la limita subzistenței, îmbrăcați mizer, urâți, foarte urâți, cum aveau să fie cei din satul-fantomă Las Fierbinți. Adică Moromeții 2 pregătește Las Fierbinți. Ți-e greu să-ți imaginezi că satul românesc arată ca o groapă de țigani, ca o mahala jalnică, nu precum mahalaua interbelică pictată de Petrașcu sau Luchian, ori descrisă de G.M. Zamfirescu, o mahala care avea frumusețile ei. Aici totul este otova. Și chiar Actorii, Marii Actori, au ajuns să joace țigănește, ca Visu sau Zamfirescu, nu-i mai recunoști, sunt precum o turmă manelistă. Nu-i învățăm pe țigani să joace ca la Național, ci coborâm Teatrul Național sau Teatrul de Comedie la groapă, la manelism.

Nu avem pretenții ca țăranii să arate ca în Poldark, dar nici să arate ca în comuna primitivă. O înfundătură de lume nu poate fi reprezentativă pentru România. Nici măcar harul lui Horațiu Mălăele nu poate salva nuanțele. Și l-aș întreba pe Horațiu: „Ai văzut filmul ăsta sau doar ai jucat în el?”. Nu mă mir că România a ajuns o țară de semianalfabeți cu internet, în care 93,5 la sută nu mai cumpără nici măcar o carte pe an. Satul din Moromeții 2 este România semianalfabetă în mic. Numai 6,5 la sută din oameni citesc, adică numai Niculae. Restul sunt rudimentari. Ba există similitudini între câteva secvențe din film și serialul Las Fierbinți. Și cred că nu este întâmplător că legătura este făcută printr-un personaj interpretat de Toma Cuzin, care se comportă în scena înscrierii la colectivă exact ca în emanațiile alcoolice din Las Fierbinți. Cu alte cuvinte, filmul lui Stere Gulea mi se pare o pastișă a serialului Las Fierbinți. A dispărut complet poezia satului românesc și a țăranului român din viziunea lui Marin Preda. Satul lui Marin Preda era un sat regalist.

Ce fel de „revoluție” au putut să facă personaje precum cele din Moromeții 2? Au făcut nu o revoluție, ci o „aglomerație”, care a dus la consolidarea dictaturii la toate etajele sub „forme democratice”, desigur. A apărut un Ceaușescu multiplicat în mii de Ceaușești, care au transformat România într-o țară cu mințile băute. Ea ar trebui să se numească Românica Las Fierbinți, fiindcă românii de valoare au numit-o „Las România în pace”. Și au lăsat-o, au plecat unde au văzut cu ochii, au făcut o nouă Românie de circa 4-5 milioane de oameni – românii din diaspora. Poate în „Moromeții 3” vom vedea-o.

De ce s-a făcut acest film, Moromeții 2, qui prodest?, este greu de înțeles dacă nu înțelegem că și cinematografia din România este lipsită de clarviziune, este co-părtașă la mizeria generală, care acum are drept pretext pandemia. Dar sărăcia lucie din acest film minimalist este sărăcia din viața românilor, este oglinda lor. Stere Gulea nu se poate ridica deasupra „stării de fapt”, el le spune românilor: „Uitați-vă, asta e fotografia voastră, de ieri și azi. Eu nu mă pot distanța de voi, arăt ca și voi. Vă iubesc, am vrut să fiu fidel. Nu vă pot minți, acesta e adevărul”.

Există însă sate românești în ziua de azi înfloritoare, mai ales în Transilvania, la concurență cu satele-fermă din țările dezvoltate. Cunosc sate și țărani cu blazon boieresc, care nu se recunosc în acest film minimalist și minimalizator, ce se vrea probabil reprezentativ pentru soarta țăranului român. De la București se vede foarte deformată România. În Moromeții 2 satul românesc moare, dar în realitatea de care vă vorbesc nu moare. În realitate, Moromete l-a învins pe Marin Preda. În realitate, Moromete are din nou pământ și poate să-l gospodărească așa cum vrea. În realitate, Moromeții gumeșteni au împânzit lumea, îi întâlnești și la București, și la Tel Aviv, și în Anglia, și în America. Și nu m-ar mira dacă ar ajunge și pe lună.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*