Gagul apocaliptic

Filmul american este atotstăpân pe pământ. Nu Corona Lisa, ci Movie. Corona Lisa trece, Movie nu numai că nu trece, dar se înfoaie asemenea curcanului când ceva îl supără. Și arma lui principală este gagul. Un gag apocaliptic, aș zice. El este prezent peste tot. Nu numai în comedii, dar și în drame, și în filmele dystopice. Totul se prăbușește, omenirea dispare, dar gagul, nu. În plin marasm, el este prezent. El e smile-ul absolut al filmului american.

Fie că vezi un  film de dragoste, ca Easy A / Păcătoasa, cu Emma Stone într-un rol de falsă prostituată, fie o comedie ca Ice Ventura, în care eroul, interpretat de Jim Carrey, un detectiv de păsări și animale, trăiește din gag în gag, din aventură trăsnită în aventură și mai trăsnită, o adevărată cascadă a umorului, acest mecanism al povestirii funcționează ireproșabil. În ce gen nu apare gag-ul? Nu există. Gag-ul este rege. El salvează toate situațiile. În filmele cu și despre adolescenți, el este atotprezent. În seriale infinite, ca „Doi bărbați și jumătate”, „Familia Bundy”, „Prietenii mei” sau „Teoria Big Bang”, la fel. Vedeți filmele de spionaj sau cele polițiste cu Bruce Willis, precum Greu de ucis sau Greu de pensionat, și veți savura cu umor cele mai dramatice situații. Se pare că pe eroi câte o glumă rostită la timp, câte un gag, câte o replică de spirit, îi scoate din încurcătură, sunt soluția vieții.

Sau credeți că în Misiune imposibilă nu există gaguri? Vă înșelați. Toate acțiunile „imposibile” sunt presărate cu gaguri. La fel și în capodopera filmelor de acțiune, Knight and Day / Întâlnire explozivă (2010), cu Tom Cruise și Cameron Diaz. Ce păcat că această fascinantă actriță s-a retras, precum Greta Garbo odinioară! Dar motivele nu sunt convingătoare. Avea 42 de ani și și-a câștigat „pacea” într-o afacere cu vinuri. Iată un original gag.

Să nu mai vorbim de apocalipticul gagurilor, Mel Gibson, în Maverick sau Armă mortală!? Sigur, nici cel mai dur personaj de western, precum Clint Eastwood în Necruțătorul, nu este lipsit de umor, ba acțiunile sale nemiloase sunt brodate cu replici pline de spirit.

Dar poate filmul istoric sau de război să fie fără gag? O, n-am să uit niciodată filmele tinereții mele, cu celebrele parodii anti-războinice jucate de Fernandel, Bourvil, Luis de Funès, dar și de Babette – Brigitte Bardot, care pleacă la război! Ce să mai spun de Fanfan și Adeline, iubita lui, personaje jucate de Gérard Philipe și Gina Lollobrigida!?

Și parodia parodiilor anti-războinice, plină de o cascadă de gaguri de la început până la sfârșit, este Churchill, The Hollywood Years (2004), cu un Hitler parodiat cum nu a gândit nici Chaplin, care, de altfel, este mereu pomenit. Filme cu hitleriști ironizați sunt cu miile (mai ales produse de sovietici). Până și Bin Laden este parodiat cu un haz nebun de Sacha Baron Cohen!

Iar compania ideală a gag-ului este musicalul, un gen plin de Oscaruri, de la Chicago la La la Land.

E o lume a gagului, adică a umorului, a fericirii. Nimic pare că nu e luat în serios. Dar ce poate fi mai serios decât gag-ul?

Din păcate, la noi, gagul nu este rege, fiindcă avem o regină, bășcălia. Se face bășcălie de orice, de balada Miorița, de drapelul național, de guvern, de parlament, de biserică și Gina Pistol, de Năstase și Halep, de Caragiale și Covid, de școală și Mihai Viteazul, iar aceste bășcălii sunt încununate cu mari premii internaționale, fiindcă asta place la străini, ca tinerii cineaști români să-și bată joc de țară, ca în recentul Babardeală cu bucluc, încununat online cu „Ursul de Aur” la Berlin.

Râsul omului nu poate fi oprit. E singura lui șansă într-o existență nedreaptă, pe care e nevoit să o accepte. Nu el a vrut să se nască și s-a născut. Și Natura are un umor atroce: îi dă omului viață și i-o ia după bunul ei plac. Omul, ca singura ființă din univers care poate râde, îi opune acestei condiții tragice, râsul. Cu râsul ce mai poate supraviețui demn. Cu râsul el concurează natura. E o calitate pe care nu o au arborii, iarba sau florile, păsările sau animalele. Dar nu râsul prostesc, ci spiritual. Nu bășcălia, ci arta.  Gagul este forma artistică a râsului. Prin el, suntem condamnați la nemurire.

Și cheia succesului, a acestui fenomen, o constituie scenariul. Școala de scenariști de la Hollywood este suprema lecție. Cât am stat în America și m-am învârtit în lumea filmului (la Tribeca Film Festival eram ca acasă), am reținut o vorbă, că în tabăra scenariștilor există o mafie imbatabilă, cu legi drastice. Codul Hays funcționează și azi! E foarte greu să pătrunzi. Nu pot să uit un răspuns, pe care l-am primit de la un studio de film hollywoodian: „Ne trimiteți scenariul pe propria răspundere. Dacă nu ne place, el nu se returnează. Și noi nu răspundem dacă veți întâlni idei sau replici din scenariul dvs în filmele noastre”. Deci pe față se vorbește de un plagiat, fapt care poate fi considerat exclus dacă accepți să-ți dai scenariul pe nimica. E vorba de o practică solidă, cu legi clădite în timp, cu o funcționalitate care face din cinematograf o industrie care concurează fabricile de armament și mașini. A fi producător de film este o mare performanță. Milionarii se bat să poată fi incluși în producția unui film.

Cu arta filmului americanii au cucerit lumea, nu cu drone, nu cu democrația, nu cu libertatea. Și ceea ce a prevăzut țarul filmului în anii ‘30, care a lansat sloganul „acolo unde pătrunde filmul american, pătrunde și marfa americană”, s-a adeverit. Codul Hays îi poartă numele. De acest cod și-a amintit Joe Biden, când la investitura sa a lansat sloganul „Buy Americans”. Filmele și produsele americane sunt stăpânele pământului, chiar dacă blugii sunt cusuți de chinezi, iar coca-cola e îmbuteliată la români!

Uimitor este altceva, că acest adevăr nu l-a înțeles marele Donald Trump. Este o mostră de ignoranță. El nu a înțeles principiul după care funcționează sistemul american. Dovadă că a fost cumplit contestat de actorii de film, de ei în primul rând, începând cu Robert de Niro, care a spus că „un asemenea președinte este o rușine pentru America”. L-au contestat Meryl Streep, George Clooney, Arnold Schwarzenegger, Alec Baldwin. Trump este excepția care confirmă regula. Ce politică a făcut Trump? O politică împotriva filmului, fiindcă el a avut sloganul „Make America Great Again”, adică o Americă naționalistă fără film? Ce aberație! A intrat în istoria rușinii cu ignoranța lui. Dacă ar fi iubit filmul, ar fi vorbit măcar o dată despre filmul copilăriei sau despre filmul preferat. Dar nu, s-a împotmolit în propria lipsă de orizont. Un președinte american fără cultură cinematografică este o anomalie, o aberație! Este, de fapt, un gag apocaliptic, cel mai mare gag care se poate imagina vreodată. E adevărat, românii au multă imaginație, dar deocamdată nu au un Trump.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*