Aripi prin istorie: Muzeul Naţional al Aviaţiei Române

Când se anunță vreun raid aviatic demonstrativ în apropierea capitalei, o mulțime de curioși se adună spre a se delecta cu asemenea spectacol aerian. Există în om acest vis al zborului care îl îndeamnă să facă pasul spre acest sport, sau măcar spre admirația de a-și vedea semenii zburând, precum Icar. În jurul capitalei avem marile aeroporturi ce deservesc locuitorii din întreaga țară, respectiv Otopeni, Băneasa sau Clinceni. Dar, undeva, tot în apropierea capitalei noastre, stau parcă ascunse aeronavele de început ale „zburătorilor” români. Ele stau așa, „timide” și „rușinoase” la sol, când văd pe cer noile aeronave cu care se călătorește în prezent. Dacă dorești să le revezi și să le mai „încurajezi” cu o vorbă bună, le vei găsi pe aerodromul din Pipera, unde vei intra direct în atmosfera istorică a României. Aici vei da peste o varietate de avioane celebre, dar și peste realizările celor trei pionieri ai aviaţiei române: Traian Vuia, Aurel Vlaicu şi Henri Coandă. Iar dacă ești pasionată de perioada interbelică, în pasajul care face legătura dintre cele două hangare este recreată atmosfera unei străzi din această perioadă magică a României.

Muzeul Naţional al Aviaţiei Române – pentru că despre el este vorba – s-a înfiinţat prin Hotărârea de Guvern nr.197/02.03.1990 și este reacrediat prin Ordinul nr. 2791/2015. Acesta devine muzeu de importanţă naţională prin H.G. 360/06.04.2011 și prin Ordinul nr.2709/17.11.2011, imobilul Muzeul Naţional al Aviaţiei Române se clasează ca monument istoric, categoria Ansamblu, grupa valorică „B”. Muzeul s-a deschis în anul 1993, în cinci corturi de campanie pe aerodromul militar de la Otopeni. În anul 1995, Comandamentul Aviaţiei Militare a repartizat muzeului un spaţiu în faţa Aeroportului Internaţional Băneasa. Aici, a funcţionat până în anul 1998. Ulterior, Statul Major al Forţelor Aeriene a repartizat un nou spaţiu de expunere lângă Aeroportul Internaţional Otopeni, iar inaugurarea a avut loc în ziua de 2 martie 2000. Din anul 2006, Muzeul Naţional al Aviaţiei Române este amplasat în zona de nord a Bucureştiului, în hangarele care în prima jumătate a secolului al XX-lea se aflau pe latura de sud a aerodromului militar Pipera. Acest aerodrom s-a înfiinţat în 1915 pentru perfecţionarea piloţilor absolvenţi ai Şcolii Militare de Pilotaj de la Cotroceni. Spaţiul expoziţional al Muzeului Naţional al Aviaţiei Române cuprinde două clădiri tip hangar şi o expoziţie în aer liber.

În Hangarul nr.1 (sau Sala „Traian Vuia”) funcționează expoziţia de bază ce prezintă istoria aeronauticii de la începuturi până în anul 1959. În spaţiile consacrate celor trei pionieri ai aviației române: Traian Vuia, Aurel Vlaicu şi Henri Coandă, sunt expuse replica avionului Vuia nr.1, machete ale unor avioane realizate de aceştia, precum și obiecte şi documente care i-au aparţinut inginerului Aurel Vlaicu. Ordinul Naţional „Virtutea aeronautică”, primul ordin din lume cu specific aeronautic, înfiinţat de regele Carol al II-lea în 1930 constituie un element reprezentativ pentru epoca interbelică. Spațiul destinat celui de-Al Doilea Război Mondial este reliefat prin prezentarea replicii avionului IAR 80, a unor personalităţi, uniforme, documente. Perioada de după 1945 este evidențiată de avioane de vânătoare cu reacţie şi staţii de radiolocaţie. În pasajul care face legătura dintre cele două hangare este recreată atmosfera unei străzi din perioada interbelică şi este înfățișată maniera în care societatea românească şi aviaţia s-au întrepătruns. În Hangarul nr. 2 se află expoziția de bază care este dedicată anilor ’60 -’70. Avioanele reactive prezentate sunt de tip MiG 17, 19 şi 21, L-29. Expoziţia este întregită de simulatoare de zbor, tehnică de radiolocaţie şi artilerie antiaeriană specifică epocii. În parcul expoziţional în aer liber, sunt expuse avioane cu motor clasic, dar şi reactive, elicoptere, tehnică de radiolocaţie, tunuri antiaeriene şi rachete sol-aer.

Pentru cei interesați adresa muzeului este: Str. Fabrica de Glucoză nr. 2-4, sector 2, Bucureşti. Mijloace de transport: metroul până la Stația Aurel Vlaicu; autobuz 605 – Stația Muzeul Aviaţiei. (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*