Ecaterina Conachi Vogoride, eroina din umbră

În Conacul poetului Costache Conachi de la Țigănești, situat la trei kilometri de Tecuci, s-a născut la 17 august 1828 Ecaterina (Cocuța) Conachi. Încercăm, în cele ce urmează, să reliefăm, în doar câteva fraze, meritele deosebite ale Cocuței la înfăptuirea Unirii Principatelor Române din 1859 dar și ingratitudinea cumplită manifestată de poporul român, față de această eroină.

Când avea doar 17 ani, tatăl ei a căsătorit-o cu Nicolae Vogoride, un principe, de origine bulgară, incult și vicios. Fiind un slujbaș credincios turcilor, acesta ajunge în 1857 caimacam (locțiitor de domn) al Moldovei. După Războiul Crimeii (1853-1856), Puterile Garante au acceptat Unirea Principatelor Române, impunând condiția ca rezultatul scrutinului electoral (Divanurile ad-hoc) să fie pozitiv. Turcii și-au instruit supușii cum să-i obstrucționeze pe unioniști. Cocuța a intrat în conflict cu soțul său și i-a sprijinit pe cei din Partida națională, printre liderii căreia se afla și C. Negri, fratele ei vitreg. Rezultatul însă a fost negativ. Destinul celor două provincii românești căpătase brusc conotații sumbre. Se părea că totul este pierdut. Cocuța a intrat, totuși, în posesia unor scrisori care fuseseră primite de soțul ei de la Înalta Poartă, de la Ambasada Turciei la Londra și de la câțiva diplomați austrieci. Prin publicarea și difuzarea acestor texte în toată Europa, s-a demonstrat că rezultatul scrutinului a fost alterat de amestecul celor trei diplomații în treburile interne ale Moldovei. După un scandal european, scrutinul s-a repetat. De data aceasta, separatiștii au fost învinși. Drumul Unirii era deschis.

Meritele Cocuței, în realizarea acestui deziderat, au fost incontestabile. Ea a ales Țara, sacrificându-și Familia. Fără gestul ei eroic, în istoria noastră ar fi lipsit momentul Cuza și, prin alunecare, Monarhia, Independența chiar și Marea Unire. Elogiile la adresa ei s-ar fi derulat fără oprire, dar nu acest lucru o preocupa pe ea. Acum se putea gândi și la Familie. O interesau, în mod deosebit, judecata copiilor, acuzațiile pe care i le vor adresa, când vor fi mai mari. Ce vor înțelege ei atunci? Că mama s-a aliat cu adversarii tatălui, care l-au alungat de pe tron, iar rudele lui l-au găsit, după câțiva ani, mort ca un câine, într-un hotel din București. În urma acestor frământări, Cocuța a preferat să rămână eroina din umbră. Le-a spus copiilor și consătenilor din Țigănești, că nu ea a sustras scrisorile. I-a rugat, probabil, și pe confrații de luptă să facă uitat acest episod. Lângă curaj, s-a alăturat, iată, modestia, ambele calități constituind marca unei personalități de excepție.

După despărțirea de Vogoride, fiica lui Conachi s-a căsătorit, în Italia, cu Emmanuel Ruspoli, primarul Romei. Au avut împreună cinci copii. Obligațiile de mamă nu au împiedecat-o pe Cocuța să se implice, cu destulă hotărâre, alături de soț, în procesul de unificare a Italiei. A murit la 42 de ani. Pe patul de suferință, a cerut să fie înmormântată în pământ românesc.

Impresionantul său gest patriotic a fost apreciat superlativ de istorici (Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, Ioan Brezeanu, Dumitru Vitcu, C.C. Giurăscu, G. Marcu, Enciclopedia României, numeroși scriitori și ziariști. În numai câteva cuvinte, savantul N. Iorga o așază definitiv pe fiica lui Conachi printre marii făuritori de istorie românească. ,,Cocuța Vogoride, soția caimacamului potrivnic Unirii din 1859, care a luptat cu atâta văjnicie împotriva soțului ei, a fost una dintre cele mai frumoase icoane de vrednică româncă, pe care a avut-o Istoria Țării.”

Cu toate acestea, ea nu a intrat în conștiina națională, fiindcă nu figurează în programele de învățământ, nu există nicio placă memorială și nicio stradă, nicio instituție nu-i eternizează numele. I s-a ridicat un bust, în 2018, la Tecuci, cu sprijinul S.C. Gifarm și al Fundației Pelin, dar a fost coborât de pe soclu, întrucât Primăria nu s-a îngrijit de procurarea avizelor necesare.

Nutrim speranța că gestul eroic al Cocuței ar putea contribui la redeșteptarea poporului român. Să nu uităm că neglijarea sentimentului patriotic a avut, în ultimile trei decenii, urmări catastrofale asupra evoluției României, în toate domeniile de activitate. Libertatea și democrația, dobândite cu sânge, au fost caricaturizate de lipsa oricărei responsabilități. Clientelismul politic grețos, dus la extrem, a distrus toate speranțele de redresare. Prin înstrăinarea resurselor materiale, inclusiv 40 la sută din terenul arabil, apărat timp de secole cu sânge,

România a cedat o bună parte din identitatea și independența ei. Trăim din împrumuturi, amanetând soarta generațiilor viitoare. După Siria, angrenată în război, avem cea mai mare migrație. Au fost cedate teritorii în timp de pace, caz unic în lume. Urmările Protocolului secret Ribbentrop-Molotov au fost anulate pentru toți, nu și pentru noi în totalitate. Educația, cultura și sănătatea funcționează la parametri de avarie. Se fac legi pentru favorizarea infractorilor. Peste două milioane de români trăiesc sub limita de subzistență. Au asigurate trei mese pe zi numai aceia dintre ei care se află în detenție.

Lecția de patriotism a Cocuței ne-ar putea ajuta să găsim calea firească spre normalitate. Eroina merită să fie introdusă în manuale, să se realizeze, despre actul ei eroic, filme documentare și artistice, studii istorice, monografii, lucrări de artă plastică, muzicală, literară etc.

Cocuța și-a salvat țara în 1857. O mai poate face și acum, dacă ieșim din ,,somnul cel de moarte,” dacă vrem să supraviețuim ca națíe, dacă dorim să mai avem un viitor.

Un portret de V. GHICA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*