Vaccinarea de țară în cadență demilitarizată…

Și totuși, ceva lipsește… Vaccinul… Vaccinul românesc… Căci, dacă guvernanții și autoritățile ar fi investit resurse financiare și umane în revitalizarea reală a institutelor noastre, altădată etalon, măcar pe sfert cât au făcut-o în campania de promovare (non)informală, poate am fi avut, nu atât o rată mai mare de vaccinare, ci „dozele” necesare de încredere și siguranță pentru a ieși din izolare… Pentru că nu de certificate verzi avem nevoie pentru a merge cu fruntea sus în lume… Ci de depășirea stării de neputință, sugerată, impusă, forțată în care ne găsim… Aveam nevoie de infuzia, fie și politică, de încredere în noi, de a redeveni ceea ce am fost cândva, măcar pe piața vaccinurilor, și a nu rămâne captivi mentalității de turmă, de cobai pentru nimic… O turmă care doar deschide, alimentează, hrănește o piață de desfacere pentru alții… Acum și la nivel de vaccinuri… Și, probabil când fobia neputinței ne va îngenunchea definitiv, a orice altceva… Pentru că nu producția în sine și nici măcar cercetarea sunt dificile, ci implicarea și asumarea din încredere…

Astăzi suntem strict o piață de desfacere… Inclusiv acolo unde am fi avut posibilitatea de ne negocia drepturile, părțile „leului” (e drept, un leu… cobai), de la zero… Am preluat sarcina vaccinării în masă pe nemestecate și nu am pus nici o condiție… Dacă nu guvernanții, măcar autoritățile militare… Care au fost implicate în procesul de vaccinare pe post de cărăuși și paznici, dar nu au manifestat nici un fel de altfel de interes pentru țară, și nu atât ca implicare civică (valență ce lasă de dorit chiar și în actuala armată), ci a posibilităților de a fi pus în mișcare resursele ce se sufocă sub pânzele de păienjeni…

De ce armata nu a ieșit la raport? De ce nu și-a impus propriul raport? De ce nu a cerut guvernanților implicarea în aducerea vaccinurilor în România, nu doar ca marfă, ci la nivel de producție în exact centrele preluate de sub tutela civilă?… Da, este mult mai confortabil să fii doar o piață de desfacere, nu să-ți asumi normele, restricțiile și dezvoltările ulterioare specifice unei producții, nu?!… Dar asta ar trebui să fie valabil doar pentru partea civilă a guvernării… Acolo unde interesul civil este totuna cu politica de clan…

Strângem și depozităm vaccinurile altora când am fi putut noi să le producem… Fie și sub licențe temporare… Am fi putut noi trimite vaccinuri spre alte țări… Și spre frații noștri, câte am fi vrut noi, nu câte ne permite UE, dar și spre țări unde am fi putut deschide piețe de desfacere… Dar ar fi trebuit să ne asumăm fabricarea…

De ce am rămas doar slugile care cară și șterg de praf niște cutii?… Se va spune că în institutele preluate de armată de fac încă investiții… Se „retehnologizează”, dar încă la nivel de funcții… A soldelor, a gradelor, a acoperirii politice… A acelui politic de sub gradele epoleților… Pentru că doar asta poate întârzia, într-o cadență demilitarizată, readucerea pe piață a unor institute, nu „militarizate”, ci pur și simplu scoase de sub acoperirea civilă, dar nu și a politicului…

Și nici o justificare nu poate înlătura rușinea pe care trebuie să o suportăm, fie și de la nivelul aducerii aminte a ceea ce am fost… Pentru că nu o fabrică este greu de construit, ci deschiderea unei piețe de desfacere… Serbia, bunăoară, se află deja la al treilea tip de vaccin preluat (și) spre producție într-o viitoare făbricuță semiinstitut din Belgrad… Sigur, nu este încă în UE și atunci își poate dezvolta „atu” -rile nestingherită, nu?!… Pentru ca, în momentul în care va bate la porțile Uniunii, să o facă având pe masă dosarele producției de vaccinuri (și nu doar pentru covidul actual)…

Unde sunt vorbele pe care le frământau cu emfază între ei guvernanții, aciuați, conjunctural, pe lângă institutele noastre? Au fost doar minciuni, doar dezinformări? Nu cumva acestea sunt printre cele dintâi abuzuri la adresa noastră?… Și nu doar prin minciunile promovate, care sunt precum vorbele în vânt, neprinse, nescrise, necuprinse sub stampile și semnături nu atrag după sine răspunderi, ci prin banii tocați… Câte linii de producție s-ar fi putut deschide numai din banii publici dați de guvern în acțiunile oficiale de informare prin intoxicare și dezinformare?…

S-au făcut campanii penibile pentru a aduce românii la „injectare”… Cu orice preț… Și nu este vorba doar despre banii aruncați pe geam, ci, mai ales, de felul în care s-a însămânțat neîncrederea în propriile noastre posibilități, resurse, fabrici și tehnologii… Când „motto” -ul revenirii noastre, al reafirmării, era lângă noi… „Prin noi înșine”, chiar dacă, la început, sub licențe… Poate printre acele „standarde” (mai mult politice și geostrategice, decât medicale) s-ar fi găsit loc și pentru dezvoltarea unui produs autohton… Poate chiar cel de la Timișoara… Important era să demonstrăm că nu suntem o turmă în așteptare, ci deschizători, dacă nu de drumuri inovatoare, măcar de piețe…

Am mai pierdut dară o ocazie… Și va rămâne pierdută oricâte alte p(l)an-pandemii vor mai apărea… Pentru că acum s-a făcut „PNRR” -ul european de pandemie! Acum s-au împărțit rosturile între națiuni… Iar unele chiar s-au scuturat de neghina logicii de turmă-cobai pentru a-și (pre)lua partea de piață, ca fabricanți și/sau vânzare…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*