Misiuni ale Forțelor Armate pe timpul pandemiei

La o primă vedere, întrebarea pare a fi lipsită de sens. În esenţă, armata există pentru a interveni în situaţii de criză majoră. Iar pandemia reprezintă, dincolo de orice alte considerente, o asemenea situaţie. Totuşi, în actele oficiale fundamentale ale multor state, intervenţia forţelor armate în alte situaţii decât războiul este strict limitată. Restricţiile au ca principal motiv eventualele efecte nedorite ale unei intervenţii militare scăpate de sub control şi pericolele reale pentru existenţa unui stat de drept atunci când s-ar produce abuzuri.

Constituţia României, la art. 118, al. (1), precizează: Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale. Este strict stabilită. În condiţiile legii şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte, armata contribuie la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară şi participă la acţiuni privind menţinerea sau restabilirea păcii.

În directă relaţie cu art. 118 din Constituţie, Tratatul de Constituţie comentată şi adnotată precizează: „Subordonarea armatei voinţei suverane a poporului şi constituţionalizarea acestei legături arată foarte clar că forţele armate ale statului român nu pot fi instrumente aflate la dispoziţia autorităţilor publice, care ar avea astfel vocaţia şi latitudinea să se folosească de armată împotriva poporului pentru a-şi satisface interese politice, fără legătură cu cele împărtăşite de popor”.

Conform celor susţinute de Prof. Petre Duţu de la Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate, din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, în amplul studiu intitulat Conducerea administrativă a Armatei în situaţii de criză şi război(1) activitatea Armatei României în situaţii de criză are un „semnificativ şi profund caracter legal”. Argumentele sale, pe care le putem accepta în totalitate sau nu, sunt: întreaga activitate a armatei se organizează şi desfăşoară potrivit prevederilor constituţionale şi a celorlalte legi referitoare la apărarea naţională şi colectivă; legalitatea activităţii armatei în timpul stării de asediu sau stării de urgenţă rezidă în faptul că toate structurile chemate să acţioneze sunt constituite în baza unor prevederi legale; activitatea armatei pe timpul stării de urgenţă sau de asediu se află sub controlul instituţiilor statului abilitate; legile referitoare la starea de urgenţă şi starea de asediu precizează care sunt obligaţiile şi răspunderile armatei pe timpul instituirii acestor stări.

Înscrisurile legislative privitoare la utilizarea armatei pe timp de pace pot fi foarte diferite. Privind înspre Occident, constatăm că în Germania este stabilit în mod expres regimul constituţional al forţelor armate atunci când este decretată „starea de apărare sau de tensiune” şi, în fine, sunt precizate condiţiile în care pot fi angajate forţele armate pentru a sprijini Poliţia şi Corpul Federal de Protecţie a Frontierelor, reţinându-se că trebuie să fie vorba de un caz de pericol pentru menţinerea ordinii constituţionale, liberale şi democratice a Federaţiei şi a Landurilor, pericol creat „de răsculaţi organizaţi şi înarmaţi milităreşte”(5); în Austria sunt reglementate condiţiile în care armata federală poate face apel la „puterea civilă” pentru a sprijini apărarea militară a ţării prin care se înţelege atât protejarea instituţiilor constituţionale şi a libertăţilor democratice ale cetăţenilor cât şi menţinerea de o manieră generală a ordinii şi securităţii interne, respectiv pentru sprijinirea în caz de calamitate naturală şi accidente de o anvergură extraordinară.

Desigur că, în funcţie de prevederile constituţionale, fiecare stat permite într-o măsură mai mare sau mai mică folosirea forţelor sale armate în situaţii de criză altele decât războiul. Mă voi limita în a prezenta două situaţii. India, spre exemplu, pe timpul pandemiei a contat pe sprijinul total al forţelor sale armate. Ţara vecină, Sri Lanka, a privit cu rezervă folosirea armatei în timpul acestei pandemii din considerentul că armata scoasă pe străzi poate spori sentimentul de frică în rândul populaţiei.

În acelaşi timp, va trebui să fim conştienţi că implicaţiile relaţiilor pandemie – armată pot fi mult mai diverse, violente chiar, uneori extrem de greu de anticipat. De curând, la data de 12.02.2021, publicaţia euronews.com atrăgea atenţia că în ţări precum Republica Congo, Somalia, Siria şi Yemen pandemia a amplificat fenomenul de atragere a copiilor în forţele armate şi folosirea lor în luptele şi războaiele locale aflate în desfăşurare. „Impactul pandemiei CoVid-19 este descurajator: sărăcia şi lipsa oportunităţilor sporesc şi mai mult factorii care conduc la recrutarea copiilor şi folosirea lor de către forţele armate sau de către grupurile înarmate, inclusiv prin violenţe sexuale ori răpiri” (Josep Borrell, comisar pentru politică externă al U.E.).

Putem concluziona fără a greşi prea mult că, aproape în totalitatea lor, statele afectate de pandemia CoVid-19 au folosit forţele armate pentru sprijnul populaţiei civile, demers socotit legal şi apreciat ca eficient.

Forţele armate pe timpul pandemiei, schimbarea de paradigmă

Pandemia care a caracterizat debutul deceniului trei al secolului a determinat schimbări de esenţă în multe dintre domeniile pe care le consideram ca fiind stabilite pentru vecie. O multitudine de valenţe ale lumii, considerate imuabile, au cunoscut transformări de esenţă.

Aflată între domeniile afectate, armata a suferit şi ea modificări de substanţă în ceea ce înseamnă misiunile sale de bază. Fără a-i reduce din suma responsabilităţilor deja consacrate, pandemia i-a impus misiuni noi. Misiuni care s-au adăugat unui alt set de schimbări aflate în curs de aplicare, determinate de modificările dramatice în ducerea războiului modern, cum ar fi apariţia formelor de război asimetric, război electronic, război spaţial, etc.

Schimbări importante au avut loc în ceea ce priveşte activitatea de zi cu zi a militarilor. A fost schimbat modul de organizare a instrucţiei şi modul de desfăşurare a exercițiilor renunțându-se inclusiv la unele locuri tradiţionale de desfăşurare a acestora. A fost revizuită durata unor aplicaţii. S-au modificat condiţiile de cazare, igienă şi de servire a mesei. Unele dispozitive militare au fost restructurate. Numărul de efective participante la exerciţii s-a adaptat cerinţelor medicale specifice pandemiei. Dispunerea şi distanţa dintre militarii îmbarcaţi în mijloacele de transport au fost revizuite, iar intensitatea antrenamentelor a fost adaptată noilor cerinţe sanitare.

Importante acţiuni militare, unele cu impact politico-militar internaţional, au fost scoase de pe agendă. Se va discuta încă multă vreme despre anularea celei mai mari aplicaţii militare a secolului care implica participarea trupelor americane la exerciţii de luptă pe teritoriul european. Aplicaţia, numită „Ddefender Europe 20”, a fost stopată din plin proces de afluire a efectivelor şi tehnicii militare, renunţându-se astfel la materializarea unui efort de planificare de doi ani şi contabilizând pierderi financiare de multe milioane de dolari. Eşecul răsunător a ceea ce ar fi trebuit să fie colosala demonstraţie de forţă a N.A.T.O. ilustrează cât se poate de convingător implicaţiile pandemiei asupra organismului militar.

Nu în toate statele afectate de pandemie, dar în cele în care instituţia militară este respectată iar grija faţă de militarii activi şi în rezervă se află la cote normale, existenţa pandemiei a determinat acţiuni speciale ale ministerelor apărării în relaţie cu omul în uniformă. În S.U.A., aflăm de pe site-ul Military.com, s-au înfiinţat structuri care aveau misiunea de a urmări impactul noii situaţii sanitare şi a restricţiilor impuse de aceasta asupra familiilor militarilor activi şi a veteranilor. Aceste unităţi urmăresc evoluţia îmbolnăvirilor în rândul militarilor şi propun măsuri imediate pentru diminuarea numărului unor noi infectări. Tot în S.U.A. au fost anulate unele misiuni care implicau deplasarea militarilor în zone cu risc mare de infectare, au fost scurtate intervalele de timp pentru verificarea stării de sănătate a celor aflaţi sub arme şi s-a acordat o mai mare atenţie stării psihice şi sănătăţii mentale a celor care au fost în contact direct cu persoane infectate sau au lucrat în zone aflate sub carantină.

La nivel N.A.T.O.

Odată cu apariţia pandemiei şi cu declararea stării de urgenţă în nenumărate state ale lumii, inclusiv state neprietene, Alianţa Nord-Atlantică a fost preocupată să nu scadă nivelul de operabililitate al trupelor şi să nu i se altereze gradul de vigilenţă. În cadrul Alianţei au loc frecvente analize ale situaţiei create şi sunt elaborate planuri privitoare la acţiunile viitoare. Eforturile sunt concentrate în direcţia utilizării în mod cât mai eficient a echipamentului militar, resurselor şi capabilităţilor de transport terestru şi aerian.

N.A.T.O. a iniţiat o multitudine de acţiuni în directă legătură cu pandemia. A participat la construirea a mai mult de o sută de spitale de campanie cumulând peste 25.000 de paturi. Pentru a sprijini efortul general sanitar, au fost angajaţi în lupta cu virusul circa 5.000 de medici militari şi personal medical specializat. Aeronave N.A.T.O. au participat la numeroase acţiuni de transport medicamente, echipament medical şi bolnavi în stare critică. Se apreciază că până la începutul lunii decembrie 2020, avioane aparţinând N.A.T.O. au transportat mai mult de 1.000 tone de echipamente de urgenţă.

Odată cu startul campaniilor de vaccinare de la începutul anului 2021, transportul vaccinului de la unităţile de fabricare la diferite destinaţii a fost asigurat în mare parte cu avioane militare aparţinând Alianţei, în timp ce mii de medici militari s-au alăturat efortului general de administrare a vaccinului populaţiei civile.

Desigur că, pe parcursul unui an de pandemie, acţiunile unei alianţe militare de dimensiunea NATO au fost mult mai multe şi poate mai importante decât cele aduse în discuţie aici. Semnul distinctiv al acestora este marcat de adaptarea într-un ritm susţinut a militarilor la nevoile stringente ale societăţii civile şi modificarea, uneori cu efecte pe termen lung, a misiunilor extrem de stricte şi specifice ale armatei la cerinţele de ordin sanitar ale naţiunilor.

În România

Pe timpul pandemiei s-a redescoperit că armata poate fi utilă ţării nu numai în caz de confict. Puşi în faţa rezolvării unor probleme sociale ce păreau insurmontabile, politicienii au fost nevoiţi să recurgă la sprijinul militarilor, să îşi aducă aminte de imaginea bună şi de respectul de care se bucură Armata României în ochii cetăţeanului şi să utilizeze, de multe ori în folos propriu, această stare de fapt.

Ori de câte ori militarii sunt scoşi din cazărmi pentru activităţi care nu au legătură directă cu misiunea lor de apărare armată a ţării, se pune, în mod justificat întrebarea: „De ce credeţi că militarii au mai multă autoritate sau credibilitate decât specialiştii civili?”. Răspunsul nu este de loc simplu. Iată părerea profesorului de istorie elveţian Oliver Jens Schmitt, specializat pe problematica statelor est-europene: „Atunci când statul civil e slab și nu se bucură de mare credibilitate și încredere, ca în cazul României, și dacă acest stat are o tradiție democratică fragilă și o moștenire autoritară, atunci mulți cetățeni vor avea tendința de a vedea în armată o soluție în situații de criză. Evident, chiar și Elveția și-a mobilizat armata și trupele speciale pentru a ajuta spitalele, dar e vorba despre o armată a cetățenilor – nu a fost mobilizată o entitate militară efectivă, ci cetățeni în uniformă cu o anumită pregătire profesională. Simpla prezență a uniformelor pe străzi constituie, în cel mai bun caz, un ajutor pentru poliție – dacă armata e pregatită pentru o asemenea utilizare. Mobilizarea medicilor militari într-o situație de criză mi se pare potrivită. De asemenea, dacă poliția e suprasolicitată în menținerea securității, armata poate interveni, în cazul în care constituția prevede așa ceva. Dar, iarăși, ne punem problema stabilității structurilor civile – în principiu, poliția ar trebui să fie în stare să rezolve conflicte de genul pe care îl descrieți.”

Academicianul, generalul și doctorul Victor Voicu vede lucrurile cu totul altfel: „…există o comandă clară și unitară. Nu există datul cu părerea sau tergiversarea. În astfel de condiții armata are rol hotărâtor, de aceea se dau astfel de ordonanțe, pentru a unifica și disciplina comportamentul. Sigur că, în acest fel, libertatea individuală este știrbită, dar la ce folosește această libertate acum? Să te contaminezi? Singura măsură necesară este prevenția: nu avem vaccin, nu avem antivirale specifice, deci când nu ai alte soluții, ce poți face este să previi prin reducerea contaminării”.

Împlicarea Armatei Române pe timpul pandemiei COVID-19, deloc de neglijat, a acoperit aspecte diverse ale situaţiei sanitare naţionale, s-a făcut simţită aproape permanent şi, uneori, uniforma a fost utilizată ca pavăză pentru politicienii prea speriaţi de consecinţele faptelor lor. De cele mai multe ori, militarii au fost folosiţi pentru:

– dezinfectarea spaţiilor spitaliceşti (de exemplu, cu ajutorul militarilor din Batalionul 202 Apărare CBRN din Huși, au fost dezinfectate spaţiile de circulaţie în incinta spitalului judeţean);

– transportarea bolnavilor, a echipamentului medical şi a medicamentelor cu autospecialele din dotare şi cu aeronavele de transport din cadrul flotei aeriene;

– patrularea pe străzi şi legitimarea persoanelor împreună poliţia şi jandarmeria;

– în scop de intimidare, scoaterea din cazărmi şi patrularea pe străzile oraşelor cu tehnica blindată şi cu armamentul la vedere;

– construirea şi echiparea unor spitale de campanie dedicate COVID-19; utilizarea spitalelor militare din ţară, împreună cu personalul lor medical, ca spitale dedicate Covid-19.

Este de notat că responsabilitatea organizării la nivel naţional a centrelor de vaccinare şi a activităţilor în relaţie directă cu imensul efort de vaccinare a populaţiei a fost încredinţată unui medic militar. Mai mult, de curând, întâmpinând numeroase critici, inclusiv acuzaţii de încălcare a Constituţiei, Ministerul Apărării a iniţiat un proiect de act legislativ prin care acordă puteri sporite poliţiei militare în relaţie cu populaţia pe timpul stării de urgenţă şi stării de alertă.

Concluzii

Pandemia Covid-19, prin amploarea sa şi prin implicaţiile privitoare la sănătatea populaţiei planetei şi a securităţii sanitare internaţionale, a determinat mobilizarea tuturor resuselor aflate la dispoziţie. Forţele armate naţionale, inclusiv cele aparţinând unor alianţe militare nu au fost exceptate. Misiunile lor au fost adaptate condiţiilor specifice urgenţelor medicale, chiar dacă a trebuit să fie adoptate legi noi în acest sens.

În luna noiembrie a anului 2020 la Geneva s-a desfăşurat a 12-a Conferinţă internaţională a instituţiilor Ombuds pentru Forţele Armate. Acolo, timp de cinci zile, peste 100 de participanţi din 40 de instituţii naţionale Ombuds responsabile cu protecţia drepturilor omului şi prevenirea „maladministraţiei”, au analizat modul în care armata a răspuns ameninţărilor imediate induse de pandemie. Câteva dintre concluziile evidenţiate acolo ar merita analizate de factorii militari şi politici responsabili din România cu scopul de a se extrage învăţăminte pentru viitor, având în vedere că pandemia nu dă semne că s-ar stinge prea curând:

– aproape în toate ţările globului forţele armate au fost implicate în mod crucial în lupta împotriva pandemiei;

– relaţiile dintre civili şi militari au fost intensificate în această perioadă, ceea ce nu a condus de fiecare dată şi la îmbunătăţirea acestor relaţii – au existat plângeri şi contestări din partea ambelor părţi;

– în ceea ce priveşte situaţia internă din cadrul armatei, au fost reduse exerciţiile din teren care implicau contactul direct al militarilor şi s-a preferat instruirea prin intermediul mijlocelor digitate, ceea ce a influenţat negativ pregătirea trupei;

– în întreaga lume, guvernele au impus măsuri de retrângere a drepturilor cetăţeneşti, inclusiv prin intervenţia armatei, de aceea este necesară o supraveghere atentă a relaţiei civili-militari pentru a se evita atingerea drepturilor civile ale populaţiei, dar şi drepturile celor aflaţi în uniformă.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*