Femeia – omagiu Neamului prin frumuseţe, jertfă şi spirit…

În tot ceea ce gândim curat, grăim frumos şi înfăptuim măreţ ne raportăm consecvent şi conştient la identitatea naţional-religioasă, ca temelie fundamentală a tradiţiei, culturii şi spiritualităţii – piscul cel mai înalt ca VALOARE morală, materială, spirituală, mistico-metafizic a existenţei, a esenţei, a devenirii şi a dăinuirii noastre ca Neam dincolo de timp şi de spaţiu. Dumnezeu a hărăzit acest Neam binecuvântat cu un izvor permanent de VALORI. O singură VALOARE este o sumă de calităţi care dau scop şi sens existenţei noastre creştine. „Ca raporturi obiectivate, ca scopuri şi dorinţe, valorile semnifică esenţa umană, autenticitatea trăirii, atitudinile fundamentale, creativitatea.” (Mihail Diaconescu, Istorie şi Valori, Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti-1994, p. 13). Cât timp am fost în comuniune cu Dumnezeu ca persoană şi ca naţie n-a existat domeniu în care să nu excelăm, fie pe pământ, pe apă, în aer, în cer ori pe cer.

Smaranda Brăescu – Regina Înălţimilor

Smaranda Brăescu s-a născut în Ziua Sf. Împăraţi Constantin cel Mare şi Mama sa Elena, la 21 Mai 1897, alături de fratele geamăn Paul Panait în satul Hânţeşti, comuna Buciumeni, judeţul Covurlui. Familia răzeşului Brăescu a adus pe lume 5 fete şi 4 băieţi. După şcoala primară de la Vizureşti, urmează la Bârlad şcoala secundară de fete, unde are prilejul să-l cunoască pe aviatorul Gheorghe Negrescu, îndrăgostindu-se de zbor. După terminarea liceului la Bârlad devine învăţătoare în Hânţeşti, dar Calea destinului o cheamă la Tecuci unde era o şcoală militară de pilotaj, primind botezul aerului alături de Dumitru Naidinescu îm anul 1923.

Fratele Paul devenise pictor. Smaranda a urmat cursurile Academiei de Belle Arte-Bucureşti, secţia Artă Decorativă şi Ceramică între 1924-1928. În 5 Iulie 1928, tânăra absolventă a sărit cu paraşuta de la 600 de metri, fiind primul ei salt, fiind prima femeie paraşutist din România. De Ziua Sf. M.Mc. Dimitrie – 26 Octombrie 1928, execută alt salt în ţară, la Băneasa. Trei ani mai târziu a ridicat înălţimea de zece ori, 6000 de metri, în 1931 pe 2 Octombrie, câştigând titlul european la paraşutism, primind Ordinul Virtutea Aeronautică – clasa Crucea de Aur.

Cu unul dintre cele două avioane proprietate, bimotor tip Milles Hawk a stabilit în anul 1932, primul record de traversare a Mării Mediterane, între Roma şi Tripoli, 1100 km, în 6 ore şi 10 minute, iar la 23 Mai acelaşi an, la Sacramento-California a sărit de la 7400 de metri cu paraşută românească în 25 de minute devenind campioană mondială la paraşutism, „prima sportivă a lumii.”

După marele zbor s-a înscris la şcoala de pilotaj „Curtiss Wright” de la „Rosevelt Field”, New York, obţinând licenţa de Pilot Particular la 8 Octombrie 1932, cu nr. 27166, devenind astfel prima Femeie din Europa, atestată pilot în S.U.A.

La palmaresul ei se mai adaugă recordul mondial de altitudine atins în Statele Unite ale Americii tot în anul 1932, alături de alte raiduri aeriene europene şi o serie de mitinguri aeronautice interne şi externe.

Senzaţia de a atinge Cerul albastru – Sălaşul Străbunilor, Cerul acela nemărginit cu ochii lui de cicoare care flutură permanent şi priveşte de pe Drapelul Dacoromâniei şi din inimile înflăcărate ale Fiilor şi Fiicelor neamului nostru o descrie cu fior, cu smerenie, cu emoţie, cu însufleţire, cu lacrimi de sacră bucurie.

„- Eşti curios să ştii, ce senzaţii stranii am, când mă aflu suspendată în nemărginire, între cer şi pământ? Ar trebui o atentă şi meticuloasă notaţie psihologică, care să înregistreze clipă cu clipă, zbuciumul şi frământarea mea intimă.” (H. Soreanu, Realitatea Ilustrată, august 1930)

Smaranda Brăescu a fost instructor la Batalionul 1 de paraşutişti de la Băneasa.

În al doilea război mondial a activat ca pilot pe frontul de Răsărit, pe avioane sanitare în celebra „Escadrilă Albă”, primind distincţia Crucea „Regina Maria”. A făcut parte din Mişcarea Naţională de Rezistenţă, în gruparea „Sumanele Negre”, cu demnitate, curaj, foc, avânt şi ardere, lăsându-şi urmele vii şi grele pe pământul Patriei asemeni celor însemnate anterior pe Cerul albastru al lui Dumnezeu. A semnat alături de alţi partizani anticomunişti un memoriu prin care condamna falsificarea grosolană a alegerilor din 1946, spre a fi înmânat Comisiei Aliate de Control, dar delegatul american s-a dezonorat, dând memoriul colegului său sovietic care i-a intentat proces, condamnând-o în lipsă la închisoare.

Smaranda Brăescu şi-a schimbat numele în Maria Matei şi a fost ascunsă şi protejată de Ion Gheorghiu, prof. univ. din Iaşi, părintele Matei Dumitru, fratele său geamăn, preotul greco-catolic Anton Pet şi călugăriţele greco-catolice din Congregaţia Maica Domnului – Cluj Napoca. A murit în Clinica Universitară – Cluj a dr. Iuliu Haţieganu pe 2 Februarie 1948, fiind înmormântată în Cimitirul din Cluj.

În memoria marii eroine – sportive s-a înfiinţat în 1978, Aeroclubul „Smaranda Brăescu” la Tecuci – Galaţi. În 1990 s-a înfiinţat la Bacău, Batalionul de paraşutişti 498, care din 1996, poartă numele Batalionul Smaranda Brăescu. Îi mai poartă numele o stradă din Bucureşti, o aeronavă Tarom, Aeroclubul teritorial din Oradea, iar compania Red Bull a înfiinţat Ordinul Smaranda Brăescu.

În luna Decembrie, ziua 22, 2010, strănepoţii faimoasei paraşutiste Ana Maria Sireteanu şi Tudor Sireteanu i-au lansat „Jurnalul celebrei Smaranda Brăescu, la Editura Vremea; Ema-Augusta Banu, Jurnalul Naţional, 22 Iunie 2012.

Memoria ei a rămas scrisă atât pe Cerul albastru, cât şi pe pământul Vetrei străbune.

Lucia Grecu (1912-1939)

Lucia Grecu s-a născut într-o familie de creştini ortodocşi, demni şi patrioţi la 3 Februarie 1912, în Capitala ţării. În şcoala generală a fost cea mai inimoasă elevă, stârnind zâmbetul şi admiraţia profesorilor. La liceu a devenit şi mai încântătoare prin gesturile simple, vorbele dulci, expresiile înţelepte, ţinuta dreaptă şi impunătoare. Ca studentă a activat precum o flacără vie în Rugul aprins al Studenţilor Creştini Ortodocşi, fiind un adevărat miracol, strângând în jur, ca un magnet, grupuri de colegi dornici să fie continuu lângă ea, savurându-i prelegerile despre istoria Neamului, elogiul suprem adus Creaţiei lui Dumnezeu prin frumuseţea Armoniei şi să-i culeagă privirile încărcate de azurul cerului senin. Şi-a luat licenţa cu brio în Fizică şi Chimie, militând neobosit alături de camaradele dragi, Nicoleta Nicolescu şi Olimpia Zeană la educarea, informarea şi formarea Tineretului ţării privind Dragostea de Dumnezeu, Iubirea de Patrie, Cinstirea Strămoşilor, Mame, Părinţi, Eroi, Martiri, Voievozi, Vlădici, Dascăli, Poeţi, Filosofi, Preoţi, Duhovnici, Mărturisitori, Sfinţi, Ctitori, Comandanţi.

Lucia Grecu a desfăşurat o activitate febrilă de legătură secretă, comunicare tainică cu camarazii vânaţi de legiunile agenţilor Siguranţei carliste, ciuma care otrăvea tot ce întâlnea în cale şi paraliza Primăvara înflorită întru Fii şi Fiicele Daciei române.

Simţea ca o predestinare, ca o apăsare de stâncă pe sufletul ei curat că urma să urce Golgota jertfei ei supreme pentru Neam şi Cruce, rugându-se Fecioarei Maria să-i devină aceasta ca o eliberare, ca o înălţare serafică asemeni atâtor şi atâtor Eroi, Martiri, Cuvioşi şi Mărturisitori.

Era o zi geroasă de iarnă, 29 Ianuarie 1939, când hoardele siguranţei regale au încolţit-o, aşa cum haita hămesită de lupi adulmecă urmele proaspete pe zăpada ce urma să se înroşească curând încolţind neprihănita, blânda, frumoasa Căprioară.

Au arestat-o şi au depus-o la Prefectura Poliţiei Capitale, unde a fost supusă la cele mai bestiale torturi şi la cele mai satanice chinuri ca să-şi denunţe confraţii, legăturile, misiunea ei. Printre lacrimile de sânge, rănile adânci, arzânde şi gemetele înăbuşite, Lucia Grecu a împlinit 27 de Primăveri ale vieţii ei scurte, muceniceşti.

„A murit eroic, fără a scoate un cuvânt, la numai două zile după ce împlinise 27 de ani în lanţurile anchetelor Prefecturii Bucureşti, şi în stare muribundă este prăvălită pe fereastră, simulându-i sinuciderea… Undeva, la etajul patru al clădirii cenuşii, zgomote de geam spart, zbierete tot mai puternice şi deodată, un corp se prăbuşi cu viteză pe una din ferestre… Impactul fusese fatal. Corpul căzut, acum inert, răspândise în jur, pe albul imaculat al zăpezii stropi de sânge şi lumea de faţă, ca un semn mistic, îşi făcu deodată cruce… Radu, camaradul ei s-a trezit împins de mulţime lângă jertfa însângerată, recunoscând-o. Era ea, Lucia Grecu, cu ochii imobili, larg deschişi şi senini, pironiţi spre înaltul cerului, în imensitatea astrală, spre locul de popas etern pe tărâmul christic unde plecase şi Căpitanul cu ceilalţi şi unde avea să-i întâlnească… Câteva şuviţe de păr brăzdau faţa angelică, iar din colţul gurii, stropi de sânge se prăvăleau încă pe piept cu repeziciune… A îngenunchiat ţinând în palme figura ei luminoasă, a fetei albe cutremurându-se în toate fibrele fiinţei sale… Ochii ei, nu ştia de ce, parcă îl implorau să nu plece… O lacrimă i se rostogolise pe obraz, ultimul ei act de viaţă pe lumea aceasta…” (Nicolae Niţă, „Martirii ne veghează din ceruri”, în lucrarea lui Fabian Seiche, Martiri şi mărturisitori români ai secolul XX – închisorile comuniste din România, Ed. Agaton, Făgăraş, 2010)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*