Câmpulung Muscel – cu un muzeu născut într-o mănăstire și un bulevard numit „Pardon!”…

Atras inițial de păstrăvăriile de la Brătioara și Nămăiești, aveam să găsesc la Câmpulung (jud. Argeș)cămin și istorie. Și în oraș, dar și în împrejurimi istoria te apasă prin mulțimea siturilor arheologice și a monumentelor istorice, sentiment pe care probabil l-a avut și Grigore Tocilescu, directorul Muzeului Național de Arheologie, în timpul vizitei făcute aici în 1889. El a recomandat și susținut ideea creării unui muzeu la Câmpulung pentru a salva, conserva și păstra mărturiile trecutului, lucru concretizat odată cu publicarea hotărârii de înființare a muzeului în Monitorul Oficial nr. 116 din 26 august / 7 septembrie 1889.Ca o extensie a Muzeului de istorie funcționează expoziția organizată la Mausoleul Mateiaș dedicată primei conflagrații mondiale și luptelor din zonă. Și mai avem muzeul din castrul roman Jidova, cu cele aproape 2000 de ani de istorie și mănăstirea Nămăiești, cea săpată în piatra muntelui…. Donația familiei Topârceanu a permis ca din anul 1958 Muzeul Municipal Câmpulung Muscel să poată organiza pentru vizitare casa memorială a poetului. Mai există o placă comemorativă pe casa unde a locuit Tudor Mușatescu,poet, prozator, dramaturg și umorist de mare talent.

Ajuns în centrul cochetului oraș Câmpulung Muscel, la unul dintre capetele legendarului bulevard Pardon, se află două clădiri impunătoare, bine spațiate în peisajul urban. Una este monumentala Primărie (unde am vizitat-o pe tânăra primăriță Elena Lasconi, ce promite o nouă „față” pentru vechiul oraș), cealaltă clădire emblematică fiind Muzeul Municipal – Secția de Istorie, Artă Plastică și Științele Naturii. O construcție superbă, atât exterior, cât mai ales interior, adăpostind exponate extrem de interesante, inclusiv copia celebrei „Scrisori a lui Neacșu”, care împlinește anul acesta 500 de ani de când a fost scrisă. Un muzeu pe nedrept de puțin cunoscut și vizitat. Nu putem însă începe să parcurgem cele 13 săli cu exponate înainte de a admira spațiul interior deasupra căruia parcă plutește o cupolă de sticlă ce lasă lumina zilei să inunde holul cel mare. Clădirea a fost ridicată în 1935, ca sediu al Ministerului Finanțelor Publice, după planurile arhitectului Statie Ciortan. Este o construcție creată așa zis „în serie”: câte una la fel într-un mare oraș. Există clădiri asemănătoare în București, Pitești (Primăria) și la Ploiești. Luminatorul este cel care particularizează varianta din Câmpulung, devenită muzeu de istorie în 1977, după ce fusese și sediu al Administrației Publice. Trebuie spus că, înainte de a se muta aici, expoziția de istorie, împreună cu o vastă colecție de științele naturii, a funcționat în clădirea fostei Prefecturi, actuala Primărie, edificiu ridicat în 1928-1934 după planurile lui Dimitrie Ionescu Berechet, la acea vreme arhitectul-șef al Patriarhiei Române, calitate în care a proiectat peste o sută de biserici noi! În total, acesta a lăsat în urmă 400 de imobile și edificii, printre cele mai importante fiind Mausoleul de la Mateiaș, Primăria Câmpulung și Liceul de Fete, dar și peste 80 de case din oraș.Grigore Tocilescu, directorul Muzeului Național de Arheologie, este cel care a recomandat, în timpul unei vizite făcute aici în 1889, ideea creării unui muzeu la Câmpulung. La început, colecția a fost adăpostită în trapeza Mănăstirii Negru-Vodă şi era administrată de primarul orașului, starețul mănăstirii și directorul Școlii nr. 1 de băieți. Actuala expoziție de bază a muzeului prezintă evoluția zonei Muscelului din neolitic până în 1947. În apropiere de Câmpulung, pe malul stâng al Dâmboviței, în punctul Cetățuia, a fost descoperită o așezare geto-dacică din secolele III-I î.Hr. Din perioada romană există în sudul orașului Castrul de la Jidova, unul dintre cele 14 puncte militare situate pe Limes Transalutan, fosta frontieră a Imperiului Roman. Hărți, citate din călători străini, tablouri înfățișând primii voievozi care și-au stabilit scaunul domnesc la Câmpulung, plus un amplu inventar arheologic ilustrează perioada în care orașul a fost reședință voievodală a Țării Românești, între 1330 și 1369.

Colecția permanentă s-a constituit în special prin donații, mai puțin prin achiziții. Zona de artă plastică, de pildă, are în mare parte la bază donația din 1959 a lui Mihai Tican Rumano: 170 de tablouri în ulei, acuarele, cărbune, tuș, desene și gravuri și 27 de lucrări de sculptură! O altă donație importantă, cea a familiei Topârceanu, nu se află în Câmpulung, ci la Nămăiești: Casa memorială a poetului. În muzeu, una dintre săli prezintă personalități reprezentative muscelene, și nu sunt puține! De-ar fi să-i amintim doar pe C.I. Parhon, Ion Barbu, Constantin Baraschi, Dinicu Golescu, Theodor Aman, Tudor Mușatescu, Alexandru Davila, George Topârceanu, Petre Țuțea. O altă sală este dedicată celor două regimente muscelene decorate cu cea mai înaltă distincție a statului român, Ordinul „Mihai Viteazul”. La fel de emoționantă, chiar dacă – prin forța împrejurărilor – nu dispune decât de câteva fotografii și de o reconstituire plastică, este sala care amintește de rezistența anticomunistă din munți, care, așa cum știm, a fost foarte activă pe aceste meleaguri.Alexandru Ioan Cuza a dăruit orașului un steag țesut cu fir de aur. La rândul lor, localnicii au pus mână de la mână și au strâns banii necesari pentru o sabie decorată cu pietre prețioase, pe care a cumpărat-o Iancu Alecsandri, fratele marelui poet, de la Paris, pentru a fi dăruită domnitorului.La loc de cinste, evident, este copia celebrei „Scrisori a lui Neacșu” (originalul fiind la destinație, în Muzeul din Brașov), primul text în limba română care ni s-a păstrat, de la a cărui scriere se împlinește anul acesta o jumătate de mileniu!

La Câmpulung a existat și o legendă a industriei românești: ARO (Automobilul Românesc), celebrul autoturism de teren românesc, cotat pe locul 4 în lume. Aro a câștigat raliul Paris-Dakar și a fost exportat în peste 100 de țări. Cu o producție ce a mers 90 la sută la export înainte de 89, cu o istorie ce a început în anul 1957 și cu un număr 360.000 de vehicule construite, fabrica și-a închis porțile în anul 2005.

Dacă tot există o reîntoarcere către turism a întregii zone, în afara faptului că sunt muzee și mănăstiri, locuri pitorești care merită vizitate, poate se va gândi cineva și la crearea unui muzeu al autoturismului român de teren – ARO. Ar fi interesant.

Muscelul are doi sfinți. Primul este Sfântul Cuvios Pafnutie – Pârvu Zugravul (Pârvu Mutu), celebrul zugrav de biserici și pictor de icoane. Canonizarea sa a avut loc la 6 august 2017, în ziua Schimbării la Față a Domnului, la Mănăstirea Robaia, iar prăznuirea anuală se face pe 7 august. Supranumele și-l datorează faptului că „picta numai în tăcere, ca să primească harul lui Dumnezeu”. Al doilea este Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel, care a trăit aproape 50 de ani într-una dintre peșterile Muntelui Negru-Vodă. Canonizarea lui s-a decis în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din zilele de 18-19 iunie 2009, cu ziua de prăznuire la 26 iulie.Câmpulung Muscel, aflăm de la gazda noastră, este numit și „Orașul crucilor de piatră”. Este vorba de 39 de cruci votive, dintre care majoritatea sunt troițe la intersecții, dar două foarte importante sunt reprezentate în Muzeul Municipal. Crucea Jurământului este cea pe care jurau județii (primarii) orașului atunci când erau aleși. Aici se află o copie, originalul fiind încastrat în Casa Berechet din oraș. Cu același prilej, conducătorul orașului primea și inelul cu sigiliul acestuia. Interesant este că primarul era ales doar pentru un an! Cei 12 membri din sfatul administrativ – consilieri municipali, cum le spunem astăzi – se numeau pârgari și jurau la rândul lor pe Crucea Pârgarilor.

Amenajat pe fosta albie a unui iaz care a fost deviat în Râul Târgului în jurul anilor 1880, Bulevardul Pardon al Câmpulungului este una dintre cele mai vechi căi pavate din oraş. S-a numit multă vreme Bulevardul „Pardon” deoarece strada era atât de aglomerată încât desele ciocniri între trecătorilor ieşiţi la plimbare duceau inevitabil la scuzele exprimate la tot pasul prin expresia „Pardon”. Format din Strada Republicii şi Strada Negru Vodă, bulevardul era loc de plimbare al câmpulungenilor, animat după amiaza şi în zilele de sărbătoare. În urmă cu 50 de ani, aleea bulevardului era mărginită pe cele două laturi de castani stufoşi, la umbra cărora era aşezate bănci de lemn. În perioada verii, oraşul se umplea de vilegiaturişti sau sezonişti veniţi pentru o cură balneară la băile Kretzulescu, afluența devenea mare, oamenii lovindu-se cu coatele şi, schiţând un surâs de circumstanţă, se scuzau invariabil: „Pardon!”.Cu trecerea timpului, porecla s-a transformat în renume, astfel încât, orice nume s-ar da bulevardului, el va rămâne în faţa istoriei bulevardul „Pardon”.

Seara, aflat la plimbare pe clasicul bulevard Pardon (aflat în reconstrucție), avem să descopăr localul „Pardon”, unde se servea o bere de casă „Pardon”, la halbă sau la țap, blondă, roșcată sau brunetă… Rămâne la alegerea dumneavoastră!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*