Dezmembrați până la ultimă traversă națională, desființați până la ultimul nit din investițiile externe…

Ar mai fi fost doar un pas până în clipa în care să consemnăm mai multe active în afara țării decât în țară… Pe care să mai fim noi cu adevărat stăpâni… Căci, puțin ne mai despărțea de momentul în care să ni se tragă o linie finală a neproprietății noastre ca români asupra resurselor, fabricilor și pământurilor… O linie dincolo de care să consemnăm țara ca o formă neaoșă doar prin conturul ei, și acolo pe bucăți, cu un conținut aparținând altora… Și nu pentru că noi am vândut tot pentru a face bani, ci pentru că am fost vânduți de feluriți trădători, cozi de topor și venetici dimpreună cu alogenii înstăpâniți în cârmuirea unei țări pe care am lăsat-o de izbeliște… Fără frâie și cu un căpăstru pus doar acelora ce încercau să mai salveze, să mai strige a salvare… Lideri de sindicat eliminați, oameni de afaceri azvârliți în închisori, ziariști recuzați ca voci ai neamului lor de către veneticii ce s-au înstăpânit aici…

Moștenirea noastră pentru cei ce, poate, vor mai veni după noi?… Or, sigur cei ce vor veni, dar vor fi de altă seminție?… O țară mai bogată în afară decât stăpânitoare în propriile fruntarii?… Ar mai fi fost poate o existență și așa, prin ceea ce au clădit cei de dinaintea noastră, departe de noi, suficient de departe pentru a nu putea fi jefuit, mezat, dat pe nimic… Dar uneori, nici departele nu este suficient de departe… Și trăim vremuri în care, după ce ni s-au vândut, nu doar drepturile noastre prezente, ci și viitorul, după ce ne-au fost rase fabricile, înstrăinate resursele, mezate pe nimic pământurile, veneticii viermuiți în cârmuirile străine vor să vândă și resursele pe care le mai are țara în afara ei. Și nu doar pentru a nu mai ființa ca țară, în poate ultima ei linie de continuitate așa cum au voit-o înaintașii, măreață, dodoloață, demnă, ci pentru a nu mai avea parte nici măcar de momentul în care să consemnăm bogățiile din afara țării ca nemăsurat mai valoroase decât ultimele ciozvârte pe care ni le-au lăsat aici trădătorii… Pentru a nu a mai ajunge să trăim nici măcar paradoxul-șansă de a utiliza tocmai sursele, resursele, activele nerecuperate de prin străinătăți pentru a răscumpăra ceea ce am lăsat să ne fie furat, vandalizat, înstrăinat din propria ființă.

Și nu este întâmplător că tocmai acum un agarici viermuitor al noii înstăpâniri de peste țară, un biet mâner ale unei cozi de topor la guvernare, a „venit” cu soluția reducerii cheltuielilor pe care le are România în investițiile de peste granițe prin renunțarea la activele deținute în Ucraina, prin cota de participare de 27 la sută din cadrul investiției tristatale (astăzi) de la Krivoi Rog (unde mai sunt prezente doar Ucraina, cu o cotă de 56,8 la sută şi Slovacia cu 18,2 procente).

Și chiar dacă este o problemă de securitate strategică, energetică, economică și industrială, chiar dacă un asemenea demers de renunțare ar trebui avansat parlamentului, avizat în CSAT, dar, mai ales, discutat public și trecut printr-un referendum național de aprobare, agaricii și „agacâții” vor să dizolve și aceste active. Și, probabil, neopriți, neduși în instanță pentru demersul lor, și alte participații ale Statului Român prin ale căror renunțări s-ar putea îmbogății buzunarele clicilor clanpolitice.

Retragerea României din parteneriatul din Ucraina în ceea ce privește investiția în combinatul minier de la Krivoi Rog nu a existat în planul de guvernare… Dar nu contează, nu-i așa?!… Mai ales dacă este poate o condiționare din planul național de dereziliență, de reformare și supraveghere în deformările impuse de FMI dar și UE, printr-o „derezidențare” a țării față de propriile circuite, fluxuri și linii economice, industriale, investiționale, financiare, ba chiar de guvernanță (de stat dar și  locală).

Motivația acestei retrageri/renunțări este puerilă… Aberantă în fundamentările economice și „strategice”, dar viermii nu gândesc, doar împing umorile veneticilor ce îi hrănesc… Iar dacă țara nu se ridică pentru a strivi omizile, râmele câțoide, atunci vom ajunge precum frunza tocată, nu de neaoși ai vremurilor de stat degeaba, ci de infecțiile care ne-au invadat…

Să motivezi renunțarea la active și la drepturi patrimoniale uriașe doar pentru a nu mai plăti serviciile de pază asumate la nivelul actual de conservare al combinatului, chipurile pentru că au fost asigurate de firmele unui latifundiar întârziat al vremurilor prim post-decembriste, este o ridiculizare a minimei inteligențe economice.

Nu, nu trebuie să renunțăm la acele active doar pentru că viermi „năsui” (sic!) și-au băgat nasul în politicile de guvernare! Nu ieși dintr-un circuit în care ai investit masiv, iar cheltuielile cu paza ce ne revin procentual sunt insignifiante fie și dacă punem într-o garnitură de tren fierul de la câteva instalații, doar pentru că așa vor viermii și lăcustele câțoide… De ce Slovacia nu s-a retras? De ce Ucraina nu ne-a făcut ea o ofertă de retragere? Pentru că știe că, la nivel de tratate economice și juridice, nu ar avea puterea de a avansa o sumă de compensare. Sau, în situația celuilalt participant, Slovacia, de achiziționare a părții noastre de active.

Și mai este o problemă, dincolo de comisioanele de renunțare pe care le vor bifa vânzătorii-vârcolaci de nituri și traverse de țară… Pentru că scoaterea la licitație a părții noastre de active poate aduce în piață mai mult decât un simplu pion geo-strategic…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*