Politicianul, ca musca la arat…

Nu, nu aștept răspunsuri de la ziariști! Dar vă mai aduceți aminte de fabula „Musca la arat“ de Alecu Donici? Apărută, initial, sub titlul „Musca “? Vă amintesc această fabulă, ce se potrivește politicienilor noștri ca „mantaua lui Gogol“:

„De la arat un plug / Venea încet spre casă/ Şi, la un bou pe jug,/ O muscă se-aşăzasă./ Iar ei, spre-ntâmpinare,/ O altă muscă-n zbor/ Îi face întrebare:/ – De unde, dragă sor’?/ – Şi mai întrebi de unde!/ Ei musca îi răspunde/ C-un aer supărat./ Au nu pricepi ce facem?/ Nu vezi că noi ne-ntoarcem/ Din câmp, de la arat!// Spre laudă deşartă/ Mulţi zic: noi am lucrat,/ Când ei lucrează-n faptă, /Ca musca la arat. “

Aminteam mai înainte de mantaua lui Gogol,  este un cuvânt de natură să-ți provoace o emoție asemănătoare cu cea pe care o avem atunci când ne întâlnim cu o persoană pe care o respectăm foarte mult, sau ca cea pe care o simte un drumeț atunci când privește de pe o colină un oraș pe care urmează să-l exploreze ca un adevărat aventurier.

În Mantaua, Akaki Akakievici este surprins în etapa finală a vieții sale. Este un funcționar simplu în sistemul birocratic monstruos al vremii și nu se bucură de agrearea nimănui, lucru valabil încă din pruncie. La un moment dat, i se tocește întru atât de mult mantaua, încât este nevoit, spre disperarea lui, să-și facă una nouă. După lungi perioade în care Akaki a economisit, această disperare se transformă într-o bucurie imensă, întrucât noua sa manta îi oferă o cu totul altă imagine între funcționari. Este mai apreciat și mai bine văzut, ba chiar este invitat și la o serată. După această serată, însă, este prins de hoți, agresat și ușurat de mantaua sa nouă. Încercările lui de a-și recupera cel mai de preț lucru pe care l-a avut vreodată sunt încununate de eșec, astfel încât, din cauza lipsei acestui element vestimentar obligatoriu și a stării sufleteși, se îmbolnăvește și la scurt timp moare. Totuși, sufletul lui Akaki zdruncină barierele fantasticului, transformându-se într-o stafie care a umblat pe pământ câteva zile, timp suficient pentru a-l zgudui pe marele funcționar care a refuzat să-l ajute când lui Akaki i s-a furat mantaua.

Revin la politicienii noștri. Îi vedem „moț“ la toate manifestările culturale, inițiate de specialiști, scriitori, regizori, oameni de cultură, arogânduși meritele acestora.Nici măcar coroanele de flori, pe care le depun la monumente, nu le duc ei, ci alții.Vezi, Doamne să nu se obosească!Să nu uităm faptrul că, mai întotdeauna, cuvântările politicienilor pe diferite probleme, de istorie, știință, sunt făcute de oameni de cultură, de specialitate.Acest lucru îl știu și ziariștii. Însă nu înțeleg, de ce acești slujitori ai cuvântului scris laudă cuvântarea politicianului, când de fapt aceasta este scrisă de un scriitor sau om de cultură din România Profundă, România Tainică.

Îi întreb pe ziariști, de ce evidențiază în articolele lor cuvântarea politicianului și modul de organizare a manifestări când, de fapt, știu că aceasta este inițiată, organizată de altcineva? De ce această  minciună generalizată?

Nu aștept niciun răspuns, fiindcă, știim cu toții, că  trăim într-o țară a minciunii. Poporul nostru este un neam feminin ce îi place să fie mințit frumos.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*