Gâlceava pe ciolan

E gâlceavă mare în al treilea guvern „al meu” la nici  șase luni de la instalare. Întâmplându-se  în plină pandemie când românii se confruntă cu grave probleme de sănătate și economice  în timp ce în imediata vecinătate a țării  miroase  a război, iar pe plan European așa zisele principii ale U.E. arată tot mai mult ca niște lozinci atâta vreme cât toate țările membre încep să vadă mai întâi de ale lor reamintind adevărul    cu cămașa care se află mai aproape de trunchi, ei bine, în aceste împrejurări unice în istorie care cer imperativ gândire și soluții rapide, acest guvern se comportă ca și când ar fi atins de „șocul obuzului” sau „Schreckneurose”, o boală psihică a militarilor din fronturile Primului Război Mondial care-i făcea orbi, muți sau surzi, simptome aproape  imposibil de tratat. Nu mai adaug aici lipsa gustului și  a mirosului pentru că  lumea s-a familiarizat cu ele în peste un an de conviețuire cu covidul.

Fără reacție la  problemele majore ale vremii, „guvernul meu”  dezbate de șase luni împărțirea funcțiilor în cadrul coaliției cu un consum total de energie care în mod sigur se va finaliza cu descoperirea conceptului filozofic al gropii. Deși sunt trei așa zise formațiuni politice, în conflict sunt angajate doar două, liberalii, formați din  băsiști și ce s-a mai adăugat din partidul  care își mai zice încă  național și o alcătuire venită de undeva și  subintitulată salvatoare și un plus care este o metaforă negativă și prost inspirată, un kitsch din celebrul vers „acolo sus la polul plus”. A treia componentă a coaliției este o O.N.G. maghiară  care de treizeci de ani participă  harnic la toate guvernările indiferent de culoare. În cazul de față, ea nu participă la gâlceavă pentru că iată, soarta i-a oferit ceva la care n-a visat niciodată: să arbitreze o chestie românească și să facă ce vrea cu ea. Ceva mai mult, a fost aleasă să facă asta.

Ce vedem, e o încăierare  cu toate elementele ei. Aflăm, de exemplu, că ministrul transporturilor îl  face pe șeful lui, pe prim-ministrul Câțu, zombie.  A fost un  breaking news  la dispoziția tuturor, din țară și de aiurea. Ceva de râsul lumii. Asta înseamnă, potrivit surselor lingvistice (termenul vine din limbajul haitian, la rândul lui provenit dintr-un dialect vest-african), „dus cu pluta”, sau „nebun”. În românește îl găsim în  cuvântul  balamuc  (care nu provine dintr-un nume propriu cum spun dicționarele oficiale, adică din localitatea Malamuc de lângă Gherghița, jud. Prahova, unde se afla un spital de nebuni, pentru că  este rar într-o limbă ca numele propriu să ajungă substantiv comun, fiind mai curând o genială exploatare lingvistică românească). Membrii balamucului nu pot fi decât balamuci, iar singularul articulat, balamucea.

Ce s-a petrecut acolo ar da bine în discuția unor boschetari cu creierii făcuți praf de matrafox, dar nu într-un guvern care administrează o țară. Ca să cobori la un așa nivel povestea ai nevoie de niște motive elementare legate de persoana prim-ministrului. Trebuie să fie un motiv vital.

Hai să ne uităm în biografia prim-ministrului pe care o oferă știrile publice. Ca elev, n-a luat treapta la Liceul Energetic din din Rm. Vâlcea. De la școala profesională – unde fusese repartizat după notele primite la examenul de admitere -, a fost „transferat” înapoi la liceu, cu „pile”); după ce a terminat liceul, prin anii ’90  a încercat, de două ori – fără success -, să intre la A.S.E. S-a reorientat. Pentru că apăruseră între timp universitățile particulare, s-a înscris la Universitatea Româno-Americană, slăvit fie-i numele, din București.  De aici i s-a tras succesul. Peste un an, cu sprijinul discret al unui „profesor” american de acolo, s-a transferat în S.U.A. N-a fost bun pentru  A.S.E., dar s-a dovedit minunat  pentru o universitate americană!

Acolo – nu se știe cum și pe ce bani -, și-a făcut studiile, ba chiar a urmat și doctoratul pe care nu prea l-a luat și a revenit în România angajându-se la „ING Bank”, ca economist șef(?!), unde, împreună cu alt liberal, a participat la un atac la moneda națională numită leu, din care s-a ales cu câteva sute de mii de euro plasate într-un cont offshore.  Banca Națională a României l-a declarat  indezirabil pentru această fărădelege. Mai mulți prieteni care l-au cunoscut spuneau că obișnuia să tragă pe nas și că mai avea și alte apucături despre care e greu de vorbit. Acum, circulă în spațiul public și ideea că poate deveni chiar guvernator al băncii. Taman bun de  paznic la oi!

Cu toate astea, a ajuns ministrul de finanțe al lui Orban, a împrumutat  bani cu nemiluita, a încercat malversațiuni cu terenuri, iar ca prim-ministru al președintelui, cu toate că nu și-a început încă activitatea de guvernare, a precizat că una se spune în campania electorală și alta se face când ajungi la putere  și cu toate că a promis  că-i rade pe bugetari, a făcut totuși ceva: a angajat în plus 4.000 de  oameni, curve, analfabeți, pretenari, inclusiv de la usr+,  pe care i-a plantat în toată administrația țării  ca să facă reforma pentru că aceasta este noua sinonimă a hoției. Eroii își zic bărbați de stat, adică de stat  pe lângă pradă. O manipulare de două parale.

Atunci de ce subalternul său l-a făcut zombie? În nici un caz din cauza studiilor sau altor chestii de felul acesta, pentru că aici e în mod sigur deasupra lui Voiculescu. Ăsta are doar un an dovedit  în  Austria, după liceul din Pucioasa. Alte  motive sunt la mijloc. Ei fac parte din tabere diferite, deși au scopuri comune. Aici stă explicația. Câțu vine pe o filieră mai aproape de democrația dâmbovițeană, oarecum „clasicizată” în ultimele trei decenii. Ceilalți vin pe o cu totul altă cale. Nu e calea deschisă de Nicușor Dan  care s-a dovedit un fraier provincial.  Se vede ce face la primărie. Trage de timp. Ei au profitat de el și au intrat în parlament, dar l-au părăsit de câțiva ani, de când cu referendumul pe familie.

Băieții aceștia s-au format, mai exact au fost  formați și s-au definit în stradă din O.N.G.-uri neomarxiste cu o agendă foarte clară: să preia puterea politică pentru interese străine. Primul guvern al meu a fost o repetiție. Toate mitingurile, inclusiv cel sprijinit de geaca roșie  sau zece august au avut același scop. Iar acum când s-au copt condițiile, vor toată puterea. Pur și simplu nu mai au răbdare. Îi deranjează lentoarea lui zombie dar și faptul că prada este aceeași. De ce s-o ia el și nu noi care avem tot sprijinul din lumea stricată de astăzi?

Să ne uităm la câțiva dintre ei. Doi străini semnificativi. Mai întâi Clotilde Armand e cetățean francez care a câștigat în România câteva zeci de milioane de euro  dintr-o afacere juridică legată de firma americană Bechtel care a încasat  de la statul român contravaloarea unei lucrări neexecutate. Ajunge primar la sectorul 1 prin fraudă și când vede scena filmată cu sacii cu voturi în care cotrobăiau oamenii ei, are o singură replică: „…ni s-a spus că acele camere nu înregistrează!”… N-are nici o greață, nici cu adevărul, nici cu logica. Apoi, noul primar al Timișoarei Dominic Fritz, este  un cetățean german care a fost timp de patru ani consilierul  președintelui Germaniei. Dacă omul iubește Timișoara, ce poți zice? Probabil că e multă nevoie de el în România, mai ales pentru pregătirea  unui  „viitor luminos”.

Dintre români, e de remarcat tânărul Iulian Bulai, președintele Comisiei pentru cultură a Camerei Deputaților, pe baza unei experiențe culturale remarcabile în străinătate. Omul nostru a lucrat o bucată de timp la Oslo într-o statuie mobilă a lui Ibsen manevrând dispozitivele, evident, pe fondul muzical „Peer Gynt” de Grieg. Mai exact, cerșea din statuie. O muncă grea, cinstit vorbind, însoțită de privațiunile și scăpările fiziologice impuse de spațiu. Cultura i-a trecut  și prin chiloți.

Personajul central este totuși Voiculescu, lepra perfectă a momentului, șeful incontestabil al grupului de prădători, miza  fiind Casa Națională de Asigurări de Sănătate cu cele zece miliarde de euro anual cu un mecanism bine lucrat: punem mâna pe spitale și redirijăm în afara țării operațiile sau tratamentele costisitoare, toate decontabile din banii proștilor prin „Casă”. Operațiunea a fost întreruptă temporar prin destituirea lui de la minister, dar continuă cu actualul ministru care, fără jenă, spune că va face la fel. Ce se întâmplă zilele astea cu blocarea și apoi reducerea bugetului Primăriei Capitalei face parte din același plan de  acaparare a tuturor spitalelor bucureștene.

Prima mișcare a guvernului când va ieși din boală, deși mai bine ar sta la pat, va fi  vânzarea practică a sării românești și a zăcămintelor de grafit, material esențial  în fabricarea modernă a bateriilor automobilelor electrice, o industrie mondială de viitor. Din sare mai avem dreptul la 51% pentru că restul l-am dat Fondului Proprietatea, adică altora. Astfel, cea mai bogată țară în sare din Europa, de mii de ani, va deveni în curând importatoare la ea acasă. Vor fi multe alte surprize!

Între două încăierări, „guvernul meu” și-a făcut timp să vândă 30% din zăcămintele românești de cupru firmei „Eti Bakir” din Turcia. Ce-i drept compania românească „Moldomin”, înainte de 1989 cea mai modernă din Europa, arată ca o ruină după distrugerea postdecembristă, dar în urmă cu zece ani era evaluată la un miliard de euro. Cele două sute de milioane de tone de cupru nu s-au stricat între timp, iar prețul actual al cuprului a explodat pur și simplu, dublându-se în ultimul an. Ce minte de cretin or fi avut ăștia cărora le-a trecut prin cap să   vândă  tocmai acum o avuție națională uriașă pe nimica?

Zilele astea, Comisia Europeană a decis eliminarea României din ansamblul european de realizare a „Extra light infrastructure” (E.L.I.), deși avea lucrarea în stare de funcționare și trecută de proba tehnologică.

Laserul de la Măgurele, cea mai avansată infrastructură din lume în domeniul laserelor de mare putere  este legat  de  numele lui Nicolae Zamfir un fizician român genial care, după câteva peregrinări în lumea occidentală – ultima oară profesor la „Yale University” –  în anul 2004 hotărăște să se reîntoarcă în țară și  să dea naștere celui mai mare  proiect științific românesc din istorie. Având mulți prieteni savanți de mare calibru, s-a bazat pe colaborarea lor și a obținut-o. În 2013 proiectul  devenise executabil, iar în 2018 era aproape gata. Francezul Gérard Mourou primește deja premiul Nobel pentru fizică  și recunoaște că datorează acest lucru și României.

Laserul era totuși un proiect european gândit în trei piloni. Ceilalți doi erau în Cehia și Ungaria. Inițial, aceștia funcționau independent, dar Comisia europeană, nu se știe de ce, a introdus o verigă suplimentară care să le coordoneze pe toate. De aici, dar și din România, au început necazurile.

România a construit laserul, dar sursa de energie, bazată pe radiațiile gamma, urma să fie realizată de concernul european „EuroGammas” coordonat de italieni. Niște probleme apărute la montarea sursei, în loc să fie rezolvate prin negocieri au degenerat, Franța și-a retras toți specialiștii, iar pe plan intern, sindicaliștii, bine lucrați de cine trebuie au cerut schimbarea conducerii. Totul a coincis cu  alegerile și cu instalarea la putere a „guvernului meu 2”, astfel încât în august 2020 ministra tembelă a educației îl dă pur și simplu afară pe Nicolae Zamfir, tatăl proiectului și pune un sindicalist în locul său. Noul ministru al cercetării,  Teleman, este omul lui Cioloș. El nu prea avea timp să se ocupe de un fleac ca laserul românesc așa că ajunge la Bruxelles în al doișpelea ceas, când România a fost dată afară din afacere. Unul din motive a fost și acela că de la Măgurele dispăruseră  oamenii de valoare și că  nu se putea face cercetare de vârf doar cu șoferii, contabilii și sindicaliștii.

Cine crede că  acest eșec s-a produs de la sine și că, de exemplu,  ministra pepsiglas și ceilalți au lucrat de capul lor, e naiv. Ponderea românească în demența evenimentelor arată clar  nu doar lipsa unei voințe oficiale în acest grandios proiect științific care ar fi așezat România într-o altă poziție europeană, ci inconfortul unora mari la orice succes românesc. Ceea ce  nu se înțelege la vârful României este că acum se fac jocurile viitorului în lume și orice rateu are consecințe colosale și nu poate duce decât în groapă și-n beznă.

Faptele  de până acum ale acestor două guverne sunt suficiente pentru  un capitol semnificativ  care să ne așeze bine în istoria culturală a nebuniei umane. În toată această piesă mizerabilă și  agitată care se desfășoară sub ochii noștri, poziția cea mai lucidă o au maghiarii care își fac planuri serioase pentru prezent și mai ales, pentru viitor. Nu le-a trecut nici prin vis în acești treizeci de ani că vor ajunge într-o asemenea  poziție. Fără nici un efort! Oricum, de aici încolo ne vor urî  și disprețui mult mai „calificat”.

Acum în  fața Parlamentului României stau două provocări tehnice,  o lege care să consacre dreptul de a fura și alta, dreptul de a urî. Față de poziția în care am ajuns, constatăm că fanarioții din istorie erau aproape niște copii.

Pentru președintele Johannis, cel mai important lucru este  satisfacția câștigării celui de al doilea mandat. Are o viață. O adevărată magie…Toate celelalte sunt niște nimicuri. Cum ar fi povestea cu ursul Arthur care face  prea multe valuri mediatice. Adevărul este mai simplu. Aici avem de-a face cu o mutualitate, o răsplată pentru un serviciu. Tânărul prinț austriac pasionat de vânătoare și trofee a fost răsplătit cu acel urs carpatin de calibru, pentru „Medalia Kalergi” acordată șefului statului român de către tatăl prințului (acesta e din Lichtenstein). Punct. Nu discutăm de simbolistica dubioasă a medaliei. Avem un serviciu și un contra-serviciu.  O replică posibilă ar fi: „Ia mai lăsați-mă cu problemele neamului vostru! Eu îmi văd de obligațiile mele de onoare!”, ceea ce îmi amintește de două versuri din „Marșul aviatorilor sovietici” (ca pedeapsă a memoriei): „Nouă în primul rând ne pasă de-avioane,/ iar fetele, iar fetele apoi!”

Doamne, apără-ne! Ești Singurul care poate.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*