Arghezi, un colos al literaturii române

A scris mult. Alături de poezie a scris numeroase articole, romane, schițe, piese de teatru, povestiri pentru copii. La început a fost călugăr, dar, din cauza lipsei de tact a unui ierarh, a fost jicnit grav și a părăsit viața monahală. A fost o personalitate foarte controversată de contemporanii săi, dar și incomodă pentru mulți.

Pe Tudor Arghezi n-am avut bucuria să-l cunosc personal, dar am aflat de la terțe persoane anumite aspecte din viața lui, care merită să fie consemnate. Aceasta cu atât mai mult cu cât sunt pentru prima dată așternute pe hârtie.

La 26 aprilie 1984, la Cofetăria ,,Crinul” din Tr. Severin, eram împreună cu Domnul Virgiliu Tătaru, reprezentantul cenzurii în județul Mehedinți, Domnul Prof. Mite Măneanu, bibliotecar la Biblioteca Județeană și Părintele Pr. Nicolae Jinga, pe atunci secretar la Protoieria Tr. Severin. Printre altele, Domnul Virgiliu Tătaru ne-a relatat mai multe amintiri ale sale din anii studenției. Unele s-au referit și la Tudor Arghezi. Așa bunăoară, cu prilejul Sărbătorilor Crăciunului și Anului Nou, un grup de studenți din care făcea parte și dumnealui, mergeau cu colindul și cu plugușorul pe la profesori și diferite personalități ale culturii române.

La Arghezi au fost primiți cu răceală. I-au urat maestrului multe și bune, dar el a rămas ca gheața la urările lor și parcă enervat că fusese deranjat. La sfârșit, băieții așteptau să fie răsplătiți cu bani, așa cum  primeau de la alții, pentru a avea apoi ce bea o săptămână la berăria ,,Gambrinus” de lângă Cișmigiu. Fiica lui Arghezi, Mitzura,  a  venit cu o tavă de covrigi și i-a invitat pe colindători să ia câte unul. Dezamăgirea acestora a fost generală, dar n-au avut încotro. Tudor Vianu era spirit academic, tip occidentalizat, foarte grav, corect. Întotdeauna le dădea câte 200-300 lei. George Călinescu, după ce-i asculta zicând o cântare sau două dintre cele pregătite de ei, îi oprea și le cerea să-i cânte colinde religioase și laice din zonele din care ei veneau. Sadoveanu căuta să se descotorosească repede de ei și era foarte zgârcit.

Tudor Arghezi avea un prieten, redactor-șef al unui ziar din București. Virgiliu Tătaru nu a spus nici numele persoanei respective, nici al ziarului. Când era sărac, la începuturile sale, Arghezi o ducea bine cu redactorul respectiv. Când avea nevoie de câte o poezie sau articol, redactorul îi dădea telefon lui Arghezi, îi spunea despre ce este vorba, cât de mare trebuie să fie materialul și când trebuie să i-l predea. Arghezi se executa repede și era foarte punctual. Dreptul de autor era foarte searbăd, dar el se mulțumea și pe atât. Când i-a venit însă apa la moară lui Arghezi și a prins cheag, redactorul-șef cu pricina i-a cerut un material. Arghezi a răspuns prompt: ,,- Dar mie cât îmi dai?” ,,- Atât!” i-a răspuns redactorul. ,,- Fără suma de… nu scriu o iotă!” Era de nerecunoscut.

Arghezi nu-l suporta pe Sadoveanu. Când s-a pus problema reeditării operei lui Sadoveanu, Arghezi nu avea voie să publice. Pentru operele sale, Sadoveanu a primit 9.000.000 lei. Volumele îi apăreau unul după altul. Când a fost și Arghezi scos de la naftalină,un redactor a pus problema publicării integrale a operei lui. Propunerea s-a aprobat și redactorul a mers la Arghezi să-i ducă vestea. După ce a aflat despre ce-i vorba, Arghezi a întrebat: ,,-  Dar mie cât îmi iese la treaba asta!” ,,- Maestre, după calculele ce le-am făcut, v-ar ieși cam șapte milioane!” ,,- Dar porcul ăla (Sadoveanu – n.a.) cât a luat?” ,,- Dânsul a luat nouă milioane, însă la dânsul a fost vorba de proză și a avut mult material!” ,,- Nu știu, fără nouă milioane nici nu stau de vorbă! Faceți ce știți și scoateți-mi banii!” A plecat redactorul, au socotit, au socotit și până la urmă au găsit o modalitate să facă formatul mic la volumele lui Arghezi de Scrieri, cu hârtie groasă, filigranată, pentru a pune prețuri mari și a scoate astfel banii maestrului.  I-au dat până la urmă nouă milioane și lui și astfel a fost de acord cu publicarea.

Virgiliu Tătaru ne-a povestit un alt amănunt interesant. Era la comemorarea a 80 de ani de la nașterea lui Mihail Sadoveanu. La Academia Română, în ședința festivă, a vorbit G. Călinescu. După ce și-a ținut discursul, Călinescu s-a dus și i-a sărutat mâna lui Sadoveanu. După câteva luni, a avut loc și festivitatea sărbătoririi lui Tudor Arghezi. La el a vorbit Geo Bogza, cel care îl idolatriza pe Tudor Arghezi. După ce și-a terminat cuvântul de elogiere, Geo Bogza a vrut să facă același gest, pe care-l făcuse cu câtva timp în urmă G. Călinescu. Tudor Arghezi l-a oprit la distanță și i-a spus: ,,- Dragă Geo, stai! Să nu faci ce a făcut porcul de Călinescu!”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*