S-a înroșit frunza în vița-(ei)-de-vie!…

Am trăit noi rușini mai mari… Monumentale, dacă nu de-a dreptul epice… Așa că nu o să ne împiedicăm acum de duduia reîncălzită, nu politic, precum alți ratați cu acel nevino-ncoa’ al lui „mai încearcă o dată”, ci la sinecura femeilor ce nu se lasă. Și nu ne lasă… Și nu, nu țața Veo și nici prăfuitul IMP Pascu, acest „in memoriam” politic european veșnic… viu (!) sunt elementele surpriză… Cu ei doar se deschide lista noului departament sinecură… Că vin din urmă fosilele și dinozaurii epocilor post-decembriste… Dar și cei cuprinși deja în alte sinecuri, dar desființate ori în curs de desființare ca preț al polițelor, mulți cu resursele politico-economice oricum expirate… Dar trebuie să vedem și partea bună a acestei noi liste a rușinii… Deconspirații, nu neapărat financiar-economic… Că așa o să avem și noi, măcar ca post intuiție, parte dintre agenții, lobiștii, consoartele de agenți ori agentele consoartă… Iar pentru deconspirarea în masă a masei-pelagre, politice și gospodărești, chiar merită să plătim niște simbrii sinecură, nu?!…

Dar de ce să pui cap de listă tocmai pe duduia multifuncțional analfabetă? Cum să defilezi cu ea pe post de drapel de integrare, monetară, în loc să o fi ascuns pe undeva printr-un vestiar? Și cât de mârșav, nicidecum penibil ori senil scuzabil, cât de ipocrit să fii dară pentru a justifica amplasarea de motostivuitoare casnice în curtea unei instituții ce ține la poartă tinerii cu studii pe la universități de prestigiu?

Că știe să deschidă uși?!… Dincolo de silogismul de slugoi la slugă, totuși, ce uși a deschis până acum duduia? Niciuna prin propria-i cunoaștere ori putere de convingere… Niciuna, nici măcar amiabil reciproc… Ci, i s-au deschis, din obligația diplomatică a unor parteneri ce își țineau nădragii și vestonul la dungă, și vipușcă, să nu le plesnească de râs, și numai să scape de ea, onorabil și fără prea multe onomatopee intraductibile… Or, pentru asta merita un post de consultant-consilier la Banca Națională?…

Și dacă tot au lăudat-o moșnegii ăia moșnegiți, că e pricepută în ale diplomației, că deschide de toate, și ceea ce nu vrea, de ce nu au numit-o la departamentul potrivit unei asemenea dudui pricepute? La geostrategie, bunăoară… Ci au inventat un răsad verde precum facultatea și profesoratul străpunse, trecute precum gâsca prin ape (deși, vorba aceea, și gâsca rămânea cu un ceva din mâzga școlărească de la petrolul și gazele politice, dar ea, nu și nu, a rămas neîntinată educațional și profesional), și au trântit-o frunză scuturată în poala energiei verde a băncii naționale… Nu a trecerii la moneda euro că având astfel de specimene, gâște, lebede (urmează) și paraziții împăduchiți politic prin fel și fel de foruri, nu vom avea o trecere „la moneda euro”, ci poate una peste… Ori poate la o monedă chirilică…

În rest, ce speranțe să mai avem?… Că nici parlamentul, nici csat -ul nu au treabă cu numirile matusalemului autonom și autocrah de la banca națională… Și chiar dacă ar avea, de ce să tulbure vinul într-o sinecură-butoi care îi va recupera și pe cei încă azi, nu neapărat în funcții, ci în poziții?…

Și poate fi doar începutul unei aprofundări tematice a umilirii, înjosirii, îndobitocirii… Iar singura șansă de a mai spăla rușinea e doar cu o mizerie și mai mare, nu?… Așa că, hai băieți cu prima femeie guvernator de bancă, nu atât post-decembristă, cât mai ales post-iseristă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*