Originile utopice ale totalitarismului contemporan

Karl Marx se pare că este din nou la modă în Europa și America. „Stafia” lui bântuie mințile ca cea propusă de filosof la 1848. În Germania i se ridică statui megalitice, iar în universitățile occidentale este citat cu pompă revoluționară. În SUA, Karl Marx a devenit un etalon de „bon ton” în universități, aproape un fetiș intelectual de la care nu te poți abate nici cu o virgulă. Filosofia lui Karl Marx nu este originală, aceasta de fapt continuă dialectica contrariilor a lui Fr. Hegel și are fundamente aristotelice. O societate fără zei și traiul în comun este o pastișă antică grecească, pornind tocmai de la atomiști. Doar că Karl Marx a sintetizat acest curs filosofic milenar al materialismului și obștii comunei primitive într-un limbaj nou. Utopia propusă de Karl Marx pentru societatea perfectă a prins în toată lumea odată cu secolul XIX. Absolut toate regimurile care s-au construit sau întemeiat pe filosofia marxistă au devenit extrem de despotice, căzînd în leninism, stalinism, maoism sau în crimele abominabile ale lui Pol Pot.

În ciuda ideilor teoretice ale nostalgicilor filosofiei lui Karl Marx, acest excurs filosofic a dus indubitabil la totalitarism și dictatură feroce. Pare la modă să vorbești despre egalitate economică între oameni și despre societăți fără religie, dar toate aceste modele filosofice au dus în realitate la distopice societăți orwelliene. De ce? Pentru că sunt teorii frumoase pe hârtie, dar în realitate niște utopii care nu țin de ordinea firească a omului și umanității în general. Orice utopie, de la Platon, Morus sau Marx duce inevitabil la Stalin, Pol Pot, Mao sau Lenin. Filosofii care susțin că nu s-au aplicat bine ideile lui Marx greșesc. De la aplicarea ad litteram a marxismului a apărut Lenin, Stalin, Pol Pot sau Mao. Intrinsec marxismul este o filosofie utopică care indubitabil duce la totalitarismul atroce, la acțiunea violentă a statului sau unui grup de ideologi asupra maselor sau cetățenilor. De altfel, dacă îl recitim azi pe Marx, el pare că a fost foarte sincer. Ne-a spus de la început cam tot ce dorește: distrugerea statului, familiei, proprietății, democrației și bisericii. El a dorit cu obstinație o societate totalitară construită pe „ura de clasă”, iar mai târziu naziștii l-au continuat pe Marx înlocuind „ura de clasă” cu „ura de rasă”. În fond, marxismul e un fel de „fratele” nazismului din punct de vedere al fundamentelor și originile totalitarismului ideologic. De aceea filosofia marxistă e precursoarea ideologiei totalitare a unuia ca Rosenberg. Nu întâmplător, Stalin cu Hitler au bătut palma în 1939 prin Pactul Ribbentrop-Molotov, aveau în comun aceleași rădăcini totalitare, construite pe „ură”, ale marxismului.

Din păcate, societățile moderne totalitare se construiesc pe filosofii care propagă ura. La Marx „ura de clasă”, la naziști „ura de rasă”, la alte societăți contemporane ura față de ceilalți/celălalt: majoritate sau minoritate. Toate aceste „isme” au în comun lupta contrariilor și inversarea valorilor, care țin de fapt ocupate masele pentru ca lumea să fie condusă de o elită care se folosește de oameni și se îmbogățește după această dialectică. Propagandiștii lui Marx nu iubesc democrația, ci vor să impună utopia, care înseamnă în realitate totalitarismul și lipsa de umanitate. Să nu uităm că în 1848, Karl Marx a publicat „Manifestul partidului comunist” în care instiga la răsturnarea prin forță a societățiilor, oferind dreptul legalizat a unei categorii sociale să ucidă o altă categorie socială. Se propunea o lume în care Dumnezeu trebuia „asasinat”, pentru ca omul „egalizat” să fie „fără scăpare” în acest univers concentraționar propus pentru o sectă care să conducă agregat noua utopie. Fără transcendent și trăind doar în imanent, omul își pierde perspectiva și speranța devenind „sclavul” perfect a noii societăți comunizante.

Egalitatea „perfectă” este o marotă propusă și propagadă de adepții totalitarismului. Omul e fascinat de egalitatea forțată, în realitate „egalizarea” prin forță duce la pierderea calităților și deprinderilor naturale. Orwell sau Huxley au demantelat genial în romanele „1984” sau „Minunata lume nouă” aceste „fructele otrăvite” ale utopiei marxiste, care este una profund anti-democratică. Omul prometeic care luptă cu natura pentru că este autosuficient sieși este capcana și marota ideologiei totalitare. Dar să recitim cîteva fragmente din Marx, ca să înțelegem că marxismul este o invitație la dictatură, iar aplogeții lui sunt niște precursori ideologici nostalgici și cinici ai dictaturii. „Comuniştii militează pretutindeni pentru unire şi înţelegere între partidele democrate din toate ţările. Comuniştilor le repugnă să-şi ascundă vederile şi intenţiile”. Karl Marx a fost și un vizionar, deși comunismul nu a câștigat, prin stalinism, în fosta URSS ,iată că el a propus altceva, care pare că se creionează profetic. „Comunismul va apărea în cea mai dezvoltată ţară capitalistă a lumii, în mod paşnic, prin concentrarea la vârf a capitalurilor în transnaţionalele care depăşesc statul, statul devenind un duşman.” Companiile transnaționale conform lui Marx nu mai au nevoie deci de stat, familie și transcendent. Omul devine egal, diluat și disipat în acest angrenaj infernal. Karl Marx era împotriva familiei pentru că aceasta era o piedică în calea controlului total a statului asupra individului. Familia era o rămășiță burgheză, care trebuia să fie demantelată, iar copiii trebuiau preluați de stat privind educația. Karl Marx scria pentru inițiați: „Aburi infernali se ridică şi umplu creierul, până când înnebunesc şi inima mi se schimbă cu desăvârşire. Vezi această sabie? Prinţul întunericului mi-a vândut-o. Pentru mine el este cel care măsoară timpul şi dă semnalul, cu tot mai multă îndrazneală interpretez dansul morţii.” Marx a făcut o descriere interesantă a secolului XIX. Din punct de vedere economic radiografiile sale din „Das Kapital” privind exploatarea în era industrială sunt realiste și oarecum valabile la vremea respectivă, dar propunerile de schimbare a lucrurilor sunt utopice și converg spre dictatură. Sigur că pentru Karl Marx religia era un „opiu al popoarelor”. Aceasta trebuia eliminată violent pentru ca elita partidului conducător, o expresie sectară, să poate conduce societatea comunistă fără intermediari „transcendenți” care ar fi putut da idei privind „liberul arbitru” al omului spre libertate. Ideea centrală a filosofiei marxiste a rămas ca un citat clasic: „Tot ce există merită să fie distrus”. Masele trebuiau să fie conduse prin aleși, o avangardă de foarte puțini, dar hotărâți să implementeze utopia. Pe ruine omul nu se mai regăsește, ci devine atomul robotizat în noul agregat utopic și agresiv împotriva umanității. Pierderea umanității este boala marxismului. Lumea în comunism trebuie condusă, după Marx, de o partidă sectară elitistă și mesianică. Filosofia lui Karl Marx este pardoxul, de la baza totalitarismului modern, în care cei foarte puțini și foarte bogați îi vor conduce pe cei mulți și tot mai săraci. Este utopia perfectă și atrăgătoare pentru cea mai imperfectă societate propusă.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*