Un roman în șapte emoții…*

Nu, nu sunt doar povești despre iubire, despre suferință, despre bucurii, despre dezamăgiri… Căci atunci ar fi doar o descriere aproape sinoptică a unei vieți oarecare, paralizată între amintirile de printr-un simplu oriunde… Aici sunt povești de iubire despre toate trecerile din viața unui om, alăturate într-un elogiu adus formelor pe care dragostea le poate cuprinde în alinturi și extazuri, ori în antagonice trăiri emoționale, acele depresii de viață cât o agonie… Aici este însăși iubirea, cea ce se transformă în formă tămăduitoare… Sunt șapte povești de vindecare… De cunoaștere, de trăiri și pășiri spre înțelepciunea din viitor… Pentru că fără fiecare dintre ele, forma-contur a spiritului eliberat nu ar fi nici măcar o formă fără conținut…

În romanul lui Naty Badea, „Rămâi cu bine! Rămâi cu mine!”, iubirea are la început un conținut timid… Este iubirea-muguri ce expandează apoi în forme ce se umplu, rând pe rând, clipă de clipă, emoție de emoție, cu suferință, cu bucurii, cu dezamăgiri, fiind cartea a șapte povești… Povești – doar pentru cititor, amintiri-certitudine pentru autor, toate despre iubirea prin suferință, iubirea prin bucurii, iubirea prin dezamăgiri, ca apropiere de divinizarea celestă, dar și iubirea corolă a pășirii în lumea celor încercați prin trăiri pentru a înțelege, pentru a cuprinde și a glăsui celorlalți însăși iubirea în iubire…

Neîndoielnic, suferința este parte de pecete pentru fiecare dintre noi… Iar bucuriile, răvașe de recompense, adesea prea timide, prea grabnic trecătoare… Dar sunt certe amintiri… Iar dezamăgirile, fie și ca preț al șansei de a fi avut parte de acestea, prea crunt și prea devreme certitudini-cost…

Și totuși, iubirea-iubire este o cale de acces pe care puțini o deslușesc și doar câțiva au și șansa să o transpună în transcendere… Unii au nevoie de zeci de încercări, de zeci de traversări prin viață, alții, poate, doar de șapte iubiri… Esențiale… Esențiale ca formare a ființei ce poate cuprinde cu adevărat dimensiunea unei asemenea dăruiri-destin, da, poate dăruire-suferință, poate dăruire-sacrificiu, dar, în final, formă a iubiri-a-tot-iubire…

A iubi iubirea, a înțelege și a-i accepta în cuprindere toate celelalte încercări este însă singura șansa de a ajunge la autoînțelegere… Și este o poartă rezervată primordial poeților, căci fără sufletul liric, fără maturitatea formei-vers de dinaintea oricărei proze, scurte sau voit însăilată în scrieri-fluviu, cele șapte povești din carte ar fi fost, nu capitole de trăiri, nu proze narațiuni  în șapte emoții, fie ele și ancorate în tot atâtea feluri de suferință, ci ar fi rămas șapte destăinuiri-crâmpeie. Dar curajul autoarei de a translata o parte de autobiografie, de a se translata pe sine, uneori dramatic, chiar dacă pare parcă prea devreme așternută pentru a se închide între coperțile unei biografii, parcă prea nedrept de devreme pentru a transforma și a se transforma în șapte monologuri despre sine, poate, ici-colo, și cu sine, este remarcabil. Și ca destăinuiri-conținut, și ca expresivitatea ale formelor de expresie… Iar Naty Badea face un pas imposibil fără cuprinderea de poetă, fără acea formă a priori de a privi altfel, acel altfel dintâi altceva, ca început, dar și conținut în sine, al fiecăreia dintre cele șapte istorii de viață, de autor…

Binele nu ar fi bine fără partea-i de întristări, de întretrăite neajunsuri, de dezamăgiri, de rău… Și nici visurile nu ar fi atât de motivante fără riscul trădărilor, abandonurilor și, din nou, dezamăgirilor, în dragoste, uneori din dragoste… La rândul lor, dorințele ar fi doar sterpe intenții de viață fără de corola de așteptări a minunilor, a minunilor-dragoste, a minunii copil născut din jumătatea de minune a dragostei…

Rămâneți cu voi în dragoste!… În dragoste și, abia apoi, în acel bine venit, născut, irumpt din dragoste!

*Naty Badea / „Rămâi cu bine! Rămâi cu mine!”, Editura Badea&PC, 2019

Comandă AICI

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*