Ioan Popoiu este înzestrat cu un har divin foarte prețios – harul scriitoricesc ce se manifestă prin poezie și proză, prin studii filozofice în domeniul teologiei și istoriei, precum și studii ce tratează probleme actuale ale vieții social-umane și culturale. Este o onoare de a prezenta personalitatea Domniei sale – Ioan Popoiu fiind în același timp și un mare om de cultură spirituală, teolog creștin în slujba neamului românesc. Profesor în teologie, licențiat în teologia ortodoxă pastorală, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, dar și studii universitare în domeniul istoriei și filozofiei, Universitatea „Al. Ioan Cuza” din Iași, Domnul Ioan Popoiu a îmbrățișat cu mult succes și arta literaturii, deci arta scrisului, redând ideea imaginației și vibrația sufletului prin versul liric, eseu de analiză, articole de istorie și nu numai. Prin armonia acestor argumente se regăsește spiritul intelectual al scriitorului, al unui om de cultură și artă, al unui om ce este menit să fie un slujitor al cultului religios, al cultului creștin ortodox.
Născut la 14 septembrie 1952, în comuna Șivița, județul Galați, România, Ioan Popoiu este scriitorul, poetul, publicistul, editorul, profesorul, redactorul șef al revistei de cultură „Ofranda Literară” și, nu în ultimul rând, cercetătorul și istoricul care se bucură de mare reputație în cultura națională română. Debutul literar Domnia sa l-a realizat în anul 1987, în revista ,,Convorbiri literare”, iar debutul editorial realizându-l în 2008, cu placheta de versuri „Vifor eretic”, urmând să publice ulterior și alte volume de versuri, istorie literară, eseuri în calitate de autor și coautor – „Printre rânduri, printre gânduri, printre oameni” (2017); „Lacrima dragostei” (2018), „Primăvara cuvântului” (2019); „Românii în mileniul migrațiilor (275-1247)”, Ediția a II-a revăzută și adăugită (2015), „Statele medievale românești (1386-1714)” (2016), „Statele din sud-estul Europei (1804-1999). Ediția a II-a revăzută și adăugită”, (2017), „Întemeierea României (1859-1918)” (2018) și prezentul volum de versuri „Nopți” (2020). În calitate de producător al bunurilor spirituale, producător de lucruri frumoase și inedite, Ioan Popoiu este condeierul care completează în mod substanțial cultura propriei societăți, marcându-se în mod distinct în promovarea acelor valori prin care se justifică evolutiv arta scrisului românesc. Prin corelația acestor însușiri, scriitorul este mereu în căutare de tot ceea ce este desăvârșit în viața pământească, cu certitudine, de tot ceea ce este util pentru el însuși, dar și pentru semenul său. Prin operele sale și prin tot ceea ce realizează pentru cultura și societatea română, Domnia sa instituie raportul dintre valoarea propriilor calităţi scriitoriceşti și importanța universului său intelectual. Așadar, autorului îi reuşeşte de minune să propună cititorului viziuni literare pline de sens despre acțiunea esteticului ce desemnează sistemul de însuşiri esenţiale despre lume, univers, existență; corespunzător, punând în evidență spiritul inventiv al imaginaţiei creative. Referindu-ne la genul poetic al scriitorului, acesta sensibilizează prin succesiunea metaforelor din abundenţă, prin accentul corelativ dintre existenţa omului în acest univers și universul în propria sa viziune; versul liric fiind redat printr-o formă foarte frumoasă a gândirii, prin intermediul căreia acționează și viaţa interioară a autorului – lumina produsă are loc prin formula mijloacelor artistice ce favorizează în mod pozitiv activitatea creației literare. Prin expunerea sinceră a sentimentelor și fenomenelor din lumea înconjurătoare, totul centrat pe viziuni filozofice, creația literară a Domniei sale te predispune la confesiuni, în subordine înregistrându-se constant mesajul artistic redat prin imagini expresive, printr-un limbaj reglat atât prin versul alb, cât și versul clasic ce are la bază rima şi ritmul.
Referindu-ne la volumul de versuri „Vifor eretic”, apărut în regie proprie, Iași, 2008, 70 de pagini, acesta ilustrând debutul literar al scriitorului, vom prezenta un cuprins poetic prin care se perindă preocupările, suferințele, incertitudinile, întristările și bucuriile omului în dimensiunea naturii – o sinteză bazată pe trecerea de la particular la general, de la simplu la compus; o manifestare între fenomene ce reprezintă viața pământească în raport cu cea astrală, viața spirituală cu cea materială, relația dintre bine și rău, dintre păcat și antipăcat, totul încadrându-se prin concepția filozofică despre lume și univers, despre lume în formula vieții. Descrieri foarte interesante, fundamentate pe sinteza însușirilor esențiale ale existenței umane. În contextul dat, istoricul și scriitorul George Bodea relatează: „Volumul „Vifor eretic” este o carte de vizită care îl definește pe poet: lucid, interiorizat, melancolic, atras de latura metafizică, spirituală a lumii”. Compunerile literare ale poetului deseori sunt interpretate în dependență de stările sufletești, relatările fiind prezente sub o formă concret definită, cu percepții imaginare ale unor lucruri reale din existența umană, o sintagmă care vorbește despre acest lucru se prezintă în poemul „Eschaton” „clipă atroce/ pretutindeni deșert/ destrămare lăuntrică/ nimicul întunericul spaima/ într-un dans macabre/ nu mai vine nimeni/ să ne salveze/ Mesia a fost ucis/ undeva pe drum/ s-a lăsat noaptea/ singurătatea/ cade peste lume/ aşteptare îngheţată a/ sfârşitului”. Orice vers liric din creația poetică a lui Ioan Popoiu este realizat în jurul cuiva sau a ceva, bazat pe factorul ideal al existenței – spiritul și, firește, credința în puterea divină. Este ceva fenomenal de frumos, totul reflectând capacitatea poetului în a descrie emoția umană prin conținuturi literare care, la rândul lor, sunt un izvor de învățăminte sau, mai bine zis, o sursă de lumină spirituală destinată omului, destinată oricărei comunități umane. Trecerea de la o condiție la alta sau trecerea de la o emoție la alta în aceeași formă clară și concisă, care este însoțită de acțiunea contemplației obiectului estetic, explică cât de umană este personalitatea scriitorului în raport cu propriile exigențe, dar și cu cele sociale/ comunitare, în modul acesta demonstrând un comportament respectuos față de sine și lumea înconjurătoare, negreșit, morala integră fiindu-i creștină cu adevărat – „O zi goală/ de sens și trăire/ pe ce să-ți fixezi/ conștiința/ ca să poți continua/ biată creatură/ care nu mai speră nimic/ zile lungi/ chinuitoare/ când simți/ cum te-nghite vidul/ ca o povară/ prăvălită peste umerii tăi când nu mai poți păși/ zidul ca o margine de prăpastie/ trageți în mine/ să se sfârșească odată/ clipa în care energia/ se scurge din tine/ ca nisipul dintr-o nevăzută clepsidră/ întinzi mâinile descărnate/ să te prinzi de un fir de pai/ ca să supraviețuiești până mâine de/ ce determinare mai poate fi vorba/ când deșertul ne acoperă de vii…” (O zi goală). Prin respectiva descriere poetică identificăm o ființă umană, un scriitor ce are o mare dragoste și încredere în divinitate – natura divină de-a dreptul fiind considerată drept cârmuitoarea lumii. Astfel putem defini că lirica poetului Ioan Popoiu reprezintă acea categorie a esteticii prin intermediul căreia se profilează vizibil sentimentul uman față de întreaga complexitate a valorilor umane. Despre genul poetic al Domniei sale și-au exprimat părerea multe personalități distincte din cultura națională română, astfel George Bodea afirmând: „… fiecare dintre poeme este replica unei cutremurări metafizice, o undă care se propagă de la primul până la ultimul vers. Întâlnim în aceste poeme o duplicitate a instanţei lirice, eul liric se divide în două personaje lirice care intră în dialog, unul din ele fiind maestrul omniescent, detaşat de întâmplările fiinţei pe care le relatează sau le prevede, asumându-şi chiar o poziţie demiurgică, şi discipolul, un damnat, ostracizat al propriei existenţe, receptorul intermediar al mesajului pe care poetul ni-l transmite. Această anamorfoză, un joc de oglinzi care reflectă în mod paradoxal întunericul, multiplicând angoasele şi amplificând tenebrele sufletului, nu este decât expresia unui peisaj interior răvăşit de „seisme” existenţiale. Lexicul predilect al poemelor lui Ioan Popoiu este unul din câmpul semantic al condamnatului la neîmplinire de sine: „coşmar”, „prăbuşire”, „umbre”, „eşec”, „singurătate”, „anihilare” s.a.m.d.”. Pe când Luminița Ignea scrie: „Cronotoposul existenţei fiind unul abrutizant, eroul liric îşi revendică idealurile pierdute, patria mitică, Arcadia, în plan terestru, şi ceea ce numeşte el „Marele Rotund” sau „Necuprinsul” în plan cosmic, o transcendere în fond a spiritului uman către divinul a cărui sămânţă este. Poetul pare să fi atins această stare de graţie în poemul mai sus amintit, „Transparenţă de lumină”, când scrie: „eşti numai Spirit/ flacără înlăuntru Abisului”. Devine tot mai limpede că eroul liric al lui Ioan Popoiu este unul de factură romantică, chiar dacă versificaţia este una de timp modern. Stilul anticalofil al liricii sale nu ne împiedică să recunoaştem un poet original şi autentic, un poet care scrie deja istorie şi va scrie şi istorie literară.”.
Trecând la volumul de versuri ,,Nopți”, remarcăm din nou că arta scriitoricească a domnului Ioan Popoiu este inedită, valențele poetice manifestându-se în sens metafizic prin interiorizarea eu-lui și prin dramatizarea existenței umane ce este fundamentată pe crezul divin, constatările având răsunet și în cele scrise de prefațatoarea cărții Liana Nicolae: „Cărțile poetului mizează pe jocul la înălțime al culturii și cunoașterii de sine, meditației și ineditei stări metafizice, impresionând prin prospețime ideatică, o inspirație pură, nealterată și neconjuncturală. Pentru poet, viața este un har, învăluită și împătimită prin rostirea cuvintelor, într-o formă suferindă a literaturii.”. Sub aceeași notă, Liana Nicolae în continuare istorisește: „În volumele sale de poeme, impregnate de puterea înțelegerii și a simbolisticii cuvântului, și-a conturat de multă vreme, o viziune personală, originală, asupra lumii, în spiritul propriilor convingeri și a concepției despre existență, într-o rafinată credință despre viață, a Eu-lui poetic, a stărilor sufletești, când exaltate, când sufocante. Poemele sale, încheiate în aceeași notă de amărăciune, trăiesc pe un fundal sonor, într-o dinamică universală a personalității desăvârșite, în texte mitologice, creative, un discurs liric sub forma unor sentințe și reflecții, cu trăiri subiectivizate, grave, răscolitoare… Acest volum înnobilează plasarea creației sale în grupul poeților de valoare, cu recunoaștere incontestabilă, dar mai interiorizat și izolat de aceștia, rămânând unicat în stil și curente literare. Este mereu printre semeni, știe să le vorbească, să culeagă de la ei bogăția sufletească, spirituală, senzorială, împărtășind valorile umane pierdute, uneori mai aproape de metafizic și cât mai aproape de divinitate”. Drept urmare, în volumul „Nopți” Ioan Popoiu abordează o întindere poetică plină de preocupări, incertitudini, întristări, zbuciumuri și stări sufletești tulburătoare relatate în dimensiunea naturii – o manifestare plasată între fenomenele universului ce reprezintă viața pământească în raport cu cea astrală, viața spirituală în raport cu cea materială, conexiunea dintre bine și rău, și dintre păcat și antipăcat, și, nu în ultimul rând, despre acțiunea esteticului prin care conceptul filozofic este redat prin formula vieții umane.
Creația literară a domnului Ioan Popoiu se identifică prin conceptul cunoașterii, conceptul despre lume și existența ei, despre disciplina istoriei care studiază dezvoltarea și procesul evolutiv al unei sau mai multor societăți/ popoare de-a lungul timpului – scrierile conținând evenimente și fapte concrete ce se încadrează în știința istoriei. Printre acestea se regăsesc lucrări de mare valoare puse în lumină de către scriitorul și istoricul Ioan Popoiu: – monografia istorică „Românii în mileniul migrațiilor (275-1247)”, Colecția Historia Magistra Vitae, Editura Junimea, 2015, pagini 510, lucrare formată din zece capitole și structurată în trei părţi: I (275-602), II (602-970), III (970-1247), suplimentar este suprapus un capitol ce transgresează cronologic perioada abordată şi cuprinde intervalul de timp 1247-1359, de la Diploma ioaniţilor la întemeierea Moldovei, sunt prezente problematicile din perioada primului mileniu al istoriei românești, întemeierea statală marcând încununarea luptei îndelungate pentru dăinuire a românilor, în spaţiul de la Dunăre și Carpaţi; – monografia „Statele medievale românești (1386-1714)”, Colecția Historia Magistra Vitae, Editura Junimea, 2016, pagini 696, lucrare despre evoluția statalității române în Evul de Mijloc; – monografia istorică „Statele din sud-estul Europei (1804-1999). Ediția a II-a revăzută și adăugită”, Editura Pro Universitaria, Colecția Istorie și Studii Culturale, 2017, lucrare despre istoria politica din Sud-estul Europei, accentul fiind pus pe primatul politicului în derularea evenimentelor din perioada anilor 1804-1999; – monografia istorică „Întemeierea României (1859-1918)”, Editura Pro Universitaria, Colecția Istorie și Studii Culturale, 2018, lucrare care zugrăvește etapele istorice și idealul politic national al daco-romanismului. Toate acestea sunt lucrări inedite și de mare pondere în cultura națională românească, creații literare cu caracter istoric ce reprezintă existența evolutivă a societății românești din diverse timpuri, dar și despre procesul evolutiv al altor popoare din Estul Europei. Descrierile autorului sunt argumentate din punct de vedere științific, contribuția acestora având un rol important în valorificarea ținutului român. Scriind și editând lucrări de mare pondere și de mare interes pentru societatea românească, pentru românii de pretutindeni, Ioan Popoiu realizează și pune în valoare capacitatea sa de creație, unde prin intermediul discursului literar-istoric găsește răspunsuri concrete la cele mai importante subiecte pe care dorește să le investigheze. Aceasta presupune o muncă enormă prin arhivele statului, instituții de istorie unde se regăsesc documente, studii analitice și științifice privind evoluția statului român sau despre biografia celor mai de vază personalităţi române din trecut și prezent. Astfel, în calitate de istoric a publicat lucrări de valoare prin intermediul cărora se perindă și segmentul despre unitatea de neam, aspecte ce reprezintă modul cum a decurs proiectul Unirii din 1918 la care au participat mari personalități ale neamului românesc din acea perioadă. Ceea ce a scris și a pus în lumină Ioan Popoiu sunt lucrări monumentale în domeniul istoric, sunt o bogăție inestimabilă pentru cultura și literatura română – lucrări care ar trebui citite de toate generațiile în creștere.
Așadar, profesorul, teologul, istoricul și poetul Ioan Popoiu este acel cercetător literar care prin dialogul analitic definește compoziția fiecărui cuvânt scris și, nemijlocit, compoziția tuturor elementelor ce formează întregul conținut artistic al creației sale. Prin imaginea acestui model de creație literară avem ocazia să relevăm reflecțiile cunoașterii de sine în funcție de procesele ce au loc în conștiința scriitorului. Ca urmare, descrierile realizate prin cuvântul literar se asociază perfect cu spiritul intelectual al omului ce este menit să creeze lucruri capabile de sentimente înalte. Prin sistemul de elemente literare ce sunt dependente între ele, ca formă de reglare a gândirii teoretice, clasificăm arta scriitoricească realizată conform scopului dorit. Adecvat, prin complexitatea conținutului literar și a elementelor ce determină conexiunea verbului scris, scriitorul face ordine în propria creație, clasificând-o în baza notelor artistice corespunzătoare. Respectiv, prin sistemul notelor și al valorilor literar-artistice se regăsește pana scriitoricească, care, prin luciditate, pune în lumină creații literare de mare semnificație.
Personalitate de o cultură spirituală aparte, Ioan Popoiu, cu lucrările sale, contribuie enorm la dezvoltarea culturii naționale române. Operele scrise de Domnia sa sunt memorii ale trecutului, dar și ale prezentului, dedicate în exclusivitate istoriei spațiului românesc, dar și altor ținuturi din Estul Europei. Referindu-ne la întreaga creație literară a Domnului Ioan Popoiu, vom remarca faptul că în joc este prezent talentul scriitoricesc ce se exprimă prin diverse genuri literare – poezie, proză, studii istorice, etc. Creația literară proprie scriitorului este realizată pe criterii de calitate, una foarte bună și de o intensitate enormă ce corespunde unui nivel intelectual adecvat. Poezia și proza este spațiul prin care există autorul, prin care există scriitorul ce este menit să creeze lucruri frumoase pentru ființa umană și societatea acesteia.
Lasă un răspuns