Localitatea Durankulak din Bulgaria (în trecut numită în română Răcari, ca și localitatea din județul Dâmbovița – România) este un sat în comuna Șabla, regiunea Dobrici, din Dobrogea de Sud. Satul se află în extremitatea nord-estică a comunei, a regiunii și a țării, la malul Mării Negre. Este vecin cu satul Graničar (numit în trecut, în română Grăniceri) la frontiera cu România și este străbătut de șoseaua națională 9 (E87), care duce spre sud la Varna, Burgas și mai departe către Turcia, și spre nord prin Vama Veche în România, continuându-se acolo cu DN39. Între anii 1913-1940 localitatea de mai sus a făcut parte din plasa Mangalia a județului Constanța, din România. În Bulgaria, în complexul Durankulak a fost descoperită o așezare din neolitic, cu 1.200 de morminte și cea mai mare comoară preistorică din Sud-Estul Europei. Rezervația arheologică Durankulak este situată în apropierea coastei Mării Negre și a frontierei terestre a Bulgariei cu România; cuprinde mai multe situri arheologice din epoci diferite, cel mai vechi datând din epoca paleolitică și neolitică și cel mai recent – din primul imperiu bulgar din secolul al X-lea.
Așezarea paleolitică și neolitică de pe insula mare din lacul Durankulak, o lagună cu o suprafață de 3,4 km pătrați aflată pe coasta Bulgariei a Mării Negre, în nordul Mării Negre, în apropiere de orașul Durankulak, municipiul Shabla, este cunoscută sub numele de „Orașul lacului” sau „Orașul european Troia”. Acesta prezintă rămășițe preistorice din ceea ce se spune că este prima cultură agricolă sedentară din Europa. Așa-numita Insulă Mare este astăzi o peninsulă cu o suprafață de 19 decare (aproximativ 4,7 acri sau 0,019 km pătrați). Săpăturile așezării paleolitice și neolitice de pe Insula Mare din Lacul Durankulak din Bulgaria au început pentru prima dată în 1974 de către arheologii bulgari Henrieta Todorova și Todor Dimov. Aceștia au făcut descoperiri paleolitice care datează din jurul anului 10.000 î.Hr.; și o așezare neolitică datând din 5500-5400 î.Hr. și 5100-5000 î.Hr.. Așezarea, sau ceea ce se spune că este primul oraș de piatră al Europei, este caracterizată ca aparținând Blatniței, cea mai veche fază a culturii neolitice târzii europene Hamangia-Durankulak (ale cărei rămășițe se găsesc în regiunile actuale ale Mării Negre din România și Bulgaria).
Arheologii bulgari au găsit straturi arheologice dintr-un total de 8 așezări preistorice pe insula lacului Durankulak, primele două aparținând culturii neolitice târzii Hamangia-Durankulak și următoarele patru – culturii varcolite din calcolitic (eneolitic, epoca cuprului). Ceea ce se spune că este cea mai mare necropolă paleolitică-neolitică din lume – care conține urme de aproximativ 1400 și 1204 morminte studiate – datând din 5300-3800 î.Hr. – a fost găsită și acolo. Se spune că primele movile de înmormântare datează în jurul anilor 3500-3400 î.Hr. și acestea au marcat sosirea proto-tracilor. Situl arheologic de pe insulă prezintă, de asemenea, rămășițe din Tracia Antică – o așezare tracică ce datează din 1300-1200 î.Hr., în perioada războiului troian; un altar din secolul al IV-lea î.Hr. al zeiței mame Cybela tracică (grecești, anatoliene); și o cetate din secolul al IX-lea d.Hr. din perioada Primului Imperiu Bulgar (632 / 680-1018 d.Hr.) și o necropolă bulgară antică.
Aflat în vecinătatea siturilor hamangiene din Dobrogea, rezervația arheologică de la Durankulak dovedește, alături de siturile Vinca din Defileul Dunării (Porțile de Fier), apoi de civilizația cucuteniană, și de celelalte ce au urmat, existența unor nuclee de populație umană concentrate în efortul comun de refacere a potențialului social posibil afectat de un cataclism natural planetar (Potop?). Valea Dunării sau „Vechea Europă” se dovedește a fi locuită înaintea celorlalte văi (Nilul; Mesopotamia (Tigru-Eufrat). De aici a continuat repopularea planetară, refacerea socială necesară, Geții de Aur aflându-se la baza acestor inițiative. Enclavele umane erau mai puternice decât existența în solitudine, de aceea ei au adunat oamenii și i-au adus împreună. Așa se explică existența unor așezări umane mari în acea perioadă îndepărtată, cu o organizare socială, cu o credință și cu un obiectiv ancorat în viitor. (G.V.G.)
Lasă un răspuns