Cred că un muzeu al rachetei și al rolului acesteia în cucerirea spațiului și al dezvoltării industriei comunicațiilor spațiale ar trebui deschis la Sibiu. Sper ca autoritățile locale să acheseze la această idee și să acționeze ca atare. De ce? Pentru că este posibil ca o locație, un timp sau o personalitate să „atragă” anumite „fire” din invizibila lume a ideilor. Așa s-a întâmplat și la Sibiu, unde s-au creat condițiile necesare pentru punerea în valoare a ideilor despre zborul cu racheta. Totul a început cu manuscrisul sibian cunoscut sub denumirea de Varia II 374 sau Coligatul de la Sibiu (colligare = a lega împreună), care a fost redactat de Conrad Haas între anii 1529-1556, împreună cu alte lucrări de pirotehnie pe care le-a deținut Haas, pe vremea când ocupa funcția de șef al Arsenalului militar al armatei austriece. Este scris în germana medievală, legat în piele, conține 392 de file si 203 ilustrații în culori (roșu, albastru, verde, galben, maro și violet) și trei studii de artă militară, primele două fiind scrise între anii 1417 – 1459. Sunt descrise rachete cu pulbere, autopropulsate, care erau considerate de inventatorul lor, fie mijloace de lansare a artificiilor pentru zilele festive, fie arme eficiente de luptă. Rachetele lui fuseseră deja utilizate cu succes împotriva armatelor otomane care în 1542 asediaseră Viena.
Și pentru că povestea nu se oprește aici, tot la Sibiu s-a născut în perioada dualismului austro-ungar, Hermann Oberth (1894 – 1989), cel care a fost, pe lângă rusul Konstantin Țiolkovski și americanul Robert Goddard, unul dintre cei trei părinți fondatori ai științei rachetelor și astronauticii. Cei trei nu au colaborat niciodată, în mod activ, concluziile cercetărilor lor fiind în mod esențial identice, deși cercetarea a avut loc în mod independent. Este cunoscut ca și fizician, inventator, eseist, scenarist, inginer și inginer aerospațial. Mama sa a fost fiica lui Friedrich Krasser, medic și poet de limbă germană. Încă de la vârsta copilăriei (la aproximativ 11 ani), Hermann a fost fascinat de acest subiect prin cărțile lui Jules Verne, în special De la Pământ la Lună și În jurul Lunii, pe prima mărturisind că a citind-o de nenumărate ori până ce a ajuns aproape să o știe pe dinafară. În urma influenței acestor cărți și concluziei personale că ideile prezentate de Jules Verne nu erau întru totul fanteziste, Hermann a construit primul model de rachetă încă din școala generală, pe când avea în jur de 14 ani. Hermann Oberth a realizat că, deși combustibilul rachetei se consumă, prin aceasta reducându-se masa rachetei, continuă totuși să existe un rezervor care conținea combustibilul consumat, acesta nemaifiind util din punct de vedere funcțional. Hermann a ajuns astfel, în mod independent, să inventeze conceptul de ardere în etape a combustibilului. În 1912 Hermann Oberth a devenit student la medicină al Universității din München, participând apoi ca medic militar la Primul Război Mondial. Hermann a spus mai apoi că cea mai importantă concluzie personală, pe care a tras-o în urma experienței avute, a fost că nu va dori niciodată să profeseze ca medic. După război s-a întors la aceeași universitate, de data aceasta studiind fizica sub îndrumarea unora dintre cele mai luminate minți ale vremii în domeniu. În 1922, lucrarea sa de licență despre știința rachetelor a fost respinsă de Universitatea din Heidelberg, fiind considerată utopică. Lucrarea a fost totuși tipărită de autor, acesta folosind fonduri private, iar aceasta a produs controverse în presă. Hermann a comentat ulterior că s-a abținut, în mod deliberat, să scrie o altă lucrare de licență, cu scopul declarat de a deveni un om de știință mai valoros decât cei care i-au respins-o, chiar fără a fi recunoscut de aceștia.
Oberth a devenit un critic al sistemului de învățământ al vremii, comparându-l cu o mașină cu farurile ațintite înapoi, lipsită de viziune în viitor. De aceea își susține licența cu aceeași lucrare în 1923 la Universitatea din Cluj, sub conducerea profesorului Augustin Maior. În 1923, Hermann Oberth a primit titlul de „profesor secundar” și a fost numit la un liceu din Sighișoara. În 1923, Hermann Oberth a publicat cartea Racheta în spațiul interplanetar (titlul în germană Die Rakete zu den Planetenräumen), în care autorul propune, între altele, zborul interplanetar și realizarea unei stații orbitale pământene permanente. În anul 1929, publică volumul Moduri de a călători în spațiu (germană Wege zur Raumschiffahrt). În perioada anilor 1928-1929, Hermann a lucrat la Berlin în calitate de consultant științific la primul film artistic din istorie care își desfășura acțiunea în spațiul cosmic. Titlul este: Femeile de pe Lună. Filmul a fost produs de UFA-Film Co., în regia lui Fritz Lang și a avut un succes enorm în popularizarea noii științe a rachetelor. În toamna lui 1929, Hermann Oberth a lansat prima sa rachetă cu combustibil lichid, numită Kegeldüse. În aceste experimente a fost asistat de studenți de la Universitatea Tehnică din Berlin, printre care se afla și Wernher von Braun. La construirea primei rachete de mari dimensiuni din lume, numită A4, dar cunoscută astăzi mai degrabă sub numele V-2, s-au folosit 95 dintre invențiile și recomandările lui Hermann Oberth. În 1938, familia Oberth s-a mutat din Sibiu. Mai întâi s-a mutat în Austria, unde a lucrat la Colegiul Tehnic din Viena, apoi în Germania, unde a lucrat la Colegiul Tehnic din Dresda, ajungând în final la Peenemünde (angajat sub numele fals Fritz Hann), unde Wernher von Braun construise deja racheta V-2. La sfârșitul războiului, Hermann Oberth lucra la complexul WASAG, de lângă Wittenberg, la rachete cu combustibil solid, pentru apărare aeriană. După terminarea războiului și-a mutat familia la Feucht, lângă Nürnberg. În 1948, lucra în calitate de consultant independent și scriitor în Elveția. În 1950, a încheiat în Italia munca pe care o începuse la WASAG. În 1953, s-a întors la Feucht pentru a ajuta la publicarea cărții sale Omul în spațiu în care descria ideile sale legate de un reflector spațial, o stație spațială, o navă spațială electrică, dar și propuneri pentru crearea unor costume de cosmonaut. Între timp Wernher von Braun fondase un institut pentru explorare spațială în Statele Unite ale Americii, la Huntsville, Alabama, unde i s-a alăturat și Hermann Oberth. Aici Hermann Oberth a fost implicat într-un studiu numit Dezvoltarea tehnologiei spațiale în următorii zece ani. La sfârșitul lui 1958, Hermann Oberth, din nou în Feucht, a găsit timpul să își pună pe hârtie și să publice gândurile sale legate de posibilitățile tehnologice ale unui vehicul lunar, o catapultă lunară, un elicopter și un avion silențios și altele. În anul 1960, a lucrat la Convair, în calitate de consultant tehnic de-a lungul perioadei de dezvoltare a rachetelor Atlas, în Statele Unite. Hermann Oberth s-a retras din activitate în 1962, la vârsta de 68 de ani. Criza petrolului din 1977 l-a făcut să se concentreze asupra surselor alternative de energie, aceasta ducând la concepția planului unei centrale eoliene. Principalele sale activități, după ce s-a retras, au fost însă legate de filosofie, Hermann Oberth scriind câteva cărți legate de acest subiect. S-a stins din viață la 28 decembrie 1989, la vârsta de 95 de ani, la Feucht.
Hermann Oberth a fost și un adevărat familist. S-a căsătorit în jurul vârstei de 35 de ani cu Tilli Oberth (născută Hummel), cu care a avut patru copii, dintre care un băiat a murit pe front în al Doilea Război Mondial, iar o fată a murit curând după aceea, în august 1944, într-un accident de muncă. În amintirea sa a fost deschis la Feucht Muzeul Spațial „Hermann Oberth”, iar în 1994, la 100 de ani de la naștere, la Mediaș (România), s-a deschis Casa Memorială „Hermann Oberth”. Astfel s-a constituit și Societatea Hermann Oberth, care aduce laolaltă oameni de știință, cercetători și astronauți din toată lumea pentru a-i continua opera. În anul 1991 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române. Facultatea de Inginerie din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu îi poartă numele: Facultatea de Inginerie „Hermann Oberth”. Un bust al lui Hermann Oberth a fost amplasat la Sibiu. Un alt bust al lui Hermann Oberth a fost amplasat la Sighișoara, acolo unde a făcut liceul, iar o piațetă din același oraș îi poartă numele. Aeroclubul Sibiu a luat numele de „Hermann Oberth”, iar un crater de pe fața ascunsă a Lunii și asteroidul „9253 Oberth” îi poartă numele.
Astăzi, buletinele de știri ale zilei ne bombardează cu informații legate de activitatea ultimului robot ce a ajuns pe solul planetei Marte. De asemenea aflăm ce se mai întâmplă la bordul Stației Spațiale Internaționale, ce evoluează în spațiu, la 350 km altitudine. Toate acestea sunt rezultatul cercetărilor și invențiilor pe care Hermann Oberth, unul dintre părinții rachetei în trepte și ceilalți pionieri ai științelor spațiale, ni le-au oferit ca moștenire. Astfel racheta a devenit „cărăușul” nostru în drumul către stele… Este calul nostru năzdrăvan care mănâncă jăratic și astfel îi cresc aripile, fiind gata de zbor. Aripi întinse și zbor plăcut, Icar al nostru de vis!
Lasă un răspuns