A scrie fără un rost istoriografic…

În articolele de presă scrise de istorici și chiar de ziariști cu aplecări spre istorie, aceștia nu mai scriu despre o Istorie ce nu se mai apleacă asupra mentalităților și nu mai au un program istoriografic. Se observă că aceștia, în „Magazinul Istoric”, „Evenimentul istoric” și chiar în „Historia” lui Cristoiu, promovează articole despre istoria problematică ce se ocupă de oameni și personalități ce au schimbat omenirea. Astfel, aceste colective de redacție au înțeles faptul că istoria este o știință a omului, știință a trecutului uman nu este o știință a lucrurilor sau a conceptelor.Ei au înțeles că nu există idei în afara oamenilor care le promovează, idei ce sunt elemente între multe altele ale acestui bagaj mental alcătuit din influențe, amintiri, conversații, lecturi, pe care fiecare om îl poartă cu el. Aceste colective de redacții și autori au înțeles că există decât istoria omului, istoria ca știință a omului și faptele lui.

Îndatorirea istoricului este să cerceteze oamenii, personalitățile care le-au trait, s-au instalat în ele, le-au produs cu toate ideile lor pentru ca apoi istoricii să interpreteze aceste evenimente care, practic, sunt texte și evenimente produse de oameni. Spre deosebirea de ideologia comunistă care spunea că mulțimile fac istoria, astăzi s-a înțeles că personalitățile fac istoria și mulțimile le urmează. Iar istoria o rescriu și o interpretează istoricii, eliminând ideologiile dictatoriale sau cenzura acestora.

Istorii noștri, asemeni lui Lucien Febvre, au înțeles că nu istoria pozitivistă își mai are un rol în această perioadă, ci istoria descoperirilor oamenilor care au făcut faptele.Este o inversare a valorilor, deoarece nu reconstituirea faptelor ne poate restitui trecutul, ci redescoperirea oamenilor, prin intermediul nemijlocit al faptelor. În acest scop istoria a ieșit din profesionalismul său îngust, se apleacă spre demografie, socilologie și psihologie, asupra literaturii și artelor. În noile sale dimensiuni promovate de revistele cu profil istoric de la noi, istoria nu se mai limitează la cea a fost, cum am descoperit la istoricii din secolul XIX și XX, ci oglindește prezența trecutului în existența oamenilor de azi și chiar prelungirea tendințelor din trecut în viitor.

Nu mai este necesar și posibil ca istoricul să analizeze fapte scrise de o providență exusperantă, istoricul de astăzi a înțeles să interpreteze, să nu mai procedeze ca cei din secolul XIX, care a divizat „acțiunea”. Istoricul, azi, trăiește cu ajutorul unor noțiuni acumulate de-a lungul veacurilor, pornind de la datele sensibile pe care le numesc antropomorfice, istoricul și, în general, omul secolului XXI, trăiește într-o lume diferită din secolul trecut, mai ales că țara noastră a trecut și prin perioada unei experiențe istorice criminale.

Istoricii de azi, inclusiv jurnaliștii ce scriu despre evenimentele istorice, se apleacă să cerceteze condițiile vieții și atmosfera socială și tradițională, adică, pornesc de la condițiile materiale, modurile de a simți și a gândi, memoria colectivă, temelia dreptului cu fundamentul său implementat în societate. Acum există o preocupare de a descoperi omul și de a păstra o deschidere pluridisciplinară spre istoria artei, în care au descoperit documente deosebite și importante pentru reconstituirea mentalităților omenești.

Un loc aparte îl are, în analiza noastră, istoria mentalităților, care este o istorie anevoioasă și dificilă, pentru faptul că ea oferă cu greutate istoricului condiția controlului permanent pentru a vedea dacă nu cumva proiectează propria sa analiză gândiristă, inclusiv afectivitatea în fenomenul analizat.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*