Comuna Afumați se află la 16 kilometri de Municipiul București, făcând parte din județul Ilfov. Altitudinea maximă la care această localitate s-a dezvoltat este de circa 70 de metri. Are o suprafata de 63,25 kmp si o populatie de aproape 8.000 de locuitori, ceea ce reflecta o densitate a populatiei de circa 126,482 loc/kmp. Recensămintele ultimilor ani, arată că populaţia a crescut considerabil. Astfel, la recensământul din anul 2002 au fost înregistraţi 6613 locuitori, în 2011, 7919 locuitori, iar la începutul anului 2016, au fost aproximaţi 7908 locuitori. La sud-vest se învecinează cu orașul Voluntari, în partea de vest cu satul Ștefăneștii de Jos, în nord-vest cu localitatea Dascălu, în nord-nord-est, comuna Petrăchioaia, în est, comuna Găneasa, iar la sud-est cu Dobroești. Unele dintre cele mai cunoscute forme de relief sunt terasele, care reprezintă un spațiu propice dezvoltării activităților agricole și a așezărilor umane.
Prima atestare documentară a comunei Afumați a avut loc în anul 1510, deși, în hărțile din anii 1400, este menționată deja o mică așezare umană ce pare a fi chiar localitatea în cauză. Moșia Afumaților a aparținut inițial domnitorului Radu cel Mare al IV-lea, la curtea domnească a acestuia născandu-se și Radu de la Afumați. Conform istoricilor, Radu de la Afumați a avut un rol esențial în istoria Țării Românești, dejucând planul sultanului de a transforma Țara Românească în pașalâc turcesc, astfel cucerind mult mai simplu Ungaria. Radu de la Afumați a fost căsătorit cu Ruxandra, cea de-a doua fiică a lui Neagoe Basarab. La 1 an dupa moartea lui Neagoe Basarab, Radu de la Afumați a urcat pe tronul Țării Românești. Între anii 1522 și 1529, Afumați a fost proprietatea lui Radu de la Afumați, după această perioadă intrând în proprietatea domeniului domnesc (1529-1585). În anul 1636, Șerban Cantacuzino a construit la Afumați o fabrică de postav, iar în 1785, Alexandru Moruzzi a construit o fabrică de hârtie pe care a donat-o ulterior mitropoliei ortodoxe a Munteniei. (Lahovari, G. I, Marele Dicționar Geografic al României, București, pag 22, 1898). În perioada 1913-1945, Afumați este stăpânit de Stere Negropontes, până la Reforma Agrară. Din 1950 a intrat în raionul 1 Mai din orașul republican București, iar în 1968, după reforma administrativă, a devenit parte a județului Ilfov, apoi a Sectorului Agricol Ilfov. În 1998 a redevenit parte a județului Ilfov actual. Etimologia denumirii localității poartă mai multe legende. Printre cele mai cunoscute se numără faptul că sătenii micii așezări de pe râul Pasărea ardeau mereu șire de mangan, fumul fiind vizibil de la zeci de kilometri. O altă teorie ar fi cea că aici s-au așezat inițial câteva familii ce preparau mâncare la ceaune din fontă, acestea fumegând de fiecare dată. Totodată, oamenii ce plecau către Moldova făceau primul popas la hanurile din Afumați, spunând „Hai să oprim la afumații ăia”.
Comuna Afumați dispune de o „comoară” în ceea ce privește obiectivele turistice: Zidurile cetății lui Radu de la Afumați, Pădurea peisagistică, cele cinci lacuri de agrement, dar și Conacul Cantacuzin și Biserica Adormirea Maicii Domnului, cele din urmă formând Curtea Domnească a Cantacuzinilor. Atât conacul cât și biserica au fost construite în anul 1696, de către boierul Constantin Cantacuzino. Acestea au fost în proprietatea familiei de boieri până în anul 1781, atunci când au fost preluate de Alexandru Vodă Ipsilanti, domnitor al Țării Românești și al Moldovei între anii 1774-1782, respectiv 1796-1797). Acesta a ctitorit o mănăstire de maici, a construit clopotnița (care este folosită și în prezent), a construit zeci de chilii pentru măicuțe și a ridicat ziduri înalte. Din anul 1799 și până în anul 1821, domeniul a aparținut lui Alexandru Ipsilanti, conducător al revoluționarilor eteriști, însă a fost atacat și ruinat de armata turcă. În 1834, Alecu Schina a moștenit Curtea Domnească, timp în care a donat vase sfinte și un chivot de argint, existente încă. Negustorul cuțovlah, Sterie Dumba din Viena, a cumpărat domeniul în anul 1845, a delimitat biserica cu două ziduri înalte, apoi a donat-o comunei, restul „curții” rămânând în posesia sa. În 1900, nepotul acestuia, Nicolae Dumba, a început lucrări ample de consolidare și restaurare a moșiei, rămânând în istoria acestui loc drept cel care a „revigorat” situația domeniului domnesc.
Conacul Cantacuzino este amplasat pe Șoseaua Ștefănești. Construit în jurul anului 1696, acesta s-a păstrat intact, cu mici consolidări la finalul secolului al XIX-lea. La etaj se aflau camerele proprietarilor, dar și camere mai retrase în care boierii purtau discuții de afaceri, în timpul balurilor și întâlnirilor. Toate oglinzile și tablourile au modele vegetale deosebite, specifice vremii. La parter și în mansardă se aflau camerele personalului, bucătăria și cămările. La subsol se află o cramă, ascunsă de ochii curioșilor, în care se spune că se ascundea Constantin Cantacuzino pentru a tăinui planuri alături de oamenii de încredere și aliați. Se zice că din camera de la parter, aflată în dreapta intrării, Constantin Cantacuzino scria mesaje către marii cărturari ai vremii, cerceta hrisoave în greacă sau latină. Tot la această masă a stat și Nicolae Iorga, în vizitele sale la Afumați de la mijlocul secolului trecut. În perioada în care a locuit la Afumați, stolnicul Cantacuzino a continuat să își achiziționeze volume importante, care, conform catalogului rămas martor în acest loc, conținea literatură religioasă, epopeile homerice, opere clasice grecești și latine, scrieri filozofice ale lui Aristotel ș.a. Nicolae Iorga afirma în anul 1935, după o vizită la Afumați, faptul că, conacul a preluat părți și structuri din Curtea Domnească a voievodului Radu, iar beciurile au analogii cu cele de la Curtea Veche din București.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” se află în imediata apropiere a conacului. Aceasta este construită în formă de navă, având absida semicirculară la altar. Specificul brâncovenesc se poate observa, în special, prin ornamentele florale aflate la geamuri. Încadramentele ușilor și geamurilor sunt din piatră, iar ușa originală de la intrare, era din lemn de stejar, sculptată și decorată cu chenar înflorat. Iconostasul din lemn are trei registre de icoane ce domină spațiul interior al bisericii, alături de două sfeștnice din piatră, donate chiar de către ctitor. Asemenea conacului, biserica a fost construită tot în anul 1696. În anul 1781, Alexandru Ipsilanti a preluat moșia, întemeind o mânăstire de maici. În acest timp, a îmbunătățit teritoriul, construind zece chili pentru maici, a construit clopotnița și câțiva stâlpi groși de susținere pentru exteriorul bisericiii. De asemenea, a îngrădit curtea bisericii cu ziduri înalte de 3,5-4 metri. Soția acestuia, Ecaterina, a construit și zece locuințe pentru fetele sărace și două ziduri mărețe la intrările din părțile de sud și nord. În anul 1797, Alexandru Ipsilanti a donat mănăstirii și un clopot, ce este folosit și astăzi. În timpul reformei lui Alexandru Ioan Cuza, Sterie Dumba a cedat dreptul de proprietate asupra bisericii către comuna Afumați, înzestrând de altfel biserica cu un cimitir, un loc de casă parohială și pământ arabil. În același timp, Dumba a creat un culoar de 2 metri lățime, îngrădit cu ziduri groase, pentru accesul către biserică, delimitând astfel proprietatea bisericii, de a sa. Deși cimitirul fusese făcut inițial vis-à-vis de biserică, pe actualul loc al blocului I.A.S., acesta a fost mutat în 1892 de către primarul Marin Tudor sub pretextul că bocetele femeilor ce vin duminica la cimitir deranjează zona în extindere.
În prezent, conacul aparține firmei Agroindaf Afumați, cea mai mare asociație agricolă din zonă. Odată cu alegerea în funcție a noului primar, Gabriel Dumănică, în anul 2008, obiectivele au intrat într-un amplu proces de restaurare și conservare. Având rangul de monumente istorice categoria A, atât conacul cât și biserica au beneficiat de lucrări ample de renovare, în limita în care legea a permis-o. Conacul a fost tencuit, iar în interior s-a recurs la restaurarea mobilierului vechi și marcat de trecerea timpului. Pereții au fost zugrăviți, parchetul recondiționat, iar în locurile în care nu s-a putut interveni, componentele au fost înlocuite cu replici identice. Pe lângă sediul firmei, conacul găzduiește tururi ghidate, începând cu anul 2011, iar cei ce îi trec pragul se pot bucura chiar de o degustare de vinuri în fosta cramă a stolnicului Cantacuzino. În ceea ce privește biserica, lucrările de modernizare au fost constante. După ce s-a renunțat la sobele din teracotă și s-a trecut la încălzirea centralizată, pe gaz, a fost reparat și acoperișul, înlocuindu-se tabla. În interior a fost refăcută pictura, au fost montate geamuri din termopan și s-a reabilitat podeaua. În anul 2017, pe 15 august, când a fost prăznuită Adormirea Maicii Domnului, hramul bisericii, a fost inaugurată și noua clopotniță, construită pe latura de acces nordică, spre Șoseaua Ștefănești.
Cu o încărcătură culturală bogată, comuna Afumați se situează printre puținele localități din județul Ilfov ce știu să valorifice acest atuu. Încă din anul 2010, la împlinirea a 500 de ani de atestare documentară, a fost realizată o monografie video ce avea în prim-plan cele mai importante proiecte ale autorităților locale, dar și felul în care Biserica a gestionat monumentele primite în „grijă”. Preotul paroh Alexandru Nicola povestea în această monografie, modul în care religia a ajutat la dezvoltarea istorică a regiunii prin construirea unor lăcașe de cult în arealul de față. Mai târziu, în anul 2013, prin programul European REGIO, a fost creat brand-ul local „Afumați – Istorie și Contemporaneitate”. Punctele turistice sunt promovate prin broșuri, hărți turistice, brelocuri, cărți ce cuprind o scurtă istorie a locului, toate fiind înglobate și într-un filmuleț de prezentare. În același an, comuna Afumați a bifat și prima participare la cel mai mare târg național de turism din România, Târgul de Turism al României, la Romexpo. Din acel an, Afumați a strâns trei participări, fiind singura comună prezentă la un eveniment de o asemenea anvergură. (George V. Grigore)
Lasă un răspuns