Biserica fortificată din Cristian (jud. Brașov)

O filmare cu americanii avea să mă aducă în apropierea acestei locații spirituale și turistice importante aflate în județul Brașov. Era vorba despre o colaborare cu Castel Film, pentru filmul „Coronation Street: Romanian Holiday”, unde interpretam rolul „Father Balthazar”, iar obiectivul este Biserica fortificată din Cristian (jud. Brașov). Aici am colaborat și cu actorul Rudy Rosenfeld de la Teatrul Evreiesc de Stat din București, acesta interpretând rolul „Octavian”. Am simțit măreția acestui monument și, de asemenea, spiritualitatea sa și am dorit să știu mai multe despre istoria sa.  Aceasta este de fapt un ansamblu de monumente istorice aflat pe teritoriul satului Cristian, comuna Cristian.

În Repertoriul Arheologic Național, monumentul apare cu codul 40919.12. Ansamblul este format din următoarele monumente: Biserica evanghelică (cod LMI BV-II-m-A-11652.01) și Dubla incintă fortificată, cu turnuri și barbacană (cod LMI BV-II-m-A-11652.02).

Satul Cristian a fost fondat în secolul al XIII-lea, când Ordinul Cavalerilor Teutoni a construit mai multe cetăți în regiune și a recrutat coloniști sași. Mai există o biserică fortificată în Cristian (jud. Sibiu), cu care nu trebuie confundată aceasta. Biserica din Cristian (jud. Brașov), cu zidul său dublu de apărare și cu cele opt turnuri defensive bine conservate, este un exemplu impresionant de arhitectură militară medievală. Basilica gotică fusese construită între anii 1250–1270. Din secolul al XIII-lea și până în zilele noastre, construcția a suferit numeroase modificări datorate mai ales cutremurelor care i-au afectat structura de rezistență. Actuala biserică cu sală clasicizată a fost construită între anii 1839-1841, pe ruinele vechii construcții din secolul XIII.

Interiorul bisericii este segmentat de perechile de piloni ce susțin arcele dublouri și calotele „a vela”. Altarul și amvonul au fost construite odată cu biserica. Biserica este înconjurată de un zid dublu de incintă, care timp de trei secole a fost construit, extins și prevăzut cu nouă turnuri de apărare, din care s-au păstrat doar opt. Turnul de poartă a fost transformat în casă parohială. În anul 1792, în locul unor fortificații, a fost amenajat cimitirul. Până în anul 1899, pe partea interioară a zidului din prima incintă se aflau cămările cu provizii, identice constructiv cu cele din biserica fortificată din Prejmer. Intrarea în biserică este străjuită de panouri unde sunt consemnate numele celor decedați în Primul Război Mondial și a celor deportați. Altarul este dominat de Christos binecuvântând. Apostolii Petru și Pavel veghează din vitraliile ferestrelor. Corifeii reformei religioase, Martin Luther și Johannes Honterus, se regăsesc și ei în acest lăcaș. În spatele altarului este piatra funerară a mormântului preotesei Ana May, decedată la 22 aprilie 1931. Orga bisericii, cu două claviaturi și 23 de registre pe sistem pneumatic, a fost reconstruită de Karl Einschenk în anul 1909, după vechea orgă a lui Heinrich Maywald din 1842.

O istorie frumoasă și plină de evenimente a trecut peste acest ansamblu arhitectural unic. Bine că șansele au fost de partea noastră și putem și noi să ne bucuram de el în present. (George V. Grigore)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*