Tot noaptea… Tot ca hoții…

Poate doar pentru o altfel de molimă… Dar, în esență, pentru același scop sinistru: circul politic… Pentru că, de fapt, asta s-a vrut… Scandal în spitale și în stradă, transmisiuni „live”, propagandistic-provocatoare, camere TV luând în vizor pacienții scoși pe trotuare ca la cutremur, toate părți-scenariu al bagajului diversionist al mimilor epigonici… Iar acolo unde ar fi trebuit să fie un simplu transfer sanitar, fie el și improvizat, s-a emis codul de răfuială politică al unei acțiuni de evacuare în forță a pacienților… De aruncare a lor în stradă, seara, apoi noaptea, dincolo de limitele orare legale ale externărilor, dincolo de posibilitățile de deplasare ale rudelor ori aparținătorilor pentru a-i duce acasă pe aceia ce aveau indicația de tratament la domiciliu…

Și nu, nu mult trâmbițata urgență a eliberării paturilor pentru aducerea bolnavilor covid a fost motivul agitației ca spectacol sanitar… Pentru că oricum urmau etapele reorganizării spitalului golit de pacienții „de secție” (ortopedică), trasării coridoarelor covid, dezinfecției și instruirii personalului… Adică, suficient timp pentru a asigura un management sanitar specific, nu de război, nu de front, nu de calamități venite peste noi, ci al unei necesității…

Sigur, ar fi putut fi și mai sinistru… Ar fi putut interveni confuzia intenționată transformată deja în obișnuință… Și gafele macabre pe post de greșeli „întâmplătoare”… Iar în loc de ambulanțe am fi putut avea la fața locului mașini de pompe funebre, în loc de tărgi, oripilanții saci negri, dar și câteva sicrie „împrăștiate” pe marginea drumului pentru o impresie mass-media și mai puternică…

Ar fi putut fi cu mult mai impresionat și dacă alegeau un alt spital… Ori încurcau, din nou, adresele… Pentru a fi descălecat circul politic în curtea unui unități mai ofertante ca imagine a morbidității… Căci, în afară de camerele video, de agitația unor protestatari, ce altceva ar mai fi putut impresiona la o secție de ortopedie, fie ea și evacuată în forță?… Poate doar însuși penibilul ortopediei ajunse în stradă… pe propriile picioare, nu?! Sau poate că asta urmează… Un spital mai pertinent ca imagine… (Vorba aceea, precum nescuza neromânului român neromânizat Raed Arafat: „Acum am învățat și mai mult pe partea de evacuare a unui spital, anumite aspecte pe care trebuie să le luăm în considerare în viitor”)…

La „Foișor”, ferice, mâinile și picioarele rupte nu au fost atât de dureroase ca imagine… Pentru că nu strada trebuia impresionată, fiind un mesaj între taberele circarilor politici… Semnalul trebuia să fie mai mult „intern”, și anume faptul că și unii și alții pot da cu și mai mult „sânge pe pereți” dacă opozanții ies de pe pătrățelele împărțite… Pentru că totul este doar o miuță în aranjament politic… În care nu bolnavii, nu suferința, nu morții contează… Ci doar apărarea sinecurilor politice… Și „managementul” lor ca beneficii…

Rezultatul circului de la „Foișor”?… Aceleași tabere politice nedovedite între ele, în schimb încă un capitol-ferpar pe linia dezastrului sanitar al țării… Încă un rând de pacienți scoși de la șansa tratamentului curativ ori paliativ… Pentru că, la „Foișor” nu se puneau la loc doar oasele rupte, care, nu-i așa?, puteau fi băgate în ghips și între pereții, nici măcar de rigips, ci de carton al câte unui spital de mucava „modulară” (convertit de la covidul inițial la „de toate”), ci se tratau și problemele oncologice ale bolnavilor cu tbc și cancer osos…

Iar scuzele autorităților și, pe alocuri, ale guvernanților nu țin loc de iertare… Nici pentru pacienții care vor supraviețui (cumva) și fără îngrijirile medicale necesare, nici pentru cei ce vor muri (oricum, nu-i așa?) fără îngrijirile medicale curative ori, măcar, paliative… Pentru că toate îngrijorările sistemului sunt false… Sunt ipocriziile unui sistem politico-guvernamental-administrativ în care transferul pacienților între spitale este numit oficial „evacuare”… Și atunci, la ce să te mai aștepți? Or, poate doar șansa de a ne înscrie din timp, preventiv, la o rezervă ati, pe care să o antamăm precum locul de veci, să ne mai „salveze”?…

Și poate nici măcar tot ca hoții și tot noaptea… Căci nici măcar comparație nu avem, fiind vorba despre același tip de personaje… Aceiași hoți, în aceiași noapte de umilire a țării. Pentru că este o acțiune concentrată de decredibilizare… Și nu mai este vorba doar despre politicienii din oricare tabără, despre guvernanți și clicile lor sugative de sinecuri, nici despre slugile sistemului, ba, nu mai este vorba nici măcar despre instituțiile unui stat, ci de Statul în sine. De transformarea lui într-o simplă formă-contur, nu doar fără fond, ci dintr-un carton al trocurilor și trădărilor politice ușor de sfâșiat și mărunțit.

Totul este orchestrat dară întru generalizarea batjocurii… O umilire a fondului pentru a-l dovedi ca fiind o formă fără substanță… O denigrare a fiecărei fibre nerănite, nehulite până acum…

O formă, un stat simplă formă, în care să ni se dovedească faptul că biserica nu-și mai poate proteja enoriașii, că spitalele nu-și mai pot ocroti bolnavii, dacă sistemul politic, nu doar cel de guvernare ci și cel al clicilor, nu vrea, că instituțiile nu mai pot reprezenta pe nimeni, că totul este sortit năruirii aidoma unui castel de nisip. Aidoma unui spital din carton, mesajul formelor fiind tocmai acela că acestea nu vor mai fi clădite în acea „altfel” de Românie din esențe, precum fundațiile sănătoase ale înaintașilor, ci dintr-o mucava sortită neantului… Căci un prezent de carton nu poate proteja între coperțile sale paginile viitorului…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*