Un an pierdut din respirația vieții; urmează însăși viața?…

„Vom muri și vom fi liberi!”… A fost strigătul unei ultime generații ce a mai știut a-și ridica fruntea… Nu a fost o generație a curajului în fața vremurilor, nici nu s-a semețit eroică în fața timpului ei, căci s-a lăsat supusă, umilită, înfometată, înfrigurată, dar măcar a fost o generație ce a mai avut în ea scânteia ridicării… Scânteia libertății ce a aprins, e drept, un prea scurt foc de veghe… Iar azi strigătul revine parcă… Dar nu mai are forța eliberării, ci doar apropierea de însăși moartea veghei… Vom fi murit și nu vom mai fi fost liberi… Vom fi murit, degeaba… Și nu este nici măcar murmurul de nemulțumire al tinerilor, neinspirați, nehrăniți de tinerețea curajului și asumării unei clipe astrale a părinților lor… Ci doar supunere… Îngenuncherea ca tragedie a unei generații ce pare a mai avea o șansă doar în preajma morții… Atât de aproape se simte căpăstrul, botnița, masca sugrumării drepturilor și libertăților paraplegice ale trupului eliberator din ’89 încât pare că doar prin moarte ne vom mai obține libertatea… Dar nu pe cea a conștiinței de neam, nu pe cea a demnității, nu pe cea a ridicării prin noi înșine din încovoierea genunchilor obosiți de trei decenii străine nouă, ci a fiecărui individ…  O eliberare prin moarte; dar fără a mai fi câștigat și libertatea…

Ni se vorbește despre relaxarea libertăților din cămașa de neputință a lașității noastre la înmormântări… Ni se oferă pomana desfacerii din canoanele covid a ritualului înmormântării… E ilar poate, dar, da, măcar morții să se mai bucure de libertate… Măcar ei să vadă ipocrizia și măștile de peste măștile botniță, ale fariseismului, ale mimării libertății de a ne fi îngropat morții cu aparența libertății deciziilor, gesturilor noastre…

Vom muri și vom fi liberi… Fără botnițe, fără măști, fără ipocrizie… Dar vom fi doar morți… Căci viața pare blestemată în a purta stigmatul nepăsării, ironic într-un fel, până la asumarea morții individuale… Când da, cei de pe margine gropii se vor putea gândi la tinerii frumoși din ’89 și vor putea spune: au învins… Au învins viața în restricțiile ei, au câștigat o moarte eliberatoare…

Când tăcem în fața strângerii lațului ne merităm însă soarta… Soarta locului pe care singuri ni l-am pregătit ca o groapă comună a libertăților, drepturilor, demnității… Și nu locul din preajma cavernei nechibzuinței unei metastaze de trei decenii, ci chiar de pe fundul acelei istorii pe care o îngropăm cu fiecare supunere…

Când un oarecare vine și ne spune că vom continua să purtăm masca „mereu de acum încolo”, și ne facem că nu pricepem că ea ni se impune ca etichetă, ca identitate, ca matricolă a netrăirii în numele unei oarecare viețuiri, ne merităm locul… Dar nu lângă cei ce au fost cândva măreți… Ci nelocul de nicăieri…

Când un alt oarecare vine și ne dictează că avem nevoie de certificat de vaccinare, dar nu la nivelul unei hârtii de cobai printr-o istorie trădată (și care nu ea se răzbună, căci, la rându-i are propria povară, repetarea ignoranței, neghiobiei, trufiei, nepăsării), ci avem nevoie de vaccinare/ vaccinări ca dovadă a faptului că nu suntem un „pericol pentru ceilalți”, și dacă iarăși doar tăcem, ne merităm același loc, dar și mai gârboviți în rușinea nedemnității ca viețuitori ai nevieții trăite…

S-a ajuns mult prea departe cu nepăsarea, neimplicarea, nelupta noastră… Cu supunerea din cochilia umilinței… Se vorbește atât de lejer despre segregarea noastră în drepturi, în pseudo-drepturi, căci nici vaccinații nu se vor bucura de drepturi reale atâta timp cât masca ni se spune că va deveni însoțitor al vieții (nu doar să respire cumva libertate, ci să nu tragă în plămâni nici prea multă viață), când ni se spune că vom putea face un lucru ori altul doar cu o anumită hârtie, doar cu asumarea a ceva ce un alt oarecare ne va decide, căci de idei abulice nu duc lipsă aceia ce ne conduc, nu doar că suntem în locul potrivit nouă, dar putem lăsa mormanele de glie trădată să se rostogolească peste copârșeul lașității noastre…

Pentru că nu va mai conta…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*