Așteptând războiul…

Războiul din Ucraina se anunță din mai multe direcții… Motivul care va fi folosit oficial de președintele Volodimir Zelenski este recuperarea Crimeei, pretins vechi pământ ucrainean, și aplicarea Constituției ucrainene pe întreg teritoriul tarii, deci și în Donbas. Ucraina ar putea deschide chiar două fronturi, în Donbas și la Marea Neagră, pentru Crimeea. Desigur, sub atenta consiliere a partenerului american (plus Marea Britanie), adică un nou război prin proxy. Adevăratele forțe aflate în joc vor fi trei : SUA (prin Ucraina, România și Polonia), economic Germania (și UE) și, bineînțeles, Rusia. Cele trei forțe au interese evident divergente. De unde și pericolul enorm pentru zona în care ne găsim și noi, românii, din România, din Republica Moldova și din teritoriile românești ocupate de Uniunea Sovietică, aflate azi în componența Ucrainei vecine.

România este în parteneriat militar cu SUA și în parteneriat economic cu Germania (UE), dar e lipsită de orice comunicare sinceră cu Rusia. Un rezultat al miopiei, al micimii care caracterizează politica și diplomația din ultimii 30 de ani de la București. Pentru că în acest conflict unele interese românești s-ar putea să fie convergente cu interese ale Rusiei. Mai ales în cazul din ce în ce mai previzibil al destrămării, împărțirii Ucrainei, caz în care vecinii își vor recupera teritoriile pierdute. S-ar putea să rezulte o Ucraină mult mai mică, în jurul Kievului, o țară tampon între NATO și UE, pe de o parte, și Federația Rusă, pe de altă parte.

Nu e numai vina politicienilor și a statului profund de la București pentru relațiile proaste dintre România și Rusia. E și vina politicienilor și a complexului militaro-securitar de la Moscova că aceste relații sunt de multa vreme într-un punct mort. Continuându-și politica imperială, aceeași de la Lenin și Stalin încoace, rușii nu le-au făcut românilor nici o concesie majoră. Mai ales în ceea ce privește cele două diferende istorice, tezaurul și Basarabia. Dimpotrivă, au reanexat în 1944 și Bugeacul (legat de Ucraina doar printr-un drum care trece pe teritoriul Republicii Moldova), Basarabia istorică (Gurile Dunării), și Ținutul Herța, și au făcut masive deplasări de populație în sensul rusificării sau ucrainizării și al deznaționalizării. Bugeacul ar fi trebuit să aparțină ori României, ori Republicii Moldova. România nu a avut motive să simpatizeze Rusia, deși suntem tot ortodocși, și astfel s-a dus în mod natural spre o alianță politică și militară cu SUA.

În caz de război în Ucraina și, mai ales, în cazul dezmembrării Ucrainei, România nu poate fi ajutată nici de Germania și Franța și nici de Rusia. Dar SUA (și Marea Britanie) își pot aduce aminte de eventualele revendicări justificate ale românilor. Colaborarea politică și militară a României cu SUA e deja reglementată de tratate și de apartenența noastră la NATO. România își va onora obligațiile la virgulă. România va fi total alături de SUA, dar deloc de partea Ucrainei. Care, eufemistic, nu ne simpatizează și pe care nici noi n-o simpatizăm – ceea ce nu poate fi un motiv de război.

Finalitatea războiului din Ucraina s-ar putea să fie una paradoxală : apropierea SUA de Rusia. Prin soldarea violentă a unui contencios (Ucraina-Rusia) care nu-i aduce SUA nici un avantaj, decât poate în imaginarul neoconservatorilor americani care-și închipuie că pot ocupa și exploata chiar Rusia. Adevăratul concurent al SUA pe eșichierul global este China, nu Rusia. Dacă va avea loc un război Ucraina-Rusia, ceea ce nu e deloc sigur încă, vor avea loc și negocieri de pace după încheierea lui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*