Arta cămăşii cu altiţă – un pas spre UNESCO

România şi Republica Moldova au depus împreună, dosarul „Arta cămăşii cu altiţă – element de identitate culturală în România şi Republica Moldova” pentru înscrierea acesteia în Lista reprezentativă a elementelor de patrimoniu cultural imaterial a umanităţii UNESCO. Dosarul a fost realizat cu participarea grupurilor naţionale de experţi din România şi Republica Moldova, elaborarea sa fiind coordonată de Ministerul Culturii din România. Potrivit unui comunicat remis News.ro, din grupul de lucru al Ministerului Culturii din România au făcut parte experţi, profesori ai Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, cercetători ai Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române, dar şi cercetători şi muzeografi ai Muzeului Naţional al Ţăranului Român, Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeului Olteniei, Complexul Naţional Muzeal ASTRA – Sibiu şi Muzeul de Etnografie Braşov.

În perioada 2020-2021, experţii din cele două ţări au desfăşurat o activitate de documentare, cercetare, filmare şi repertoriere a purtătoarelor de competenţe din mai multe zone. Au fost astfel urmărite evoluţia şi viabilitatea tehnicilor de realizare a cămăşii cu altiţă în actualele comunităţi rurale şi urbane din România şi Republica Moldova. Elementul „Cămaşa cu altiţă” figurează în Repertoriul Patrimoniului Cultural Imaterial din România, vol. 1, 2009, ediţie tipărită şi online. În luna ianuarie 2021, a fost elaborat documentul de înscriere a elementului de patrimoniu cultural „Arta cămăşii cu altiţă – element de identitate culturală în România” în Inventarul naţional al elementelor vii de patrimoniu. Acesta a fost realizat de experţi din cadrul Comisiei Naţionale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a Ministerului Culturii, în colaborare cu specialişti cercetători ştiinţifici, etnologi şi teoreticieni de artă. Fişa de Inventar a Artei cămăşii cu altiţă – element de identitate culturală în România a fost inclusă în Inventarul Naţional al elementelor Patrimoniului Cultural Imaterial Pentru România, organismul ştiinţific de specialitate din cadrul Institutului Naţional al Patrimoniului, din subordinea Ministerului Culturii. Documentele reunite în dosarul de candidatură UNESCO ilustrează complexitatea problematicii acestui element reunind următoarele aspecte: denumirile locale/regionale ale elementului şi arealul de manifestare, punctându-se croiul şi tipologia cămăşii cu altiţă, răspândirea elementului pe teritoriul României în secolele al XIX-lea şi al XX-lea, cu transpunerea cartografică, în conformitate cu „Atlasul Etnografic al României” (vol. IV, Portul).

De asemenea, dosarul cuprinde viabilitatea elementului în prezent şi prezintă răspândirea, pe teritoriul României, a practicilor şi tehnicilor legate de coaserea şi purtarea cămăşilor cu altiţă. Reperele istoriografice şi etnografice completează imaginea elementului din perspectivă temporală, demonstrând importanţa sa atât în viaţa comunităţilor rurale, cât şi a elitelor. Sunt prezentate etimologia cuvântului altiţă, diversitatea regională a elementului, cu menţionarea materiilor prime, a instrumentarului de lucru, a croiului, a modalităţilor de structurare a decorului, a motivelor decorative, a tratării lor plastice şi a cromaticii. Un loc aparte a fost alocat prezentării elementelor socio-culturale asociate cămăşii cu altiţă, funcţiei sale comunicaţionale, stării actuale a elementului, precum şi cadrului general de protejare, conservare şi salvgardare a acestuia, cu măsurile generale şi punctuale. Studiul comparativ privind materiile prime, tipurile de croi, structura, decorul, ornamentele şi cromatica s-a făcut spaţial şi temporal. Cercetările zonelor etnografice de manifestare a cămăşii cu altiţă au atestat răspândirea acesteia, în prezent, în Moldova, Bucovina, Oltenia, Muntenia şi sudul Transilvaniei şi au oferit detalii semnificative cu privire la existenţa vie a elementului. Documentul semnalează continuitatea artei cămăşii cu altiţă pe teritoriul României şi în Moldova de peste Prut, semnificativă pentru definirea sa ca marcă identitară menită să asigure coeziune şi apartenenţă. Totodată, în dosar sunt menţionate măsuri şi strategii de conservare, protejare şi salvgardare a elementului, precum şi riscuri în legătură cu elementul şi practicanţii. Dosarul de nominalizare va fi evaluat în cadrul celei de-a 17-a sesiuni a Comitetului Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial din noiembrie – decembrie 2022.

Ne mândrim cu ia românească și o purtăm cu drag, însă cât de multe lucruri știm, cu adevărat, despre istoria ei? Ia, numită și cămașă cu altiță, este cea mai cunoscută și, cu siguranță, cea mai reprezentativă piesă a costumului tradițional românesc. Extrem de importantă în viața satului, ia a suferit de-a lungul timpului modificări, fiind influențată și de portul de la oraș. Nu se cunoaște cu precizie momentul apariției acestui articol de îmbrăcăminte, însă cercetările atestă faptul că ia ar putea data încă din perioada culturii Cucuteni. Este un obiect vestimentar realizat integral manual, pe pânză de bumbac, in sau borangic, cu broderii ample și bogate, în culori vii, având adesea aplicații de mătase, paiete sau mărgele. “Ie” este un termen care se adresează exclusiv cămășii purtate de către femei. Nu doar că aceste broderii cusute manual sunt unicat, dar ele erau realizate în mare taină, pentru ca povestea spusă cu ajutorul acului de cusut să nu fie sursă de inspirație pentru nicio altă fată din sat. Zestre de preț, oferită în dar din generație în generație, ia era adesea lucrată într-o perioadă lungă de timp, fiind modificată pentru a corespunde vârstei sau statului social al femeii care o purta. Croiala acestei cămăși tradiționale românești sugerează forma unei cruci – o bucată de material de forma dreptunghiulară, cu mâneci largi și o deschizătură rotundă în partea de sus, numită și “gura iei”. Aceasta din urmă este întărită cu o cusătură specifică, realizată cu fire de bumbac sau mătase, în culori asortate cu broderiile de pe restul cămășii. Mânecile iei sunt încrețite la umeri și uneori și la încheieturile mâinilor, formând volănașe delicate. În portul feminin se disting trei tipuri de cămăşi, în funcţie de croială:cămaşa „de-a întregul”, considerată cea mai veche, ia, sau cămaşa încreţită la gât, şi cămaşa cu platcă, influenţă a costumului orăşenesc. Platca era un dreptunghi de pânză, căptuşit de cele mai multe ori, amplasat în zona umerilor.După unele surse, este aproape imposibil de determinat când a apărut primul tip de cămaşă, dar se consideră că acest tip de îmbrăcăminte ar fi putut să fie purtat de populaţia aparţinând culturii Cucuteni. Cămaşa este croită în formă de cruce, dintr-o singură bucată de pânză şi cu o deschizătură în partea de sus. Iniţial, cămăşile erau confecţionate din pânză de in sau cânepă, iar mai târziu din mătase şi bumbac. Acesta din urmă era folosit ca urzeală pentru bătătura de in şi cânepă, mai ales în partea de nord a ţării, în timp ce în sud cămăşile erau mai frecvent ţesute cu borangic. Faţa şi spatele cămăşii se numesc „stan”, iar partea inferioară „poale”. Stanul se confecţiona din două foi de pânză, iar mâneca din una. Sub braţ, cămaşa era prevăzută cu aşa numita „pavă”, care oferea comoditate în timpul mişcării. Motivele sunt stilizate, geometrice sau inspirate de natură. Se disting mai multe variante de bază în compoziţia decorului de pe mâneci:ie cu mâneci cu dungi verticale brodate (în râuri drepte), dungi oblice sau „ie cu stele”. Partea din faţă a cămăşii este şi ea bogat brodată, prin repetarea aceloraşi modele existente pe mâneci. Iile brodate cu „spic” făceau parte din costumul de nuntă din Moldova. Culorile folosite la broderie erau în două-trei nuanţe cromatice, de regulă, dar se broda şi cu o singură culoare, de obicei negru. Femeile căsătorite şi cele în vârstă respectau anumite principii în realizarea costumului, preferând culori mai reţinute, modele de croială mai modeste şi un material ţesut mai simplu, în timp ce la fetele tinere culorile sunt deschise şi aprinse. Acestea din urmă nu-şi acopereau capul cu ştergarul de îmbrobodit (privilegiu rezervat nevestelor) şi nu purtau nici şorţ de protecţie din acelaşi motiv.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*