După vijeliosul domnitor Mihai Viteazul, cel care avea să unească pentru scurt timp toate cele trei țări române și avea să lupte cu imperiile învecinate a urmat în scaunul voievodal al Țării Românești (Muntenia) Radu Șerban, domn al Țării Românești în anul 1601, apoi în perioada 1602-1610 și 1611. Decedat în anul 1620 la Viena, recunoscându-i-se personalitatea, a fost înmormântat cu mare fast în marea catedrală vieneză Sfântul Ștefan, apoi familia l-a readus în țară în 1640. Acesta a fost urmaș prin femei al boierilor Craiovești din secolul XVI, ramura din județul Vlașca, cu reședința la Coiani (Mironești), nu departe de care la 1588, pe când era paharnicul al II-lea al domnitorului, a ctitorit cea de-a doua mănăstire de la Comana, pe locul celei a lui Vlad Țepeș (unde posibil a și fost îngropat domnitorul decapitat). A fost mare paharnic al lui Mihai Viteazul, făcând parte din gruparea boierească antiotomană, iar după moartea marelui voievod a fost ales domn (1601) având experiența militară necesară și fiind atunci cel mai bogat boier al Țării Românești. Cu el începe marea dinastie a Craioveștilor, care și-au zis „Basarabi”, pentru a face legătura cu vechea dinastie a lui Basarab I, fără numele de familie.
Urmașii lui Radu Șerban, „Basarabii Craiovești” și Cantacuzinii proveniți din fiica sa Elina Cantacuzino, au dominat istoria politică a Țării Românești tot veacul XVII. Adevărat curtenitor al lui Mihai Viteazul, a participat la luptele antiotomane ale Ligii Creștine (1593-1606), obținând biruințe demne de marele său predecesor: asupra tătarilor (la Ogretin-1602), a turcilor (la Belgrad-1602, Siliștea, Hârcova, Brăila-1603) și a principilor filoturci ai Transilvaniei, Moise Szekel și Gabriel Bathony (lângă Brașov-1603, respectiv 1611). A dus o politică de refacere a țării, grav afectată de marile războaie antiotomane precedente, și a avut relații strânse cu Transilvania, Moldova și Casa de Austria, bucurându-se de o mare faimă peste hotare, dar și în interior, unde i s-a închinat chiar o baladă populară. Așa cum îl caracterizează și numele său de botez, Șerban („șerbul”, sau „robul lui Dumnezeu”) a susținut Ortodoxia până la Muntele Athos și s-a dovedit drept față de toți în judecățile divanale. Înalta Poartă nu l-a iertat, și în 1611 l-a înlăturat de la domnie. Dar în cei nouă ani de exil în ținuturile imperiale (1611-1620) s-a implicat adânc în evenimentele politice din Țările Române și în proiectele antiotomane ale imperiilor. Astfel că în martie 1620, când s-a stins din viață la Viena, a fost înmormântat în marea catedrală vieneză Sfântul Ștefan. La anul 1640 fiica sa cea mare, Ancuța, i-a adus osemintele la mănăstirea Comana, pe care Radu Șerban o destinase ca necropolă a familiei sale, împreună cu rămășițele soțului ei, Nicolae Pătrașcu, fiul lui Mihai Viteazul, decedat în 1627, la Gyor (Raab), așezându-le într-un mormânt comun, în care astfel se „împletește” vechea dinastie a urmașilor lui Basarab I, cu cea a Basarabilor-Craiovești. În acest mormânt apoi au intrat și alți urmași ai lui Radu Șerban, de la cealaltă fiică a sa, Elina Cantacuzino, sub lespedea care se vede astăzi.
Cu toate că a intrat în conul de umbră al faimei lui Mihai Viteazul („La umbra stejarilor mari nu crește iarba!”), Radu Șerban a reluat, pe alt plan și în alte condiții istorice, faptele marelui său predecesor, fiind o figură de seama a istoriei românești. Mănăstirea Comana, acolo unde a fost îngropat domnitorul, este situată în comuna Comana din județul Giurgiu, fiind un edificiu religios inclus în Lista monumentelor istorice din România cu codul de clasificare cod LMI GR-II-a-A-14967, declarat ca fiind ctitorit de Vlad Țepeș în anul 1461, cu rol de mănăstire-cetate (ruinată până la finele secolului al XVI-lea). Locul pe care a fost înălțată mănăstirea era odinioară o insulă, în mijlocul mlaștinilor, iar accesul se făcea pe o poartă aflată în nordul incintei, după ce se traversa un pod de lemn, ușor de incendiat la vreme de primejdie. Râul Neajlov, care curge în partea de răsărit a satului Comana, întâlnește în cale balta Comanei pe care o străbate și din care se desprinde în fața mănăstirii. În dreptul satului Comana, apa desface un braț care ocolește ostrovul și se reîntoarce apoi la vechea matcă. La sfârșitul secolului al XVI-lea (1588), mănăstirea a fost reclădită de boierul Radu Șerban, folosind ruinele rămase de la vechea mănăstire, în special zidul de incintă. În biserica, cu hramul Sf. Nicolae, va comanda ca zidul de la intrarea în pronaos să fie zugrăvit împreună cu soția sa Elina, așa cum o cerea obiceiul ctitoricesc.
În 1609, după ce a devenit domn al Țării Românești, Radu Șerban zugrăvește biserica mănăstirii Comana, punând să se intervină în pictura ce-l reprezenta, prin adăugarea însemnelor domnești. Această pisanie nu s-a păstrat, fiind înlocuită la refacerea din 1699 – 1700 cu o alta, a strănepotului său, Șerban Cantacuzino, care va cinsti cum se cuvine numele străbunicului domnesc, pomenindu-l în înscrisul săpat deasupra intrării lăcașului ca prim ctitor al zidirii pe care o reface. La 1667 este înmormântat la Comana și Drăghici Cantacuzino, feciorul Elinei‚ care moare la Constantinopol și e adus în țară de fiul său, Șerban Cantacuzino. Tot aici va fi înmormântat mai apoi și Constantin, fiul spătarului Drăghici, după cum reiese din inscripția pusă pe mormânt la 1699 de Șerban. Prin aceste înmormântări succesive se relevă trecerea Mănăstirii Comana în seama Cantacuzinilor din ramura lui Drăghici, biserica, ctitorie domnească, devenind loc de înhumare a acestora. Curând după înhumarea lui Drăghici și a fiului său Constantin, va fi înmormântată la Comana, Maria, prima soție a vornicului Șerban Cantacuzino, cel de-al doilea ctitor atestat al mănăstirii. Alături de osemintele Ancăi, un alt mormânt, de dimensiuni mai mici, cuprinde rămășițele lui Mihail Pătrașcu, fiul Ancuței și al lui Pătrașcu Voievod, copil mort de ciumă în 1655, în regiunile căzăcești și reînhumat la Comana, probabil după 7 ani. La acea dată, mama sa, Anca, se afla încă în viata, ea murind probabil puțin înainte de 1668. La 1699 Șerban Cantacuzino dăruiește Mănăstirii Comana un chivot de argint întru pomenirea părinților Drăghici și Păuna și soțiilor Maria si Andriana; informații ce denotă ca ei sunt înmormântați la Comana. În același an, Șerban Cantacuzino începe restaurarea Mănăstirii Comana.
Lucrările de reclădire au fost efectuate în spiritul reînnoirilor aduse în tehnica construcțiilor în epoca lui Constantin Brâncoveanu, ca rezultat al deosebitei dezvoltări culturale de-a lungul a trei domnii aproape succesive: Matei Basarab (1632 – 1654), Șerban Cantacuzino (1676 – 1688) și Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714). La această restaurare el adaugă chilii noi la cele existente, repară și înalță zidurile și împodobește construcția cu elegantul foișor de pe latura de nord. Înălțându-se din balustrada elegantă, zece coloane îl împodobesc pe cele trei laturi. Coloane de piatra tare dintr-o singura bucată, împodobite la capitel și bază cu ornamente vegetale. Două din cele zece coloane, aflate la extremități, sunt încastrate în zidul clădirii si au capitelurile împodobite cu vulturul bicefal, însemnul familiei Cantacuzino. Susținând arcuri de cărămidă în semicerc, cele zece coloane dau o notă de o deosebită frumusețe întregii construcții. În incintă, Șerban reface biserica și înlocuiește vechea pisanie cu o alta, în care se înscrie în rândul ctitorilor. Această refacere a mănăstirii se încheie cu strămutarea înaintașilor într-un mormânt comun. Transformarea ctitoriei în „criptă” a familiei Cantacuzino explică atât strădania lui Șerban de a reface mănăstirea în 1699 – 1700, cât și revenirea sa din 1703, când zidește în incintă un paraclis pe care îl întărește, după obicei. În august 1709 Șerban moare și va fi, la rândul său, înmormântat la Comana.
Mormântul lui Șerban Cantacuzino nu se mai cunoaște la Comana; el a fost distrus o dată cu celelalte morminte în 1854 de către călugării greci. În anul 1728, Mănăstirea Comana a fost închinată la Sfântul Mormânt, de către Nicolae Mavrocordat, deoarece nu au mai existat moștenitori direcți ai ctitorului care să se îngrijească de soarta ctitoriei. Prin aceste închinări, mănăstirea a început să-și piardă din averi și moșii. Degradarea Comanei, semnalată de Neofit al Ungrovlahiei, se accentuează de-a lungul domniilor fanariote și este subliniată într-o serie de înscrisuri de danie ulterioare închinării, acte întocmite în intervalul 1728 – 1814 și semnate de domnitorii Nicolae Mavrocordat, Ioan Mavrocordat, Grigore III Ghica, Constantin Mavrocordat, Alexandru Ipsilanti, Alexandru Moruzi, Constantin Ipsilanti, Ioan Gheorghe Caragea.
În anul 1847, se pune problema unor reparații, arhitectul statului, Schlatter, propunând o reclădire, considerând că reparațiile nu se mai pot face, dar lucrările de reamenajare și reînsuflețire a lăcașului sfânt au început abia în 1854 când s-a refăcut din temelii biserica, distrugându-se probabil cu acest prilej mormântul ultimului ctitor, vornicul Șerban Cantacuzino și poate și acela al lui Nicolae Vodă Pătrașcu. Biserica Mănăstirii Comana, cu hramul Sf. Nicolae a fost refăcută în secolul al XIX-lea, iar în 1971 aceste lucrări au dus la descoperirea unui fragment de piatră funerară, inscripția acestei pietre indicând mormântul Ancuței, fiica lui Radu Șerban. În anul 1908, întregul ansamblu arhitectonic de la Comana a fost restaurat prin grija Comisiunei Monumentelor Istorice, spre a cădea din nou în paragină, mai ales după cel de-al doilea război mondial. Penultimele lucrări – ample, de restaurare a lăcașului de cult, au avut loc între anii 1970-1977 și au fost întrerupte în 1978, când s-a desființat Direcția Monumentelor Istorice. Biserica, grav afectată de cutremurele din 1977 și 1986 a fost consolidată în întregime în perioada 1988- 1990. În anul 2008, cu ajutorul Episcopiei Giurgiului, au fost restaurate interioarele casei și a beciurilor domnești, precum și biblioteca.
În curtea mănăstirii, lângă biserică, se află un edificiu în Lista Monumentelor Istorice sub denumirea de „Mausoleul eroilor căzuți în Primul Război Mondial (Mănăstirea Comana)”, la numărul curent 364, cod LMI GR-II-m-A-14967.06. În toamna anului 1916, în incinta mănăstirii Comana, trupele germane, aflate sub comanda feldmareșalul Anton Ludwig August von Mackensen, au început amenajarea unui cimitir de campanie, în care au fost înhumați 516 eroi, căzuți în luptele de pe Neajlov, dintre care: români – 417 neidentificați și 4 identificați; germani – 13 neidentificați; bulgari – 51 neidentificați; turci – 31 neidentificați. În anul 1919 Societatea „Cultul Eroilor” a hotărât construirea unui mausoleu în incinta mănăstirii Comana, pe baza indicațiilor date de marele istoric Nicolae Iorga. Lucrările la mausoleu au început în anul 1926 și au fost finalizate în anul 1932. Mausoleul, de formă rectangulară, cu dimensiunile H = 4,5 m, L = 14,5 m și l = 6,5 m și acoperișul în două ape, a fost ridicat pe ruinele fostului paraclis al mănăstirii. Fațada principală a osuarului conținea elemente arhitecturale care erau copiate după cele ale mănăstirii Comana: coloanele, arcada și capitelurile.
Ultima statistică privind numărul eroilor din mausoleu datează din anul 1943, menționându-se că osemintele a 762 de militari au fost depuse în criptă și în firide individuale.
Tot în timpul domniei lui Radu Șerban, în anul 1608, s-a ridicat Mănăstirea Cernica, care a fost ctitorită de marele vornic al lui Mihai Viteazul, Cernica Știrbei și de soția sa, Chiajna. Revenind în ziua de astăzi, actualmente Comana este mănăstire de călugări. În prezent din construcția inițiala se mai păstrează – restaurate, doar latura de nord și vest a chiliilor, iar în stare de ruină mai durează zidul de pe latura de est și un fragment lipit de turn. În 2011 edificiul a intrat într-un amplu proces de restaurare, realizat printr-un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Regional, iar lucrările de restaurare au fost planificate a se desfășura pe o perioadă de aproape patru ani. Proiectul de restaurare a fost selectat în cadrul Programului Operațional Regional și cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului Domeniul major de intervenție 5.1 – Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum și crearea/ modernizarea infrastructurilor conexe. Mănăstirea Comana are în prezent ca metoc Schitul Mironești.
O vizită la această mănăstire ne va conecta cu secole de istorie a Țării Românești, cu spiritual neînfricat al acestor domnitori ce au apărat fruntariile câteodată cu prețul vieții lor. Aici se crede că există îngropat și trupul celui ce a înfiorat secolul său și a devenit subiect de roman și film actual, înfricoșătorul domnitor Vlad Țepeș, supranumit și „Dracula”…
Lasă un răspuns