Greva ce a răscolit (doar) ziua unei cetăți adormite…

Să nu (ne) fie greva de la Metrou doar un alt „cântec de lebădă”… Iar acțiunea din subteran să fie folosită ca motivația necesară redactării în format (i)liberal a notei de fundamentare a unui nou proiect de lege… Unul de revizuire a drepturilor sindicale… Mai ales că au existat provocări cu mult mai prost însăilate de acești epigoni de la putere, înaintate legislativ doar pentru a „corecta” lucrurile acolo unde acestea deranjau guvernanții… Or, la noi, astăzi, poate doar acțiunile unor ultime sindicate să mai reușească să împiedice anumite măsuri…

Da, greva de la Metrou a răscolit ziua unei cetăți adormite… Și poate că de aici ar trebui să plecăm… Să ne ținem pleoapele dezlipite de realitatea afișată poate într-o ultimă formă de revoltă așa cum ar trebui să fie într-o Agoră… Căci poate așa vom realiza unde am ajuns…

Sigur, trebuie să și privim, dar să și înțelegem… Să cuprindem un tablou care, deși aparent pare zugrăvit pentru nevoile noastre, de fapt este doar „fondul” din forma-contur a unei rame de ferpar. Să ne gândim că ne este de folos un sindicat încă viu, fie el pus în mișcare și doar de propriile interese comerciale, și nu avem nevoie de o mână de ultime sindicate care, pentru a nu risca să tragă cartea ultimului căruia i s-a stins lumina, preferă cochilia politică a unei „adormiri” la comandă.

Greva spontană de la metrou ar fi fost ușor de „închis”… Dar ciracii din politichia cârmuirii nu aveau nevoie de așa ceva… Ci de o demonstrație a periculozității pe care o poate reprezenta un sindicat… Un sindicat încă nealiniat în cochilia supunerii…

De aici și inducerea și vehicularea prin media a temei comerciale ca substrat al conflictului de la metrou… Presupusa apărare a intereselor de dugheană de subsol a șefilor de sindicat… Când realitatea era de fapt cu totul alta… Nerespectarea contractelor de muncă și a investițiilor promise de patronat, prin încercarea de a ajusta numărul de salariați și fondurile de investiții la bugetul lui scârțu-Cîțu…

Simpla asumare de către patronat a respectării angajamentelor făcute, e adevărat cu mult înaintea alegerilor, ar fi închis greva în câteva ore… Și doar refuzul nemotivat al eliberării căilor de rulare ar fi justificat, poate, mult solicitata intervenție, din partea unor guvernanți, a Jandarmeriei… Dar nu în forță, nu ca în „10 august”, așa cum ar fi vrut mulți dintre adevărații instigatori (aflați oriunde, dar nu în rândul greviștilor), ci doar pentru punerea în siguranță a tunelurilor…

Dar nu asta s-a vrut… Nu de acest tablou sindicalist aveau nevoie guvernanții… Căci nu ar mai fi putut fi azvârlite acuzațiile de terorism dinspre acela care nu trebuia să fie de partea nici unuia dintre „jucătorii” din subsol, patronatul ori sindicat, ci doar a cetățenilor, „a suprafeței”… Doar că, în actuala politică de guvernare, nu există deschiderea „de suprafață”, ci doar tentația și dedarea efectivă la malversațiuni de subsol… Pentru că nu nevoile oamenilor simpli contează pentru politicienii de la conducere… Ci numai găsirea de motive pentru noi și noi acțiuni îndreptate împotriva noastră… A noastră pentru că, să nu rămânem ipocriții unei false detașări, și greviștii de la metrou au drepturi… Și ei sunt cetățeni ai acestei țări și, înainte de a fi acuzați de terorism de către ministrul transporturilor și cetele de mimi politici, trebuie ascultați… În fond, revendicările lor sunt și ale noastre… Căci teama față de, nu ziua de mâine, ci, deja, cea de azi este și a noastră.

Din păcate, putem spune că în subteran s-a auzit și un ultim „cântec de lebădă”… Pentru că sindicatul de la metrou a fost lăsat singur chiar de marile organizații… Care nu au mimat nici măcar o minimă solidaritate, nu neapărat cu acțiunile din subteran, ca formă de manifestare, ci tocmai cu principiile și rosturile unei organizații sindicale…

Iar nepăsarea marilor centrale sindicale față de apărarea dreptului de protest al greviștilor de la metrou, lipsa oricărei reacții de sancționare a minciunilor guvernanților, de la presupusele motive ale grevei, evacuarea chioșcurilor, la așa-zisa obligație a greviștilor de a fi asigurat o treime din metrouri, dar și față de amenințările guvernanților cu deschiderea de dosare penale, ori catalogarea drept teroriști a greviștilor (după anti-vacciniști, după îndrăzneala nefinalizată a minerilor, iată, acum, a venit rândul salariaților unei ramuri feroviare), această indiferență se constituie în șapoul ce va fi folosit, nu la redactarea unei note de fundamentare, ci direct de introducere a unor reglementări, restricții, acțiuni coercitive la nivelul întregii mișcări sindicale.

Pentru că, în loc să fi cerut explicații guvernului pentru înghețarea salariilor, reducerea numărului de personal și menținerea investițiilor în infrastructura de funcționare (acele investiții periodice, esențiale pentru funcționarea în siguranță a metroului), celelalte sindicate au pactizat prin tăcere cu puterea. Și vor urma nu măsuri de avertizare, ci acțiuni coercitive, premierul impunând recuperarea prejudiciului prin tăierea salariilor și transmiterea către conducerea Metrorex a obligației de a-i identifica pe cei ce au participat la greva spontană, abuziv numită de guvernanți ilegală, pentru a le reduce salariul.

Or, la cât de „transparent”, nefluid, blocat în propriile frustrări lacunar-educaționale se dovedește acest premier, să nu ne mire dacă vom vedea un Hilda-cîțu desființând ceea ce premierul Margaret Thatcher a făcut la începutul mandatului ei: marile sindicate miniere britanice. De altfel, pentru cine se mai îndoia de scopul real din spatele acelui delict de buticarism de sindicat, rostul a fost lăfăit chiar de către premier, acesta mârâind feisbucist că „reforma companiilor de stat continuă”… Pentru că despre asta este vorba… „Reforma” pe model iliberal a încă unei companii de stat…

One Response to Greva ce a răscolit (doar) ziua unei cetăți adormite…

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *