Judecata lui Dumnezeu

În Sf. Evanghelie după Matei (cap. XXV, vers. 31-46),  care se citește într-una din duminicile premergătoare Postului Sf. Paști, numită Duminica Înfricoșatei Judecăți, Mântuitorul  vorbește de judecata universală, care va avea loc la sfârșitul lumii. Atunci, spune Mântuitorul, va reveni El în lume „pe norii cerului, înconjurat de sfinții îngeri”, se va așeza pe scaunul de judecată și va judeca lumea Pentru aceasta va împărți oamenii din toate timpurile și toate locurile „cum împarte păstorul oile de capre”. Oile vor fi de-a dreapta, iar caprele de-a stânga Judecătorului. Va zice atunci celor de-a dreapta: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu  în împărăția ce v-a pregătit-o Tatăl Meu de la întemeierea lumii, căci flămând am fost și  Mi-ați dat să mănânc, însetat am fost și Mi-ați dat să beau, gol am fost și M-ați îmbrăcat, bolnav am fost și M-ați cercetat, în temniță am fost și ați venit la Mine!”  Cei din dreapta vor fi nedumeriți, fiindcă nu-și vor aminti când L-au hrănit, adăpat, îmbrăcat, când l-au vizitat, bolnav sau în temniță fiind. Mântuitorul le răspunde: „Întrucât ați făcut unora dintre aceștia mai mici ai Mei, Mie Mi-ați făcut!” Va zice apoi celor de-a stânga Sa: ,,Duceți-vă, blestemaților, în focul cel veșnic pregătit vouă, căci flămând am fost și nu Mi-ați dat să mănânc, însetat am fost …..!”  Apoi vine precizarea: „Întrucât nu ați făcut unora dintre aceștia mai mici ai Mei, Mie nu Mi-ați făcut!”

De-a lungul timpului am citit multe predici, exegeze și comentarii la acest text. În toate se pune accent pe identificarea Mântuitorului cu oricare dintre semenii noștri, pe milostenia trupească(hrănirea, adăparea….) și sufletească(mângâierea, încurajarea… etc.) celui aflat în nevoie și în suferință.

În rândurile de mai jos voi încerca să analizez și o altă latură a acestei judecăți, despre care nu se vorbește nicăieri. Mă bazez pe judecata logică și sper să nu greșesc. Aceasta mă duce la concluzia că cele descrise de Mântuitorul în pericopa evanghelică menționată privesc o parte, o secvență a judecății universale, ci nu toată judecata universală.

Nu se poate să nu fie judecați cei care s-au închinat și au crezut în „dumnezei”  străini, în idoli de tot felul și au refuzat categoric să-L recunoască pe Dumnezeu cel adevărat, creatorul cerului și al pământului. În categoria aceasta intră și ateii. Nu se poate să nu fie judecați cei care, în numele unor zeități închipuite i-au prigonit pe creștini, i-au bătut, i-au maltratat, i-au întemnițat, i-au ucis în cele mai barbare chinuri în numele credinței, pentru vina de a fi creștini. Acești închinători la dumnezei străini au decapitat pe creștini, i-au răstignit, i-au înecat, i-au ars, i-au sfârtecat în bucăți,  i-au dat drept mâncare la fiare înfometate, i-au strivit pe roată sau sub copitele cailor, le-au scos ochii, le-au tăiat mâinile, i-au otrăvit, i-au fiert în smoală și în plumb. Citiți Viețile Sfinților, cărțile pe care vi le-am dăruit în anii trecuți și veți vedea în amănunt.  Credeți că vor scăpa nejudecați cei care au întors spatele lui Dumnezeu de bună voie și nesiliți de nimeni și și-au închinat toată viața, toată capacitatea și toată puterea ca să slujească unor dumnezei ai vremii noastre, spre exemplu: averea, puterea, plăcerea, banul, fotbalul, mașina, vila etc.

Nu se poate să nu fie judecați cei ce au batjocorit  pe Dumnezeu, pe sfinții Lui și lucrurile sfinte. Au fost vremuri și încă mai sunt, când bisericile și mănăstirile au fost dărâmate, când icoanele și cărțile bisericești au fost arse în piețe și târguri. Este cunoscută isprava generalului Bukow, care a mers cu tunul din sat în sat prin Transilvania și a bombardat bisericile și mănăstirile românești ortodoxe, ca să nu mai rămână piatră pe piatră. Ne îngrozim și azi, când auzim semenii de-ai noștri înjurând și drăcuind cu Dumnezeu, cu Hristos, cu Crucea, cu Biserica, cu Grijania și cu tot ce mai știu ei că este sfânt în cer și pe pământ.

Nu se poate să nu fie  judecați cei care au lucrat, de bună voie și nesiliți de nimeni, în duminici și sărbători religioase. Mai vinovați decât cei care au lucrat sunt cei care au obligat pe alții să lucreze în astfel de zile. Nu e demult, când sporul cel mare era în zilele de duminică, la sărbătorile religioase și mai ales în zilele Sfintelor Paști. Nu este greu nimănui să observe că acei coloși construiți prin batjocorirea celor sfinte s-au transformat în scurt timp în fiare vechi, în grămezi de moloz. Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Cine are urechi de auzit să audă!

Nu se poate să nu fie judecați cei care și-au părăsit părinții la vreme de bătrânețe, de neputere, de boală, ori i-au nedreptățit, ori i-au persecutat, ori i-au bătut, ori i-au omorât.

Nu se poate să nu fie judecați cei care au provocat războaie ca să cotropească alte state, alte teritorii de pe care să obțină bogățiile solului și subsolului, munca de robi a localnicilor. Mai poate cineva să numere morții de pe câmpurile de luptă ale celor două războaie mondiale, morții din lagărele de exterminare naziste, din lagărele siberiene, milioanele de ucraineni și de moldoveni decimate de foame și de teroare? Au rămas în urma războaielor  mii și mii de morți, de multe ori chiar milioane de morți, sute de mii de invalizi, de mari mutilați, de văduve și orfani, de destine spulberate, de distrugeri materiale și spirituale.  Poate acești conducători au fost considerați în lumea aceasta mari eroi și nimeni nu  s-a atins de ei. Să rămână nepăsător Dumnezeu? Nu se poate!

Nu se poate să nu fie judecați cei ce au comis și comit atentate teroriste și lasă în urma lor zeci, sute sau mii de oameni morți, vinovați doar că s-au aflat în acel moment într-un anumit loc.  Se detonează bombe în avioane, vapoare, metrouri, biserici, sinagogi, moschei și temple, când acestea sunt pline până la refuz de lume. Se deturnează avioane și cu ele sunt dărâmate clădiri ticsite cu lume. Indivizi  descreierați seceră oameni cu mitraliera pe stradă, în metrouri sau alte locuri aglomerate. Criminali ucid în dreapta și în stânga, ucid în serie oameni nevinovați. Un mic efort de memorie ne-ar aduce aminte cum la vreme de noapte trupele hortyste măcelăreau români în Ip, în Trăsnea, în Moisei, ori scoteau pruncii din pântecele mamelor lor cu sabia, ori băteau tricolorul cu cuie pe spatele bieților români. Poate autoritățile lumești nu pot să prindă autorii acestor crime abominabile, poate interese politice meschine sau mașinării de tot felul fac ca astfel de infractori să rămână nepedepsiți de justiția omenească, poate chiar criminalii respectivi mor ei înșiși la locul crimei sau după aceea. Nu se poate ca să nu existe o judecată și un Judecător  suprem, care știe toate, care nu poate fi influențat de mărimurile zilei, care face judecata fără părtinire.

Nu se poate să nu fie judecați cei care au aruncat la tomberon milioane de  copii nenăscuți, indiferent de motivele pe care le invocă.

Nu se poate să nu fie judecați cei care au răpit oameni, lipsindu-i de libertate, folosindu-i ca robi, schingiuindu-i, violându-i, distrugându-le viața.

Nu se poate să rămână nejudecați cei care au furat bunurile altora adunate cu trudă. E vorba de furturile directe, unite cu jafuri, ucideri, violuri, incendieri, dar și de furturile economice, bancare, spălările de bani etc. E vorba aici și de furturile avuțiilor unor popoare datorită incapacității, fricii, interesului sau corupției celor ce ar fi trebuit să apere acele avuții. E vorba tot aici și de furturile intelectuale, de plagierea  unor lucrări, cărți, studii, descoperiri științifice. Aflăm de mulți laureați ai unor premii internaționale sau oameni cu funcții la vârful piramidei sociale, care și-au copiat lucrările de doctorat, lucrările științifice, furând astfel nu numai munca unor  oameni, ci și locul lor de muncă, poziția socială etc.

Nu se poate să rămână nejudecați desfrânații și practicanții perversiunilor de tot felul, cei ce batjocoresc familia și rânduielile firii lăsate de Dumnezeu, cei care, pentru satisfacerea poftei lor animalice sunt gata să răpească fete, ba chiar copii, să-i violeze, să-i sechestreze și chiar să-i ucidă. Asta fără să mai vorbesc de cei ce-și distrug familiile și lasă pe drumuri copii nevinovați.

Nu se poate să rămână nejudecați cei ce jură pe strâmb în instanțe, făcând ca, prin mărturia lor, oameni nevinovați să fie condamnați la ani grei de închisoare, la ocnă, la moarte. E vorba și de cei ce falsifică documente pentru a obține foloase materiale sau poziții sociale, de cei care calomniază și bârfesc pe unul și pe altul, atrăgând asupra lui oprobiul public.

Dacă judecata universală s-ar reduce numai la secvența descrisă în Sfânta Evanghelie, ar rămâne nedreptățite miile de victime ale crimelor și infracțiunilor menționate mai sus. Ar rămâne nerăsplătite după cuviință miile de sfinți și de martiri ai credinței creștine; ar rămâne nerăsplătite miliardele de oameni cinstiți și credincioși, care și-au făcut datoria lor la locul de muncă, chiar dacă uneori au fost nedreptățiți, exploatați sau neplătiți. Ar rămâne   nerăsplătiți părinții care au primit pruncii ca pe un dar al lui Dumnezeu, i-au crescut și i-au educat. Ar rămâne nerăsplătiți cei care  și-au petrecut viața în mănăstiri, în schituri, în peșteri și în crăpăturile stâncilor rugându-se și postind pentru ajutorul și iertarea păcatelor lumii.

Lista ar putea continua mult de aici înainte.

Reamintim un adevăr esențial: Dumnezeu este bun și milostiv, dar este și drept, este chiar Dreptatea întruchipată. Textul din Sfânta Evanghelie prezintă doar o secvență, o parte, un moment din Marea Judecată, ci nu toată Judecata, fiindcă lucrurile sunt mult mai complexe și mai complicate.

Așa gândesc eu. Dacă greșesc, Dumnezeu să mă ierte!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*