Rolul vieții ar trebui să fie viața, nu ipocrizia…

Mereu este vorba despre ea… Aproape doar despre ea… Și „rasial”, și „xenofob”, și „anti-semit”, și „black”… Limba. Pe care unii ar trebui poate să și-o muște înainte de a-i da dezlegare să articuleze inepțiile minților lor rătăcite… Dar pe care alții, ar trebui să o aprofundeze înainte de a sări la limba celor dintâi… Ar trebui să fie și mai puțin ipocriți, și mai rezervați în a face pe victimele… Dar mulți nu ar mai fi ei… Nu ar mai fi, în sine, niște „ei”… Chiar dacă rolul vieții ar trebui să fie viața, nu ipocrizia, nu fariseismul, nu mimetismul, nu culpabilizarea, nu învinovățirea…

Dacă mârlanul cu papion i-ar fi spus distinsei Maia Emilia Ninel Morgenstern, „Hai să o facem românește!”, pesemne actrița nu s-ar mai fi supărat… Dar nu știm elementul central al întregii „paradigme”… Subiectul scen(et)ei… Despre ce a fost, de fapt, vorba? Căci, poate acel „hai să o facem românește!” nu ar fi putut sugera scopul întâlnirii și nu își găsea rostul ca rostire „politicaly correct”… O malversațiunea corect a fi prezumată atâta timp cât partea (auto)vătămată nu a dat detalii… Pentru că, „a o face românește” nu poate fi similar invitației de „a o face jidănește”… Prima se referă strict la pusul batistei pe ceva, căci doar la asta ne pricepem, batista pe un aranjament atât de minor că nu ar fi meritat ditamai întâlnirea (prezumăm, iarăși, plecând de la partea „vătămată”), dintre niște titani. Pe când, „a o face jidănește” nu doar sugerează, ci aproape scrie pe cifre, rostul unei asemenea invitații… E aproape o îndatorire talmudică, unde cifrele nu dau bătaie de cap ipocriziei. Și nu umplu cu tăciunii regretului găleata cenușii turnate în cap…

De aceea, ar fi fost corect ca „victima”, deocamdată doar a scene(te)i, sperăm nu și a propriului succes refulat la nivel de ego, ar fi trebuit să ne spună și contextul. Să ne facă un script al personajelor prezente și al rostului întâlnirii… Nu doar să decupeze secvența unei jigniri care, la nivel de pronunțare, pare a fi fost mai degrabă un afront personal. Iar mai interesantă este dezvelirea subiectului „de anturaj”. Fie el „românesc”, „evreiesc”, „țigănesc”, când este vorba de malversațiuni, oricum mândria și ipocrizia se disipă…

Poate mai gravă decât jignirea personală s-ar dovedi invitația în sine… Scopul ei… Care nu este atât de greu de intuit fiind vorba, chiar din spusele actriței, de o întâlnire între directorii de teatru. Dar nu ca o acțiune culturală, ci mai degrabă de împărțeli financiare. Unde chiar nu ar fi mers o distribuire „pe românește”, căci ar fi însemnat un mare nimic împărțit, ci pe criterii „de dânșii inventate”, („Hai să o facem pe jidănește!”), să ne fie bine nouă; dar nu la toți…

„Pe românește” am fi înțeles repede despre ce ar fi fost vorba și, fiind „românește”, cum ar fi putut fi altfel decât un mare fâs?…Dar, „talmudic”, așteptăm încă deslușirea datelor. Care ar trebui să pornească poate de la niște cifre, nu?… De la elementul esențial al întâlnirii dintre, „niște”, nu prieteni, nu amici, nu oameni de cultură, ci directori de teatru. Adică financiarul și managementul înainte de agapa pseudoculturală. Și, poate, cunoașterea celorlalte părți prezente. Ori măcar a aceleia jignitoare. Pe care victima a trecut-o prea artistic sub anonimat. Un anonimat individual care ne culpabilizează în masă. Pentru că am mai văzut asemenea „scenete”, inclusiv afișe și sigle profanate chiar din interiorul unei minorități sau alteia.

Poate că noi, „românește”, ne pricepem să punem „paie pe foc”, dar la alții se toarnă gaz de învinovățiri străine nouă pe focuri ațâțate „artistic”, doar să dea bine ca imagine a unei forme (adesea fără fond) a noului tip de influencer fără discernământ: „politically correcteness” -ul…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*