Descrierea țărilor dacice scrisă de Macarie tipograful în secolul XVI (1526-1528)

O descriere a hotarelor Daciei de către egumenul Mânăstirii Hilandar, Macarie (în perioada anilor 1526-1528) din secolul al XVI ne crează o imagine reală a acestui teritoriu strămoșesc de-a lungul istoriei sale zbuciumate.

Aceasta e tălmăcirea egumenului Hilandarului, nevrednicul Macarie, cel din urmă dintre ieromonahi, despre țările dacice și despre hotarele lor. Dacia prima: hotarul din părțile de miazănoapte ajunge până la Rusia Mică și până la Hațeg; iar hotarul dinspre apus, până la râul Tisa, care coboară din țările numite Ghermania, care este Ungaria; hotarul dinspre miazăzi, marele și slăvitul râu Dunărea, care coboară de la râul Tisa spre Marea Neagră, până la Nistru; hotarul dinspre părțile de răsărit, Nistrul, râu mare, al cărui curs desparte Tataria și Dacia, care este țara Muldovlahia și Ungrovlahia, care și Muntenia se cheamă. Iar hotarul Misiei de Sus: dinspre apus, Dalmația, până la Marea de Apus, acum se numește Skenderia și țara Cernoevicilor, până la însăși Sava, râu mare, și până la Siracuza, care este Dubrovnicul; dinspre miazăzi, Machidonia, care este și se numește acum Serez; dinspre răsărit, Trachia, care este Drenopole, până la Dunăre, râu mare; iar hotarul dinspre miazănoapte, marele râu Sava și de asemenea Dunărea, cum s-a spus și mai înainte, și până la Ghermania, care este Ungaria. Iar cea numită Dacia Mediteranea, acum este Hațegul și Ardealul și Muncaciul, se întinde până la râul Tisa, asemenea nume primindu-le acum, iar Mediteranea este numită după socotelile geografilor, însă și marginea ei se cheamă acum Mehadia, după cea dintâi denumire a geografilor, întinzându-se până la râul Olt.”

Ieromonahul Macarie, cel ce a trăit de la sfârșitul secolului al XV-lea, până la începutul secolului al XVI-lea, necunoscându-se datele exacte, a fost un tipograf sârb, care a activat și în Țara Românească. Călugăr de origine sârbă, învață meșteșugul de tipograf la Veneția. Activează la Cetinje, în Muntenegru, unde tipărește mai multe cărți slavone. În 1508 vine în Țara Românească, unde înființează, din porunca domnului Radu cel Mare, prima tipografie din țară, la Mănăstirea Dealu de lângă Târgoviște. Dintre tipăriturile sale valoroase putem menționa: Octoih, Cetinje, 1494, Psaltire cu tâlc, Cetinje, 1495; Molitvenic, Cetinje, 1493-1495; Liturghier, Târgoviște, 1508; prima tipăritură din Țara Românească (în l. slavonă); editat de P. P. Panaitescu în 1961; Octoih, Târgoviște, 1510; Tetraevanghel, Târgoviște, 1512.

Mănăstirea Hilandar, cea în care a activat Macarie, este o mănăstire de pe Muntele Athos. Mănăstirea a fost construită la inițiativa Sfântului Sava, care a devenit călugăr pe Muntele Athos în 1191. Este situată în partea de nord a Muntelui Athos. În 1196, Ștefan Nemanja a abdicat în favoarea fiului său mijlociu Ștefan Nemanjić și a plecat în cele din urmă pe Muntele Athos, unde a devenit călugăr și a luat numele de Simeon. Împreună cu fiul său mai mic, Sfântul Sava, Nemanja a restaurat Mănăstirea Hilandar de pe Muntele Athos în perioada 1198-1999 și a emis „Carta de la Hilandar”. Mănăstirea a devenit ulterior leagănul Bisericii Ortodoxe Sârbe. Mănăstirea se află la 2,5 km de Marea Egee. Hilandar se află pe locul 4 în ierarhia Muntelui Athos din punct de vedere al importanței. Privită din exterior, mănăstirea are aspectul unei cetăți medievale, deoarece este fortificată cu metereze care au înălțimi de până la 30 metri. Mănăstirea a fost fortificată în acest fel, deoarece în trecut, ca și alte așezări monahale fortificate de pe Sfântul Munte, a trebuit să se apere de pirați.

Revenind asupra temei principale, oare de câte dovezi mai au nevoie istoricii noștri pentru a recunoaște continuitatea dacică? Probele arată nu numai că străinii vedeau țările române din Evul Mediu ca pe Țări Dacice, dar și faptul că strămoșii noștri erau conștienți de originea lor geto-dacică. Iată cum, spre sfârșitul secolului XV, și istoricul bizantin Laonic Chalcocondil vorbește despe Vlad, „domnul Daciei” și despre dacii lui. De altfel până pe la 1821 românii erau numiți în documentele istorice daci, iar pământurile românești Dacia. Să ne amintim că Mihai Viteazul era numit Malus Dacus, Iancu de Hunedoara – Ioan Getul, Horea – Horea Rex Daciae, sau că Tudor Vladimirescu se considera dac, iar Mihai Eminescu dorea ca totul să fie dacizat în această țară! Dar până atunci… (G.V.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*