Un vis tot mai îndepărtat…

Au trecut luni bune de când nu mai pot purta o discuție față în față, ca pe vremuri, cu prietenii. În primul rând, nu mai avem voie de la împărăția teutonă cazată la Cotroceni să ne întâlnim. Apoi, în mod indirect, nu ne mai este permis nici să vorbim, în mod civilizat, unul cu altul. Cum ai putea, purtând masca peste gură, să conversezi cu cineva care se află la vreo doi metri distanță? Ce ne-a mai rămas? Ne-a mai rămas să ne chinuim cu întrebările care se nasc una din alta ca păpușile Matrioșka. Întrebări nenumărate. Întrebări care se înmulțesc pe zi ce trece. Întrebări fără răspuns care ne chinuie ca durerea de măsele și care nu trec fiindcă ni se ascunde antidotul. Sunt întrebări care privesc viața noastră de zi cu zi. Sunt întrebări despre viitorul nostru, al copiilor noștri, al civilizației omenești în general. Unele sunt întrebări esențiale. Altele, întrebări ce par fără semnificație imediată dar care ar necesita răspunsuri măcar pentru liniștirea sufletului fiecăruia dintre noi.

Zilele trecute am văzut cum, dintr-o pornire soră cu imbecilitatea (dacă la mijloc n-or fi tot interese propagandistico-financiare), oficialități române în frunte cu „proorocul” Arafat au bătut drum lung până la graniță pentru a întâmpina cum se cuvine sosirea în țară a Măriei Sale Vaccinul. Adică, pentru a aștepta, vibrând de nerăbdare și cuprinși de o demonică speranță,  două lăzi cărate cu o dubă. La București, comedia a continuat. Complăcându-se într-un ridicol jenant pentru oricine are un creier cu mai mult de două circumvoluțiuni, prim-ministrul în persoană, înconjurat de militari cât muntele echipați în uniforma de luptă, asistă cu o evlavie scremută la coborârea celor două lăzi sfinte din frigiderul pe roți și, în stilu-i gângăvit bine cunoscut, rostește pentru români un discurs emoționant: „Este un moment important, îl așteptăm de un an de zile” Pentru ca absurdul să atingă sublimul, un ziar ce se vrea „național”, sub semnătura unui ziarist ce se dorește formator de opinie, compară (voit sau nu) momentul istoric al sosirii vaccinului cu sărbătoarea nașterii Mântuitorului și titrează pe prima pagină cu litere de-o șchioapă o urare care seamănă deja cu o blasfemie: „vaccin fericit!”.

Nu m-ar mai mira dacă de mâine vom fi obligați ca, întâlnindu-ne, să ne lovim cot în cot și să ne salutăm cu formula: „Vaccinul a sosit!” – „Adevărat a sosit!”.

Ar fi nu numai imoral, dar și lipsit de credința în capacitatea fiecăruia de a-și hotărî propria soartă, dacă aș îndemna pe cineva la respingerea vaccinării. Se poate ca, într-adevăr, acest vaccin salvator să merite mitizarea. Numai că, înainte de a i ne închina, ar trebui să existe răspunsuri pentru o serie lungă de întrebări. Imunizează cu adevărat? Și dacă da, cât durează imunizarea? Care sunt efectele adverse pe termen lung? Cu ce boli preexistente este incompatibil? Există riscul de mortalitate din cauza sa? Și dacă da, pentru cine și în ce proporție? De ce nu poate fi aplicat copiilor? Dacă este atât de eficace, de ce mai trebuie să purtăm masca încă o perioadă nedefinită după vaccinare? Există pericolul de a infecta pe alții sau să fim noi infectați deși ne-am vaccinat?

Monahul Pavel Aghioritul, doctor în biologie moleculară și biomedicină, într-un articol extrem de bine documentat, se întreabă și el: „Dar de ce toată graba pentru un vaccin care nu numai că nu promite prea multe, dar este motivul de îngrijorare în comunitatea științifică, mai ales dacă este produs în grabă și implementat în masă? În cele din urmă, industriile farmaceutice servesc omului sau se aplică contrariul”?

Nelămurit este și prof. Christian Perronne, șeful Departamentului Boli Infecțioase și Tropicale la Spitalulul Garches (spital aflat undeva la periferia Parisului) care se întreabă și ne întreabă: „Care este beneficiul unui vaccin generalizat pentru o boală a cărei mortalitate este de 0,05 la sută?”

De ce nu este permis să vorbești public despre neajunsurile, despre pericolele, despre dramele generate de această furie nebună de a izola, de a restrânge drepturi, de a amenința, a amenda și chiar de a condamna la ani grei de pușcărie populația pentru o vină pe care nu o are? Pentru ce s-au închis toate instituțiile de învățământ ale României sub pretextul idiot că școlarii ar fi adevărații purtători de virus și că ei sunt aceia care vor aduce moartea părinților și bunicilor lor?  Chiar nu realizează nimeni dimensiunea catastrofică a loviturii date unei națiuni, culturii sale, viitorului său, prin închiderea bruscă, pe timp nelimitat, a tuturor școlilor și a manifestărilor culturale de orice fel,  indiferent de nivelul acestora?

Dacă suntem socotiți ființe umane și nu animale supuse unui experiment, de ce nu suntem lăsați să decidem singuri asupra propriei vieți? De ce trebuie să-i stigmatizăm pe cei care au îndoieli? De ce este practic interzis să compari această epidemie cu celelalte epidemii de gripă pe care omenirea le-a cunoscut în decursul existenței sale și pentru care motiv orice fel de date care ar confrunta, punând față în față, rata infectărilor, numărul total al celor îmbolnăviți, numărul victimelor, sunt trecute sub tăcere?

În ce scop, pentru prima dată în istorie, au fost introduse în carantină persoane absolut sănătoase sub pretextul (valabil numai pentru idioți) că acestea ar putea fi, fără să prezinte vreun simptom, potențiale purtătoare de virus care lăsate în libertate ar reprezenta un pericol mortal pentru societate? De ce sunt acuzați de dezinformare și blamați public specialiștii (unii de o notorietate de necontestat) care își pun întrebări, care evidențiază grave nereguli profesionale în aprecierea pericolului real al acestui virus și care îndeamnă populația la un comportament rațional?

Care să fie motivul pentru care au fost complet neglijate, lipsite de asistență medicală, excluse uneori din spitale sau refuzate la internare, persoanele cu alte boli, unele cronice, în stadiul terminal, mai grave decât gripa, invocându-se ca motiv că acei bolnavi nu prezentau simptomele Covid-19?

De ce este mai important tratamentul pentru Covid-19, căruia i-au fost dedicate exclusiv zeci de spitale, decât tratamentul pentru alte afecțiuni dovedit mai letale: cum ar fi diabetul, tuberculoza, cancerul, bolile cardiace

De ce nu se recunoaște public că testele RT-PCR , singurele acceptate (încă înainte de apariția declarată a pandemiei!) pentru confirmarea infecției, au rata erorilor de peste 30 la sută, că nu au fost indicate pentru testarea în masă de chiar inventatorul lor și că pot fi manevrate în sensul unui rezultat pozitiv sau negativ în funcție de numărul ciclurilor de amplificare? O asemenea recunoaștere nu ar ucide pe nimeni. Ba, din contră.

Cum este posibil ca după mai mult de un an de cercetări asidue, după zeci de milioane de infectări și peste un milion și jumătate de morți, ba chiar și după elaborarea unui vaccin, elitele medicale ale lumii să nu cadă de acord asupra unei scheme de tratament eficace pentru Covid-19? De ce, ceea ce ne era recomandat ieri (aerul curat, soarele, mișcarea în aer liber, muzica, dansul, distracția, socializarea) ne face rău azi? Cum ajută pentru ”revenirea la normalitate” interzicerea frecventării bisericilor, a respectării tradițiilor religioase, interdicția plângerii morților în familie și împiedicarea înmormântării după datinile creștine?

Care a fost motivul real, niciodată explicat, pentru care Organizația Mondială a Sănătății a interzis autopsiile pentru cei suspectați de a fi decedat din cauza SARS-Cov-2, cunoscându-se că numai prin examinarea anatomo-patologică se poate stabili adevărata cauză a morții? De ce a fost interzis tratamentul cu Hidroxiclorochina, medicament care și-a dovedit în proporție de 100% eficacitatea contra agenților patogeni de tipul coronavirus timp de peste 50 de ani și a fost impus tratamentul cu Remdesivir dovedit mai apoi lipsit de rezultate? Numărul enigmelor nu are limite

Am putea continua la nesfârșit. Numărul enigmelor care însoțesc ca un alai marcat de stupiditate drumul prin lume al acestui virus nu are limite. Nu știm cum a apărut. Este neclar modul în care s-a răspândit cu o viteză de zece ori mai mare decât oricare altă boală. Nu cunoaștem de ce se tot întoarce în „valuri”, așa cum nu ne putem explica care este motivul pentru care virulența lui crește sau scade în funcție de interesele de moment ale politicienilor sau ale marilor producători de medicamente și echipament sanitar.

Am trăit un an de permanentă incertitudine pentru că șirul deciziilor ilogice se tot lungește fără a ni se da minime explicații pentru; închiderea parcurilor pe timp de noapte, deși la acele ore sunt pustii; purtarea măștii în spații deschise – inclusiv când ești singur în pădure ori te rogi la mormântul celor ce ți-au fost dragi; completarea unei declarații pe propria răspundere, fără nicio valoare juridică, atunci când ieșim din casă din motive impuse de nevoile necesare existenței; închiderea piețelor dar nu a supermarketurilor mult mai aglomerate; pedepsirea celor care participă la adunări mai mari de câteva persoane în timp ce la Metrou aglomerarea este de nedescris; obligarea la urcarea și coborârea din mijloacele de transport în comun prin „culoare” special destinate atunci când înăuntru ne suflăm unul altuia în gură din cauza înghesuielii…

Existența acestui virus este reală și ar fi o prostie să o nege cineva. Faptul că se moare și din cauza lui nu poate fi contestat de nimeni. Numai că a venit timpul să  înțelegem că prin avalanșa de măsuri aberante s-a deschis cutia Pandorei. Dacă pentru un virus cu rată de vindecare de peste 95 la sută și cu o lipsă de repercursiuni serioase la circa 99 la sută dintre îmbolnăviți s-a construit cu cheltuieli imense o adevărată pandemie a fricii, o nebunie nemaiîntâlnită în istoria omenirii, atunci este foarte posibil ca premizele obiective de întoarcere la normalitate să fi fost practic eliminate.

Viruși au existat înainte de apariția noastră ca specie, există și vor exista până după dispariția omului. Tot timpul existenței noastre o să apară viruși noi. Întotdeauna, fiecare dintre viruși va cunoaște mutații. Prin urmare, măsurile de intimidare, de supunere necondiționată, de control social din partea celor care au puterea să le ia, vor putea fi tot timpul justificate (precedentul fiind creat) prin efortul lor de a ne feri de consecințele nefaste ale ignoranței și inconștienței noastre

Există pericolul, chiar asistăm la plăsmuirea acestuia orbiți de prafurile pe care ni le aruncă în ochi un imens aparat de propagandă, ca normalitatea să rămână pentru totdeauna un vis, un deziderat folosit pentru o și mai adâncă supunere a omului de rând și pentru o și mai lesnicioasă impunere a voinței celor care ne conduc.

Iată motivul pentru care nici măcar pentru o clipă nu trebuie să încetăm în a cere să ni se respecte drepturile. „Nicio eventuală despăgubire nu poate restabili daune ireversibile sănătății fizice și mentale a unei persoane. În consecință, ceea ce este condamnabil este orice fel de satisfacție care criminalizează poziția unei persoane față de a trăi într-un corp liber de vaccinuri suspecte și care transformă societățile din democratice, în turme de animale indecise și consumabile” (Monahul Pavel Aghioritul, doctor în biologie moleculară și biomedicină).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*



Reţeaua de idoli – Nicolae Furdui Iancu

Click aici pentru film




de Octavian Bour








  • PARTENERI