Rusia revine ca mare putere de prim rang

De când timpul se structurează în calendare, sfârșitul de an este și moment bilanțier. Nici politica nu se sustrage cutumei. Într-un interviu pentru „Rossiiskaia Gazeta”, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov aprecia, săptămâna trecută, că lucrul cel mai important care s-a întâmplat în politica externă a Rusiei în ultimii 15 ani este faptul că Occidentul a înțeles că „Rusia este o putere independentă, pentru care propriile interese naționale se vor află întotdeauna pe primul loc”. O idee pe care președintele Putin a afirmat-o în repetate rânduri, în fața liderilor principalelor state ale lumii, inclusiv la Conferința de Securitate de la München, în 2007 sau  la summitul NATO de la București, în 2008.

Poziția și ponderea Rusiei în lumea de azi este subiect predilect al analizelor, dezbaterilor dar și al politicii internaționale. Preocupare și interes cât se poate de firești și de explicabile după marile convulsii și reașezări geopolitice din 1989-1991, marcate de încheierea războiului rece și dezmembrarea URSS. Atunci, declara la 1 martie 2018 președintele Putin, „Rusia a pierdut 23,8 la sută din teritoriul său național, 48,5 la sută din populația sa, 41 la sută din PIB, 39,4 la sută din potențialul său industrial și 44,6 la sută din capacitatea sa militară”. După războiul rece, „una dintre superputeri – URSS – a încetat să existe și, cu toate că Rusia  a moștenit unele dintre atributele sale (statutul nuclear și locul  în Consiliul de Securitate al ONU), influența sa a rămas importantă, dar fără a mai fi unică”  – aprecia în 2019 politologul Feodor Lukianov.

Dar în fond ce înseamnă o superputere? După politologul și consilierul prezidențial american Zbigniew Brzezinski, e nevoie de patru factori: militar, economic, tehnico-științific și cultural. Răspunde Rusia acestor criterii, se întreabă politologii ruși Oleg Egorov și Natalia Nosova. În anumite domenii, da, apreciază ei. O enormă capacitate militară, o pondere politică impresionantă, dar un potențial economic nu atât de important ca al SUA. „O țară importantă, dar nu neapărat o superputere”- susțin ei. Mai precis, Aleksandr Dînkin, președintele Institutului pentru economie mondială și relații internaționale din Mosova afirmă: „Un singur parametru dovedește că Rusia este o putere mondială: resursele apărării. În alte domenii nu suntem atât de puternici pe cât am vrea și acest fapt lasă multe probleme asupra rolului țării noastre în secolul XXI.”

Oricum, politicienii și politologii occidentali  se întâlnesc în aprecierea că Rusia de azi este sau a redevenit o putere mondială de prim rang. Fostul consilier al lui Gorbaciov, Andrei Graciov remarca, în 2018, că „revenirea bruscă a Rusiei postsovietice în avanscena internațională, care a surprins nepregătită diplomația occidentală, a devenit un element major al schimbării peisajului geopolitic mondial”. Rusia „a redevenit o putere mondială”, constată și fostul ambasador francez la Moscova Jean de Gliniasty. Iar ziaristul Marc Semo de la „Le Monde” titra un articol “Revenirea în forță a Rusiei”. În cartea sa „Rusia lui Putin”, apărută la Paris, Tatiana Kastoueva-Jean scria : „Mare putere nucleară și energetică, Rusia face parte dintre liderii mondiali în materie de investiții militare și vânzări de arme. Din 2014, ea a devenit de neocolit în marile dosare internaționale”. În topul marilor puteri ale planetei pe 2020 al săptămânalului „US News and World Report”, SUA, Rusia și China rămân țările cele mai puternice din lume. „Este cea mai mare țară din lume ca suprafață  și se întinde pe toată Asia de Nord și o mare parte a Europei de Est. Are frontiere terestre cu peste 12 state și frontiere maritime cu Japonia și SUA” – amintea săptămânalul american. „Rusia este o mare putere – aprecia recent și generalul Mark Milley, șeful Statului Major interarme american. Nu există niciun dubiu în acest sens, având în vedere posibilitățile lor (militare- n.a.), adaugă el, încheind: “Nu pot fi subestimați”. Iar cancelarul austriac Sebastian Kurz numea Rusia “superputere”. Rusia rămâne “deținătoarea celor mai vaste stocuri de arme nucleare din lume” – scrie Sabine Jansen în „Documentation francaise”. Dar în același timp, Rusia „își joacă partitura pe o amplă claviatura combinând hard și soft power”. În accepția Moscovei, observă politologul francez Maxime Audinet, soft power se bazează pe trei principii: suveranism, conservatorism și multilateralism. „O putere în reconstrucție” este titlul politologului Anthony Gouyou în periodicul francez „Le Regard du Chercheur”. În sfârșit, analistul australian Bobo Lo, subliniază că „de la instalarea sa la Kremlin, Vladimir Putin este artizanul unui spectaculoase reveniri a Rusiei pe scena internațională. Certitudinea Rusiei de a fi parte integrantă a unei noi ordini mondiale nu reflectă numai un sentiment de legitimitate istorică, dar și o încredere regăsită în capacitățile sale”.

Revirimentul Rusiei ca putere mondială este un leitmotiv al presei mondiale, chiar dacă implicațiile acestui fenomen unanim împărtășit sunt obiectul unei mari si controversate dezbateri. Oricum, așa cum observă ziaristă rusă Anna Sorokina de la site-ul „Russia beyond the lines”,  „în cea mai întinsă țară a lumii, superlativele nu lipsesc”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*