Cenaclul „Mircea Eliade” – Cronica unei reuniuni

Anul 2020 a fost, fără îndoială, un an bizar în care lumea s-a răsturnat, parcă ireal. Schimbările care se produc cu o viteză uluitoare au fost intens accelerate de pandemie, virusul provocând o incertitudine dură. Peste tot în lume cultura este în corzi, închisă în casă. Conștienți că dacă rămânem captivi inactivității ne autocondamnăm, căutăm să ne adaptăm, să ieșim din inerțiile tipice comodității noastre, să fim solidari și dispuși încercărilor. O provocare fericită pe care am adoptat-o este participarea de câteva luni încoace la cenacluri literare online, grație incontestabilelor avantaje oferite de platforma Zoom.

Sâmbătă, 5 decembrie 2020, s-a desfășurat ultima reuniune din acest an a Cenaclului „Mircea Eliade” de la Denver, Colorado. „Performanță” este cuvântul care caracterizează cu adevărat funcționarea grupului închegat în urmă cu aproape zece ani. Consecvenți ideii de a reuni participanți legați prin afinități estetice comune, concordante cu spiritul cenaclului, inimoșii săi organizatori depun toate diligențele pentru a rămâne o grupare mereu vie, o stare de spirit. Recenta reuniune a demonstrat cu prisosință forța acestui cenaclu, capabil să te elibereze din chingile inerției și să te întărească în fața vulnerabilității și fragilității.

Privitor la tema reuniunii, formulată incitant, dar și edificator, în titlul afișului, aceasta a fost „Rugul Aprins”, subiect de temelie pentru mai mulți ani ai întâlnirilor de la Mănăstirea Antim, dar și denumirea mișcării isihaste la care s-au raliat personalități de seamă ale vieții duhovnicești și culturale din România. Astăzi, când nu a mai rămas decât amintirea faptelor ce s-au petrecut acolo și extrem de puțini dintre cei care luau parte la ele, fenomenul „Rugul Aprins”, suscită încă interes, continuând să facă obiectul unor aprofundate studii, conferințe și cercetări istorice și teologice.

Urmărind riguros agenda reuniunii, relatările care urmează vor reda cronica de cenaclu aferentă parcurgerii succesive a punctelor prevăzute.

Simona Sîrghiecu sensibilitate și vădită emoție, adresează un cuvânt de „Bun venit!” participanților și mulțumiri tuturor celor care au contribuit la evoluția până în prezent a cenaclului, aflat la ultima întâlnire din acest an. Apoi, prezintă „surpriza de 5 minute” constând de această dată în acordarea a cinci „diplome de excelență” următorilor: Dorin Nădrău, Silvia Irina Zimmermann, Adrian Munteanu, Mihaela Cristescu, Adrian G. Săhlean.

Sebastian Doreanuca la fiecare ediție, arată câteva carți noi apărute, de această dată aparținând autorilor: Ingrid Fotino, Valeriu Anania (jurnale) și Ion Dur (2).

Sebastian Doreanu, demn de admirat pentru puterea de atragere a participanților în jurul unei teme și recunoscut ca un competent moderator, prezintă, apreciază și dă cuvântul progresiv invitaților, potrivit ordinii din afișul întrunirii.

Marius Vasileanu: Rugul Aprins – însemnătatea acestui fenomen spiritual-cultural românesc

Profesorul Marius Vasileanu, licențiat în filosofie și cu un master în antropologia spațiului sacru, și-a susținut doctoratul cu o temă interdisciplinară, „Relația duhovnic-ucenic în cultura română veche”. Este recunoscut ca un adevărat specialist al fenomenului Rugul Aprins căruia i-a dedicat peste trei decenii de asiduuă cercetare și a editat scrierile câtorva participanți la această mișcare duhovnicească: Pr. Daniil Sandu Tudor, Pr. Vasile Vasilachi, Alexandru Mironescu, Paul Sterian, Ștefan Todirașcu. Și-a început prima parte a expunerii sale în cadrul cenaclului, bine construită și echilibrată, referindu-se la denumirea sub care „Grupul de la Mănăstirea Antim” s-a înregistrat în anul 1946, „Rugul Aprins al Maicii Domnului” și a oferit un motto cuprinzând două subtile subpuncte: o trimitere la Fernando Pessoa și un îndemn al lui Sandu Tudor, „Să nu fiți căldicei!”. Prezentarea a continuat cu observația că Rugul Aprins a constituit o familie spirituală ale cărei rădacini se află în interbelicul românesc și cu mențiunea că punctul de plecare l-a constituit o conferință pentru intelectuali ținută de Mitropolitul Bucovinei Tit Simedrea în anul 1943 la Cernăuți, manifestare la care a fost prezent Sandu Tudor, cel care va antama coagularea grupului. Relatările următoare au vizat întâlnirile de la Mănăstirea Antim, unde se conferenția pe teme exclusiv religioase privind rugăciunea în general și, în special, regăciunea isihastă (Rugăciunea Inimii), întrunirile având alură de cenaclu. O remarcă pertinentă a fost aceea a legăturii surprinzătoare, în raport cu tema discutată, dintre denumirea cenaclului de la Denver și relația lui Mircea Eliade cu membrii grupului: acesta a fost condus la tren, atunci când a părăsit țara, de Sandu Tudor, Paul Sterian, Mircea Vulcănescu, Alexandru Mironescu. Cu frecvente excursuri relative la personalitatea centrală a mișcării, care a purtat succesiv numele de Alexandru Teodorescu, Sandu Tudor, Monahul Agaton, Ieromonahul și Ieroschimnicul Daniil, Marius Vasileanu a subliniat că Rugul Aprins a avut o orientare de esență mistică, pe la Antim trecând circa 40 de personalități importante reprezentând o altfel de Românie, România profundă. De asemenea, a recomandat cartea sa „Tradiția în actualitate”, o culegere de interviuri care induce un motiv în plus de a medita la felul în care dialogul cu personalități ale vremii tale aduce valorile tradiției spre actualitate.

Participarea la cenaclu a cunoscutului eseist, poet și prozator Horia I. Groza, autor al unor valoroase lucrări („Viața Maicii Domnului – Așa cum este cunoscută în tradiția Bisericii Ortodoxe”, „Laudă bunătății timpului – Meditații pe teme existențiale”, „Saint Paisius Velichkovsy of Neamts and Paisianism” ș.a.) s-a concretizat în două abordări distincte. Prima, relevând pasiune, dedicație și multă răbdare, a fost o reală lecție de iconografie. Icoana Maicii Domnului Rugul Aprins ilustrează relatarea biblică a Vechiului Testament conform căreia în capitolul III „Ieșirea” se spune că Dumnezeu i se arată lui Moise pe Muntele Horeb din mijlocul unui rug care „ardea, dar nu se mistuia”. Din mijlocul rugului i-a vorbit Dumnezeu, Moise fiind înștiințat că îi va conduce pe evrei la izbăvirea din robia egipteană, iar Domnul i-a spus numele său: „Eu sunt Cel ce sunt” („Ieşirea” 3,14). Biserica a socotit dintotdeauna imaginea rugului aprins ca prefigurare a Maicii Născătoare de Dumnezeu. Una dintre cele mai vechi reprezentări ale icoanei Maicii Domnului Rugul Aprins o reprezintă ținându-l pe Iisus în brațe în mijlocul unui rug aprins. Moise este înfățișat într-o parte scoțându-și sandalele, pentru că locul era sfânt. Majoritatea icoanelor reprezintă rugul în mod simbolic. Este prezentat sub formă de stea cu opt colțuri, compusă din două romburi suprapuse: unul roșu (reprezentând focul) și unul verde (sugerând rugul păstrat neatins de foc). În centrul stelei se află Maica Domnului cu Pruncul. Pe fiecare colț al stelei sunt zugrăvite simbolurile celor patru evangheliști: îngerul (Matei), leul (Marcu), boul (Luca) și vulturul (Ioan), în celelalte colțuri ale stelei verzi fiind înfățișați îngerii. Dovadă a unui minuțios studiu, Horia I. Groza a reliefat și comentat întreaga simbolistică biblică și semnficațiile aferente. Simbolul rugăciunii neîncetate a fost excelent completat cu un citat al marelui duhovnic și pictor bisericesc Sofian Boghiu. Partea a doua a fost consacrată evocării vieții profesorului Ștefan Todirașcu (1918-1977), un membru aparte al Rugului Aprins, distins prin cumințenie, smerenie și inteligență spirituală,  care a influențat mulți tineri în apropierea lor de rugăciunea neîncetată și de biserică, printre care acad. Virgil Cândea și doctorul Mihai Constantineanu. La finalul prezentării sale, Horia I. Groza a menționat reacția afectivă specială pe care a avut-o descoperind rugăciunea pe care Ștefan Todirașcu o avea în camera sa de rugăciune.

Membru al Rugului Aprins, Vasile Voiculescu (1884-1963) poate fi considerat și un poet isihast, el practicând Rugăciunea inimii sau Rugăciunea lui Iisus. Este explicabil că poezia sa a fost îndrăgită cu declarată ardoare de Maria-Daniela Pănăzan, împătimită iubitoare și admirabilă cercetătoare a poeziei religioase românești, a sacrului în poezia românească. Emoționantele raportări la lirica lui Vasile Voiculescu, de la poezia din perioada interbelică aparținând curentului tradiționalist, transformată în poezie gândiristă și apoi în religioasă și cele câteva strălucite exemplificări, au fost completate cu evocarea unui eveniment dramatic care a marcat-o profund: întâlnire, cu ajutorul maicii Mihaela, stareța Mănăstirii Stavropoleos, cu fiica poetului, Gabriela Defour Voiculescu. Au fost evocate, însoțite de imagini adecvate, secvențe dramatice din viața scriitorului care a fost deținut politic timp de patru ani (1958-1962), condamnat din eroare judiciară, alături de alți membri sau colaboratori ai Rugului Aprins (Sandu Tudor, Dumitru Stăniloae, Benedict Ghiuș, Sofian Boghiu, Alexandru Mironescu, Adrian Făgețeanu, Roman Braga ș.a.). Maria-Daniela Pănăzan și-a încheiat relatarea cu mărturisirea că simte o uimitoare similitudine între poezia voiculesciană și lirica preotului-poet Dumitru Ichim.

Impresionat de viața extrem de tumultuoasă și aptitudinile monastice ale lui Roman Braga (1922-2015), Dorin Nădrău (autor al „Istoriei Mănăstirii Ortodoxe Adormirea Maicii Domnului din Micigan”), a realizat o amplă cercetare a personalității acestuia, materializată într-o primă parte a unei cărți care urmează a fi tipărită și publicată, secțiune intitulată „Biografia Părintelui Arhimandrit Roman Braga”. Cuprinsul acesteia este, cu certitudine, edificator. Cartea I (1922-1968): Primii ani, familia, copilăria; Anii de formare; Studiile; Rugul Aprins; Prima arestare; Iași (1953-1959); A doua arestare; Peregrinări prin țară; Cartea a II-a (1968-2015): Preot misionar în Brazilia; Preot și duhovnic în Statele Unite ale Americii. Expunerea s-a concentrat pe detalierea capitolului „Rugul Aprins” din conținutul căruia au fost evidențiate secvențe semnificative pentru tema în dezbatere, dintre care se cuvin amintite: contactul lui Roman Braga cu Mănăstirea Antim și Rugul Aprins datorat Părintelui Bordașiu, coleg de facultate și bun prieten; întâlnirea cu Sandu Tudor, spunând ulterior în repetate rânduri că nu se poate vorbi despre mișcarea Rugul Aprins fără a începe cu inițiatorul ei, cel care coordona întâlnirile, poetul Alexandru Teodorescu, cunoscut ca publicist sub numele Sandu Tudor; evenimentul de importanță majoră la care părintele Braga a asistat, anume venirea la Mănăstirea Antim a lui Ioan Kulighin, cunoscut ca Ioan Străinul, cel care a implementat la mănăstire regula practicării Rugăciunii inimii; conferințele din biblioteca mănăstirii, prelegerile având caracter teologic, cu referire la rugăciune în general și la raporturile omului cu Dumnezeu, privite și din punct de vedere istoric. Dorin Nădrău își încheie expozeul cu mențiunea că laboriosul studiu l-a motivat în elaborarea a două apreciate eseuri publicate în câteva reviste din Statele Unite, Canada și România: „Actualitatea lui Alexandru Mironescu, o strălucită minte a României interbelice” și „Sandu Tudor, un spirit independent, incomod și surprinzător”.

Realmente tulburătoare a fost susținerea lui Iulian Cătălui, prezent pentru prima oară la Cenaclul de la Denver, privind cartea apărută recent la Editura Eikon „Vertebre românești – Mărturii ale rezistenței anticomuniuste” (autori: Iulian Cătălui, A. Cristodulo și V. Mitric-Ciupe), lucrare structurată pe două secțiuni: I. Secera și ciocanul: Literatura detenției în calea uitării, Solidaritatea anticomunistă, Judecata de apoi a comunismului, Holocaustul roșu, Detenția politică în Europa de Est, Undeva, cândva, în RDG, Germanii din România, Basarabia și Bucovina de Nord, Gulagul România, Locurile și regimul detenției, Un mucenic al secolului 20, Sfinții închisorilor; II: Mărturii în slujba memoriei. Iulian Cătălui a citit apoi câteva fragmente din două interviuri cu redutabile personalități, Părintele Nicolae Bordașiu și arhitectul Emanoil Mihăilescu, ambii foși deținuți politici în „lotul Rugul Aprins”.

În cea de-a doua intervenție a sa, Marius Vasileanu face două precizări: prma referitoare la isihasmul și paisianismul românesc, iar a doua privind cercetarea complexului fenomen care a fost Rugul Aprins. Atrage atenția că studierea acestui subiect implică foarte multe surse, nu numai cărți, ci și arhive și documente CNSAS și că în acest din urmă caz trebuie avut în vedere că documentele consemnează variantele anchetatorilor (declarațiile fiind luate dupa ce acuzații și arestații erau bătuți și maltatrați), adevărul fiind distorsionat. De asemenea, trebuie ținut cont că în privința mărturiilor, ca ultimă sursă, multe dintre acestea diferă de la interviu la interviu, vârsta punându-și nemilos amprenta. Amintește în continuare că unii duhovnici care au trecut pe la Rugul Aprins au ajuns în Statele Unite: Roman Braga, Felix Dubneac, Vasile Vasilachi. În ce privește actualitatea Rugului Aprins opinează că fenomenul se impune a fi cunoscut exact așa cum s-a petrecut, câțiva dintre participanți fiind adevărate modele, iar unii dintre ei chiar martiri (Sandu Tudor a murit la Penitenciarul Aiud, la vârsta de 65 de ani). Încheie exprimându-și bucuria că Rugul Aprins, fenomen de natură spiritual-culturală care implicit a însemnat o mișcare de rezistenţă anticomunistă, „ne-a adus împreună” și citând o însemnare emoționantă a lui Alexandru Mironescu din 1968, la cinci ani de când ieșise din închisoare.

Ioana Surdu a prezentat câteva dintre creațiile sale proprii de artă grafică. Lucrările, însoțite de explicațiile și comentariile autoarei, au fost bine primite de cei prezenți, într-un deplin acord cu numeroși cunoscători care le-au apreciat după vizualizare pe site-ul https://www.behance.net/ioanasurdu.

Francisc-Mihai Lorinczi a fost cel care a asigurat momentul poetic al cenaclului, intitulat Furtună sublimă Demonstrând resurse incontestabile proprii unui recitator de mare forță, înzestrat cu un fermecător talent generator al unui potențial evident pentru partituri actoricești lirice, a încântat participanții la cenaclu cu un recital de poezie religioasă. Poeziile, atent selectate și gravitând în jurul versurilor lui Vasile Voiculescu, precum și una dintre creațiile aparținând unui poet greu de egalat din zilele noastre, Dumitru Ichim, au indus o profundă delectare. Momentul artistic, indiscutabil, sublim, s-a încheiat cu admirabilul sonet 66 al lui William Shakespeare.

Lora Levițchi fiind reținută de probleme urgente de familie, recitalul său de poezie a fost suplinit de Alexandrina Tulics care a recitat cu însuflețire câteva creații proprii și o poezie de Radu Gyr.

Lansarea de carte a fost asigurată de Ion Anton Datcu: „Fierăria lui Saricu” de Corneliu Florea

Ion Anton Datcu s-a referit pentru început la autorul Corneliu Florea, alias doctorul Dumitru Pădeanu, căruia i-a și luat un interviu, bine cunoscut pentru impresionanta sa activitate literară: Jurnal de lagăr liber, Jurnalul unui medic, Jurnal pe frunze de arțar, Jurnal de trecător cinic, Vara pisicilor negre, numeroase eseuri politico-sociale etc. Apoi, a prezentat cartea „Fierăria lui Saricu”, o cronică de esență autobiografică despre o familie de olteni din care își trage rădăcinile paterne Dumitru Pădeanu, în fapt, o istorie a unei comune doljene așezată de-a lungul Văii Jiului. După aceea, dă citire unui pamflet, creație proprie.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*